"Intr-o zi,un intelept din India puse urmatoarea intrebare discipolilor sai:
-De ce tipa oamenii cand sunt suparati?
-Tipam deoarece ne pierdem calmul,zise unul dintre ei.
-Dar de ce sa tipi, atunci cand cealalta persoana e chiar langa tine? inreba din nou inteleptul
-Pai,tipam ca sa fim siguri ca celalalt ne aude,incerca un alt discipol.>
Maestrul intreba din nou:
-Totusi,nu s-ar putea sa vorbim mai incet, cu voce joasa? Nici unul dintre raspunsurile primite nu-l multumi pe intelept. Atunci el ii lamuri:
-Stiti de ce tipam unul la altul cand suntem suparati? Adevarul e ca, atunci cand doua persoane se cearta, inimile lor se distanteaza foarte mult. Pentru a acoperi aceasta distanta,ei trebuie sa strige, ca sa se poata auzi unul pe celalalt. Cu cat sunt mai suparati,cu atat mai tare trebuie sa strige,din cauza distantei si mai mari. Pe de alta parte, ce se petrece atunci cand doua fiinte sunt indragostite? Ele nu tipa deloc. Vorbesc incetisor,suav. De ce? Fiindca inimile lor sunt foarte apropiate. Distanta dintre ele este foarte mica. Uneori, inimile lor sunt atat de aproape, ca nici nu mai vorbesc,doar soptesc,murmura. Iar atunci cand iubirea e si mai intensa, nu mai e nevoie nici macar sa sopteasca, ajunge doar sa se priveasca si inimile lor se inteleg. Asta se petrece atunci cand doua fiinte care se iubesc, au inimile apropiate.In final,inteleptul concluziona, zicand:
-Cand discutati, nu lasati ca inimile voastre sa se separe una de cealalta , nu rostiti cuvinte care sa va indeparteze si mai mult, caci va veni o zi in care distanta va fi atat de mare, incat inimile voastre nu vor mai gasi drumul de intoarcere."
Acum câteva zile eram fericit pentru că aşa cum v-am povestit atunci, creasem un om de zăpadă, frumos şi cu un cap mai înalt decât mine. Era curat ca zăpada din care-l făcusem, de un alb imaculat pentru că abia ninsese şi respira sănătate şi rezistenţă prin toţi porii. V-am spus atunci ce materiale am folosit pentru construcţia lui dar nu am intrat în detalii aşa că voi intra şi în detalii în cele ce urmează. Fără prea multă filozofie, simplu, am să vă reamintesc materialele folosite: zăpadă din belşug din curte şi de pe stradă, nasturi, mop, cratiţă, morcov. Dacă nu aveţi morcov îi puteţi pune ca nas o şurubelniţă sau o furculiţă cu mânerul roşu.
Când am început procesul de creaţie speram să fac cel mai mare om de zăpadă din câţi au existat vreodată pe pământ, un fel de Colos nemuritor cum ar fi fost cel din insula Rhodos dacă eternitatea construită de om nu s-ar fi dovedit în faţa naturii în cele din urmă efemeră.
Era pe lista mea de priorităţi alături de celelalte lucruri obligatorii pe care le mai am de făcut până la sfârşitul vieţii, un fel de listă a lui Bucket din filmul cu acelaşi nume, o tragicomedie cu deznodământ trist pe care am văzut-o şi apoi revăzut-o deşi nu mai vreau să văd filme triste, dar care era pe lista mea şi nu am avut de ales. Dacă reuşeam proiectul, aş fi putut să particip cu el la cartea recordurilor, să devin celebru şi să mă umplu de parale. Aşa că, încrezător în propriile forţe m-am apucat de treabă cu nerăbdare şi cu hărnicie. Obişnuit să organizez rapid producţia noilor proiecte i-am executat schiţa în minte, am calculat necesarul de materiale, manopera, am îndreptat lopeţile, am pus ţuica la fiert, după care am început procesul de formare la rece al calupurilor de zăpadă cu ajutorul celei mai mari crătiţi din gospodărie, care era folosită pe vremuri de mamaie probabil pentru producţia de sarmale sau pentru fierberea piftiei atunci când aştepta cu drag să-i vină de Crăciun toată familia la masă. Am format cu cratiţa şi cu lopata vreo douăzeci de cilindri de zăpadă urcându-mă cu picioarele şi dansând pe formă aşa cum băteau pe vremuri copiii căpiţele de fân la ţară, dar cu ţigara în mâna stângă şi cu cana de ţuică aburind în mâna dreaptă până când am terminat toată zăpada din curte. Eram departe de proiectul meu mental aşa că am ieşit pe stradă şi am adunat după acelaşi principiu toată zăpada de pe stradă dar din păcate strada fiind scurtă şi îngustă s-au terminat repede toate resursele. M-am gândit atunci să apelez la vecini şi să le adun zăpada de prin curţi, dar fiind ora târzie din noapte nu am îndrăznit deşi cred că dacă îi îmbiam la o ţuică sau la un vin fiert nu m-ar fi refuzat nimeni, doar m-ar fi categorisit drept cel mai dilimache dintre dilii.
