Se afișează postările cu eticheta Din presa adunate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Din presa adunate. Afișați toate postările

luni, 3 martie 2014

Hidroelectrica: DIICOT cere în instanţă condamnarea la închisoare a fostului ministru Codruţ Şereş

Un procuror de la DIICOT a solicitat luni judecătorilor de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) condamnarea la închisoare a fostului ministru al Economiei Codruţ Şereş, pentru săvârşirea infracţiunilor de sprijinire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la abuz în serviciu în dosarul 'Hidroelectrica'.
Codruţ ŞereşLa ultimul proces al termenului, procurorul de şedinţă a solicitat şi condamnarea celorlalţi inculpaţi în dosar, foşti membri în conducerea SC Hidroelectrica SA, trimişi în judecată în 2011 alături de Codruţ Şereş, respectiv Eugen Pena - director general, Victoria Geormăneanu - director economic, George Asan - director furnizare, Nicolae Opriş - şef serviciu Marketing, Traian Oprea - director general şi Iosif Georgeta - director economic, aceştia fiind acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi constituirea unui grup infracţional organizat.
Reprezentantul Parchetului a mai cerut magistraţilor să-i oblige pe inculpaţi la plata a peste 540 de milioane de lei, dintre care 399 de milioane de lei reprezintă prejudiciul adus Hidroelectrica şi 144 de milioane de lei prejudiciul adus ANAF.
De asemenea, procurorul a solicitat ca Şereş şi ceilalţi inculpaţi să mai plătească 3,7 milioane de lei reprezentând contravaloarea unor expertize efectuate în dosar.
Fostul ministru al Economiei Codruţ Şereş şi cei şase membri din fosta conducere de la Hidroelectrica au fost trimişi în judecată de procurorii DIICOT pe 30 septembrie 2011.
Procurorii susţin că Eugen Pena a iniţiat şi a constituit o asociere infracţională, împreună cu ceilalţi inculpaţi şi, în virtutea funcţiilor de conducere deţinute în cadrul SC Hidroelectrica SA, au desfăşurat activităţi care au produs un prejudiciu considerabil patrimoniului societăţii şi bugetului consolidat al statului.
Activitatea infracţională a vizat modalitatea de contractare a cantităţilor de energie electrică rezultate din producţia proprie şi din achiziţiile de la alţi producători, în condiţii total nefavorabile societăţii şi a condus la imposibilitatea asigurării, în anumite perioade de timp, a rezervei de putere necesare funcţionării în siguranţă a Sistemului Energetic Naţional - ramură strategică a economiei naţionale, aspect de natură să submineze economia naţională.
În sarcina inculpaţilor se reţine că, în cursul anului 2003, în contextul apariţiei fenomenului de secetă hidrologică pentru fluviul Dunărea şi a prognozelor meteorologice privind situaţia hidrologică pe râurile interioare, nu au invocat clauza de forţă majoră inserată în contractele de furnizare a energiei electrice, până la normalizarea regimului hidrologic, şi nici nu au luat măsuri în vederea renegocierii preţurilor, cu consecinţa înregistrării unei pierderi financiare considerabile de către SC Hidroelectrica SA.
Astfel, în condiţiile efectelor negative ale secetei hidrologice asupra funcţionării în siguranţă a Sistemului Energetic Naţional, inculpaţii nu au procedat la reducerea cantităţilor de energie electrică aferente contractelor comerciale încheiate cu consumatorii eligibili şi furnizorii licenţiaţi de pe piaţa concurenţială, ci au acţionat în sensul onorării în totalitate a cantităţilor contractate sau chiar depăşirii acestora, prin achiziţia de energie de la producătorii termo, la preţuri mult mai mari decât cele stabilite conform contractelor de vânzare de energie electrică.
Se mai reţine că, în perioada 2002 - 2003, inculpaţii au dispus cumpărarea de energie electrică de la SC Termoelectrica SA la preţuri mari şi au revândut energia electrică către furnizorii licenţiaţi şi consumatorii eligibili la preţuri mult diminuate faţă de preţurile stipulate în contractele încheiate cu aceştia.
În perioada 2003 - 2004, inculpaţii au acţionat în sensul încheierii în mod ilegal a unui număr de patru contracte de furnizare de energie electrică, cu majorarea cantităţilor de energie electrică pe o perioadă de 9 - 10 ani, deşi Hidroelectrica SA nu avea dreptul să încheie în această perioadă contracte pe piaţa concurenţială pentru furnizare de energie electrică şi nici acte adiţionale la contractele aflate în derulare.
În sarcina lui Codruţ Şereş se reţine că, în calitate de ministru al Economiei şi Comerţului, a sprijinit gruparea constituită la nivelul conducerii SC Hidroelectrica SA, prin nedenunţarea şi omisiunea sesizării organelor judiciare a faptelor ilicite de care a luat cunoştinţă prin natura funcţiei deţinute, a dispus efectuarea de modificări asupra materialul realizat de Corpul de Control şi nu a luat măsurile care se impuneau pentru ca activitatea Hidroelectrica S.A. să se deruleze în mod legal.
Procurorii susţin că activitatea grupării a pus în pericol Sistemul Energetic Naţional şi a cauzat un prejudiciu în sumă de aproximativ 5.400 miliarde lei, echivalentul a 165 milioane de dolari.
În vederea acoperirii prejudiciului, procurorii DIICOT au dispus aplicarea sechestrului asigurător asupra mai multor autoturisme, imobile, locuinţe şi terenuri, precum şi sume de bani aparţinând inculpaţilor, în valoare totală de aproximativ 6 milioane lei, 400.000 euro şi 200.000 dolari. sursa: Agerpress

