Trăim într-o societate plină de cruzime,
în care viaţa este zilnic agresată fizic şi moral devenind pentru cetăţeanul de
calitate o povară din ce în ce mai greu de suportat. Oamenii cu suflet iubesc
în egală măsură şi copiii, dar şi
animalele, iar în situaţia cruntă,
scăpată de sub control în care s-a ajuns în aceste vremuri imposibile datorită
acestui sistem imbecil care se joacă inconştient cu viaţa tuturor, aceştia văd
cum totul se surpă în jur, îşi pierd toate reperele şi speraţele unei vieţi
civilizate privind cu stupoare şi deznădejde în negura hotărârilor politice iniţiate
mereu în disperare de cauză, din considerente electorale de conjunctură, de
către imbecilii care ne conduc de ani de zile.
Nu poate fi fapt mai trist, mai
tulburător decât moartea unui copil nevinovat sfârtecat de câini, omorât de şoferi inconştienţi, ars prin incubatoare sau vândut
pentru transplant de organe, într-un oraş care se vrea civilizat. O societate
sănătoasă se îngrijeşte de toţi membrii ei, dar în primul rând de copii pentru
că ei sunt, sau ar trebui să fie prezent şi viitor, zâmbet şi bucurie.
De ce s-a ajuns în această situaţie să
moară copiii în timp ce se joacă în parcuri nu a interesat pe nimeni şi a trebuit să mai piară încă un sufleţel, sacrificat pe altarul înroşit de sânge
al indiferenţei generale. Dacă aş fi fost în locul părinţilor îndoliaţi aş fi
dorit să piară toată lumea şi eu odată cu ea pentru că nu poate exista
suferinţă mai mare decât pierderea unui copil.
Trăim vremuri în care copii abandonaţi
de părinţi trăiesc pe străzi împreună cu câinii abandonaţi de stăpâni
inconştienţi. Şi câinii şi copiii se
sălbăticesc datorită acestui curs anormal al existenţei. Copiii fără părinţi şi
câinii fără stăpân devin o problemă acută scăpată de multă vreme de sub control.
Aşa cum nu poţi compara un criminal cu un om de bună credinţă, la fel nu poţi băga
nici toate animalele în aceeaşi oală , nu poţi declanşa un
pogrom imbecil pornit din incompetenţă şi răzbunare, pentru că animalul este
total dependent de om, ca toate celelalte şi nu este el de vină că a ajuns în
stradă, în loc să fie îngrijit, dresat şi hrănit. Câinele care a ucis trebuie
probabil euthanasiat, dar cum a ajuns acesta să omoare un copil este o
întrebare de al cărui răspuns suntem fiecare dintre noi răspunzători. Ne-au
ajuns copiii în stradă, ce să mai vorbim
de câini.
Prin acest referendum, datorită
situaţiei în care s-a ajuns vom fi obligaţi să votăm pentru moarte, ceea ce este
din start o agresiune pentru conştiinţa noastră şi aşa greu încercată în ultima
vreme, este un mijloc al sistemului condus de imbecili de a scoate castanele
din foc cu mâna noastră, de a se eschiva, fofilându-se încă o dată pentru a scăpa de
erorile pe care le-au comis cu bună ştiinţă, urmărind doar propriile lor
interese.
Va urma oare în viitorul apropiat un
referendum privind oamenii străzii care se înmulţesc pe zi ce trece, şi care va
fi întrebarea la care va trebui să răspundem? Sper să nu fie tot una pornită
din răzbunare şi neputinţă.
