Asal, Fesal ?

Sunt două acorduri secrete încheiate de România cu Banca mondială pe vremea guvernării cdr. Guvernul şi "preşul" marionetă de atunci, mă refer la Constantinescu Milică, care au dat liber distrugerii agriculturii româneşti prin ASAL şi imediat după aceea industriei prin FESAL, sau invers. Am căutat peste tot aceste acorduri dar nu le-am găsit pentru că ele par ultrasecrete. Am găsit doar comentarii la modul: că prin înţelegerile astea două, s-a distrus totul în ţara noastră. Vă rog, pe cei care sunteţi bine intenţionaţi şi aveţi cunoştinţă de cauză, să completaţi acest articol cu comentariile voastre. Se pare că de pe acilea sau pe aciişa, a început dezastrul economic naţional. Vă mulţumesc anticipat.

Emil Constantinescu, poreclit, printr-o ironie a sorţii, chiar „Ţapul”, a fost singurul care şi-a asumat cu resemnare poziţia, renunţând la candidatură pe motiv de „m-a învins sistemul”. A vrut, probabil, ca acest gest să fie văzut ca unul de renunţare nobilă, scutindu-ne cu eleganţă de zvârcolirile unei lupte pe care ştia că o va pierde. Ghinion! A fost perceput doar ca un gest de renunţare laşă, lăsându-i, cum se spune, cu ochii în soare şi cu fundu-n baltă pe cei care-l susţinuseră. În 2000, Constantinescu nu avea de luptat ca să recâştige Preşedinţia, ci ca să bage un partid istoric în Parlament.
Asta-i viaţa, cum bine remarca Mark Gitenstein că spun românii. N-a fost să fie Cuza, a rămas doar ţap. Ispăşitor.

Ceilalţi doi preşedinţi post-revoluţionari nu s-au lăsat aşa de uşor.

Gabi C.

Mos Petru

Mos Petru, un batran ramas fara casa, a tinut sa ure langa chilia lui Daniil Sihastrul. Cuvintele lui si sarcasmul cu care le rosteste te vor revolta cu siguranta. «Ii mai rau ca inainte, / iar daca n-aveti curele, / cumparati-va bretele / sa va spanzurati cu ele / ca vin vremuri si mai GRELE!!!».

http://video.bzi.ro/video/show/uratura-anului-spusa-de-mos-petru-48139?utm_source=Libertatea&utm_medium=FB&utm_campaign=FB-Post

Omul alb

Acum câteva zile eram fericit pentru că aşa cum v-am povestit atunci, creasem un om de zăpadă, frumos şi cu un cap mai înalt decât mine. Era curat ca zăpada din care-l făcusem, de un alb imaculat pentru că abia ninsese şi respira sănătate şi rezistenţă prin toţi porii. V-am spus atunci ce materiale am folosit pentru construcţia lui dar nu am intrat în detalii aşa că voi intra şi în detalii în cele ce urmează. Fără prea multă filozofie, simplu, am să vă reamintesc materialele folosite: zăpadă din belşug din curte şi de pe stradă, nasturi, mop, cratiţă, morcov. Dacă nu aveţi morcov îi puteţi pune ca nas o şurubelniţă sau o furculiţă cu mânerul roşu.

Când am început procesul de creaţie speram să fac cel mai mare om de zăpadă din câţi au existat vreodată pe pământ, un fel de Colos nemuritor cum ar fi fost cel din insula Rhodos dacă eternitatea construită de om nu s-ar fi dovedit în faţa naturii în cele din urmă efemeră.

Era pe lista mea de priorităţi alături de celelalte lucruri obligatorii pe care le mai am de făcut până la sfârşitul vieţii, un fel de listă a lui Bucket din filmul cu acelaşi nume, o tragicomedie cu deznodământ trist pe care am văzut-o şi apoi revăzut-o deşi nu mai vreau să văd filme triste, dar care era pe lista mea şi nu am avut de ales. Dacă reuşeam proiectul, aş fi putut să particip cu el la cartea recordurilor, să devin celebru şi să mă umplu de parale. Aşa că, încrezător în propriile forţe m-am apucat de treabă cu nerăbdare şi cu hărnicie. Obişnuit să organizez rapid producţia noilor proiecte i-am executat schiţa în minte, am calculat necesarul de materiale, manopera, am îndreptat lopeţile, am pus ţuica la fiert, după care am început procesul de formare la rece al calupurilor de zăpadă cu ajutorul celei mai mari crătiţi din gospodărie, care era folosită pe vremuri de mamaie probabil pentru producţia de sarmale sau pentru fierberea piftiei  atunci când aştepta cu drag să-i vină de Crăciun toată familia la masă. Am format cu cratiţa şi cu lopata vreo douăzeci de cilindri de zăpadă urcându-mă cu picioarele şi dansând pe formă aşa cum băteau pe vremuri copiii căpiţele de fân la ţară, dar cu ţigara în mâna stângă şi cu cana de ţuică aburind în mâna dreaptă până când am terminat toată zăpada din curte. Eram departe de proiectul meu mental aşa că am ieşit pe stradă şi am adunat după acelaşi principiu toată zăpada de pe stradă dar din păcate strada fiind scurtă şi îngustă s-au terminat repede toate resursele. M-am gândit atunci să apelez la vecini şi să le adun zăpada de prin curţi,  dar fiind ora târzie din noapte nu am îndrăznit deşi cred că dacă îi îmbiam la o ţuică sau la un vin fiert  nu m-ar fi refuzat nimeni, doar m-ar fi categorisit drept cel mai dilimache dintre dilii.

Cu toate acestea, omul meu era încă departe de proiectul iniţial, însă neavând de ales pentru că ninsoarea se oprise de mult, am modificat proiectul  renunţând astfel la laurii şi la banii mult visaţi. Era deja cu un gât mai înalt decât mine şi mai trebuia să îi concep şi capul rotund, lucru ce complica puţin tehnologia folosită până atunci. Acum înţeleg că dacă aveam zăpadă suficientă mi-ar fi trebuit o fadromă, un utilaj cu o cupă şi cu lamă pentru a respecta ideea de bază ceea ce nu aveam de unde să fac rost. Dar chiar şi aşa eram mulţumit parţial, gâtul îl terminasem folosindu-mă de o cratiţă mai mică iar capul îl aveam în lucru şi încercam să îi dau rotunjimile şi o formă cât mai aproape de cea umană. La un moment dat mi-a trecut prin cap să îi aleg şi sexul dar m-am hotărât în cele din urmă să nu mă complic şi să respect  voia lui Dumnezeu adică să iasă ce o ieşi. Am terminat şi capul pe care i l-am aşezat cu grijă peste gâtul firav cu ajutorul unui scripete agăţat de copac şi urcându-mă pe o scară înaltă dar şubredă. După cum v-am povestit data trecută, atunci când i-am terminat de făcut capul am simţit că a prins viaţă, când i-am conturat gura a început să zâmbească iar atunci când i-am pus ochii m-a privit ştrengăreşte. A ieşit mai înalt decât mine cu un cap. Într-un final mi-a sugerat din priviri că am uitat să îi pun nasul şi că nu poate să miroasă de unde va veni gerul ca să se hrănească cu frig. La urmă am vrut să îi pun o haină să se încălzească, dar privindu-mă de sus a refuzat certându-mă că de ce, dacă tot l-am făcut acum vreau să îl omor, adică să dea topeala peste el, boala lor incurabilă. Atunci l-am lăsat aşa cum l-a făcut taică-su, în zăpada goală şi i-am urat viaţă lungă, vreme rea, troiene şi mult ger. I-am mai asigurat şi un bodyguard, câinele meu lup,  pentru pază şi protecţie aşa cum o să vă arăt în poze, ca să nu mi-l fure cineva de frumos ce este. De deochiat nu o să îl deoache nimeni pentru că am băut împreună ţuică fiartă şi ni s-a înroşit nasul la amândoi.