miercuri, 29 ianuarie 2014

ŞTIRILE SERII

de  
Din ciclul 
“Când un deştept se naşte, o sută de proşti au învăţat deja să vorbească” 
vă prezentăm

ŞTIRILE SERII


Stimaţi telespectatori, bună seara, în continuare vă prezentăm cele mai importante evenimente ale zilei.

Cod galben-deschis în toate judeţele ţării. La Bucureşti a nins treizeci de minute începând cu orele 11 ale dimineţii, situaţie care a impus închiderea de urgenţă a tuturor şcolilor din capitală, cu copii şi profesori înăuntru. Din spirit de solidaritate studenţii a trei universităţi au intrat în grevă generală pe întreaga perioadă a sesiunii de examene.

Azi-dimineaţă mai multe maşini au rămas blocate ore întregi deoarece şoferii lor şi-au rătăcit cheile prin casă. Primul ministru a ordonat mobilizarea generală a armatei pentru rezolvarea acestor cazuri disperate. După opt ore de luptă cu traficul din centrul capitalei, maşinile tractate de TAB-uri şi şoferii acestora au ajuns în sfârşit la serviciu. 

La Timişoara, o pisică s-a urcat pe acoperişul Operei Naţionale de unde nu s-a mai putut coborî. Nenorocirea bietului animal a atras mai bine de trei sute de cetăţeni în piaţa Victoriei care la orele prânzului au pornit un miting de protest contra măririi preţului la carburanţi. Din păcate intervenţia celor de la Smurd a dus la secţionarea pisicii în bucăţi din cauza elicei elicopterului. Vă avertizăm că urmează imagini şocante.

Două autospeciale cu trei echipaje de pompieri s-au luptat cu flăcările toată după-amiaza ca să stingă un incendiu iscat în curtea magnatului Cristian Ţânţăreanu. Acesta, vizibil afectat de cele întâmplate, striga la reporteri şi la echipajele de salvare că vrea doar să pună nişte carne la grătar, de ziua nepoţelului Valentin. De-abia după şase ore de efort continuu, omul de afaceri a renunţat şi a intrat în casă.

Inconştienţa autorităţilor şi urmările ei! V-am prezentat săptămâna trecută situaţia revoltătoare de la Sf. Gheorghe unde mai multe persoane s-au accidentat alunecând pe gheaţă şi au ajuns la spital. Sub presiunea scandalului mediatic iniţiat de postul nostru de televiziune, primăria a amendat astăzi cu suma 500 de mii lei conducerea patinoarului, pentru că nu a împrăştiat deloc material antiderapant. 

La Galaţi, trei echipaje de descarcerare s-au luptat ore în şir pentru eliberarea unei domnişoare dintr-o cuşcă improvizată care atârna de tavanul unui binecunoscut club de noapte. Echipa care a câştigat a primit de la organizatorii evenimentului bilete gratuite pentru următorul spectacol.

