Noi, cei din generaţia '80, '90, sau mai veche.

A fost odată Aro

România meseriașă - Avem locuri de muncă, dar lipsesc specialiștii! Sunt...

PEGAS SI MOBRA - MARCI ROMANESTI DE PRESTIGIU (Totul Despre Tot)

A fost odată Industria Electronică Românească

A fost odată Autobuzul

Tigrul european

Am zburat într-o pasăre
M-am îmbarcat pe o balenă

Am mers sub pământ cu o râmă

Pe pământ am alergat într-un tigru

Toate substantivele animale de pe pământ aveau motor !.( Gabi.C)

Am ajuns în urmă cu niscava ani  din întâmplare la una dintre marile grădini zoologice ale continentului meu adoptiv.  În incintă girafele ne priveau de sus dispreţuitor, iar maimuţele resemnate  se  distrau copios pe seama reacţiilor noastre de nedumerire, produse atunci când ne aratau proeminenţele şi părţile moi ale trupurilor lor plictisite.

Standardele europene erau respectate în cele mai mici amănunte. Habitatul, strict natural, conform normelor UE. Dar deşi avea condiţii de locuit şi de trai europene, tigrul căuta disperat o ieşire.. Mi-a transmis telepatic, că nu îi este respectată intimitatea, dreptul la vânat fiindu-i furat de gorile şi cameleoni iar el se simte ca la Big Brother în emisiunea aceea stupidă care a prins un întreg univers, o întreagă civilizaţie..Ochii lui frumoşi, dar trişti căutau libertatea junglei africane, a deşertului asiatic sau al zăpezilor siberiene. Tigrul cerea din priviri globalizare, în sensul liber al cuvântului. .Degeaba are condiţii, dacă nu poate vâna sau alerga în voie, dacă nu îşi poate face o familie pe gustul lui, cu tigroaicele lui şi în spatele tufişurilor alese de el..Căuta câmpul cu gazele, unde orice fotograf sau vânător rătăcit poate deveni oricând un prânz copios sau o alternativă la cină. Mi-a mai comunicat că nu îi plac oamenii,.iar eu l-am înţeles şi am încercat să îi explic că nu sunt toţi periculoşi, aşa cum crede el. Privind spre el de departe, ca  un prieten vizitator căruia îi este limitat dreptul la comunicarea cu un   condamnat  nevinovat, am remarcat urmele săpate prin pământ şi betoane spre ceea ce el aspiră neîncetat într-o deplasare continuă şi sacadată. I-am privit ore întregi, în truda lui de a găsi o scăpare. Nu a stat o secundă, şi din ce am observat , cred că nu stă de o viaţă. Sunt sigur că de la trezirea primelor instincte face încontinuu  aceeaşi şi  aceeaşi mişcare, căutând mereu o ieşire, visând perpetuu evadarea dintr-un paradis artificial, creat de alţii pentru el. Nu am crezut  vreodată că paradisul se poate transforma într-o banală şi stupidă puşcărie. Când nu ai vreo vină orice izolare devine automat stupidă, absurdă. Răbdător şi tenace aşteaptă să apară undeva o gaură în gard, o lumină undeva la capătul penibilului tunel, fie doar pentru câteva minute.

Dar între el şi libertate este un ocean de duşmani necunoscuţi, lacomi, profitori şi egoişti.
Adio obiceiuri, ritualuri, prieteni şi duşmani, adio libertate.

Undeva prin grădina aceea imensă  leul un alt rege care a abdicat  răgea înfricoşător , sfâşietor.

Când am plecat din zoo, un îngrijitor  pulveriza în urmă-mi spray cu miros de libertate bun şi împotriva ţânţarilor.
..................................................................................................................................................
 Mă amăgesc cu gândul că fiind dincolo de gardul închisorii sunt liber, dar realizez că de cealaltă parte se află un tigru, care măsoară, cu tainici paşi egali, timpul şi spaţiul captivităţii. Ochii lui galbeni şi mari, în care se oglideşte eternitatea libertăţii, mă obsedează. L-am privit în ochii hipnotici mult timp iar frustrările lui au devenit coşmarurile mele . Tigrul intrase complet în mintea mea ca o ultimă variantă de a se elibera şi atunci creierele ni s-au contopit, şi am realizat că în mine nu intrase doar el, fiara înlănţuită, ci intraseră toţi tigrii care l-au zămislit, cerbii şi ţapii pe care el i-a devorat, păşunea din care s-au hrănit cerbii, pământul care a fost maică a ierbii, cerul care a dat lumină pământului, toate felinele înrudite cu el, motanii şi pisicile, marea şi muntele, jungla şi peşterile pe unde a vânat şi unde s-a odihnit.
 Ce s-a mai întâmplat ulterior, nu mai ţin minte, dar gardianul care mă păzeşte, îmi povesteşte în engleză, privindu-mă cu entuziasm ca pe cel mai bun prieten  cum am sărit eu gardul cu o zgardă mare şi o lesă în mâini, şi odată intrat în cuşca tigrului i le-am prins acestuia cu dificultate de gâtul gros, după care am tăiat lacătul gardului de sârmă ce împrejmuia habitatul şi am părăsit în galop amândoi, sub privirile înfricoşate ale vizitatorilor incinta marii grădini zoologice, timp în care răgeam cu disperare pentru cale liberă.. Am furat o dubă care  ne aştepta de multă vreme cu cheile în contact şi, cu poliţia pe urmele noastre am fugit spre cel mai apropiat codru. Dar, dezorientat  în ţară străină, alergam haotic împreună cu tigrul,  pe care l-am eliberat apoi din lesă redându-i pentru câteva momente libertatea, în marele lor parc public, după o urmărire ca în filme, pe şosea şi pe trotuare  , şi că  încolţiţi fiind de forţele de ordine care ne vânau înspăimântate şi disperate am fost în cele din urmă împuşcaţi amândoi, om şi tigru. Tigrul a murit după ce a încercat să mă apere cu sălbăticie şi după ce a sfâşiat mâna acelui poliţist sau poliţiste care mă împuşcase. Crede că îmi pierdusem conştiinţa a doua oară atunci când animalul, lovit şi el, îmi lingea rănile. 
Eu cred că mi-o pierdusem pentru a treia oară.
 Rămas singur în spatele gratiilor am început să măsor tainic cu paşi egali timpul şi spaţiul eternităţii realizând pentru totdeauna că tigrul eram inclusiv eu , impreună cu cerbii şi iarba, munţii şi mările, jungla şi deşerturile felinele şi caninele, peştii şi nisipurile...

Nu ştiu ce nationalitate are ? Rus, olandez, belgian, indian...siberian, caucazian, argentinian? Este tigru in orice caz.


Gabi.C -republicat

P.S.

Prin Romania, la una din  grădiniţele zoo,  un cetăţean turmentat, un   tuciuriu, a încercat să agreseze tigrul chiriaş la stat în încercarea lui bahic genetică de a-şi manifesta supremaţia fără a tine cont de frustrările şi  aspiraţiile tristului animal .. 

-Bă io îs mai tare ca tigru.ăsta ! 

Următorul drum l-a făcut inconştient în salvare, până la cel mai apropiat spital fiind cu greu salvat de medici.