Cu toate acestea, omul meu era încă departe de proiectul iniţial, însă neavând de ales pentru că ninsoarea se oprise de mult, am modificat proiectul renunţând astfel la laurii şi la banii mult visaţi. Era deja cu un gât mai înalt decât mine şi mai trebuia să îi concep şi capul rotund, lucru ce complica puţin tehnologia folosită până atunci. Acum înţeleg că dacă aveam zăpadă suficientă mi-ar fi trebuit o fadromă, un utilaj cu o cupă şi cu lamă pentru a respecta ideea de bază ceea ce nu aveam de unde să fac rost. Dar chiar şi aşa eram mulţumit parţial, gâtul îl terminasem folosindu-mă de o cratiţă mai mică iar capul îl aveam în lucru şi încercam să îi dau rotunjimile şi o formă cât mai aproape de cea umană. La un moment dat mi-a trecut prin cap să îi aleg şi sexul dar m-am hotărât în cele din urmă să nu mă complic şi să respect voia lui Dumnezeu adică să iasă ce o ieşi. Am terminat şi capul pe care i l-am aşezat cu grijă peste gâtul firav cu ajutorul unui scripete agăţat de copac şi urcându-mă pe o scară înaltă dar şubredă. După cum v-am povestit data trecută, atunci când i-am terminat de făcut capul am simţit că a prins viaţă, când i-am conturat gura a început să zâmbească iar atunci când i-am pus ochii m-a privit ştrengăreşte. A ieşit mai înalt decât mine cu un cap. Într-un final mi-a sugerat din priviri că am uitat să îi pun nasul şi că nu poate să miroasă de unde va veni gerul ca să se hrănească cu frig. La urmă am vrut să îi pun o haină să se încălzească, dar privindu-mă de sus a refuzat certându-mă că de ce, dacă tot l-am făcut acum vreau să îl omor, adică să dea topeala peste el, boala lor incurabilă. Atunci l-am lăsat aşa cum l-a făcut taică-su, în zăpada goală şi i-am urat viaţă lungă, vreme rea, troiene şi mult ger. I-am mai asigurat şi un bodyguard, câinele meu lup, pentru pază şi protecţie aşa cum o să vă arăt în poze, ca să nu mi-l fure cineva de frumos ce este. De deochiat nu o să îl deoache nimeni pentru că am băut împreună ţuică fiartă şi ni s-a înroşit nasul la amândoi.
Deşi era întuneric şi frig am avut plăcutul sentiment că în curtea noastră venise primăvara şi înfloriseră copacii, iar o senzaţie de bucurie spontană ca la naşterea unui copil invadase atmosfera mohorâtă şi întunecată ce stăpânise curtea până atunci. De bucurie am dănţuit în jurul lui cu chiote de bucurie ca apaşii lui Winnetou în jurul focului şi cu lupul meu după mine, după care obosit din toate punctele de vedere, îngheţat, cu mâinile şi picioarele care mă ardeau de frig am plecat la culcare.
Când m-am trezit a doua zi, la poartă se adunaseră toţi vecinii de pe stradă cu mic cu mare, cu căţel şi purcel dornici să se pozeze cu omul de zăpadă care apăruse din nimic peste noapte şi care le zâmbea ştrengăreşte şi primitor. Omul meu de zăpadă era doar al nostru, al oamenilor mari, înspre copii a privit doar puţin chiorâş şi aceştia înţelegând, au fugit să-şi construiască singuri alţi oameni albi după chipul şi asemănarea lui şi să se bată cu bulgări uitând de calculatoare. Copiii ştiau de acum bine ce au de făcut.
Două zile întregi ne-am ţinut numai de poze, ţuică, vin, grătare şi am horit în jurul creaturii pe care toată lumea o considera o minune, pentru că oricât de trişti ar fi fost musafirii, vecini, rude ori prieteni, era de ajuns să intre în curte şi să privească zâmbetul alb şi sincer al omului de zăpadă, ca fiecare să se înveselească şi să uite subit de toate grijile chinuitoare care îi stresaseră până atunci ţinându-le creierii încleştaţi ca într-o menghină.
După câteva zile a început singur să se aplece într-o parte ca un om paralizat pe partea stângă, afară era cald şi zăpada începuse să se înmoaie, atomii de apă amestecată cu planctonul îngheţat căzut din cer îşi modificau iremediabil starea de echilibru energetic, ca celulele unui om cuprins de boală grea şi care încep să se dezintegreze implacabil orice ai face. Ne adusese primăvara în suflete dar odată cu aceasta şi boala grea a oamenilor de zăpadă de care se temea el de la început, acea boală incurabilă a cărei cauză era căldura. Se topea văzând cu ochii, aplecându-se din ce în ce mai mult. Slăbise exagerat, albul impecabil al zăpezii devenea pământiu iar o sudoare rece îi picura de sub oala albastră care juca rolul căciulii şi din nasul roşu cădeau sistematic picături maronii aproape ca noroiul . Scăzuse în înălţime precum un bătrân ramolit şi ajunsese cât mine de mic sau de mare, luaţi-o cum vreţi.