Deşi era întuneric şi frig am avut plăcutul sentiment că în curtea noastră venise primăvara şi înfloriseră copacii, iar o senzaţie de bucurie spontană ca la naşterea unui copil invadase atmosfera mohorâtă şi întunecată ce stăpânise curtea până atunci. De bucurie am dănţuit în jurul lui cu chiote de bucurie ca apaşii lui Winnetou în jurul focului şi cu lupul meu după mine, după care obosit din toate punctele de vedere, îngheţat, cu mâinile şi picioarele care mă ardeau de frig am plecat la culcare.

Când m-am trezit a doua zi, la poartă se adunaseră toţi vecinii de pe stradă cu mic cu mare, cu căţel şi purcel dornici să se pozeze cu omul de zăpadă care apăruse din nimic peste noapte şi care le zâmbea ştrengăreşte şi primitor. Omul meu de zăpadă era doar al nostru, al oamenilor mari, înspre copii a privit doar puţin chiorâş  şi aceştia înţelegând, au fugit  să-şi construiască singuri alţi oameni albi după chipul şi asemănarea lui şi să se bată cu bulgări uitând de calculatoare. Copiii ştiau de acum bine ce au de făcut.

Două zile întregi ne-am ţinut numai de poze, ţuică, vin, grătare şi am horit în jurul creaturii pe care toată lumea o considera o minune, pentru că oricât de trişti ar fi fost musafirii, vecini, rude ori prieteni, era de ajuns să intre în curte şi să privească zâmbetul alb şi sincer al omului de zăpadă, ca fiecare să se înveselească şi să uite subit de toate grijile chinuitoare care îi stresaseră până atunci   ţinându-le creierii încleştaţi ca într-o menghină.

După câteva zile a început singur să se aplece într-o parte ca un om paralizat pe partea stângă, afară era cald şi zăpada începuse să se înmoaie, atomii de apă amestecată cu planctonul îngheţat căzut din cer îşi modificau iremediabil starea de echilibru energetic, ca celulele unui om cuprins de boală grea şi care încep să se dezintegreze implacabil orice ai face. Ne adusese primăvara în suflete dar odată cu aceasta şi boala grea a oamenilor de zăpadă de care se temea el de la început, acea boală incurabilă a cărei cauză era căldura. Se topea văzând cu ochii, aplecându-se din ce în ce mai mult. Slăbise exagerat,  albul impecabil al zăpezii devenea pământiu iar o sudoare rece îi picura de sub oala albastră care juca rolul căciulii şi din nasul roşu cădeau sistematic picături maronii aproape ca noroiul . Scăzuse în înălţime precum un bătrân ramolit şi ajunsese  cât mine de mic sau de mare, luaţi-o cum vreţi.

Eram disperat, gaşca străzii se spărsese şi nimeni nu mai vroia să se pozeze cu omul meu de parcă devenise ciumat şi o tristeţe generală pusese din nou stăpânire pe toată lumea care ne vizitase până atunci şi care fără acel zâmbet sincer, alb şi curat începea să îşi reamintească încet, încet,  toate grijile cotidiene de care abia scăpaseră. Am încercat toate metodele posibile, să îl pun din nou cu picioarele pe zăpadă, să-l îndrept cu proptele şi pene de gheaţă şi de lemn, i-am luat temperatura , i-am pulverizat apă rece aproape de zero absolut pe trunchiul firav, oxigen lichid care în contact cu aerul îngheaţă instantaneu dar corpul lui şi vremea de afară nu mă ajutau deloc, destinul lui nimicitor se declanşase fiind de neoprit. 

Nu mai suport trauma de a pierde fiinţe dragi iar ştrengarul devenise pentru toţi apropiaţii mei  o fiinţă dragă.

Am sunat la salvare şi după ce le-am explicat despre ce este vorba mi-au spus că nu au maşini , că au multe cazuri după sărbători şi că dacă ar fi avut, ar fi trimis una de urgenţă la faţa locului dar nu pentru omul meu ci pentru mine că am înnebunit de tot, sau că o să îmi trimită poliţia pe cap ca să nu mai îmi ardă de miştouri d-astea ieftine că ei stau şi muncesc acolo iar eu mă ţin de tâmpenii şi sunt beat mort. Apoi am căutat pe net salvarea oamenilor de zăpadă dar degeaba şi atunci mi-a venit ideea să înfiinţez eu în viitor un serviciu de genul ăsta şi să scap lumea de suferinţă că tot nu mai găsesc nimic de lucru în ultima vreme.

Deznădăjduit şi fără sprijin m-am rugat Cerului, l-am căutat degeaba pe Moş Crăciun că plecase spre ţinutul gheţurilor veşnice, Crăiasa Zăpezilor nu avea mobilul la ea sau i se descărcase bateria, totul fără folos pentru că la un moment, într-o clipă, la al doilea cântat al cocoşilor omul meu s-a prăbuşit cu zgomot de parcă ar fi fost bombardat şi fulgerat în acelaşi timp. Un norişor luminos şi sferic zâmbind cu seninătate din colţul gurii s-a ridicat atunci ştrengăreşte în zig-zag, ocolind parcă nişte obstacole imaginare, dovedindu-mi că orice lucru fie el  şi din gheaţă, făcut cu suflet prinde suflet. Odată ajuns printre ceilalţi nori, cerul a început să se lumineze şi a început să ningă ca în poveşti.

... O să am nevoie în scurt timp de o fadromă, macara, schele şi de imensa oală de sarmale a lui mamaie.

                                                                      Gabi C.

Crăciun fericit români, oriunde v-aţi afla!