ŢIGANCA

Era aproape de miezul nopţii şi mă grăbeam să ajung pe jos acasă, după o zi lungă, plăcută, dar istovitoare. Lumina stelelor abia se zărea prin praful şi fumul ridicat spre cer în goana zilei ce se curmase. Liniştea nopţii poseda străzile, iar neliniştea îmi fura speranţa că voi mai prinde ca de obicei ultimul tramvai. Căram anevoie printre frunzele toamnei o pungă de plastic în care aveam o pâine proaspătă şi o cutie cu salată de vinete, pe care mi le dăduse mama cu destinaţie precisă. Pe străzi trecea câte un taxi galben fără clienţi şi fără cai. Călcam retrospectiv pe drumul vieţii mele, pe aleile tinereţii unde făcusem cărare în asfalt spre liceul cel mai apropiat de casa părintească, sau spre locurile pline de amintirile care mi-au fost hărăzite. Sunt în cartierul în care am crescut şi pe care îl cunosc cu fiecare pom. Aici mă simt un fel de sef de trib indian care nu poate păţi nimic pentru că ştie tot ce respiră şi mişcă. Tot pe aici treceam cu tata acum patruzeci de ani spre autobuzul roşu cu burduf ce gonea mai apoi săptămânal, cu mine  pe scaunul din dreapta şoferului în drum spre căminul cinematografiei din Piaţa Izvor.  Până acum ceva ani, pe drumurile astea încă mai treceau căruţe  trase de caii care între timp au devenit angrenaje ascunse sub capotele de tablă vopsită metalic. Mizeria nu mai este pe caldarâm dar pluteşte aproape invizibil şi pe termen lung în aer şi în viscerele noastre.
Din răcoarea nopţii îmi apare în cale o ţigancă măruntă, o mogâldeată brunetă îmbrăcată colorat. Pe cap avea un batic înfăşurat ca bandana mea cu Guns’n Roses, pe care mi-o pun  să îmi acopăr chelia la concertele de hard, într-o încercare disperată de a da timpul înapoi. O fustă colorată şi umflată îi acoperea papucii ieftini de plastic maroniu şi picioarele fără ciorapi, iar un pulovăr întins ca praştia aproape plesnea închis la nasturi peste burta-i umflată ca de gravidă. O privesc cu atenţie şi cu neîncredere încercând să aflu adevăratul scop pe care îl urmăreşte la ora târzie din noapte, oare ce slăbiciune caută la mine de care să poată profita? Poate îmi cere bani să îmi ghicească şi fuge cu ei, aşa cum a păţit-o un cunoscut, sau vrea să îmi vândă un inel măsluit sau un lănţisor contrafăcut, obţinut din aliaje neferoase ieftine şi care bine şlefuit arată ca aurul cel mai pur, sau poate vrea să mă cheme undeva printr-un cort pentru activităţi obscene contracost, ori vrea să îmi ghicească în palmă cu o mână şi căutându-mă cu cealaltă prin buzunare sau mai sigur îmi va băga pe gât un ceas sau un celular furat de la alţii.  Caut suspicios până departe cu privirea, aşteptând să apară de prin boscheţi alţi cumetri şi cumetre care să mă lase în costumul lui Adam şi să -mi tragă şi o mamă de bătaie că nu mi-au găsit bani sau telefoane prin buzunarele mele goale sau prin chiloţi, aşa cum a păţit-o într-un autobuz 39 prin Rahova nea Emil fostul meu colaborator de nădejde  ,  care a mai primit o chelfănelă şi apostrofări prin viu grai colorat  din partea hoţilor, care i-au reproşat  că e ruşinos pentru un om bătrân să umble  fără bani prin buzunare în mijloacele comune de transport.
- Domnu, mă iertaţi, sunt din provincie, vă rog spuneţi-mi şi mie cum pot ajunge la Gara de nord?
Privind neliniştit în jur, mă asigur că este singură, alaiul închipuit de mine întârziind încă să apară şi îmi asum riscul de a-i răspunde aşteptând minciunile, pe care sigur o să mi le îndruge pentru a mă păcăli cu orice preţ.
- Din partea asta şi la ora asta poţi ajunge doar cu taxiul, sau dacă mergi pe jos faci vreo  oră, două până la gară.
-Domnu, nu pot să merg atâta drum pe jos că-s bolnavă, nu am mâncat nimic, iar bani de taxi nu am şi chiar de aş avea tot nu mă ia nimeni pe mine în maşină, îmi răspunse căutându-mi privirea cu ochii ei negri şi pătrunzători, rimelaţi discret pe contur cu dermatograf negru..
Privind-o mai atent observ privirea-i inteligentă dar mascată de o teamă ce nu credeam că o voi întâlni vreodată la ţigănci , aşa că tot cu aceeaşi neîncredere moştenită în buna ei credinţă o întreb..  
-Da ce ai păţit, ce cauţi la ora asta fără un ban prin Bucureşti?
- Domnu, am fost la o rudă care stă în Militari, dar nu am găsit-o acasă. Am rămas noaptea pe drumuri, aşa că mă duc la gară să prind trenu'. Pleacă unu la ora patru, da' nu pot să merg atâta drum pe jos că sunt bolnavă, că abia m-am operat acum o lună de cancer de col la uter, şi mi-au scos doftorii toate alea din mine de nu mai pot să fac nici copii. De aia am şi burta aşa de mare, de la boală şi dacă merg pe jos mi-e frică să nu mă omoare cineva pe stradă, că oamenii s-au înrăit de tot, e noapte, sunt departe de casă şi nu ştii peste cine dai..
 Începusem să o cred şi chiar să o compătimesc iar un sentiment de întrajutorare omenească se trezise în sufletul meu dincolo de orice ziduri rasiste ori interetnice, ca un instinct de supravieţuire până atunci adormit, cu toate că subconştientul încerca încă să mă protejeze împotriva pericolului ce putea răsări din senin oricând, lăsându-mă acolo pe aleile copilăriei uitate, în răcoarea unui nou început de iarnă , mai sărac ,  mai singur şi mai trist decât am fost vreodată. Mă luptam interior mai mult cu temerea proprie de amăgiri mult experimentate în trecut decât cu frica de pericolul concret pe care ni-l pune mereu în faţă viaţa cu labirinturile ei pline de neprevăzut.
Mi-am amintit că de câte ori am pus suflet în încercările mele trecute, am fost crunt lovit de cine nu mă aşteptam, rude ori prieteni, iar acum când eram pregătit şi călit în aşteptarea loviturii fatale, aceasta întârzia cu încăpătânare să apară.
Îşi trecu mâna în jurul gâtului aranjându-şi cozile subţiri de păr negru uşor grizonat şi povesti mai departe...
- Am stat la spital două săptămâni să am grije de nepotu' bolnav tot de cancer, am rămas fără bani şi trebe să mă duc acasă. Sunt din neamu' Căldărarilor, noi facem oale, ibrice şi alambicuri din aramă pentru tării, cu asta ne ocupăm îmi spuse privindu-mă cu ochii ei adânci şi întunecaţi, de parcă în mine un român necunoscut îşi pusese toate speranţele ei de supravieţuire pe lumea asta, care nu vrea sau nu are timp să o înţeleagă.
-Ziceai că îţi este foame , uite am nişte pâine şi nişte salată de vinete. Scot din sacoşă pâinea, o rup pe jumătate şi torn din cutia de plastic pe bucata despicată în două sub ochii ei sticloşi de vulpe flămândă, salata cu miros îmbietor de ulei şi ceapă . Îi întind apoi pâinea şi realizez că în viaţa mea am văzut puţini oameni la fel de înfometaţi. A început imediat să halească pantagruelic porţia concepută ad-hoc, ca şi cum nu ar  mai fi văzut mâncare de două săptămâni. Atunci am înţeles că nu se joacă defel cu vorbele, şi că este la fel ca mulţi alţii, un om simplu şi necăjit care încearcă să supravieţuiască într-o lume mincinoasă, nedreaptă şi ostilă. Atunci m-am hotărât să o ajut cu bani, ca să ajungă cu bine măcar până la gară.
- Hai cu mine, îi zic, trebuie să găsim o soluţie, doar nu o să te las în frig bolnavă şi speriată. Bani nu am la mine, îţi trebuie aproape zece lei ca să poţi plăti taxiul şi o să fac rost de ei, hai cu mine. 
Trebuia să mă întorc la casa părintească, la mama de unde tocmai plecasem pentru a-i cere împrumut cei zece lei.
Auzindu-mi vorbele, în  ochi îi străluci pentru o clipă lumina speranţei, cu toate că o urmă de neîncredere în bunele mele intenţii începu să încolţească, neînţelegând probabil de unde atâta bunăvointă şi răbdare neinteresată din partea mea, a unui român duşmănos care poate că era de acord cu acţiunile mareşalului Antonescu sau cu politicile naziste de exterminare în masă, iar o luptă surdă între speranţă şi neîncredere se ducea în mintea ei răvăşită de atâta istorie distructivă. Nu părea deloc obişnuită cu asemenea atitudine tolerantă din partea străinilor şi odată ce goni foamea cu pâinea proaspăt stropită de vinetele savuroase, începu uşor să se teamă de mine.
-Păi cum vrei să te ia în taxi dacă te îmbraci aşa, de ce nu pui pe tine nişte haine normale ca tot omul şi atunci o să vezi că n-o să mai ai probleme.
- Da cum domnu să mă îmbrac, nu se poate altfel că asta e haina noastră a ţiganilor, ăsta este portul nostru din bătrâni, aşa s-a îmbrăcat mama şi bunica şi aşa mă îmbrac şi eu, că aşa spune legile noastre ţigăneşti.
-Auzi da ce tot zici ţigani, că voi sunteţi rromi.
-Nu ştiu domne ce zici mata cu mârâitura asta rrrom, noi suntem ţigani şi gata, eu aşa ştiu din neamu' meu.
Încântat şi uimit de respectul,tenacitatea  şi de dragostea ei pentru etnia strămoşească tocmai treceam împreună , ca la promenadă pe lângă un grup gălăgios de tineri petrecăreţi care ne aruncară priviri dispreţuitoare.
-Dar legea voastră vă lasă să vă măritaţi cu români?
-Nu ne lasă pentru că e mare păcat, ia gândiţi-vă  cum mi-ar sta mie să mă mărit cu dumneata, cum am arăta unul lângă altul? Ar râde şi curcile de noi, mata alb, eu neagră , mata român în costum şi eu ţigancă în fuste colorate, mata cu şcoală iar eu fără. Acu am patruzeci şi şapte de ani, da cu bolile astea nu ştiu cât o mai duc. Vine iarna, avem casele în câmp şi e tare greu că şi la noi ca şi la români unii au mult şi alţii de nici unele, iar ăia care au, nu au interes de cei care nu au, şi sunt numai pentru ei, că lumea zice că ţiganii se ajută între ei da nu e aşa. Se foloseşte între ei dacă e interes, dacă nu nu. Bogaţii noştri vor totu’ numai pentru ei, la fel ca românii voştri. 
Tot vorbind şi mergând pe bulevard ajungem la aleea întunecată care duce spre blocul maică-mii.
- Hai pe aici, îi spun dar observându-i teama instinctivă de a  urma pe aleea întunecată, un necunoscut ciudat care vrea să ajute o ţigancă, mă opresc lângă un copac şi îi spun să mă aştepte că mă întorc repede. Suflecându-şi fusta tradiţională, se aşeză acolo pe iarba uscată din preajma copacului, ca lângă jarul de la şatra pe care se primenesc mieii puşi pe proţap.
- Da să veniţi că vă aştept.