Eram disperat, gaşca străzii se spărseseşi nimeni nu mai vroia să se pozeze cu omul meu de parcă devenise ciumat şi o tristeţe generală pusese din nou stăpânire pe toată lumea care ne vizitase până atunci şi care fără acel zâmbet sincer, alb şi curat începea să îşi reamintească încet, încet, toate grijile cotidiene de care abia scăpaseră. Am încercat toate metodele posibile, să îl pun din nou cu picioarele pe zăpadă, să-l îndrept cu proptele şi pene de gheaţă şi de lemn, i-am luat temperatura , i-am pulverizat apă rece aproape de zero absolut pe trunchiul firav, oxigen lichid care în contact cu aerul îngheaţă instantaneu dar corpul lui şi vremea de afară nu mă ajutau deloc, destinul lui nimicitor se declanşase fiind de neoprit.
Nu mai suport trauma de a pierde fiinţe dragi iar ştrengarul devenise pentru toţi apropiaţii mei o fiinţă dragă.
Am sunat la salvare şi după ce le-am explicat despre ce este vorba mi-au spus că nu au maşini , că au multe cazuri după sărbători şi că dacă ar fi avut, ar fi trimis una de urgenţă la faţa locului dar nu pentru omul meu ci pentru mine că am înnebunit de tot, sau că o să îmi trimită poliţia pe cap ca să nu mai îmi ardă de miştouri d-astea ieftine că ei stau şi muncesc acolo iar eu mă ţin de tâmpenii şi sunt beat mort. Apoi am căutat pe net salvarea oamenilor de zăpadă dar degeaba şi atunci mi-a venit ideea să înfiinţez eu în viitor un serviciu de genul ăsta şi să scap lumea de suferinţă că tot nu mai găsesc nimic de lucru în ultima vreme.
Deznădăjduit şi fără sprijin m-am rugat Cerului, l-am căutat degeaba pe Moş Crăciun că plecase spre ţinutul gheţurilor veşnice, Crăiasa Zăpezilor nu avea mobilul la ea sau i se descărcase bateria, totul fără folos pentru că la un moment, într-o clipă, la al doilea cântat al cocoşilor omul meu s-a prăbuşit cu zgomot de parcă ar fi fost bombardat şi fulgerat în acelaşi timp. Un norişor luminos şi sferic zâmbind cu seninătate din colţul gurii s-a ridicat atunci ştrengăreşte în zig-zag, ocolind parcă nişte obstacole imaginare, dovedindu-mi că orice lucru fie el şi din gheaţă, făcut cu suflet prinde suflet. Odată ajuns printre ceilalţi nori, cerul a început să se lumineze şi a început să ningă ca în poveşti.
... O să am nevoie în scurt timp de o fadromă, macara, schele şi de imensa oală de sarmale a lui mamaie.
”Eu, iubite cetitoriule, nicăirea n-am aflatŭ nici un istoric, nici latin, nici leah, nici ungur, şi viiaţa mea, Dumnezeu ştie, cu ce dragoste pururea la istorii, iată şi pănă la această vârstă, acum şi slăbită. De acéste basne să dea seama ei şi de această ocară. Nici ieste şagă a scrie ocară vécinică unui neam, că scrisoarea ieste un lucru vécinicŭ. Cândŭ ocărăsc într-o zi pre cineva, ieste greu a răbda, dară în véci? Eu voi da seama de ale méle, câte scriu. Făcutu-ţ-am izvod dintăiaşi dată de mari şi vestiţi istorici mărturii, a cărora trăiescŭ şi acum scrisorile în lume şi vor trăi în véci. Şi aşa am nevoit, să nu-mi fie grijă, de-ar cădea această carte ori pre a cui mână şi din streini, carii de-amăruntul cearcă zmintélile istoricilor. Pre dânşii am urmat, care vezi în izvod, ei pavăţa, ei suntŭ povaţa mea, ei răspundŭ şi pizmaşilor neamului acestor ţări şi zavistnicilor. Putérnicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitoriule, să-ţi dăruiască după acéste cumplite vremi anilor noştri, cânduva şi mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vréme şi cu cetitul cărţilor a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă decâtŭ cetitul cărţilor. Cu cetitul cărţilor cunoaştem pe ziditoriul nostru, Dumnezeu, cu cetitul laudă îi facem pentru toate ale lui cătră noi bunătăţi, cu cetitul pentru greşalele noastre milostiv îl aflăm. Din Scriptură înţelégem minunate şi vécinice fapte puterii lui, facem fericită viiaţa, agonisim nemuritoriŭ nume. Sângur Mântuitorul nostru, domnul şi Dumnezeu Hristos, ne învaţă, zicândŭ: Čńďèňŕèňĺ ďèńŕíiŕ, adecă: Cercaţi scripturile. Scriptura departe lucruri de ochii noştri ne învaţă, cu acéle trecute vrémi să pricépem céle viitoare. Citéşte cu sănătate această a noastră cu dragoste osteneală.