MIRON COSTIN:

”Eu, iubite cetitoriule, nicăirea n-am aflatŭ nici un istoric, nici latin, nici leah, nici ungur, şi viiaţa mea, Dumnezeu ştie, cu ce dragoste pururea la istorii, iată şi pănă la această vârstă, acum şi slăbită. De acéste basne să dea seama ei şi de această ocară. Nici ieste şagă a scrie ocară vécinică unui neam, că scrisoarea ieste un lucru vécinicŭ. Cândŭ ocărăsc într-o zi pre cineva, ieste greu a răbda, dară în véci? Eu voi da seama de ale méle, câte scriu. Făcutu-ţ-am izvod dintăiaşi dată de mari şi vestiţi istorici mărturii, a cărora trăiescŭ şi acum scrisorile în lume şi vor trăi în véci. Şi aşa am nevoit, să nu-mi fie grijă, de-ar cădea această carte ori pre a cui mână şi din streini, carii de-amăruntul cearcă zmintélile istoricilor. Pre dânşii am urmat, care vezi în izvod, ei pavăţa, ei suntŭ povaţa mea, ei răspundŭ şi pizmaşilor neamului acestor ţări şi zavistnicilor. Putérnicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitoriule, să-ţi dăruiască după acéste cumplite vremi anilor noştri, cânduva şi mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vréme şi cu cetitul cărţilor a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă decâtŭ cetitul cărţilor. Cu cetitul cărţilor cunoaştem pe ziditoriul nostru, Dumnezeu, cu cetitul laudă îi facem pentru toate ale lui cătră noi bunătăţi, cu cetitul pentru greşalele noastre milostiv îl aflăm. Din Scriptură înţelégem minunate şi vécinice fapte puterii lui, facem fericită viiaţa, agonisim nemuritoriŭ nume. Sângur Mântuitorul nostru, domnul şi Dumnezeu Hristos, ne învaţă, zicândŭ: Čńďèňŕèňĺ ďèńŕíiŕ, adecă: Cercaţi scripturile. Scriptura departe lucruri de ochii noştri ne învaţă, cu acéle trecute vrémi să pricépem céle viitoare. Citéşte cu sănătate această a noastră cu dragoste osteneală.

De toate fericii şi daruri de la Dumnezeu voitoriŭ

Miron Costin, care am fost logofăt mare în Moldova”

Boala lui Calache

 Romania sufera de o boala autoimuna denumită boala lui Basedow, în traducere boala lui Calache.

Rolul sistemului imunitar este sa protejeze organismul de afectiuni cauzate de bacterii, virusi, microbi sau celule dezvoltate anormal; in cazul bolilor autoimune, sistemul imunitar ataca si distruge in mod eronat tesuturile si organele umane. Astfel, pot fi afectate: globulele rosii, vasele sangvine, tesutul conjunctiv, sistemul endocrin, sistemul muscular, articulatiile, centrii nervosi sau pielea. 

De regula, bolile autoimune apar in randul femeilor aflate la maturitate, mai exact la varsta fertilitatii. De asemenea, aceste afectiuni sunt in special ereditare, dar exista si factori de mediu care conduc la slabirea sistemului imunitar. Simptomele bolilor autoimune variaza de la un individ la altul, fiecare afectiune si manifestare fiind diferita.

ROMÂNIA

România e bolnavă de multă vreme ! Dar boala ei nu este ereditară ci a fost căpătată încă din vremuri îndepărtate. Această boală are ca simptome trădarea de neam şi pofta nemăsurată de înavuţire. Este o boală autoimună foarte greu de vindecat. Anticorpii, acele celule desemnate cu salvarea organismului în caz de boală, au luat-o razna şi devorează cu bună ştiinţă tot ce a mai rămas din noi, vechi şi nou, economie, terenuri, bugete, fabrici, spitale, bănci..... Ne-au ieşit ochii din cap de la atâţia anticorpi aflaţi permanent la putere şi transformaţi în vampiri de neam şi de ţară, care în orice moment sunt capabili să-şi ucidă copiii şi să ne  înstrăineze glia strămoşească.
Boala este cunoscută încă din antichitate şi a apărut pe aceste ţinuturi feerice odată cu cotropirea romanilor,  iar tratamentul încă mai există dar stă bine sechestrat. Marea majoritate a anticorpilor colcăie prin partidele aflate permanent la guvernare şi prin cele mai importante instituţii ale statului. Cum acţionează ele,.. se ştie şi se vede, păcat că încă nu s-a născut românul înzestrat cu ştiinţă şi curaj, care printr-un antidot simplu, bun simţ şi dragoste de ţară, să le vină repede de hac . Sistemul national este cotropit de aceşti anticorpi degeneraţi şi nelegiuiţi, care au devorat cu neruşinare organismele statului transformând legea în fărădelege şi care nu se lasă până când nu ne vor distruge integral, oameni şi ţară, dacă, nu cumva, acest lucru  s-a şi întâmplat deja.

Gabi C. vezi şi http://generatianimanui.blogspot.ro/2010/11/facerea-romaniei-in-trei-zile.html

Combinatul de la Fãgãras

Escrocii şi imperiile lor

Eram într-o zi în apropierea platformei chimice Nitramonia. M-a socat imaginea ce mi se înfãtisa. Grupuri de locuitori ai cartierului, de toate vîrstele, împînzeau strada. Stãteau degeaba, zgomotoşi, dar linistiti totuşi, în felul lor, si poate chiar multumiti de statutul pe care îl au de peste douã decenii. Aveau si un scop. Îi pãzeau pe cei care intraserã pe platformã sã fure. Dupã o vreme, intrusii ieseau cu ,,bagajele“ agonisite pentru a fi valorificate. Astfel îsi cîstigã existenta cei din cartier. Din cînd în cînd mai sînt goniti de oamenii legii sau de paznicii platformei. Dar nu din cauza acestor indivizi s-a ruinat combinatul chimic din municipiu. Se spune cã pestele de la cap se împute. Combinatul de la Fãgãras la fel ca mai toate întreprinderile similare din tarã, vreo 1.200 la numãr, s-au ruinat din cauza celor din conducerea statului, ministri, directori ai Autoritãtilor statului si sefi înscãunati în toate structurile din teritoriu. Acestia n-au mai fost pînditi si goniti de nimeni, nici de oamenii legii, nici de paznici. Mînã în mînã, timp de douã decenii, s-au înfruptat din averea agonisitã de români. Concluzia: ei si-au construit imperii, iar statul a fãcut datorii. Prin 1997, Nitramonia înregistra datorii de 1.000 de miliarde de lei. Erau numite datorii istorice. Directorimea, supravegheatã îndeaproape de APAPS sau AVAS, cum se numea atunci, a acoperit gaura schimbînd sefimea cu acei indivizi care le puteau face jocurile. Cînd furtisagurile erau prea pe fatã s-a trecut la privatizare. S-au perindat tot soiul de ,,investitori“ care mai de care mai penali. Firme de apartament inexistente prin SUA, dar super lãudate de oficialii români, au preluat, pe mai nimic, platforma chimicã. Desi n-au plãtit statului pretul cerut, s-au instalat frumos, au divizat totul, au creat haos si au vîndut mai departe. Suveica a functionat ca la carte, iar tot ceea ce a mai rãmas din Combinatul Chimic nr. 1 în România a ajuns în ograda unor escroci. Mînã în mînã cu sefii comunitãtii locale, dar si cu incompetenta functionarilor publici din primãrie, au sters si datoria Nitramoniei cãtre municipalitate. Acei escroci sînt acum mari patroni, lideri politici care vor sã acceadã în Parlament, Consiliul Judetean si Consiliul Local. Comunitatea a tãcut, s-a lãsat manipulatã, condusã si înselatã. Nu doar la Fãgãras s-a întîmplat asa. România a fost, timp de douã decenii, o vacã bunã de muls pentru escroci. România are o datorie externã de peste 90 de miliarde de euro si alte miliarde ca datorie publicã internã. Asta în conditiile în care, în 1989, nu avea nicio datorie si în plus avea creante de peste 9 miliarde de dolari si investitii de amploare în diverse tãri de pe mapamond. Conducãtorii tãrii derulati în mandatele de dupã decembrie 1989 n-au recuperat nimic din acele creante, pe unele le-au sters emitînd acte normative sau au redus lista acestora pur si simplu. Vã mai amintiti numele ministrilor care s-au perindat prin guvernele postdecembriste? Îi vedeti acum pe la toate partidele politice fãcîndu-si imagine la posturile TV private. Se regãsesc si în TOP 300 cu averi de miliarde de euro. Toate în detrimentul unei Românii bogate, de acum sãrãcite si datoare.