Tragedie pe DN1. Doi şoferi de tir s-au ciocnit frontal pe când încercau să intre în singura toaletă a benzinăriei Petrom de la Km 104, situaţie care s-a soldat cu lovituri şi agresiuni verbale extrem de grave. Poliţia a intervenit în timp record la faţa locului, arestând urgent pe cei doi indivizi implicaţi în coliziune, iar trei martori oculari aflaţi la pisoare au fost duşi la secţie pentru declaraţii.

La Cluj, jandarmeria oraşului a primit ajutorul poliţiei rutiere şi a două unităţi antitero pentru a controla miile de creştini dezlănţuiţi de la catedrala ortodoxă, adunaţi aici pentru a atinge moaştele Prea Sfintei Filofteia. Luptele de stradă au pornit de la două octogenare care au încercat să se bage în faţă pe motiv că nu mai au mult de trăit. Organele de ordine au intervenit prompt punându-le cătuşele şi culcându-le la pământ împreună cu alte câteva zeci de evlavioşi care se aflau în apropiere. Au urmat o serie de proteste din partea populaţiei civile, la care jandarmeria a răspuns cu gaze lacrimogene, lovituri de baston şi focuri de avertizare. Înalt Prea Sfinţia Sa Mitropolitul Ardealului a ieşit în stradă pentru a calma spiritele, dar în câteva minute a dispărut fără urmă, iar singura informaţie obţinută de reporterii noştri de la un poliţist de sector a fost, cităm "Popa a încurcat-o. E la bulău."

În continuare Meteo:

Stimaţi telespectatori, oameni buni, iubiţii mei, pentru numele lui Dumnezeu! Es-te po-lei pe stra-dă. V-am spus şi ieri şi alaltăieri şi în fiecare zi de două luni încoace. Poleiul ne pândeşte de peste tot. Nu mai circulaţi cu maşina, nu mai călcaţi pământul cu picioarele. Nu mai ieşiţi din casă, toată lumea dă vina pe autorităţi, dar nimeni nu-şi dă seama că un pas greşit duce la ruperi de ligamente, capete sparte, paralizie şi bineînţeles moarte. Şi apoi tot voi protestaţi şi vreţi despăgubiri. Eu sincer nu vă mai înţeleg şi în curând voi renunţa să-mi bat gura de pomană. 
Într-adevăr, zic gurile rele, mai ales cele de la INMH, că mâine temperatura nu scade sub minus10 grade la umbră, avem cer senin iar vântul nu bate, dar eu vă avertizez să nu puneţi botul la tot ce auziţi. Situaţia e foarte simplă: dacă un nebun udă trotuarul cu furtunul, sau pune gheaţă pisată sau unge cu săpun, că aşa i se năzare lui, că e nebun, imediat scade coeficientul de frecare şi piciorul alunecă, deci şanse foarte mari de accident. Staţi mai bine în pat, beţi apă de la robinet şi nu mâncaţi pentru că vi se termină proviziile şi nimeni nu se riscă să vă aducă altele, ascultaţi ce vă spun măcar acum în ceasul al doisprezecelea. Dacă totuşi trebuie să ieşiţi în stradă, mergeţi în patru labe, e singura scăpare, aţi văzut vreo vacă să se împiedice? N-aţi văzut. Aşadar, mergeţi ca vacile, în coloană, liniştiţi, chiar şi la lucru dacă şeful face o tragedie din asta, şi totul va fi bine. La revedere!

Stimaţi telespectatori, acestea au fost cele mai importante ştiri ale serii. Urmează filmul „Deveşelu – începutul celui de-al treilea război mondial”, regia Şerban Puiu. 
Vă dorim vizionare plăcută şi o seară frumoasă! 

http://www.poezie.ro/index.php/prose/14043168/Rom%C3%A2nia_la_un_pas_de_anihilare!

duminică, 26 ianuarie 2014

Neagu Djuvara: “România a rămas în urmă şi fiindcă e ortodoxă”