În vocea ei am simţit atunci clar că nu ştia ce să mai creadă, dar nu cred că mai spera să mă  întorc. Am ajuns la mama, am împrumutat banii cu explicaţii sumare şi m-am întors la copacul unde ţiganca mă aştepta cu bucurie.
- Uite, ţine banii ăştia , opreşte un taxi şi du-te la gară cu Dumnezeu. Drum bun şi sănătate! îi zic eu fericit că am scăpat de o nedorită grijă ce tindea să devină stres în miez de noapte,...un fel de cine naiba m-a pus sau bună seara am dat, belea am...
-Domnu te rog hai cu mine , ia banii că nu mă ia nimeni pe mine dacă nu vorbeşti dumneata.
-Cum să nu te ia? Ai bani, eşti curată, nu eşti beată sau drogată,ce dacă eşti ţigancă, suntem în Europa şi sunt obligaţi de legi să te ia.
-Nu mă ia domnu nimeni, ţine banii şi ajută-mă, că nu respectă nimeni legea în ţara asta.
Avea dreptate aşa că m-am lăsat convins din nou cu greutate şi neîncredere în faptul că o voi putea ajuta. Am plecat împreună spre o staţie de taxi din faţa unui mall bucureştean, şi pentru că în perioada aceea se efectua prin ţară acţiunea de numărare a poporului o întreb curios dacă a făcut recensământul populaţiei şi al locuinţelor...
- Ce e ăla regenzămând, că n-am furat nimica şi nu ştiu să fac. Nu am luat nici boletinu cu mine să nu mi-l fure cineva.
- Da bilet de tren ai?
-Nu am da văd eu acolo, numa la gară să ajung.
În staţie aşteptau trei taxiuri la coada pentru clienţi. Atunci îmi fac o strategie simplă de abordare a şoferului şi deschid portiera ultimului taxi din coada de maşini. Ţiganca mă aştepta pitită la distanţă în spatele maşinilor.
- Vă salut, am o problemă, trebuie să ajut pe cineva să ajungă la gară, uitaţi banii plătesc eu înainte , vă rog să mă ajutaţi că este o femeie bolnavă şi necăjită, chiar dacă este ţigancă.
Şoferul îmi spune că nu este nici o problemă, ia banii şi o invită să urce pentru a o duce la gară.
Rămas uimit de “normalitatea” situaţiei şi promtitudinea răspunsului afirmativ, îi deschid fericit uşa femeii care se urcă privindu-mă cu ochi negri, pătrunzători lăcrimând de mulţumire şi recunoştinţă.
 De copil am tot avut probleme cu ţiganii , dar abia acum realizez că le-am avut cu aceia dintre ei care îşi pierduseră tradiţiile şi credinţa, dezumanizându-se astfel complet ceea ce nu se întâmplase şi cu această femeie nomadă.
Ştiu că mare lucru nu am făcut pentru ea, dar privirea-i recunoscătoare mă face fericit pentru multă vreme fiindcă  am simţit vraja gândului bun ce îl va  avea pentru mine mereu. 
De multe ori este atât de uşor să fii fericit.
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Mă abătusem destul de mult de la drumul meu iar ora era târzie, umblam pe străzi obosit , flămând şi fără bani, iar ultimul tramvai se retrăsese de mult în depou. Mergeam spre casă pe aceleaşi drumuri întortocheate ale cartierului meu, care se intersectau cu drumurile aceleiaşi chinuite vieţi. Treceam aproape fără să realizez pe lângă blocul unde locuia iubita mea în urmă cu zeci de ani şi întunericul prinde viaţă deodată ca într-o sală de cinema. Filmul este proiectat holografic având ca decor faţada unei centrale termice, ciuperca de gunoi din preajma blocului cu patru etaje, iarba şi colb amestecate în lumina felinarelor şi acelaşi cer prăfuit şi înstelat.. Eu , mai tânăr cu treizeci de ani mă plimbam cu iubita mea ţinîndu-ne de mână sub privirile  şi chicotelile unui grup de ameţiţi gălăgioşi, puşi pe harţă. Din ciuperca iese încheindu-se cu dreapta la şliţ un tip brunet de statură medie, îmbrăcat în haine de cocalar,  care, încurajat de obrăzniciile găştii la care se întorcea cu băşica uşurată şi cu rânjetul pe faţa-i schimonosită de plăcere, se opreşte în dreptul nostru întrebându-ne de sănătate şi scărpinându-se cu cealaltă  mână în nas.

- Unde staţi frumoşilor, unde aţi fost ......Încerc să îi explic  că nu îl priveşte aceste lucruri şi că încalcă orice lege fie ea chiar golănească abordând un cuplu în felul acesta mitocănesc, dar nu apuc să-mi termin fraza primind fulgerător şi neaşteptat un upercut de dreapta în bărbie care m-a făcut ko. Individul nu avea nici o lege. Mă dezmeticesc repede şi ameţit îmi caut cu privirea agresorul care intrase adânc în colonul găştii , printre ţigani romanizaţi şi alţi câţiva derbedei români care dansau în jurul sticlelor de vin ieftin, goale, râzând zgomotos, acompaniaţi fiind de un casetofon pe baterii ce emana grobian muzică orientală.

Acum, trezit după treizeci de ani scutur din cap lăsând amintirea în colbul vremilor şi trec grăbit pe lângă geamul de la etajul unu, spre care trimiteam sms-uri cu pietricele sau cu bulgări de zăpadă. Geamul este  şi acum acelaşi, îl recunosc după o mică crăpătură dar proprietarul şi draperia sunt altele.