sursa:http://www.monitorfg.ro

Casa zburătoare VIII

1.                        INT.CASA.HOL-NOAPTE

COSTEL şi FAION trecură pragul casei urmaţi bineînţeles de către Leu, Negrău rămase la uşă. Privirea lui FAION se opri pe arcul şi tolba cu săgeţi. După care zări şi soba.

FAION

Mă simt ca acasă în pruncie, da..de ce cânele tău intră în casă şi...cânele meu Negrău stă afară?

COSTEL

Bine îl dau afară şi pe Leu sau îl las pe Negrău al matale în casă. Sau să facă ei ce vor, numai să nu se bată.

FAION

De ce îl chemi Leu când iel aşa cum mai desluşesc io îi lup. Nu dau lupu' pi leu. Să pui jarul ista în vatra sobei.

Pe hol toată lumea îşi aştepta rândul la baie. Dând din umeri neputincioasă, cu privirea întrebătoare

aţintită spre COSTEL, care se urca pe o scară ce ducea în podul casei, şi ţinând la nas un stick de desfundat nasul ROXANA constată strâmbându-se.

ROXANA

Mi s-a desfundat nasul! Cine miroase aşa..Leu, da câinele ăsta bătrân de unde a apărut?

COSTEL

Ţi-am adus căldură. E Negrău câinele lui FAION. La femei le dau haine de ale tale vechi iar la bărbaţi şi la copii ştiu eu ce să le dau.

ROXANA încă nu putea să îşi revină, dar călcând pe ciudaţii care stăteau tolăniţi pe hol se duse să deschidă geamurile. Leu lătra ameţit de mirosuri şi îl cerceta pe Negrău iar motanul se ascunsese fugind pe şifonier. Termometrul(detaliu) arăta 12 grade celsius. Leu era aproape permanent umbra lui COSTEL. După un timp, temperatura urcase la 15 grade.

COSTEL

-Dacă mai aducem oameni nu mai e nevoie de lemne. Afară sunt minus zece grade iar în casă avem aproape 15 grade.

FAION

( înclinându-se ca un cavaler rătăcitor înaintea Roxanei)

Mă înclin în faţa frumuseţii voastre  domniţă. Nu mai vedem, nu mai auzim, nu mai simţim, doar mirosim. Al vostru, FAION iar aista îi cânele mieu Negrău. Zeii să fie cu noi şi ne ajute în aste vremi tulburi.

ROXANA

(ţinând în mână saci de plastic)

Încântată stimate domn. (către ceilalţi)..hai intraţi pe rând la duş. Când sunteţi gata bateţi în uşă să vi se dea haine curate de schimb. După spălat, femeile şi copii vin cu mine în dormitor iar bărbaţii cu COSTEL în camera de ZI. Se fumează în curte sau în bucătărie doar cu geamul deschis.

Din pod, prin trapa deschisă zboară saci cu haine, prosoape, ciorapi, maieuri, chiloţi, cizme, pantofi, papuci etc.

2.                        INT.POD.CASĂ-NOAPTE

Podul este plin de tot felul de obiecte, cărţi, haine puse ordonat pe umeraşe şi agăţate de bârnele acoperişului, televizoare vechi, tacâmuri, saltele, schiuri, pături, saci de dormit etc. COSTEL caută cele necesare alegând îmbrăcămintea şi aruncând-o în hol prin deschizătură.

3.                        INT. CASA.HOL-NOAPTE

ROXANA

Aruncă şi saltelele, sacii de dormit şi păturile toate, facem priciuri ca la cabană.

COSTEL(OFF)

În podul ăsta se întâlnesc mai bine de trei generaţii, vii şi morţi, podurile vechi sunt muzee şi anticariate. Aici găsesc mai multe lucruri utile decât în piaţa cea nouă.

ROXANA

Eu când mă urc în pod mă învăluie toate amintirile şi îmi vine să plâng, fiecare lucru ascuns acolo are o importanţă aparte .

4.                        INT.CASA.HOL DACII-NOAPTE

 Obosiţi, murdari şi înfriguraţi toţi stau pe jos dând din cap, vorbind singuri şi lovind cu picioarele de duşumea ca să se încălzească, creând astfel un zgomot continuu, care se transformă într-un urlet de lup. Leu începe a urla cu botul ţintă spre cer.

5.                        EXT.CER.NOAPTE

În imagini apare luna.  Se aude pe fundal vocea lui FAION, ca o voce din străfunduri, magică, profetică:

FAION(OFF)

-Ce atâtea flamuri, peste tot flamuri, dacii aveau unul şi bun care speria duşmanul. Trădare, trădare, trădători. Nu, nu, nu! De ce, de ce, de ce, de ce,...Divide et impera !

-Când vor învia strămoşii din noi, va fi vai şi amar de voi, trrădăătoorilor!. O zei, Zamolxe ....Dumnezeu.-Va veni ziua în care şi pietrele vor vorbi adevarul!.

6.                        EXT.CÂMP.LUPTĂ.ZI-(FLASH-BACK)

Pe un covor roşu, un NOBIL DAC după îmbrăcăminte, dar fără barbă şi cu o mască mică, neagră pe ochi, ţine de frâu un cal negru care calcă în copite vechiul steag de luptă "dracone" al dacilor, după care ridică steagul şi îl aruncă în noroi în faţa unui comandant roman îmbrăcat în ţinută de război de culoare neagră, cu o mască mică, neagră, pe ochi. Romanul pune la gâtul dacului o medalie de aur pe care este imprimat capul lui Decebal. Dacul taie o panglică de inaugurare şi mulţumeşte romanului pentru medalie.

NOBIL DAC

Gratias ago vos!.

În zare se văd viile, pădurile şi munţii Ţării Dacilor. Femei şi copii daci fug disperaţi spre munţi.