   Istoricul Neagu Djuvara spune că, dacă ar avea cu 20 de ani mai puţin, ar can­di­da la preşedinţia României şi şi-ar asuma ca principal obiectiv readucerea Basarabiei între graniţele ţării. Crede însă că e prea târziu să se mai apuce de politica activă şi observă că printre cauzele rămânerii în urmă a României se numără şi apartenenţa ei la ortodoxie, plus argumente prin care demonstrează cum şi când s-au aşezat liderii români „cu fundul în două luntrii”.
   La 11 noiembrie s-au împlinit 92 de ani de la sfârşitul Primului Război Mondial, iar prezicătorii au anunţat că se apropie al treilea. Credeţi că există premise pentru declanşarea unei noi conflagraţii mondiale?
   N.D.: Nu. Eu sunt autorul unei teze de filosofie a istoriei în care cred în ciclurile istorice, adică sunt de părere că civilizaţia occidentală, ca toate celelalte civilizaţii, durează circa 2.000 de ani. Până în 1945, cele trei mari puteri care timp de sute de ani s-au bătut să fie hegemonice în Europa au eşuat: mai întâi Spania şi Germania lui Carol Qvintul, pe urmă Franţa, de la Ludovic al XIV-lea până la Napoleon, pe urmă Germania, de la Bismark până la Hitler. Ne găsim deci în 1945 cu cele două mari puteri exterioare într-un fel Europei: SUA şi Rusia. Preziceam în cartea mea scrisă acum 40 de ani că musai vor fi învingătoare Statele Unite, nu Rusia.
   Între timp, SUA sunt pe cale să piardă, la rândul lor, hegemonia.
   N.D.: SUA sunt pentru 150 de ani dominatoare în lume, toate micile războaie care au avut loc  în ultimii 40 de ani ne-au demonstrat cât de puternici sunt americanii. Rusia, deşi încearcă să domine prin resurse, nu mai are şanse să redevină o mare putere.
   Dar China?
   N.D.: China se ridică încet-încet, dar ipoteza mea este că niciodată o ţară care a fost o mare putere nu mai reînvie, nici chiar după 5.000 de ani, pentru a fi din nou un hegemon: Egiptul, Grecia, Italia, toate statele care au fost odată mari puteri şi-au pierdut vlaga şi nu mai pot reveni. China va putea fi o mare putere economică, dar nu cred că va deveni o putere dominatoare. Aşa că nu ştim cine va fi noul hegemon.
   Cât timp ar mai putea rămâne Statele Unite în poziţia de mare putere?
   N.D.: E posibil să nu mai rămână multă vreme. SUA reprezintă îm­părăţia civilizaţiei Occidentale, cu SUA această civilizaţie va apune.
   Şi ce urmează?
   N.D.: Sute de ani de haos. Simţim deja acest haos.
   Haosul de care vorbiţi nu va fi urmarea unui nou război mondial?
   N.D.: Nu, după mine al treilea război mondial a fost Războiul Rece.
   Şi atunci care este cauza haosului?
   N.D.: E o nesiguranţă care se extinde în toată lumea occidentală.
   Nesiguranţa dată de criza economică?
   N.D.: Şi de pericolul islamic, dar eu cred că şi această ameninţare va muri, în favoarea noastră. Arabii, oricât ar fi de agresivi acum pe plan general, nu pot progresa dacă nu adoptă civilizaţia occidentală. Din punct de vedere economic, social, tehnic ei nu mai inventează nimic, doar copiază ceea ce fac germanii sau americanii pentru a putea să mai facă un pas înainte. Ei nu sunt creatori.
   Sugeraţi că în viitorul nu prea îndepărtat nu vom mai avea nici o mare putere?
   N.D.: Deocamdată.
   Pentru cât timp?
   N.D.: Câteva sute de ani nu vom avea o nouă putere care să-i înlocuiască pe americani, iar aceştia vor muri încet-încet.
   După aceea cine va lua locul ocupat de SUA?
   N.D.: E de neprevăzut, poate Brazilia sau altă ţară care n-a mai fost în trecut o mare putere.
   Viitoarea mare putere cum se impune, dacă nu în urma unui conflict?
   N.D.: O mare putere se naşte în general dintr-un amestec, dintr-un contact dintre două civilizaţii, de pildă, un amestec de negru şi de alb va fi poate o putere care va domina peste 500 de ani. Noi, europenii, ca şi americanii, suntem deja foarte corciţi, în Franţa, încă de acum 10 ani, 45 la sută din copiii de şcoală proveneau din familii de emigranţi. Peste 50 de ani în Europa ar putea fi majoritari oameni cu rădăcini extra-europene: nord-africani, tamuli, negri, chinezi.