De toate fericii şi daruri de la Dumnezeu voitoriŭ
Miron Costin, care am fost logofăt mare în Moldova”
Imi amintesc ca nu m-am simtit mai liber ca atunci cand mi-am pierdut libertatea , Ca nu m-am simtit mai mintit ca atunci cand am descoperit sinceritatea , Ca nu m-am simtit mai exclus ca atunci cand am descoperit societatea , Si mi-am dat seama ce-i drept abia cand am simtit cu adevarat nedreptatetea ... Nebunia mea e strict legata de poezie si versuri deopotriva , nu vad de ce oamenii ma judeca pentru asta si ma vad slab ca simt viata in versuri , Firav am fost de mic , n-am avut nimic special si am fost mereu determinat sa zic ce simt indiferent de consecinte si preturi , Mi-am avantat increderea in fructe fermentate si in femei fermecate si fermecatoare mai mult decat in toate , Mi-am ingropat restul zilelor in gropile din obraji ca un trisor marsav , mi-am descris pasiunea pentru a scrie ca pe un etern sevraj , Am avut creierul in stare de menaj si l-am menajat o vreme pe cat am putut de bine , M-am inchis devreme in mine , si m-am indragostit fraged fiind de o femeie ca tine , Si-acum , din tot ce-a fost mai e doar scrum , eu raman un simplu nebun bun de nimic si dependent de fum si fantezie , Ma visez etern orator , poet si prozator , sufleor si multicolor , inodor si plin de dor cu ochii atintiti fix si fixati pe urmatoarea noapte de amor , Ma vad unic in sistem si greu in industrie , desii nu sunt comercial , ma vad ca public si sunt un geniu etern desii raman doar un banal , Visez ca fumez si adorm in paturi de flori ce provoaca geniul la prostie , ma vad in vise cum eclipsez orice analogie si cum predau adevarata teologie , Sunt atat de sec , ca vinul si imi fac plinul cand destinul imi spune ca-i destul si gestul ma face sa vreau mai mult caci nu ascult de nimeni cand vine vorba de cantitati , ma vad pierdut prin realitati , Suspectat de idioti ca as fi vreun om de nimic , incababil si labil psihic , raspund in sinea mea si ii iert , caci stiu ca ei nu stiu ce zic , Raman acelasi golan antrenat sa fie uitat , nepasator si apasat de tragator ca un tragaci in visele mele pure si nebune de orator si narator , Raman un visator , crescut indoor ca plantele de care imi e atat de dor , cu sangele aproape transformat in vin , ma simt divin , dar stiu ca sunt de vina si sunt crestin nu cretin , dar nu mai imi sunt util , Ma inchin inainte de culcare ca si cum ar fi ultima mea suflare , si in fiecare noapte cu ultima strigare spun "Doamne , iarta-ma caci sunt un nimic in fata puterii matale " Si m-atac cand vine vorba de justificare si inchisoare , justitie si parale , de incapacitati mintale si boli ereditare , Tremur cinic , clinic sunt epileptic , fizic sunt depresiv si nevrotic , astmatic si lasciv in cel mai tardiv mod posibil de a descrie fiecare insusire a mea explicata narativ , Imi insusesc dorinta de a reusii in viata , dar sunt clar depasit in situatia de fata , Am ajuns precum o zdreanta , cu o clanta ce scartaie in fiecare dimineata cu senzatii clare de greata , Imi astept sfarsit , sa inceapa infinitul , imi duc la capat criticarea individului ce sunt caci ma divid divin ca David si imbatranesc ca Socrate , Imi pun ultimele scrieri in fiecare noapte si imi promit ca incetez sa mai sper la vreo dreptate , Lacrimile uscate si rasfirate pe gene , par uitate dar imi aduc priviri indurerate cand privesc spre oglinda de departe , Ma vad mort peste ani de zile , ma vad cum mor cu zile , ma vad umil si inutil , ma vad ca un chior ... in fine ...