7.                        INT.MUNŢI.PEŞTERA DACILOR.NOAPTE-(FLASH-BACK)

În jurul focului stau înghesuiţi într-o peşteră mulţi daci îmbrăcaţi caracteristic, dar rupţi, jerpeliţi ca după război. Bărbaţii răniţi sunt îngrijiţi de femei. Copii, (fete şi băieţi) speriaţi. Pe jos, în peşteră sunt împrăştiate arcuri, cornuri de vită şi tolbe cu săgeţi. Cineva cântă la fluier o “DOINĂ” de jale.

IMAGINEA SE MUTĂ LIN PE SECVENŢA URMĂTOARE.

8.                        INT. CASA.HOL-NOAPTE

Murdari, resemnaţi, obosiţi  şi jerpeliţi musafirii stau pe jos şi privesc în gol dezorientaţi. FAION tuna şi se tânguia în acelaşi timp printr-o incantaţie.

FAION

De la tatăl de sus, In ceriu sus,

S-a înalţat în sus, Un nor mare;

Din norul mare, S-a facut un OM mare,

Şi din Omul mare, S-a facut o pădure mare;

Om, mani, padme, hum! Om, mani, padme, hum!

Agni, Varuna, Marut! Agni, Varuna, Marut!

Va urma...

Cântece de haiducie

Despre haiducul Iancu Jianu

Nascut in 1787, la Caracal, Iancu Jianu (sau Ionita Jianu) a fost un boier, devenit ulterior haiduc, precum si capitan in oastea lui Tudor Vladimirescu. Tatal sau a fost Costache Jianu, boier stapan al mai multor mosii din Tara Romaneasca. 
In anul 1810, din cauze ramase neelucidate, Iancu Jianu il ucide pe arendasul mosiei Brancoveni. Din acest moment si pana in anul 1817, Jianu va haiduci in Muntenia cu ajutorul cetei sale de haiduci (ceata formata initial din sapte haiduci, deveniti ulterior 30-40 de indivizi).
In anul 1812, haiducii sunt prinsi de autoritati si condamnati de divanul boierilor la sase luni de inchisoare la ocna de la Telega. Jianu evadeaza insa din ocna si continua sa jefuiasca boierii din tara. 
Este din nou prins de autoritati in 1814 si dus la Bucuresti, in fata lui voda, care insa il iarta dupa ce a sechestrat averea lui Iancu si dupa ce fratele acestuia, Amza, a platit o suma de bani care sa acopere pagubele facute de haiduc. I-au fost ulterior restituite mosiile sechestrate, Jianu trebuind sa plateasca insa pagubele facute in anii de haiducie.
In 1815, jefuieste postalionul domnitorului si fura din acesta o mare suma de bani. Jaful l-a determinat pe domnitorul Caragea sa isi indrepte mania spre fratii lui Jianu, pe care i-a obligat sa plateasca pagubele facute de Iancu in timpul jafurilor.
In 1817, Jianu este pus din nou in lanturi pentru a fi dus la Bucuresti, fuge insa de sub escorta si se apuca de haiducie alaturi de ceata sa. Este din nou prins si condamnat la moarte prin spanzuratoare, alaturi de oamenii sai. Este salvat de Sultana Galateanu, o tanara din anturajul domnitei Ralu, fiica lui Caragea voda, care in virtutea unei cutume, se marita cu el, obtinand astfel anularea pedepsei cu moartea.
Jianu a fost casatorit cu Sultana pana la moartea lui, survenita in anul 1842, si au avut mai multi copii. Nu au mai platit pagubele produse de haiduc, pentru ca voda Caragea a fugit din tara.
La izbucnirea revolutiei conduse de Tudor Vladimirescu, Iancu Jianu se ofera sa lupte voluntar de partea revolutionarilor. Vladimirescu il numeste capitan de panduri si il trimite in solie la pasa Mehmet de la Silistra. In august 1821, Jianu este arestat de catre pasa Mehmet. Desi eliberat din inchisoarea turcilor, Jianu se intoarce in Oltenia, dar nu pe mosiile sale (pentru ca era supravegheat de autoritati), ci intr-o casa aflata intr-o mica livada a sa, in catunul Chilii (in 1823). Va ramane aici pana la moartea sa. (sursa:enciclopediaromaniei.ro, citand un numar din Magazin istoric, 1967)

Casa zburătoare VII

1.EXT. STRADA FLORILOR-NOAPTE

Maşina de gunoi intră cu faţa pe strada îngustă oprind în dreptul unui gard de metal vopsit alb  şi oamenii începură să coboare. COSTEL îi dă banii Şefului mulţumindu-i. Cu un termos în mână, având capac un pahar de plastic  coboară şi tăcutul ajutor de gunoier Sebastian. Toată lumea întră în curte după ce COSTEL descuie poarta şi îl calmează pe Leu care parcă turbase. ANGELA, femeia cu valiza, era singura care nu intrase în curte stând nehotărâtă şi bănuitoare la poartă. Sebastian veni spre ea cu paharul de plastic umplut cu o băutură caldă.

SEBASTIAN

Ia şi bea să te încălzeşti, e ceai cald.

Şeful era în cabină şi îl aştepta cu uşa deschisă pe ajutor care veni pe fugă, urcă şi trase portiera după el. Maşina pleacă în marşarier, cu Sebastian privind fix spre ANGELA, orbită de farurile maşinii, dar care ţine speriată şi nehotărâtă paharul în mână până când faţa lui Sebastian dispare în depărtare. Atunci mirosi ceaiul după care îl deşertă tremurând pe asfaltul umed. Lichidul începu să fiarbă pe asfalt ca un acid iar ANGELA holbându-se intră atunci în curte strigând..

ANGELA

El e criminalul....sigur el e criminalul.

Dar nimeni nu o lua în serios privind-o ca pe o nebună. Deranjată de agitaţia nocturnă şi de hămăielie lui Leu, ROXANA deschide uşa casei şi apare contrariată în prag cu ochii miraţi îndreptaţi spre priveliştea neobişnuită din curtea care seamănă cu un tablou de război iarna. Imaginea se schimbă, personajele fiind privite şi observate detaliat, fiecare în parte printr-un ochean, începându-se cu fetiţa şi terminându-se la COSTEL. Când ocheanul trece prin dreptul fiecăruia apare un colaj filmat ce se învârte ca într-un glob de sticlă, de amintiri reprezentative din mintea fiecăruia ca o scurtă prezentare a cauzei care a generat căderea fiecăruia sau a unei amintiri plăcute.

2.EXT.PAJIŞTE.ZI-(FLASH-BACK)

MARIA îmbrăcată în costum naţional, stă pe o pajişte cu flori înconjurată de munţi, tricotează la umbra unui prun în timp ce supraveghează o vacă cu ugerul plin şi două oi care pasc liniştite păzite de un ciobănesc carpatin. Imaginile se amestecă cu un sat tradiţional de munte românesc părăsit şi în paragină unde, stând în pragul unei case doi tărani bătrâni, soţ şi soţie fac cuiva in zare cu mâna de la revedere.

