joi, 5 septembrie 2013

Referendumul incompetenţei

Trăim într-o societate plină de cruzime, în care viaţa este zilnic agresată fizic şi moral devenind pentru cetăţeanul de calitate o povară din ce în ce mai greu de suportat. Oamenii cu suflet iubesc în egală măsură şi copiii,  dar şi animalele,  iar în situaţia cruntă, scăpată de sub control în care s-a ajuns în aceste vremuri imposibile datorită acestui sistem imbecil care se joacă inconştient cu viaţa tuturor, aceştia văd cum totul se surpă în jur, îşi pierd toate reperele şi speraţele unei vieţi civilizate privind cu stupoare şi deznădejde în negura hotărârilor politice iniţiate mereu în disperare de cauză, din considerente electorale de conjunctură, de către imbecilii care ne conduc de ani de zile.
Nu poate fi fapt mai trist, mai tulburător decât moartea unui copil nevinovat  sfârtecat de câini, omorât  de şoferi  inconştienţi, ars prin incubatoare sau vândut pentru transplant de organe, într-un oraş care se vrea civilizat. O societate sănătoasă se îngrijeşte de toţi membrii ei, dar în primul rând de copii pentru că ei sunt, sau ar trebui să fie prezent şi viitor, zâmbet şi bucurie.
De ce s-a ajuns în această situaţie să moară copiii în timp ce se joacă în parcuri nu a interesat pe nimeni şi a  trebuit să mai piară încă un sufleţel, sacrificat pe altarul înroşit de sânge al indiferenţei generale. Dacă aş fi fost în locul părinţilor îndoliaţi aş fi dorit să piară toată lumea şi eu odată cu ea pentru că nu poate exista suferinţă mai mare decât pierderea unui copil.
Trăim vremuri în care copii abandonaţi de părinţi trăiesc pe străzi împreună cu câinii abandonaţi de stăpâni inconştienţi. Şi câinii  şi copiii se sălbăticesc datorită acestui curs anormal al existenţei. Copiii fără părinţi şi câinii fără stăpân devin o problemă acută scăpată de multă vreme de sub control. Aşa cum nu poţi compara un criminal cu un om de bună credinţă, la fel nu poţi băga nici toate animalele în aceeaşi oală , nu poţi declanşa un pogrom imbecil pornit din incompetenţă şi răzbunare,  pentru că animalul este total dependent de om,  ca toate celelalte şi nu este el de vină că a ajuns în stradă, în loc să fie îngrijit, dresat şi hrănit. Câinele care a ucis trebuie probabil euthanasiat, dar cum a ajuns acesta să omoare un copil este o întrebare de al cărui răspuns suntem fiecare dintre noi răspunzători. Ne-au ajuns copiii  în stradă, ce să mai vorbim de câini.
Prin acest referendum, datorită situaţiei în care s-a ajuns vom fi obligaţi să votăm pentru moarte, ceea ce este din start o agresiune pentru conştiinţa noastră şi aşa greu încercată în ultima vreme, este un mijloc al sistemului condus de imbecili de a scoate castanele din foc cu mâna noastră, de a se eschiva, fofilându-se încă o dată pentru a scăpa de erorile pe care le-au comis cu bună ştiinţă, urmărind doar propriile lor interese.

Va urma oare în viitorul apropiat un referendum privind oamenii străzii care se înmulţesc pe zi ce trece, şi care va fi întrebarea la care va trebui să răspundem? Sper să nu fie tot una pornită din răzbunare şi neputinţă.