Un copil de patru ani nesupravegheat poate fi expus unei multitudini de pericole mortale; poate fi călcat de maşini
sau de tren, poate fi furat, batjocorit
sau ucis de vreun dement, se poate îneca, poate cădea de la înălţime, undeva la ţară poate fi
lovit mortal de cai sau de către alte animale domestice, poate
fi sfâşiat de câini, dar nu în cele din urmă, se poate otrăvi, curenta, tăia, ştrangula, etc. Lista cu pericole este
interminabilă. Ionuţ a fost sfâşiat de
câini, dar tragedia nu este doar un caz izolat ci este durerea unui popor
întreg. Copiii mor pe capete.
Am citit deunăzi despre tragedia unei
familii din Bârlad, unde cinci fraţi , cu vârste între cinci luni şi şapte ani,
îşi mâncau de foame propriile fecale. În urmă cu nişte ani, tot pe acolo un copil murise din aceeaşi
cauză.
Motivele din care se moare în ţară la
aste vremuri de restrişte sunt nenumărate şi scăpate de sub control. Românii,
în majoritatea lor se chinuie să supravieţuiască din lipsa unor locuri de muncă
decente sau chiar în lipsa totală a acestora. Copiii familiilor nevoiaşe care
se destramă emigrând în ţări mai calde, sau mai reci, rămaşi nesupravegheaţi
devin cazuri sociale, fiind aflaţi în
pericol permanent sau devenind ei înşişi un pericol pentru societate. Murim cu zile prin spitale.
În dimineaţa anului nou, când toată
lumea trebuia să petreacă sau să doarmă, un bătrân sărman, însă destul de
civilizat, căuta ruşinat prin gunoaie după sticle de plastic, cu teamă să nu
fie bătut de alţi nevoiaşi mai tineri, care trăiesc din aceleaşi îndeletniciri
nocturne, într-o concurenţă acerbă. Sunt oameni care suferă şi mor de foame pe
străzi sau în case, unii alături de câinii lor, sau de câinii nimănui.
Avantajul
câinilor şi pisicilor în lupta lor cu foamea este că pot mânca şi şobolani. Din
păcate încă nu am auzit să mănânce, sau măcar să muşte pe unul dintre şobolanii
aflaţi veşnic la putere, cu burta plină, bronzată de soare, şi cu conturi
groase prin băncile din străinătate.
Undeva prin Anglia Evului Mediu, în
timpul marii epidemii de ciumă, toţi câinii
au fost exterminaţi împreună cu pisicile, pe motiv că hrănindu-se cu
şobolani, aceste animale ar fi vinovate de răspândirea ciumei. Au fost vânate
în disperare, cu furci şi topoare până nu a mai rămas niciun animal pe străzi
sau în gospodării. Dar problema ciumei tot
nu a fost rezolvată, dovedindu-se ulterior că dimpotrivă, s-a făcut o gravă
eroare. Şobolanii s-au înmulţit vertiginos în lipsa prădătorilor, rămânând nestingheriţi principalul focar de
răspândire al bolii, iar oamenii au murit cu milioanele în lipsa animalelor ucise, foşti prieteni ai
omului, care nu mai puteau fi ca până atunci sanitarii neplătiţi ai comunităţii.
Alo!..Guvernanţilor vechi şi noi,
securiştilor, şobolanilor, mai bine ne eutanasiaţi pe toţi împreună, oameni şi
animale, ca să scăpăm naiba odată de chinurile moral existenţiale la care ne
supuneţi de când ne ştim, şi să scăpaţi de noi, să nu vă mai încurcăm în
îndeletnicirile voastre “nobile”! Să puteţi vinde nestingheriţi tot ce a mai
rămas în ţara asta.
Propun o condamnare naţională în masă
la eutanasiere, oameni, câini, pisici, tot, tot, tot ! Decât să ne puneţi prin
cuşti şi să ne înfometaţi, mai bine ne trataţi de acum cu cianură. Dar grăbiţi-vă
că roata se poate întoarce şi pentru asta este de ajuns să reintroducem şi să
aplicăm cele trei legi care după 1989 au fost desfiinţate, ori ignorate, şi
care se referă la cele trei infracţiuni majore, de neiertat într-o societate
normală. Hai să vi le amintesc, pentru că se pare că le-aţi uitat: Subminarea
economiei naţionale , trădarea de neam şi ţară, furtul din avuţia naţională cu
consecinţe extrem de grave.
Înainte, toate acestea se pedepseau cu
condamnare la moarte. Acum nu se mai aplică, dar poate veţi prefera şi voi
eutanasia pentru a fi în spiritul
poporului, şi mai aproape de el, nutrind cu sperantă la voturi prin parlamentul
sau în guvernele iadului unde sigur veţi ajunge în cele din urmă.
Trebuie să ne construim singuri
viitorul, bazat pe decizii venite din sufletul şi spiritul acestui popor care
niciodată nu şi-a trimis copiii la moarte prin războaie de cucerire la ordinul
unor demenţi, aşa cum au procedat celelalte popoare în curtea cărora ne uităm
din ce în ce mai des.
De la cine să învăţăm? De la italieni,
urmaşii Romei care se distrau atunci când oamenii erau devoraţi în arenă de
fiarele sălbatice, poate de la nemţi, autorii unui genocid de proporţii planetare, sau de la
americani, poporul cel mai criminal din istoria omenirii, inventatori şi singuri
utilizatori ai bombei nucleare cu efecte devastatoare, sau poate de la turcii
care ucideau copii şi siluiau femeile luate în sclavie? Nu mai vorbesc de
ungurii care băgau baioneta în copiii aflaţi în burta mamelor ? Nu, noi nu suntem şi nu am fost nicicând
criminali, iar deciziile radicale nu ne
caracterizează, ci aparţin doar tagmei şobolanilor autohtoni ori
multinaţionali, care şi-au înmulţit îngrijorător specia, secol după secol, şi
care fără noi cei mulţi şi oropsiţi, oameni ori animale, ar sfârşi devorându-se
între ei.
De câini şi pisici se scapă mai uşor pentru că sunt animale
credule şi uşor de păcălit, dar de şobolani nu cred că vom scăpa cu una, cu
două.