„Mă gândesc la crimă ca la o ultimă soluţie. Ceea ce mă nelinişteşte, însă, e faptul că el ştie. Cum a aflat nu-mi pot imagina, de spus n-am spus nimănui. Şi totuşi noaptea, când se strecoară alături de mine în pat, mă priveşte într-un mod ciudat înainte de-a stinge lumina, cuta i se adânceşte pe frunte şi, deşi mă ia apoi în braţe şi adoarme de parcă nu s-ar petrece nimic, îmi dau seama că mi-a citit intenţiile. Cu toate acestea nu-mi reproşează niciodată ceva. Poate e modul lui de a mă pedepsi, pentru că nimic nu mă scoate mai tare din minţi decât nepăsarea şi lipsa lui de reacţie. Ipoteticele titluri din ziare: «Şi-a incendiat soţul», «Şi-a ucis bărbatul cu un topor” sau «L-a împuşcat şi l-a privit cum se stinge până la sosirea poliţiei» sunt însoţite de scenarii puţin probabile, având în vedere că încă nu m-am hotărât cum s-o fac. Aş prefera să dispară, să nu fiu nevoită să iau o asemenea decizie, să plece undeva departe, să nu mai aud de el niciodată. Dar el se-ncăpăţânează să rămână, e teritoriul lui şi, dacă îmi displace, să plec eu. Potrivit Institutului Naţional de Statistică, de la începutul anului (şi suntem abia în iulie) s-au înregistrat peste 22.000 de divorţuri. Conform aceloraşi statistici majoritatea divorţează între al 5-lea şi al 9-lea an de căsnicie. Noi suntem în al 10-lea. Când nu te încadrezi în tipare, normal că situaţia poate scăpa de sub control. O ceartă poate porni din cât de puţin. Chiar din simplul motiv de-a te trezi sub altă pătură decât cea sub care te-ai culcat. Cu toate că-n fiecare seară îmi aleg invariabil pătura roşie, iar el pe cea albastră, dimineaţa le găsim inversate.” http://alexstefanescupostaredactiei.blogspot.com/2011/12/migrarea-nocturna-paturii.html
Scumpa mea fetiţă ai terminat în sfârşit liceul şi vei intra cu paşi grăbiţi în viaţă. Eşti tânără şi frumoasă şi cred că este momentul să îţi dau câteva îndrumări care te vor însoţi şi ajuta pe drumul tău abia început Când va fi mai greu, aceste sfaturi te vor urmări şi proteja de deasupra norilor de furtună adunând razele soarelui pentru a le orienta numai spre tine. Nu uita niciodată că te iubesc necondiţionat şi că demult am ales să bătătoresc cărările neştiute ale vieţii alături de tine şi de mama ta, şi că familia este cel mai important lucru pentru oamenii care ştiu să se iubească. Această filia dintre noi nu are margini , iar eu nu voi face vreodată ceva îndreptat împotriva ta decât, doar dacă nu va trebui să primeşti vreo lecţie trăgând din timp semnalul de alarmă, dar acest lucru nu îl caut şi nu îl doresc.
-Prima mea recomandare este să asculţi în primul rând de sfaturile mamei tale care la fel ca şi mine îţi vrea tot binele din lume. Într-un fel vede lucrurile o mamă şi în altfel le vede un bărbat iar sfatul meu este să urmezi pe cât posibil ambele direcţii adaptând aceste experienţe la drumul particular al viitoarei tale lungi şi fericite existenţe..
- În al doilea rând nu te grăbi orice ai întreprinde, pentru a găsi timpul necesar de a lua mereu hotărârea potrivită, de asemenea nu te grăbi niciodată pentru a avea o relaţie cu un bărbat , că de cele mai multe ori relaţiile bune vin de la sine când te aştepţi mai puţin, pentru că nu uita încă eşti tânără şi frumoasă. Urcă în viaţă la fel ca pe munte indiferent de scopul pe care ţi l-ai ales, cu paşi mici dar repezi, aşa cum coboară la vale pâraiele limpezi , pentru a nu obosi şi pentru a ajunge mai încet dar mai sigur la destinaţia finală, acolo în vârf de munte unde succesul te aşteaptă.
-Nu te irosi în fapte sau lucruri fără sens iar ceea ce faci să aibă un scop clar pentru că altfel totul devine fără rost sau pierdere de vreme
- Uită de închipuitele complexe şi realizează că nici un bărbat nu este mai presus de tine.
-Nu te arunca în braţele primului venit. Ai răbdare, pentru că dacă te iubeşte te va căuta şi pe lună şi îţi va ţine calea mereu, iar dacă nu, nici o pagubă scapi doar de o grijă în plus.
- Fereşte-te de cuceritorii de meserie cu listă şi carneţel care după orice scurtă relaţie bat toba cu nesimţire, pentru că te vei compromite iar aceast lucru nu merită să ţi se întâmple pentru nimeni şi pentru nimic pe lumea asta.
-Oricât te ard călcâiele nu ceda de la primele întâlniri pentru că unii sunt doar amatori de trofee lejer cucerite dar, pierzându-şi uşor răbdarea aceştia îşi dau repede arama pe faţă renunţând uşor. Dar nici o pagubă bucură-te că ai scăpat de imbecil şi nu te necăji pentru că mai târziu ar fi fost cu mult mai dureros. Unii trofeişti sunt de cea mai joasă speţă fiind capabili de orice pentru a-şi atinge scopul după care sunt capabili chiar să-şi paseze ca pe o minge, cu lejeritate facila cucerire, amicilor de pahar.