Pe măsură ce merg spre casă mă întorc zburând parcă şi mai mult în timp. Ajung în prejma complexului de unde, în copilărie cumpăram pâine, sifoane îngheţată şi prăjituri. O altă hologramă se aprinde în întunericul minţii mele ca într-un aparat de filmat şi se proiectează pe zidul de mozaic verde al frizeriei, care încă mai funcţionează ca prin minune chiar şi acum după patruzeci de ani. Pe drumul în pantă, plin de praful încins al verii se zăreau smocuri de iarbă îngălbenită şi muşuroaie de furnici active. Eram un puşti cam de un metru agăţat de mâna tatii. Lacrimile săpaseră pe faţa mea un canal prin praful depus sub gene şi pe obraji. Cu puţin înainte mă tăvălise pe acolo, un derbedeu negricios mult mai mare ca vârstă şi gabarit decât mine  pentru că nu mă lăsasem buzunărit de banii de pâine şi îngheţată primiţi de acasă. Îl căutam cu privirea pentru a-l arăta tatii, singurul în stare să mă apere şi să mă răzbune. Puştiul stătea cu spatele spre noi, ca un păianjen după un copac, aşteptând probabil alt fraier care să îi cadă în plasă. Avea urechile mici, rotunde şi închise spre tâmple ca o pâlnie sau ca o gură deschisă de peşte răpitor. Un ţigan îl recunoşti şi după urechi iar tata a înteles repede cu cine are de-a face şi ca atare l-a ridicat pe la spate, cu mâna dreaptă de urechea lui stângă întrebându-l : - Unde stai măgarule?-..Hai la tactu să-i spun eu ce face tâlharul lui prin cartier.   L-a dus aşa, cu faţa schimonosită din cauza jenei resimţite la ureche,  pâna la uşa apartamentului în spatele căreia se ascundea un terchea-berchea beat mort, cu care nu se putea discuta şi în braţele căruia tata i-a aruncat cu reproş odrasla, grăbindu-se apoi să plece din scara blocului în care comunismul asimilase ţigani printre români, bulversând şi schimbând tradiţiile şi credinţa ambelor naţii.

Holograma s-a stins apoi încet, timp în care treceam singur pe lângă blocul experiment, acum fără tata care dispăruse în neant.

Tot comunismul a fost un experiment, un experiment apărut în lupta seculară dintre catolicism şi ortodoxie. Fericit că ortodoxia a supravieţuit chiar şi acelui experiment nereuşit din punct de vedere social, dar reuşit ca şarpe al luptei din sânul creştinităţii, obosit, înfometat, speriat de amintiri şi sărac mă grăbesc prin noapte în interminabilul meu drum spre casă. Deşi încă nu a răsărit soarele sar neatent în drum, ca şopârla cu limba scoasă, direct în faţa unui taxi care opreşte la un metru de mine. Din el coboară un bărbat brunet cu faţa măslinie de indian care mă dojeneşte cu blândeţe: - Ce faci domnu, de ce nu te uiţi pe unde mergi,  dacă te făceam pilaf?..Hai urcă să te duc acasă că eşti obosit. Stai departe?

- Cam la zece minute de aici, dar nu am bani să plătesc. Mulţumesc că m-ai ferit, îi răspund eu speriat de ce era să păţesc.

- Hai urcă, domnu, te duc gratis azi face cinste firma îmi spune în glumă, dar ceasul îl pun ca să nu primesc vreo reclamaţie.

Mă urc cu neîncredere lăsându-mă pe mâinile omului apărut ca din piatră seacă, de niciunde şi de nicăieri. După vreo zece minute opreşte lăsându-mă chiar în faţa casei. Aparatul de taxat arăta  zece  lei, adică fix banii cu care plătisem taxiul spre gară. Am coborât mulţumindu-i şi privindu-l cu recunoştinţă în ochii negri, pătrunzători care mă priveau cu bunătate anticipând probabil vraja gândului cel bun pe care îl voi avea pentru el mereu. 

E atât de uşor să faci pe cineva fericit!

TATAL Şi FIICA.101 sfaturi pentru fata mea.

Scumpa mea fetiţă ai terminat în sfârşit liceul şi  vei intra cu paşi grăbiţi în viaţă. Eşti tânără şi frumoasă şi cred că este momentul să îţi dau câteva îndrumări care te vor însoţi  şi ajuta pe drumul tău abia început  Când va fi mai greu, aceste sfaturi te vor urmări şi proteja de deasupra norilor de furtună adunând razele soarelui pentru a le orienta numai spre tine. Nu uita niciodată că te iubesc necondiţionat şi că demult am ales să bătătoresc cărările  neştiute ale vieţii alături de tine şi de mama ta, şi că familia este cel mai important lucru pentru oamenii care ştiu să se iubească. Această filia dintre noi nu are margini , iar eu nu voi face vreodată ceva îndreptat împotriva ta decât, doar dacă nu va trebui să primeşti vreo lecţie trăgând din timp semnalul de alarmă, dar acest lucru nu îl caut şi nu îl doresc.

-Prima mea recomandare este să asculţi în primul rând de sfaturile mamei tale care la fel ca şi mine îţi vrea tot binele din lume. Într-un fel vede lucrurile o mamă şi în altfel le vede un bărbat iar sfatul meu este să urmezi pe cât posibil ambele direcţii adaptând aceste experienţe la drumul particular al viitoarei tale lungi şi fericite existenţe..

- În al doilea rând nu te grăbi orice ai întreprinde, pentru a găsi timpul necesar de a lua mereu hotărârea potrivită, de asemenea nu te grăbi niciodată pentru a avea o relaţie cu un bărbat , că de cele mai multe ori relaţiile bune vin de la sine când te aştepţi mai puţin, pentru că nu uita încă eşti tânără şi frumoasă. Urcă în viaţă  la fel ca pe munte indiferent de scopul pe care ţi l-ai ales,  cu paşi mici dar repezi, aşa cum coboară la vale pâraiele limpezi , pentru a nu obosi şi pentru a ajunge mai încet dar mai sigur la destinaţia finală, acolo în vârf de munte unde succesul te aşteaptă.

-Nu te irosi în fapte sau lucruri fără sens iar ceea ce faci să aibă un scop clar pentru că altfel totul devine fără rost sau pierdere de vreme

- Uită de închipuitele complexe şi realizează că nici un bărbat nu este mai presus de tine.

-Nu te arunca în braţele primului venit. Ai răbdare, pentru că dacă te iubeşte te va căuta şi pe lună şi îţi va ţine calea mereu, iar dacă nu, nici o pagubă scapi doar de o grijă în plus.

- Fereşte-te de cuceritorii de meserie cu listă şi carneţel care după orice scurtă relaţie bat toba cu nesimţire, pentru că te vei compromite iar aceast lucru nu merită să ţi se întâmple pentru nimeni şi pentru nimic pe lumea asta.

-Oricât te ard călcâiele nu ceda de la primele întâlniri pentru că unii sunt doar amatori de trofee lejer cucerite dar, pierzându-şi uşor răbdarea aceştia îşi dau repede arama pe faţă renunţând uşor. Dar nici o pagubă bucură-te că ai scăpat de imbecil şi nu te necăji pentru că mai târziu ar fi fost cu mult mai dureros. Unii trofeişti sunt de cea mai joasă speţă fiind capabili de orice pentru a-şi atinge scopul după care sunt capabili chiar să-şi paseze ca pe o minge, cu lejeritate facila cucerire, amicilor de pahar.

- Fugi cât poţi  şi nu te uita înapoi, de bărbaţii însuraţi. care îţi pot complica inutil viaţa. Aceştia sunt escroci cu acte şi mincinoşi patologici fiind în stare de orice pentru a-şi atinge scopurile lor trecătoare, cu tine vor bea poate şampania, dar cu nevasta lor mănâncă zilnic ciorba şi schimbă scutece la copii. Ei vă mint pe amândouă deopotrivă, iar minciuna nu poate fi niciodată frumoasă chiar dacă adevărul mai doare uneori.

-Nu deveni trofeul de vânătoare al unui smintit. Mai bine vânător decât vânat.

- La fel fereşte-te de şmecherii de doi bani care una zic şi alta fac, dar şi de complexaţii care mint cu neruşinare ascunzându-şi chiar şi vârsta sau pregătirea scolar+profesională pentru a te prinde în menghina lor unsuroasă. Unii se dau doctori docenţi iar ei nu au nici şcoala primară, dar ăştia pot fi cu puţină atenţie dibuiţi uşor. Nu fi credulă cu nimeni  în general dar mai ales faţă de necunoscuţi în special.

-Încearcă mai întâi să îţi cunoşti viitorul partener cât mai bine, testează-l şi observă-i comportamentul în cele mai diferite situaţii, încercând să descoperi în el pe omul la care visezi cu adevărat fără să faci compromisuri cu viaţa ta. Oamenii îşi dau în petec şi de prea bine dar şi la greu, gândeşte-te că împreună, pe drumul vieţii te vei întâlni cu ambele situaţii aşa că ia aminte pe cine prinzi în horă. Orice sac îşi va avea până la urmă petecul.