3.EXT.TARLA VERDE-ZI-(FLASH-BACK)

NELU, fotbalist care pe o tarla verde dar accidentată ce părea un teren de fotbal de ţară, cu porţi de lemn fără plasă, bătea mingea îmbrăcat în haine călugăreşti cu nişte băieţi.

4.EXT.LOCOMOTIVĂ-ZI-(FLASH-BACK)

GICĂ Mangialâc călare pe o locomotivă în mers, cu o cheie imensă în mâna dreaptă şi cu ranga în stânga, vântul suflându-i părul şi salopeta.

5.EXT.piaţa universităţii.ZI-(FLASH-BACK)

CÂNTĂREŢUL are în minte imagini cu piaţa universităţii când oamenii erau bătuţi de mineri.

6.EXT.PAJIŞTE.PICNIC.CANADA-ZI-(FLASH-BACK)

ION îşi vede nevasta undeva la un picnic, pe malul unui lac  unde prinţesa striga:

PRINŢESA

Mama, mama! Am gasit o broasca!

Atenţia tuturor (circa 50 de români emigraţi după 1990) este atrasă nu de strigătul copilului, ci de replica mamei, îmbrăcată într-o rochie vişinie:

MUTA

Cretino, ţi-am spus să nu mai vorbeşti româneşte! Tu eşti acum canadiancă, idioato. Speak English to me, you, stupid country-girl

   Petrecerea s-a intrerupt pentru câteva momente; muzica a fost oprită, vocile coborâte, paharele abandonate pe câte un colţ de masă.

7.EXT.NUNTĂ.PROVINCIE.NOAPTE-(FLASH-BACK)

LĂUTARUL apare în centrul unei hore încinsă cu foc la o nuntă pur românească de provincie cântând la acordeon împreună cu taraful melodia dansului popular "Ciuleandra".

8.EXT.CLASĂ-ZI

Corneluş apare la o festivitate de premiere şcolară purtând o coroniţă de premiant pe cap.

9.EXT.CURTE-NOAPTE

 ROXANA stă în uşa casei nedumerită privind alaiul ciudat care îi umple curtea, cu mâinile în şold şi dând din piciorul băgat în papucul rupt ca şi cum ar bătea ritmul, cu aer moralizator, dar fericită că soţul s-a întors în cele din urmă teafăr acasă...

ROXANA

(căutându-l cu privirea pe COSTEL)

Superclei ai luat dragă? Ai băut?

COSTEL

Am uitat, dar uite ce am adus în schimb şi n-am băut încă nimic! Ţi-am adus un cadou! O surpriză!

Imaginile sunt dezolante, pe fondul muzical al melodiei lui Mădălina Manole “Suflet gol”.

Camera cade pe boschetarii obosiţi oprindu-se pe AURICĂ CHIORU care dormea pe asfalt acoperind pătura de nea ce se aşterne uniform.

ROXANA

Da  băiatul ăla ce caută pe jos hai ridicaţi-l şi intraţi să facem cunoştinţă. Pe vremea asta nici un căţel nu stă afară.

COSTEL

Eu mă duc după FAION.

ROXANA

Da ăsta cine mai e, pe cine mai aduci? FAION..interesant nume sună ca Faria, abatele.

COSTEL

(încântat)

Ai nimerit-o, e şi el un fel de abate, FAION e mentorul meu.

COSTEL pleacă după FAION iar ceilalţi intră pe holul casei, la căldură. Un termometru pe hol (detaliu) arăta 10 grade celsius. Chioru era dus pe braţe de GICĂ, ajutat de ION  şi de NELU , şi aşezat pe un covor. ANGELA striga înăbuşit căutând pe cineva care să o asculte:

ANGELA

Criminalul, ştiu cine e, a vrut să mă omoare.

Dezorientată, ROXANA umbla fără idei până se întâlni cu SORIN. Atunci privirea ei nedumerită se transformă în zâmbet fermecător fericită că în sfârşit recunoaşte pe cineva în propria casă şi spuse

ROXANA

Sorine de ce n-ai mai trecut pe la noi, am uitat şi cum mai arătai? Ce mai faci?

SORIN

Ce să fac, în sfârşit v-am găsit!.

GICĂ MECANICU

Da noi ce avem de reparat pe aici, unde sunt maşinile de tipărit?

Auzindu-i vocea ROXANA se întoarse şi mai încântată.

ROXANA

Domnu GICĂ şi dumneata erai aici?  iartă-mă că nu te-am văzut până acum. Da ce aveţi de mutat vreun atelier?

SORIN

(glumeţ)

Am venit cu COSTEL care vrea să  să ne vândă dar până vine el să lămurească treaba cred că ar trebui să ne spălăm şi să căutăm ceva haine vechi prin podul ăsta mare! Pe Cântăreţu' l-ai văzut?..., cred că a intrat la baie.

10.EXT.PARC FAION-NOAPTE

COSTEL ajunse din nou la tabăra lui FAION care stătea lângă câine cu picioarele goale într-un lighean cu apă fierbinte şi cu o carte veche în mâini. Afară ningea plăcut iar zăpada se aşternuse de un centimetru. O găleată de tablă plină cu zăpadă este lângă foc.

COSTEL

Ce faci nea FAION?

FAION

Ce întrebare mai îi şi aista? Nu vezi, ieşti chior, stau la focul sacru şi mă încălzesc. Frigul te ia de la picioare  şi fierbinţeala de la ţeastă.

COSTEL

Eu te întreb prin ce mai faci şi ce se vede şi ce nu.

FAION

A..! iaca azi oi mai pus ceva negurî pi mini vezi, şi tot chitesc umbre mereu până oi deveni şi ieu tot o umbră. Nu cred că mai avem mult nici ieu nici Negrău aista, orbim împreună. Acu văd ca prin ceaţă şi aud doar prin foşnetul copacilor. Da o sî roimu amândoi, om şi câne până la lună pi cărarea aista făcută di noi doi. Cărarea cânilor şi a oamenilor spre aceeaşi soartă. Cânele, di când îi pui îşi cată stăpân aşa cum omul îşi cată di muncă, dacî nu-l dibuieşte stă haiduc pi coclauri, scormoneşte prin murdării.

COSTEL

Ba eu cred că umbrele de care spui sunt lumini pe care le tot pui pe dumneata ZI de zi până devii tot numai o lumină. Nea FAION te rog să vii la noi cu tot cu Negrău i-am spus soţiei că vin să te iau şi te aşteaptă la ceai. Avem nevoie de dumneata pentru mai mult timp.

FAION mişcă din cap nemulţumit, ridicându-se şi deschizînd uşa la magazia de tablă şi arătând spre cărţi.

FAION

Şi cu aistea? Dar cu focul sacru pe care l-oi aprins de când m-am aciuat pe aci şi iarnă ori vară nu s-a stins?

În mijlocul magaziei, un jilţ era înconjurat numai de cărţi de la podea până la tavan, iar pe partea dreaptă era un cufăr vechi.