- Fugi cât poţi şi nu te uita înapoi, de bărbaţii însuraţi. care îţi pot complica inutil viaţa. Aceştia sunt escroci cu acte şi mincinoşi patologici fiind în stare de orice pentru a-şi atinge scopurile lor trecătoare, cu tine vor bea poate şampania, dar cu nevasta lor mănâncă zilnic ciorba şi schimbă scutece la copii. Ei vă mint pe amândouă deopotrivă, iar minciuna nu poate fi niciodată frumoasă chiar dacă adevărul mai doare uneori.
-Nu deveni trofeul de vânătoare al unui smintit. Mai bine vânător decât vânat.
- La fel fereşte-te de şmecherii de doi bani care una zic şi alta fac, dar şi de complexaţii care mint cu neruşinare ascunzându-şi chiar şi vârsta sau pregătirea scolar+profesională pentru a te prinde în menghina lor unsuroasă. Unii se dau doctori docenţi iar ei nu au nici şcoala primară, dar ăştia pot fi cu puţină atenţie dibuiţi uşor. Nu fi credulă cu nimeni în general dar mai ales faţă de necunoscuţi în special.
-Încearcă mai întâi să îţi cunoşti viitorul partener cât mai bine, testează-l şi observă-i comportamentul în cele mai diferite situaţii, încercând să descoperi în el pe omul la care visezi cu adevărat fără să faci compromisuri cu viaţa ta. Oamenii îşi dau în petec şi de prea bine dar şi la greu, gândeşte-te că împreună, pe drumul vieţii te vei întâlni cu ambele situaţii aşa că ia aminte pe cine prinzi în horă. Orice sac îşi va avea până la urmă petecul.
-Nu poţi trăi la nesfârşit cu cineva dacă între voi există deosebiri fundamentale de caracter sau de educaţie, dacă tu iubeşti opera clasică iar el ascultă manele fugi cât poţi de la început că altfel îţi vei irosi ani grei încercând să schimbi pe cineva care nu se va schimba nicicând în sensul dorit de tine. Un tip care se uită doar la filme horror sau numai la filme xxx sigur e obsedat, adică nebun , alege-l mai bine pe acela care preferă desenele animate.
- Dacă te iubeşte cu adevărat el se va feri să îţi arate punctele slabe şi se va transforma de la sine aşa cum îţi doreşti tu. Dacă nu te iubeşte nu va schiţa nici un efort pentru a-ţi face pe plac decât până îşi va atinge scopul, ba chiar va încerca să te facă să gândeşti ca el.
-Eşti româncă, caută în tine, cunoaşte-te şi vei găsi tot ceea ce trebuie pentru a fi mândră de acest lucru. Strămoşii noştri au încercat în vremuri vitrege să păstreze nealterate puritatea etnică şi tradiţiile milenare ale acestui popor şi în anumite zone chiar au reuşit. E legea nescrisă din străbuni, transmisă din generaţie în generaţie cu limbă de viaţă dar şi de moarte să ne păstrăm tradiţiile, religia, limba . Acelaşi obicei îl au toate popoarele străvechi, şi doar prin el au reuşit să supravieţuiască. Dezrădăcinaţii văd lucrurile altfel căutând dezbinarea. O alegere nepotrivită din acest punct de vedere îţi va aduce multă suferinţă. -Român cu româncă este reţeta ideală a fericirii, alte combinaţii cu italieni, nemţi, englezi, ţigani, americani sau alte naţii aduc mai probabil nefericire.
- A iubi nu înseamnă a suferi chiar dacă acest lucru se întâmplă din păcate mai mereu. Dragostea trebuie să fie ca un magnet ai cărui poli se atrag permanent, puternic şi vreme îndelungată.
-Dacă dragostea va avea ca temelie iubirea adevărată şi nu pe cea din interes aceasta va dăinui veşnic şi la sărăcie dar şi la bogăţie, pe soare dar şi pe furtună.
-Doar o pasiunea comună şi puternică dublată de dragostea ta şi a lui dusă dincolo de orice sunt singurele capabile să reziste chiar şi în faţa problemelor rasiale, dar acest fapt se petrece mai greu. Bine ar fi să aveţi amândoi o preocupare culturală sau lucrativă comună sau chiar diferită pentru că situaţiile care apar sunt cam aceleaşi. Acest lucru face să vă apropiaţi mai mult şi vă oferă timpul de respiro necesar evitării stărilor de plictiseală sau obişnuinţă ce vor apărea inerent.
- Curiozitatea de cele mai multe ori nu este de ajuns, ea singură nu poate rupe barierele interetnice sau diferenţele educaţionale.
-Oricât de puternică ar fi flacăra de la început, fără pasiune, răbdare, sacrificiu şi înţelegere timpul o va stinge treptat. Orice defect care pare minor la început se va transforma într-o barieră de netrecut odată cu trecerea timpului iar copiii vor avea de suferit. Această flacără trebuie îngrijită permanent pentru a nu se stinge definitiv.
-Dacă nu simti că pluteşti la fiecare întâlnire şi că ai vrea să opreşti timpul în loc ca într-un vis frumos, atunci totul este de prisos, timp pierdut, rupt dintr-o viaţă foarte scurtă care nu merită irosită fără adevărata pasiune şi cu jumătăţi de măsură.