-Nu poţi trăi la nesfârşit cu cineva dacă între voi există deosebiri fundamentale de caracter sau de educaţie, dacă tu iubeşti opera clasică iar el ascultă manele fugi cât poţi de la început că altfel îţi vei irosi ani grei  încercând să schimbi pe cineva care nu se va schimba nicicând în sensul dorit de tine. Un tip care se uită doar la filme horror sau numai la filme xxx sigur e obsedat, adică nebun , alege-l mai bine pe acela care preferă desenele animate.

- Dacă te iubeşte cu adevărat el se va feri să îţi arate punctele slabe şi se va transforma de la sine aşa cum îţi doreşti tu. Dacă nu te iubeşte nu va schiţa nici un efort pentru a-ţi face pe plac decât până îşi va atinge scopul, ba chiar va încerca să te facă să gândeşti ca el.

-Eşti româncă, caută în tine, cunoaşte-te şi vei găsi tot ceea ce trebuie pentru a fi mândră de acest lucru. Strămoşii noştri au încercat în vremuri vitrege să păstreze nealterate puritatea etnică şi tradiţiile milenare ale acestui popor şi în anumite zone  chiar au reuşit. E legea nescrisă din străbuni, transmisă din generaţie în generaţie cu limbă de viaţă dar şi de moarte să ne păstrăm tradiţiile, religia, limba . Acelaşi obicei îl au toate popoarele străvechi, şi doar prin el au reuşit să supravieţuiască. Dezrădăcinaţii văd lucrurile altfel căutând dezbinarea. O alegere nepotrivită din acest punct de vedere îţi va aduce multă suferinţă.
-Român cu româncă este reţeta ideală a fericirii, alte combinaţii cu italieni, nemţi, englezi, ţigani, americani sau alte naţii aduc mai probabil nefericire.

- A iubi nu înseamnă  a suferi chiar dacă acest lucru se întâmplă din păcate mai mereu. Dragostea trebuie să fie ca un magnet ai cărui poli se atrag permanent, puternic şi vreme îndelungată.

-Dacă dragostea va avea ca temelie iubirea adevărată şi nu pe cea din interes aceasta va dăinui veşnic şi la sărăcie dar şi la bogăţie, pe soare dar şi pe furtună.

-Doar o pasiunea comună şi puternică dublată de dragostea ta şi a lui dusă dincolo de orice sunt singurele capabile să reziste chiar şi în faţa problemelor rasiale, dar acest fapt se petrece mai greu. Bine ar fi să aveţi amândoi o preocupare culturală sau lucrativă comună sau chiar diferită pentru că situaţiile care apar sunt cam aceleaşi. Acest lucru face să vă apropiaţi mai mult şi vă oferă timpul de respiro necesar evitării stărilor de plictiseală sau obişnuinţă ce vor apărea inerent.

- Curiozitatea de cele mai multe ori nu este de ajuns, ea singură nu poate rupe barierele interetnice sau diferenţele educaţionale.

-Oricât de puternică ar fi flacăra de la început, fără pasiune, răbdare, sacrificiu şi înţelegere timpul o va stinge treptat. Orice defect care pare minor la început se va transforma într-o barieră de netrecut odată cu trecerea timpului iar copiii vor avea de suferit. Această flacără trebuie îngrijită permanent pentru a nu se stinge definitiv.

-Dacă nu simti că pluteşti la fiecare întâlnire şi că ai vrea să opreşti timpul în loc ca într-un vis frumos, atunci totul este de prisos, timp pierdut, rupt dintr-o viaţă foarte scurtă care nu merită irosită fără adevărata pasiune şi cu jumătăţi de măsură.

- Nu lăsa nimic de la tine în acest sens că vei regreta mai târziu, în acest caz zicala că-i mai bine mai târziu decât niciodată nu mai este valabilă. Aşa că mai bine mai devreme decât mai târziu ori niciodată pentru că altfel este doar vânare de vânt.

-Lasă-l să te aştepte intenţionat de câteva ori invocând motive întemeiate pentru că înainte să îţi dai inima trebuie să vezi pe mâna cui o vei lăsa. Dacă pleacă... ducă-se, bucură-te că ai scăpat, pentru că oricum nu te va înţelege vreodată. Dar nu îţi face un obicei din a întârzia. Dacă te aşteaptă necondiţionat are doar o bilă albă şi nimic mai mult. Dacă te lasă, află că oricum te-ar fi părăsit mai târziu, ori timpul cum ţi-am spus e preţios şi e cu atât mai valoros cu cât înaintezi în vârstă.

-Vezi dacă îi plac animalele şi copiii, pentru că ştiu că ţie îţi plac.
-Dacă vei trăi cu un ciudat sau cu un nebun vei deveni şi tu în timp o ciudată sau o nebună, aşa că ai mare grijă pe cine vei alege.

- Caută-te încercând să te cunoşti mai întâi pe tine pentru că acesta este cel mai dificil lucru. Caută să găseşti cât mai repede calea şi rostul tău pe pământ, pentru că toţi avem un rost dar puţini ajung să ştie despre ce este vorba, dar el este în noi, ne roade mereu iar căutarea lui este cel mai bun lucru ce poate exista. Fă-ţi din această căutare un rost în sine pentru că atunci când te vei găsi, atunci găseşti  fericirea.

- Eşti ca o floare fata mea, nu uita asta iar hrana ta trebuie să fie soarele cu căldura lui, şi vorbele frumoase, nu bălăcărelile, înjurăturile, violenţele sau obscenităţile.

- O vorbă bine spune : ‘spune-mi ce prieteni are ca să îţi spun cine e ‘ şi este foarte adevărat, nu nesocoti aceste vorbe pentru că ce îţi poate ascunde el poţi vedea prin prietenii lui cărora le este dedicat trup şi suflet. La fel multe poţi afla şi de la familia din care provine pentru că ce naşte din pisică şoareci mănâncă. Dacă ei au probleme, aceleaşi probleme le poţi avea şi tu mai târziu. Familia lui este mediul lui unde s-a format, ori acest fapt nu este de neglijat.
-Dacă se supără fără temei înseamnă că ori e nebun ori face pe nebunul, crezi că vei fi în stare să îi suporţi mereu isteriile ?
-Dacă te iubeşte cu adevărat se schimbă, dacă nu, atunci, ce rost mai are?
-Mai bine îţi dovedeşte o dată cu fapta că te iubeşte decât să ţi-o spună din gură de 1000 de ori.

- Pune lucrurile în balanţă fata mea , trage linie, scade, adună şi vezi dacă merită. Nu trata nimic superficial în legătură cu viaţa ta care deocamdată este unică şi zboară. Nu glumi cu tine că o faci ireversibil.

- Dacă nu te respecţi în primul rând pe tine atunci nu te vor respecta nici alţii.
-Respectă-ţi părinţii, rudele apropiate, bunicii şi ţara. De asemenea respectă-ţi vecinii pentru a fi la rândul tău respectată, mai bine un vecin aproape decât un prieten departe.

-Atenţie mare la viciile tale dar şi la ale celorlalţi, prieteni sau iubiţi, că te pot dărâma. Trebuie cumpătare în toate dar câteodată un pic de nebunie nu strică. Important este să nu-ţi pierzi niciodată capul păstrând mereu siguranţa de sine..

-Dacă te iubeşte este capabil să renunţe la orice pentru tine dar nu trebuie să îi impui vreodată acest lucru, doar trebuie să îl testezi şi să observi.

-Nu face de două ori aceeaşi greşeală pentru că există riscul de a o repeta la nesfârşit.

-Nu cred că vrei  să schimbi bărbaţii ca pe ciorapi aşa că încearcă să îl alegi de la început pe cel mai apropiat calităţilor tale fizice şi intelectuale. Dacă nu ai nimerit-o din prima mai trage o dată fără să priveşti prea mult în urmă.
-Cine te iubeşte cu adevărat nu te îndepărtează de familia ta ci dimpotrivă încearcă să se apropie şi el.
-Trebuie să înveţi că de cele mai multe ori cine te laudă nu îţi doreşte mereu binele iar cine te critică obiectiv te poate iubi necondiţionat.
-Aproape orice greşeală se poate repara dar citeşte cu atenţie,...aproape.
-Comparativ cu tine partenerul să nu fie nici prea bătrân dar nici prea tânăr, nici prea înalt dar nici prea prost, nici prea blond dar nici prea brunet, pentru că, contrastele prea mari aduc nefericire.
-Copii vor fi ai voştri nu numai ai tăi, dacă nu le iubeşti tatăl nu îi vei iubi nici pe ei, nu îi face să sufere.