11.INT.NOAPTE CASA,FAION.NOAPTE

În timp ce FAION povesteşte apar imagini cu interiorul unei case plină ochi de cărţi care încep să ardă după ce FAION care stătea aşezat pe jilţul lui semnează un act. În timp ce focul se înteţeşte, şobolani aleargă speriaţi printre cărţile ce ocupau aproape tot spaţiul.

12.EXT.PARC.FAION-NOAPTE

FAION(OFF)

Aista îi averea mea, numai cărţi rare, tot ce oi putut să scap. Comuniştii mi-au mâncat viaţa prin închisori iar ăştia de acu, mi-au luat casa şi cărţile mele, munca mea de o viaţă. Am pus pecete pentru drepturi de autor şi iei cu notarul lor mi-au pecetluit viaţa. Sistemul care ne guvernează îi o cârdasie  din fosta nomenklatura, rechinii finanţelor, falşi democraţi şi securitate. Toţi îs trădători di neam. Avem de-a face cu un abominabil hibrid, fără precedent în historie…zicea un prieten al mieu.

FAION îşi face cruce la piept.

COSTEL

Am acasă mai mulţi băieţi, îi trimit cu un căruţ să te mut cu totul de aici. Îl iei şi pe Negrău cu dumneata. Luăm şi nişte jar acum într-o cutie de tablă că acasă avem sobe cu teracotă şi vatră.

COSTEL puse repede cu mâna nişte jar, fără să se ardă, într-o cutie de tablă găsită aruncată pe jos printre gunoaiele ce înconjurau mica tabără a bătrânului..FAION se încalţă, îşi pune cojocul şi îşi trage clopul  pe urechi după care pipăie în întuneric după toiag.

FAION

(în timp ce se ridică în toiag)

Vine Kogaion la Gebeleizis nu Gebeleizis la Kogaion. Hai să mergem ca să nu mai baţi drumul mereu până la mine, şi mi-a plăcut mult vorba ta, aia cu lumina. Hai Negrău, ghia la oi. Să îmi aduci şi jilţul şi cufărul. Cărţile, sloavele şi Negrău sunt prunciii miei.

Negrău se ridică chinuit şi porni cu greu, bătrâneşte  aproape de stăpânul său.

13.EXT. STRADA FLORILOR-NOAPTE

Ajung pe stradă până în dreptul porţii, de unde se văd cele patru steaguri de la poarta lui GORE. FAION cugetă cu voce tare după ce se chinui câteva clipe ca să desluşească prin ceaţa vederii lui rostul şi semnificaţia acestor flamuri.

FAION

Nu de flamuri o dus poporul nostru nevoi ci de solidaritate.

Casa zburătoare VI

1.EXT.CANAL-NOAPTE

Maşina opri în zona facultăţii, aproape de o gură de metrou. Peste tot guri de canal aburinde. Din saci iese afară doar SORIN care împreună cu COSTEL se orientează spre un canal semiacoperit.

2.INT.CANAL-NOAPTE

SORIN coboară primul pe nişte trepte zidite în peretele circular, după care îl urmează şi COSTEL.

SORIN

Hai cu mine în infern!

La subsol, şapte bărbaţi , două femei şi o fetiţă de şapte ani, trei paturi şi o saltea acoperite cu asternuturi soioase, aerul de nerespirat, podeaua de pământ, pereţii de beton, peste tot haine, încaltaminte, resturi din tot ce lumea de la suprafata nu mai are nevoie. Lumina zilei ziua, lumina lumânarilor seara. Nişte lumânări groase ardeau împrăştiind lumină slabă şi mult fum. Urme de incendiu.

RĂGUŞITUL(OFF)

Era să ardem de vii, ca şobolanii!

...se aude o voce groasă de bărbat somnoros. Oameni şi şoareci. Oameni simpli, dar cu intuiţii ascuţite ca de animal veşnic hăituit oscilau tot timpul între neîncrederea acordată din belşug necunoscuţilor, sătui de tot soiul de izbăvitori şi speranţa că le va ieşi totuşi ceva.

SORIN

Hai care vine cu mine, casă şi masă până-n primăvară?

Se crease un pic de vânzoleală printre locatari, se împingeau şi şuşoteau cu neîncredere. Dintr-un colţ întunecat se ridică RĂGUŞITUL, un bărbat ţigănos cu aer de interlop.

RĂGUŞITUL

Şi ce ne cere în schimb?

SORIN

Nimic, doar ce e de făcut într-o gospodărie, de muncit.

RĂGUŞITUL

(oftează prelung a lehamite, hotărât şi influent, dictatorial).

Nu merg, vrăjeală, care pleci să nu te mai întorci aici auzi!

Un bărbat neras(38 ani)ION, iute, mic de statură, cu o şapcă pe cap, îmbrăcat într-un combinezon de schi, gri îmbâcsit şi perechea lui o femeie mignonă MUTA(35 ani), cu părul blond neîngrijit, tot în combinezon împreună cu o fetiţa de 7 ani, PRINŢESA, cu faţa de păpuşă, ochi negri, păr blond buclat, în picioare are nişte cizme scurte ca vai de ele, ciorapi de lâna. Mîinile îi sunt vinete de frig. Toţi trei strâng  în grabă nişte sacoşe şi pleacă iute spre scări fără să mai privească în urmă. O voce tot răguşită dar de bărbat tânăr se auzi obraznic din întuneric.

ALEX(OFF)

Vin şi eu!

Apăru dintr-un colţ al canalului un tânăr pe nume ALEX de vreo 20 de ani, brunet, slab, dezbrăcat până la brâu,lanţ gros la gât, tatuat complet, cu un inel în nas şi altele agăţate de urechi, respirând cu poftă dintr-o pungă. Un bărbat mai în vârstă încearcă să îî ţină calea dar tânărul se fereşte fugind ca suflat de vânt în timp ce trăgea pe el o geacă neagră de piele.

ALEX

Hai sictir caută sticle şi singur şi lipeşte etichete că eu am plecat!

RĂGUŞITUL

Dacă vii înapoi te tai morţii mă-ti de aurolac şi pe tine Sorine că te-am primit aici când mureai de frig şi acum îmi iei oamenii cu care fac banu'...morţii mă-ti de turnător!

Printre sticle goale de băuturi străine scumpe, evadaţii însoţiti de SORIN, care se făcea că nu aude ameninţările Răguşitului, şi COSTEL se îndreptau grăbiţi înspre scări. Pe o măsuţă, la lumina unei lumânări se afla un teanc de etichete false de whiski şi vodcă de marcă.

3.EXT.CAMIONETĂ.SACI -NOAPTE.

Sus în camionetă sacii strânşi la gură pe dinăuntru dârdâiau şi conversau pe un plăcut fond sonor asigurat de cântăreţ şi lăutar care ieşiţi pe jumătate din sac cântau printre fulgi o melodie de dragoste ca încălzească atmosfera. "TU EŞTI IARNA CRISTI PAŢURCĂ".

BUNICA

(îngrijorată)

Corneluş mamă ţi-e frig, mai poţi?

CORNELUŞ

Nu mi-e frig , da unde mergem bunico?

GICĂ MECANICU

N-auzi mă copile, mergem la o casă cu nea GICĂ.