- Nu lăsa nimic de la tine în acest sens că vei regreta mai târziu, în acest caz zicala că-i mai bine mai târziu decât niciodată nu mai este valabilă. Aşa că mai bine mai devreme decât mai târziu ori niciodată pentru că altfel este doar vânare de vânt.
-Lasă-l să te aştepte intenţionat de câteva ori invocând motive întemeiate pentru că înainte să îţi dai inima trebuie să vezi pe mâna cui o vei lăsa. Dacă pleacă... ducă-se, bucură-te că ai scăpat, pentru că oricum nu te va înţelege vreodată. Dar nu îţi face un obicei din a întârzia. Dacă te aşteaptă necondiţionat are doar o bilă albă şi nimic mai mult. Dacă te lasă, află că oricum te-ar fi părăsit mai târziu, ori timpul cum ţi-am spus e preţios şi e cu atât mai valoros cu cât înaintezi în vârstă.
-Vezi dacă îi plac animalele şi copiii, pentru că ştiu că ţie îţi plac. -Dacă vei trăi cu un ciudat sau cu un nebun vei deveni şi tu în timp o ciudată sau o nebună, aşa că ai mare grijă pe cine vei alege.
- Caută-te încercând să te cunoşti mai întâi pe tine pentru că acesta este cel mai dificil lucru. Caută să găseşti cât mai repede calea şi rostul tău pe pământ, pentru că toţi avem un rost dar puţini ajung să ştie despre ce este vorba, dar el este în noi, ne roade mereu iar căutarea lui este cel mai bun lucru ce poate exista. Fă-ţi din această căutare un rost în sine pentru că atunci când te vei găsi, atunci găseşti fericirea.
- Eşti ca o floare fata mea, nu uita asta iar hrana ta trebuie să fie soarele cu căldura lui, şi vorbele frumoase, nu bălăcărelile, înjurăturile, violenţele sau obscenităţile.
- O vorbă bine spune : ‘spune-mi ce prieteni are ca să îţi spun cine e ‘ şi este foarte adevărat, nu nesocoti aceste vorbe pentru că ce îţi poate ascunde el poţi vedea prin prietenii lui cărora le este dedicat trup şi suflet. La fel multe poţi afla şi de la familia din care provine pentru că ce naşte din pisică şoareci mănâncă. Dacă ei au probleme, aceleaşi probleme le poţi avea şi tu mai târziu. Familia lui este mediul lui unde s-a format, ori acest fapt nu este de neglijat. -Dacă se supără fără temei înseamnă că ori e nebun ori face pe nebunul, crezi că vei fi în stare să îi suporţi mereu isteriile ? -Dacă te iubeşte cu adevărat se schimbă, dacă nu, atunci, ce rost mai are? -Mai bine îţi dovedeşte o dată cu fapta că te iubeşte decât să ţi-o spună din gură de 1000 de ori.
- Pune lucrurile în balanţă fata mea , trage linie, scade, adună şi vezi dacă merită. Nu trata nimic superficial în legătură cu viaţa ta care deocamdată este unică şi zboară. Nu glumi cu tine că o faci ireversibil.
- Dacă nu te respecţi în primul rând pe tine atunci nu te vor respecta nici alţii. -Respectă-ţi părinţii, rudele apropiate, bunicii şi ţara. De asemenea respectă-ţi vecinii pentru a fi la rândul tău respectată, mai bine un vecin aproape decât un prieten departe.
-Atenţie mare la viciile tale dar şi la ale celorlalţi, prieteni sau iubiţi, că te pot dărâma. Trebuie cumpătare în toate dar câteodată un pic de nebunie nu strică. Important este să nu-ţi pierzi niciodată capul păstrând mereu siguranţa de sine..
-Dacă te iubeşte este capabil să renunţe la orice pentru tine dar nu trebuie să îi impui vreodată acest lucru, doar trebuie să îl testezi şi să observi.
-Nu face de două ori aceeaşi greşeală pentru că există riscul de a o repeta la nesfârşit.
-Nu cred că vrei să schimbi bărbaţii ca pe ciorapi aşa că încearcă să îl alegi de la început pe cel mai apropiat calităţilor tale fizice şi intelectuale. Dacă nu ai nimerit-o din prima mai trage o dată fără să priveşti prea mult în urmă. -Cine te iubeşte cu adevărat nu te îndepărtează de familia ta ci dimpotrivă încearcă să se apropie şi el. -Trebuie să înveţi că de cele mai multe ori cine te laudă nu îţi doreşte mereu binele iar cine te critică obiectiv te poate iubi necondiţionat. -Aproape orice greşeală se poate repara dar citeşte cu atenţie,...aproape. -Comparativ cu tine partenerul să nu fie nici prea bătrân dar nici prea tânăr, nici prea înalt dar nici prea prost, nici prea blond dar nici prea brunet, pentru că, contrastele prea mari aduc nefericire. -Copii vor fi ai voştri nu numai ai tăi, dacă nu le iubeşti tatăl nu îi vei iubi nici pe ei, nu îi face să sufere.