-Atunci când îi vei avea, învaţă-ţi copiii limba, obiceiurile şi tradiţiile poporului tău oriunde te vei afla, acestea fiind lucrurile sacre fără de care nu vei  putea trăi normal.
-Învaţă să găteşti că nu vei mânca tot timpul prin baruri ori restaurante iar bucătăria românească e o capodoperă gustoasă.

-Ai observat cred că sfaturile mele nescrise te-au ajutat în toate etapele vieţii tale de până acum arătându-ţi mereu drumul de urmat.

-Îţi mulţumesc pentru că ai ţinut cont de ele lucru pe care sper că îl vei face şi de acum înainte.
-Deschide bine ochii şi priveşte nemărginirea, ciuleşte urechile şi ascultă muzica sferelor, opreşte-te din când în când şi ascultă-ţi inima ce bate pe ritmul discret al respiraţiei, totul este armonie şi echilibru , totul are sens , aşa trebuie să fie şi viaţa ta.

-Îţi urez să ai noroc pe drumul tău , dar să ştii că norocul mai mereu şi-l face omul cu mâna lui. 

                                                               Tati

Acest manifest Steaua moare dar nu se preda, de acum 7 ani, a stat la baza renasterii noii echipe

Au trecut 6 ani si mai bine de la acest articol si in sfarsit STEAUA renaste. Mult succes. Unde se fac abonamentele pentru meciurile echipei lui Lacatus ?

Cu DEDICAŢIE BUNULUI MEU PRIETEN STELIST ADEVĂRAT RUDY.C. şi puştiului lui, Mihai tot stelist adevărat. Şi puştiului puştiului puştiului puştoaicei lui...

Ce va fi?..sau ce este? Plecarea din Ghencea. Victorie sau infrângere ? 

Nu ştiu dacă să mă bucur sau să plâng ? Ştiu doar că un diamant morfolit prin noroaie şi prin zoaie, tot diamant rămâne.

Pentru mine, Steaua nu este doar un nume şi un palmares cum cred şi ar vrea unii, este un mit care are şi va avea un templu şi o casă memorială  în Ghencea..Cum s-ar spune "mama e numai una". În momentul în care Steaua va pleca din Ghencea, îsi va pierde o parte din identitate”, a spus Piţurcă, bănuind totuşi cu amărăciune în adâncurile fiinţei lui, că identitatea se va pierde pe de-a întregul. Suporterii adevăraţi, împreună cu aceşti frumoşi gladiatori traci; Dobai, Apolzan, Voinescu, Toma, Tataru, Constantin (căruia i se spunea profesorul), Ienei, Vigu, Sătmăreanu, Sameş, Iovan, Belodedici, Boloni, Iordănescu, Dumitru, Marcel Răducanu, Hagi, Lăcătuş, Stoica,Nicoliţă, Dică, Neaga,  etc., jucând pe stadioane străine au construit un templu, Ghencea pe care duşmanii vor acum să îl dărâme. Marii antrenori ai ţării sunt aproape cu toţii stelisti: Ienei, Iordănescu, Boloni, Olăroiu, Dan Petrescu, Dorinel, chiar şi Lucescu tatăl care deşi a jucat la duşman, cu sufletul a fost în copilarie un stelist declarat care şi-a dorit mereu să joace  la echipa militară. Steaua e însăşi ideea de ţară, de aceea a ales-o ciobanul. Dar a fost deştept doar până la un punct, atâta l-au tinut pe el balamalele ruginite ale minţii lui limitate. Steaua nu a fost vreodată APV(armată pe viaţă), Steaua a fost însăşi viaţa, vorba lui Ienei- "nu vreau sa muriţi pe teren, eu vreau să trăiţi"..  A fost victoria mult râvnită a solidaritaţii, a fost echipa soldatului chinuit de "comunizm" care făcea culcat, târâs sau salt înainte la comanda unor inculţi, dar care a invăţat să adune lumea în stradă şi pentru alte manifestaţii decât pentru cele comuniste, doar pentru simpla bucurie a victoriei spre exemplu. Aici în Ghencea s-au creat lozincile revoluţiei române, furate din păcate de foştii miliţieni şi securişti. Avem o mare familie care a zămislit regi şi zei ai fotbalului, în templul său din Ghencea care este un Colosseum autohton al marilor bătălii câstigate de fotbalul românesc, şi pe care emanaţii vor acum să îl dărâme..Acolo unde se strâng 30000 de suflete şi strigă în cor Steaua , acolo este Ghencea,  şi cu tot respectul pentru alte echipe ei sunt singurii care au reuşit să devină la un moment dat inima acestei tări chinuite, arătând că se poate, că poţi invinge ca român oricând şi pe oricine, chiar şi vestul atât de invidiat, râvnit şi adulat.Ah ce mândru am fost..Tatăl unui coleg al meu, Popescu este îngropat in Ghencea, un adevărat colonel de armată. A murit de emoţii la meciul cu Anderlecht inaintea marii finale europene cu Barca de la ei de acasa, de la Barcelona. Ştia că este cardiac dar nu a contat, voia să vadă marea finală şi a  văzut-o din ceruri. Colegul meu e tot stelist iar copiii copiilor lui de asemenea. Tatăl meu este acum tot în Ghencea. Şi eu  tot pe acolo voi fi .

Copii fiind, generaţiile mele,  jucând fotbal încercam să lovim mingea ca idolii noştri de atunci: Iordănescu , Dumitru, sau să driblăm ca Marcel Raducanu, Aelenei sau ca mulţi altii care mângaiau cu crampoanele lor gazonul, perfect îngrijit de Rudi Conrad, de acasă. Mama, tata, iubita, fiul, fiica, fratele, sora, prietenii şi acasă ...cele mai frumoase cuvinte pe care le ştiu. Steaua este stadionul unde mergeam la meci cu tata, care  doarme acolo, este geamul pupat mereu al televizorului alb-negru atunci când echipa marca şi câstiga, este tv-colorul care zbura la înfrângere, este plăcerea şi scopul copilariei mele, care impreună cu teleenciclopediile erau singurele emisiuni interesante din vremea aceea. Este drumul sperantei. 

Este un mit. 

În afara de Steaua alte personaje nu exista, există doar Ghencea.

Dar acum ce vedem de ani buni încoace?

Vedem jucători jigniţi şi depersonalizaţi, mituri gonite şi jignite. Antrenori dezamagiţi şi umiliţi. Vedem că în "n-şpe" ani  echipa abia a luat doar o cupă şi aia cu noroc , în lipsa  altor performanţe. Marea familie Steaua, in ultimii ani nu s-a luptat doar cu alte echipe ci în primul rând s-a luptat cu propriul patron şi cu dictatura acestuia. 

Cine a pierdut sau a câstigat viitorul ne va spune sigur. Dar campionate  şi cupe, echipa a pierdut cu duiumul. Cu Hagi, Lăcă, Dorinel, Piţi(dacă erau lăsaţi să facă treabă) sau cu Dan Petrescu pe bancă ar fi câstigat probabil tot. Dar ei nu erau buni pentru echipa pentru că deja erau idolatrizaţi de stelisti pentru rezultatele lor. Principiile dictaturii şi inculturii nu admit aşa ceva, pentru că meritele trebuiesc recunoscute doar tiranului, a ăluia cu banu care behaie non stop cu gura plina şi scuipă seminţe. O familie de renegati care au păcălit, cumparat şi vândut cu forţa sufletul acestor suporteri minunaţi. La revoluţie cei doi fraţi arumâni, cum ar spune rumânul securist dinamovist Ţiriac, s-au facut oameni cu chip de măgar doar, după ce au facut bişniţă  vânzând şi batjocorind-o pe Regina Europei, iubita şi marea noastră echipă, iar vărul a ajuns peste noapte vedetă autohtonă şi europarlamentar.

Vorbind deunazi cu un prieten machidon, acesta mi-a declarat că este foarte afectat, jenat şi  ruşinat că aceste creaturi fac parte din istoricul lui neam românesc milenar, care nu a cunoscut niciodata asemenea umilinţă..Cum poţi alătura aceste pachiderme de numele unui machidon adevărat precum Neagu Djuvara, sau Hagi spre exemplu. 