ANGELA

Poliţistul căuta un criminal care otrăveşte oameni fără casă. Sper să nu fie COSTEL criminalul. Dacă îmi dă ceva de băut sau mâncare eu nu iau.

Sătul de bârfe GICĂ vorbi tărăgănat, cu un ton de reproş în glas adresat Angelei.

GICĂ MECANICU

Vorbeşti prostii, eşti nebună îl cunosc pe COSTEL de 15 ani, am băut şi mâncat cu el şi cu SORIN şi uite na că îs viu. O fi el poate mai beţivan şi fumător, da criminal nu-i fă proasto! Faţă de mine o fost corect.

 Prinţesa ţinea în braţe cu mâna stânga o păpuşă mai murdară de cenuşă decât ea iar cu dreapta târa după ea o sacoşă imensă. Maică-sa era acoperită cu un sac de dormit jigărit şi trăgea ca boul la jug doi saci.

COSTEL

A cui e păpuşa, de ce nu o speli prinţeso, eu n-am văzut prinţese murdare?

PRINŢESA

Mi-a dat-o o tanti şi o spăl da apa o murdăreşte că are noroi. Unde ne duci nene?

COSTEL

(mângâind capul fetiţei)

Acasă prinţeso, la palat!

Noii pasageri îşi luară rolul în primire urcând şi băgându-se în saci. Cele două mogâldeţe, fetiţa şi mama intrară amândouă într-unul singur, la fel şi BUNICA cu Corneluş. SORIN, ca de fiecare dată când toată lumea era intrată în saci, dădu comanda.

SORIN

La facultate! Capu' la fund!

ŞEFU

(glumind răutăcios)

La facultate, ia auzi ai dracului nespălaţi vor şi la facultate! Bă da aveţi voi bani să vreţi la facultate? He,he!

Maşina demară mai violent decât de obicei îndreptându-se prin noapte către facultate.

4.EXT. PARC.FACULTATE- NOAPTE

COSTEL şi SORIN intră printr-un gard de sârmă rupt în curtea facultăţii care arăta ca o pădure. Zăpada începea firav să albească pământul semiîngheţat. Nici o mişcare, doar nişte câini lătrau prin curte. SORIN şi COSTEL aprinseră amândoi câte o ţigare. Pe o clădire atârnau spânzurate aceleaşi trei steaguri.

SORIN

Aici sub steagurile alea am muncit aproape treizeci de ani. Decanul, m-a făcut pentru că nu mă prindea la măturat curtea şi mutat mobilă. Nu pricepea că eu sunt angajat tipograf nu măturător. Pune-mă nene să tipăresc nu să spăl closete.

COSTEL

Cum dăm de nebunu'de Chioru ?

SORIN

Dacă mai trăieşte dăm noi de el că ăsta  nu se lăsa dus de aici nici mort, îl găsim după miros. Hai că începe să miroasă a pişat de bou. Ura trăieşte! Uite-l! Ha, ha!

AURICĂ CHIORU, beat mort urmăreşte aruncând cu pietre şi înjurând o căţea mare şi bătrână de culoare crem, care alerga cu un borcan de mâncare în gură. La un moment dat Chioru se împiedică căzând în patru labe nervos, bombănind şi bătând haotic în pământ din cele patru membre, ca un copil răzgâiat în încercarea lui disperată de a se ridica.

AURICĂ CHIORU

Te omo.., pu io mâ ..ah ah te omorrr! Rita ..ah, hoaţo!

Imediat după el, lipită de o clădire este improvizată o colibă cât un coteţ mai mare, cam de înălţimea unui om, costruită din table şi cartoane, plină în interior de borcane cu mâncare, pâine iar în gura intrării se zăreşte un sufertaş. Căţeaua recunoscându-i pe cei doi intruşi veni bucuroasă în întâmpinarea lor asigurându-şi  mai înainte prada.., borcanul cu mâncare. Bucuroşi de revedere COSTEL şi SORIN întind mâinile spre ea ca să o mângâie. Atunci Rita smulge cu botul ţigara din mâna lui COSTEL aruncând-o pe asfalt în timp ce dădea din cap nemulţumită, ca o mamă ce îşi dojeneşte copiii, dezvelindu-şi dinţii strănutând şi pufăind .

SORIN

Vezi ce deşteaptă e, vrea să te laşi de fumat.

După care se duc spre AURICĂ CHIORU. Apare alt maidanez veritabil, care îi cunoştea pe cei doi din vremea când lucrau la atelier.

COSTEL

Ce faci Azorică mai ştii când te-am salvat de hingheri? Puiul meu, ce mare te-ai făcut.

Azorică se bucura sărind cu labele pe COSTEL şi fugind roată de bucuria revederii acestuia după ani de zile. Între timp au ajuns lângă Aurică.

SORIN

Aurică ce mai faci bă, tot în patru labe umbli?

Dar nici un răspuns Chioru dormea adânc şi sforăia .

SORIN

Bă p-ăsta nu-l mai trezim nici cu tunul că îl ştiu. Poate moare aici îngheţat până mâine. Chiorule auzi bă dacă nu vii mori!...      Bă, dacă dormi, mori !

5.EXT. MAŞINA GUNOI-NOAPTE

Patru oameni făceau balans cu AURICĂ CHIORU ţinându-l doi de mâini şi doi de picioare, după care, băgat într-un sac fu aruncat în spatele camionetei peste ceilalţi. ALEX stătea pe jumătate băgat în sac şi trăgea aer din pungă.

GICĂ MECANICU

Bă mai lasă dracu punga aia şi bagă capu la cutie că dăm de dracu cu tine. Ce simţi tu când tragi pe nas nu pricep.

ALEX

(ameţit visător)

Simt ce vreau, acum simt că e cald şi bine şi că mănânc o friptură mare cu salată şi piure care nu se termină niciodată. Mai simt că e lângă mine o blondă bună de tot cu cracii goi.

GICĂ MECANICU

Cum te cheamă?

ALEX

(după ce încearcă să-şi amintească)

ALEX Ştefănoiu parcă.

GICĂ MECANICU

Apăi îl cunosc pe taică-tu, e om greu, făcea şi politică. I-am făcut eu nişte maşini să meargă atunci când luase fabrica de ţigări, da tu ce cauţi aici? Erai mic atuncea.

ALEX

(cu ochii tulburi răspunde împleticit)
Tata s-a spânzurat legat de mâini şi de picioare, după care s-a aruncat în piscină şi eu nu mai am acte, casă şi card. Cardul era baza. Voiam drog plăteam cu card, maşină repede card, femei card, excursie card, prieteni card. Fără card nu e viaţă. Mama vitregă a plecat cu altu' după ce a vândut tot şi nu mi-a băgat bani pe card, a plecat cu cardu după ea, fără card nimic nu e!. Ce căldură băga-mi-aş capu-n zăpadă.

Toată lumea urcă în camionetă şi se auzi din nou vocea lui SORIN.

SORIN

Spre casă! ...Ştiţi voi!

...va urma