-Atunci când îi vei avea, învaţă-ţi copiii limba, obiceiurile şi tradiţiile poporului tău oriunde te vei afla, acestea fiind lucrurile sacre fără de care nu vei putea trăi normal. -Învaţă să găteşti că nu vei mânca tot timpul prin baruri ori restaurante iar bucătăria românească e o capodoperă gustoasă.
-Ai observat cred că sfaturile mele nescrise te-au ajutat în toate etapele vieţii tale de până acum arătându-ţi mereu drumul de urmat.
-Îţi mulţumesc pentru că ai ţinut cont de ele lucru pe care sper că îl vei face şi de acum înainte. -Deschide bine ochii şi priveşte nemărginirea, ciuleşte urechile şi ascultă muzica sferelor, opreşte-te din când în când şi ascultă-ţi inima ce bate pe ritmul discret al respiraţiei, totul este armonie şi echilibru , totul are sens , aşa trebuie să fie şi viaţa ta.
-Îţi urez să ai noroc pe drumul tău , dar să ştii că norocul mai mereu şi-l face omul cu mâna lui.
Ma doare in gat de la cat am tipat..Deci chiar au fost ??? nu am visat ?? pacat ca s+a terminat asa repede.Pacat k nu am fost :(((..Foarte fain...Am fost acolo, a fost beton...Mult prea frumos...!..„Au fost impecabili... Eu ascult AC/DC de la 13 ani. I‑am mai văzut până acum de două ori, în Spania şi Serbia. Le ştiu repertoriul pe de rost. Sunetul a fost bun, m-am bucurat că a venit multă lume şi e bine că încă se mai ascultă rock".Singurul lucru care l-a dezamăgit a fost publicul, care „nu a fost destul de viu, Şi eu am fost cam moale, de fapt", se scuză vedeta Antenei, care precizează că la Belgrad a întâlnit cea mai frumoasă reacţie din partea spectatorilor. Şi Paul Ciuci, solistul trupei Compact, a trăit emoţia întâlnirii cu cei pe a căror muzică zice că a crescut. „AC/DC este prima trupă de care m-am îndrăgostit. M-au impresionat profesionalismul şi disciplina lor, tehnica impecabilă şi respectul faţă de public. Au funcţionat ca un ceas. Angus Young a fost incredibil - la vârsta de 54 de ani s-a dezbrăcat şi a continuat aşa concertul, în ciuda vântului şi a frigului".„Am rămas plăcut surprins de public şi de sunet, care a fost peste ceea ce-am auzit în Grecia. Atmosfera creată de spectatori a fost senzaţională. Am văzut ce înseamnă să vibrezi în jurul lumii timp de 35 de ani, la ce nivel se poate cânta. AC/DC au dat o lecţie de constanţă, de continuitate, iar muzica lor are un efect social. Sunt nişte idoli care s-au născut prin propria putere. Cel mai mult mi-a plăcut momentul în care Angus Young a arătat fundul Parlamentului,,Eu şi prietenii mei n-am resimţit decât problema toaletelor, prea puţine la număr".Şerban a sesizat mici probleme cu luminile şi cu sunetul, „dar ei au cântat impecabil. Îmi spunea un prieten că e aproape ireal să reuşeşti să nu greşeşti nicio notă la chitară", a declarat Huidu. Pentru Gianina Corondan, concertul AC/DC a însemnat „o lecţie de continuitate şi profesionalism. Angus Young s-a mişcat foarte bine, având în vedere că are o vârstă"... Intensitatea sunetului a fost o problemă pentru ea. „Mă aşteptam să se dărâme blocurile din jur şi, mai ales, Casa Poporului", a declarat Gianina Corondan.
După ce a participat la masteratul pentru literatură olandeză, chiar în comitatul olandez Groningen, s-a apucat în amintirea antrenamentelor de tenis înfăptuite copilăreşte pe teritoriul Romaniei să bată tot ce mişcă în ţară, la tenis bineînţeles. Talent , din păcate irosit, care la vârsta prezentă ar fi trebuit să bată în lume tot ce mişcă conform talentului moştenit, dar din păcate consumat fără discernământ înainte vreme.Felicitări pentru marile victorii şi pentru titlurile de campioană, precum şi pentru cele două medalii de aur obţinute...în extremis.Ce mult aş vrea măcar, la vârsta mea să ating o medalie,...nu musai de aur ca asta ce a fost obţinută şi cu sprijinul prietenilor..Felicitări şi vezi că Wimbledon încă te mai aşteaptă.. dar nu prea mult. Orice e posibil încă la vârsta ta copilă.
P.S. 25 de ani. Ah Doamne de ce nu mai am eu anii ăştia? Mulţam frumos.
Dear Cat Stevens, i love this song my dad sang to me before he left to 112 and did not return i was just 5 day after my 47th birthday what i lost was found with this song...