Drept urmare steliştii au fugit şi ei de ruşine.

Ce era mai bine? Chirie un pic mai mare şi stadion plin sau chirie un pic mai mică şi stadion gol?  

Un preş efemer a  clicuit pe internet şi a găsit că, chipurile şi alte cluburi mari din lume s-au mai mutat. Dar, probabil că nu pentru transhumanţă precum echipa pe care o paşte cu " bucolism" feroce, pardon cu botulism. Cât de simplu vorbeşte el, se vede că nu are nici un cuvânt de spus. Se vede că acceptă umil talpa patronului pe care înainte îl înjura. Un adevărat stelist nu se ploconeşte în faţa unui idiot de la care doar dacă iei un leu şi te umileşti , îţi vinzi tăcerea, priceperea, devii complicele şi curva lui, a unuia  care a descoperit religia doar pentru a face carieră politică, care cere dezlegare de la preot ca să se culce cu nevastă-sa în zilele de post dinaintea paştelui că îl mănâncă prea tare linguroiu şi trebuie scărpinat, scărpina-l-ar baba Cloanţa prin soba încinsă, pe undeva. Pleacă tu preşule din casa ta proprietate personală şi mută-te cu chirie la stat, poate atunci o să înţelegi, sau chiar deja ai înţeles, umple-le la flămânzii ăia de la federaţie buzunarele că abia aşteaptă, altfel li se rupe în paişpe de Steaua iar Ghencea deja a murit pentru ei..

Dar şi ministerul are bubele lui. Să nu uitam că un alt mit al sportului românesc, o altă multiplă campioană europeană, echipa de handbal s-a desfiinţat. Iar acolo nu Becali este de vina ci doar aceiaşi infecţi emanaţi şi aceleaşi interese obscure . Dar ministerul are şi meritele lui că în sfârsit a scăpat  de oieri. Nu am nimic, cu adevăraţii oieri, nu vreau să fiu greşit înţeles. Dar ăsta care se dă mare patron nici măcar oier nu mai este.

Dumitru Dragomir se dă acum cu Gigi Becali în scandalul cu MApN. Că,cică...că, decât să plătească 60.000 de euro lunar, şeful Stelei a mutat echipa din Ghencea. "Este jucăria lui, face ce vrea" a declarat preşedintele Ligii.

Gigi Becali este generos cu suporterii Stelei. A mutat echipa din Ghencea, aşa cum l-au somat fanii iar acum îi umple de cadouri. Vrea să le dea stadionul şi însemnele clubului însă are o condiţie.Văd că ştie, că numele de Steaua este doar al echipei recunoscută de public, dar nu cred că poate şi înţelege .

În acelaşi timp, profitorul Numărul 1 din FRF are o soluţie şi mai radicală: "Arena este total depăşită. Acolo trebuie pusă o bombă şi totul trebuie aruncat în aer, iar apoi construit un nou stadion la standardele a ceea ce se face acum la National Arena, dar şi la Cluj!".Ce vorbeleşti bre ? ...şi acu tot vrei să baţi Steaua? Cât erai student întârziat n-ai prea putut...Până acu era a doua arenă a ţării parcă.

Piţi săracu e între ciocan şi nicovală, încearcă şi el să le facă jocul, ca la pocker, acu că tot e la naţională, de teamă că Steaua se va desfiinţa precum Craiova cea părăsită de public, din aceleaşi cauze morbide, tot din cauza unui mititel. 

"Stadionul din Ghencea nu se mai ridică la standardele din ziua de azi. El ar trebui refăcut pentru că acolo sînt foarte multe probleme", a spus Piţurcă de frică, probabil şi cugetând că naţională fără stelişti nu prea se poate.

LA REVEDERE.... miticilor! Ciao! Asta la vista baby!

Echipa care joaca în Ghencea, aia este Steaua. Să vă intre la cap. Acolo doar se mai aud încă uralele marilor izbânde, iar vechea tabelă de scor stă tot pe 3-0 , Şi clipoceşte.. Steaua- Anderlecht. Felicitări! Succes în Finală! Bravo Steaua! Barcelona .

Ori ce ar mai vrea acum Patrocle când încă nu realizează ce a pierdut.?

Behailă, vrea să demonstreze acum că Steaua fără el este o ruină, iar "prietenii" il sprijina din interes pentru că toţi neispraviţii ştiu că fără milioanele de suporteri ai Stelei sunt terminaţi. Fără noi gata cu încasarile, gata cu audienţele TV, gata cu tirajele fabuloase, gata cu internetu măsluit, gata cu naţionala, gata cu tricouri vândute, embleme, mingii, gata cu fotbalul. 

Steaua Brănesti, sau Piteşti, sau Buzău, fără public va avea aceeaşi soartă ca FC Naţional sau ca Unirea Urziceni, pentru că un public sufletist nu poate fi înşelat la nesfârsit. 

"O echipă a Gazetei a vizitat Complexul Ghencea, unde totul este într-o continuă degradare: pe terenul central zburau prepeliţele în voie, zeci de scaune erau rupte, în jurul stadionului erau boscheţi şi de doi metri înălţime în care trăiesc şerpi( zic ei), iar pe aproape tot terenul de antrenament au crescut floricele". Adicătelea iete fă, ce valabil era behăilă...Care mai eşti bă sef la gazetă ?-Bă Petrică dă pe GSP

Micimea asta ieşită din bârloage, grote sau de prin alte peşteri după revoluţia română, care crede că poate cumpăra cu bani mânjiţi orice, chiar şi sufletele cele mai pure aflate în suspensie, pe care să le joace apoi prin cazinouri sau la alba neagra scoţându-le din nădragii lor soioşi ca pe mărgele. Dar se înşeală pentru că ei nu ştiu să construiască decât castele de nisip din care regii şi prinţii au fugit de mult pentru a nu se face părtaşi la jocurile lor murdare, pentru a nu dezonora blazonul cucerit şi apărat în bătăliile istorice împotriva turcilor de la Galata, a ungurilor din Honved, a ruşilor spartani din Moscova precum ,şi al altor puteri care până la ei , adică mai exact până la noi şi-au cam făcut de cap cu tărişoara asta multimilenară. Dar sufletele stau deasupra norilor de furtună şi aşteaptă ca intruşii să plece, pentru ca să reconstruiască. Poate o societate pe acţiuni a milioanelor de suporteri, sustenabilă la bursă ca la marile cluburi din lumea civilizată a fotbalului european. Un club adevărat se construieşte cu răbdare începând de la campionatul municipal. Apropo cine cumpără Steaua II, că am auzit că ar fi de vânzare, e scoasă la mezat. 

Acum ar fi momentul ca echipa să renască pe locul  ramas chel, acolo unde se mai aud încă uralele adevăratelor victorii şi paşii neînvinşilor titani roş albaştri.. 

Adevăraţii suporteri, părinţii Stelei, deveniţi acţionari ar avea răbdare cu noua Stea renăscută din cenuşă precum Pasărea Phoenix, mulţi ani până la revenirea ei in elita fotbalului mondial. Palmaresul este doar acolo, în sufletul adevăraţilor suporteri care iubesc acest club aşa cum mama îşi iubeşte noul născut, nu în buzunarele neisprăviţilor, oricare ar fi ei. Marile victorii istorice se vor transfera automat cu dragoste din mii de suflete noii echipe ce va juca în leagănul matern din Ghencea. E timpul ca marii stelişti să renască, să recreeze o nouă Stea.

Închide-ţi ochii şi visaţi o mare echipă, finanţată de stelişti, antrenată de stelişti, sfătuită de stelişti.

Ori chiar de nu se va întâmpla acest lucru prefer să adorm visând la marea echipă a copilariei mele, decât să privesc neputincios la agonia unui nume măreţ călcat în picioare.

Oricum, behăilă a pierdut lupta cu suporterii, o bătălie  stupidă, în afara propriilor interese, pe care nu am înţeles-o niciodată. De ce trebuia o luptă, atunci când scopurile coincideau, ...adică erau la fel.. 

Ce absurd.

Dar spiritele din Ghencea veghează acolo sus pe Steaua lor strălucitoare, iar odată curând sigur vor renaşte. 

Hai Hagi ! 

Reîncarnarea Stelei se face doar pe Ghencea. 

Hai Iordănescu.Hai STEAUA! Hai adevăraţi stelişti! Acum este nevoie de voi mai mult ca niciodată.

Sunt mândru că sunt stelist !

CITEŞTE ŞI DĂ MAI DEPARTE !



Sameş a fost şi va rămâne unul dintre cei mai buni şi importanţi jucători ai Stelei şi ai echipei naţionale, căpitanul. Era apărătorul fundaş central sau liberoul de netrecut , puternic , cu o detentă impresionantă şi un joc bun aerian. El punea aproape mereu mingea în joc degajând din 6 metri sau declanşa contraatacuri nimicitoare pentru adversar cu balonul la picior solitar în curse de zeci de metri urmate de şuturi torpilă care de multe ori au însemnat goluri importante. Pleca mingea din bocancul lui Sameş ca din puşcă trasoarele, nu am mai văzut aşa ceva decât poate la Iovan demnul său urmaş şi discipol. La Steaua Sameş a fost rotiţa unsă din angrenajul tradiţional al apărătorilor de netrecut tehnici, puternici şi inventivi. A făcut parte din echipa care a inaugurat Stadionul Ghencea şi se pare că a murit odată cu acesta din aceleaşi motive, inimaginabile în trecut, a fost căpitanul generaţiei Steaua ai anilor 70 care spulbera în Ghencea orice altă echipă din campionat cu scoruri astronomice de 8 la 0. A fost continuatorul tradiţiei  începută de Apolzan primul libero din lume, Zavoda II, Ienei sau Sătmăreanu I predând apoi ştafeta mai tinerilor Iovan şi Belodedici. Cifrele carierei lui Ştefan Sameş la Steaua
- produs sută la sută al clubului din Bulevardul Ghencea
- 9 sezoane (1973-1983)
- 261 de meciuri
- 20 de goluri
- 2 titluri de campion
- 2 Cupe ale României- desemnat cel mai bun jucător al ţării (1979)
 Din păcate tradiţia este pe cale de dispariţie lucru inadmisibil şi de neconceput. Dar orice este posibil când te întâlneşti cu aroganţa, prostia şi carierismul infatuat. Doamne ajută!

POEZIA.Leapsa de la Şerban Tomşa Partea 1

Fără politichie!



- Tinere, politica e o curvă, fereşte-te de ea, îmi spunea nea Covali înainte de..., cum să-i zic?... revoluţie, involuţie, lovitură de stat, schimbare de Ceauşeşti, genocid , subminare economică, bătaie de joc, amăgire sau doar decembrie '89?!... Nu o să-i spun în nici un fel, sau o să o fac în toate felurile. Pe ea, pe revolta spontană.
-Ptiu!...de atâtea paradigme (bă,-s dăştăpt!) am început să tuşesc...căhî..căhî..! Deci...!
Am ascultat sfatul domnului inginer, dar am învăţat între timp că politica nu este o curvă, este un bordel legal într-o ţară care nu are încă o lege a prostituţiei. Curvele feminine, dar mai ales masculine sunt non stop la datorie şi se satisfac în toate felurile şi cu toate numerele cunoscute in liniştea şi luxul vilelor aflate în proprietatea marilor peşti ai vremurilor actuale.. Cum o fi, doar banu' să iasă. Nu mai contează cine cu cine , femeie cu femeie, bărbat cu bărbat.
- Căhî..căhî..! Important e să se satisfacă de sus până jos, de la ăla gras la ăla slab, de la preşedinte până la ultimul membru pus lângă grătarul de prăjit mici la alegeri.
- Căhî..căhî..! Deci...!
Şi-o mai trag şi peşti cu peşti între ei, dar folosesc vaselină ca să nu sufere prea tare. Asta se întâmplă doar când e concurenţă mare între bordeluri,... parol, pe onoarea mea!...
Nea Covali era inginer la Vulcan şi după '89 îmi spunea ehehe politichia, fereşte-te , nu te băga!... Avea omul grijă de mine ce să zic ? Că doar nu era tata, dar era om, nu peşte. Nu a fost în viaţa lui membru de partid , a fost doar un bun inginer. Nu voia mai mult, îi era suficient ce avea. Ba mai şi profita atunci când noi, proştii, mergeam la manifestaţii gen "sus plăcuţa, jos plăcuţa", iar el pleca acasă liniştit. Salariul, pardon moncher, retribuţia, era tot atâta.
- Căhî..căhî..! Bă ce tuse uscată - căhî..căhî..! Deci..!
Mergând alaltăieri spre casa pe care cu pile şi relaţii mi-a procurat-o tata prin ’87, trecând pe lângă Ghencea, aud nişte vorbe:
- Bă, nimic n-ai învăţat din ce te-am învăţat. Ce ai între urechile alea blegi? Era tata, probabil sătul de ploile si liniştea din Ghencea.
- Eşti mai prost ca oaia, da' măcar aia..., deci, e singurul peşte original, că tac'su a fost sigur berbec, nu securist sau activist.
- Ai uitat că atunci când erai mic te-am pus să înveţi o poezie. Ai uitat-o şi d'aia ai ajuns să pierzi casa, pentru că în poezia aia stă toată înţelepciunea vieţii.
Îl auzeam din ce în ce mai slab, ca pe vremea când ascultam bruiajele de la Radio Europa Liberă, până când nu l-am mai auzit deloc.
După un efort de memorie mi-am amintit poezia. Ceea ce ai învăţat la vârste fragede se uită greu.
- Căhî..căhî..! Deci..! Efectiv!

Du-te tu şi spune-i lui
Ştii acuma cui
Cum stau eu cu tine acum
Ştii acuma cum
M-a trimis ăla pe mine
Ştii acuma cine
Ca să-ntreb cum chemi p’ăla
Ştii acum pe cine.


Asta era! Bă, câte paradigme inflexibile şi inflexionare, dar profunde şi indiferente! De ce oare, ca să o duc eu bine? Îmi spune tata din ceruri că poezia asta e mai tare ca biblia. O ştiu de multă vreme, dar nu pricep nimic. Chiar mi se pare cea mai mare prostie ce a fost scrisă vreodată.
Am greşit. Poezia asta nu a fost scrisă vreodată şi nici înregistrată. Iar profunzime mai mare nu există. E perfectă! Câtă expresivitate, elocvenţă si realism abscons, ce filozofie originală asupra vieţii şi creaţiei universale. O congregaţie a metaforelor... Oauu! Bă ce tuse uscată - căhî..căhî..
Uite-l pe Burtilă. Cred că o să-i spun poezia, să văd ce se întâmplă.
Burtilă asta e şef la circulaţie şi am fost la el să îmi rezolve o problemă anul trecut. Nişte poliţai beţi m-au oprit şi mi-au luat carnetul de conducere, pentru consum de alcool. Nu băusem, dar nu le-am dat nimic. M-am dus la el cu dovada de la IML, alcoolemie zero şi nu m-a crezut. Era convins că am dat şpagă la doctorul de la IML. Mă duc lângă el să văd dacă mă recunoaşte. Nici vorbă, atunci încep să-i recit ce ştiam de la cinci ani.
- Căhî..căhî..! Deci..! Aveam emoţii dar, am recitat totuşi cu voce tremurândă şi înroşindu-mă până în vârful nasului.

-Du-te tu şi spune-i lui
Ştii acuma cui
Cum stau eu cu tine acum
Ştii acuma cum
M-a trimis ăla pe mine
Ştii acuma cine
Ca să-ntreb cum chemi p’ăla
Ştii acum pe cine.

Burtilă s-a schimbat la faţă.
- Bravo băi tâcă, ingeraşule!. Aşa, care va să zică tu erai păgubosule! Treci mâine pe la mine să rezolvăm.
- Cum să rezolvăm? îl întreb.
- Ştii acuma cum... Îmi răspunde râzând cu aerul unei curve care îşi aşteaptă plata. Da ştii că Prospanacul s-a ars?
- Unde? îl întreb.
- Ştii acuma unde..., da'... ce-ţi pasă?..., că a cam bătut vântu' şi a împrăştiat cenuşa...
- Căhî..căhî..! Bă ce tuse uscată - căhî..căhî..! Deci... Eventual şi efectiv,... hai sictir!
Am răcit, îmi vine să strănut... Va urma!

---

Distribuie pe facebook