   România ar putea intra în aceeaşi logică?
   N.D.: Noi avem 10 la sută populaţie ţigănească, suntem invadaţi de turci şi chinezi, iar peste 100 de ani România nu va mai fi românească.
   De ce?
   N.D.: Fiindcă nu facem copii. În România, ca şi în toată Europa, familiile fac doar un copil. O populaţie rămâne stabilă doar dacă fiecare familie face minimum doi copii şi-un sfert.
   Deci cum va fi România peste 100 de ani din punct de vedere demografic?
   N.D.: Jumătate vor fi români, jumătate un amestec de ţigani, chinezi, turci etc. Nici în Rusia nu se mai fac destui copii. Principiul vaselor comunicante funcţionează şi în istorie; acolo unde se face un gol se umple din altă parte. Noi golim Europa de indo-europeni şi îi înlocuim cu negri şi chinezi.
   Nu e neapărat rău.
   N.D.: Da, e bine pentru peste 1.000 de ani, când se va naşte civilizaţia următoare. Deocamdată, e catastrofal.
   La Summitul NATO de la Lisabona din 20 noiembrie Rusia va fi invitată să facă parte din scutul antirachetă al Aliaţilor. Occidentul poate avea încredere în Rusia?
   N.D.: Cred că da, fiindcă şi ruşii se schimbă. Uitaţi-vă la televizor cum arată oponenţii lui Putin şi ai regimului de la Kremlin: ei sunt la vedere şi arată de parcă ar fi americani sau nemţi. Rusul e un european. Ruşilor nu le mai trece prin cap să facă un război, ei se ocupă doar cu şantaje. Rusia nu se mai află pe lista marilor puteri.
   În cazul acesta şi România ar trebui să caute prietenia Rusiei?
   N.D.: România trebuie să se teamă de Rusia, fiindcă de sute de ani are poftă să muşte din toţi vecinii.Occidentalii nu ştiu că Rusia până la Petru cel Mare nici nu ajungea la Marea Neagră, iar la Nistru a ajuns abia la 1792, deci noi n-am prea fost vecini cu Rusia.
   Credeţi că în viitor Basarabia se va putea întoarce la România? Cum ar trebui să arate peisajul european pentru ca această revenire să aibă loc?
   N.D.: Nu depinde de Europa, de frica Rusiei, Europa nu va admite nici un gest în acest sens, dar eu cred că România trebuie să fie mai curajoasă şi să aibă un discurs public clar adresat basarabenilor: „Noi vă primim oricând vreţi să veniţi”. La un moment dat poate se va crea o masă critică şi o majoritate ar vota un referendum de reunire.
   Nu credeţi că în această arhitectură contează, în afara UE, Ucraina şi Rusia?
   N.D.: Cu Ucraina ar trebui să fim prieteni buni, astfel încât să ne susţină în planul reunirii cu Republica Moldova
   Deci să cedăm în cazul diferendurilor pe care le mai avem cu Ucraina.
   N.D.: Da. România face treabă bună şi cu cetăţeniile pe care le dă basarabenilor, dar trebuie să ajungă să guverneze Republica Moldova. Ce-i drept, am guvernat-o destul de prost când am avut-o, din 1918 până în 1940, fiindcă am considerat-o ca un fel de Siberie a României. După aceea publicitatea comunistă a folosit istoria celor 20 de ani spunând că românii n-au investit acolo, au trimis funcţionari corupţi etc. Oricum, e ilogic ca Basarabia să nu se unească cu România, cum s-a întâmplat cu cele două Germanii. Eu, dacă aş fi fost destul de tânăr să pot fi preşedintele României, aş juca 100 la sută cartea Basarabiei.
   Ce-aţi fi făcut?
   N.D.: Aş fi făcut în aşa fel încât să organizez un referendum de succes în Republica Moldova.
   Sunteţi membru PNL, liderii liberali se întâlnesc cu dvs.,vă cer sfatul?
   N.D.: Nu. Eu, de când cu alegerea lui Crin Antonescu de a merge braţ la braţ cu Mircea Geoană şi cu PSD, m-am retras pe tuşă. Nu-mi dau demisia din partid.
   Cum ar trebui să fie un lider liberal pentru a reda credibilitatea partidului?
   N.D.: În orice caz să nu fie în cârdăşie cu liderii PSD, indiferent că e Geoană sau micul Titulescu, fiindcă în spatele lor  sunt umbrele lui Iliescu, Hrebenciuc, Cozmâncă. PNL se spurcă alături de un partid care are pe conştiinţă crimele de la revoluţie.
   România pare să fie mereu într-o tranziţie incertă, o ţară aflată mereu în întârziere. Ce-i lipseşte pentru a recupera întârzierea?
   N.D.: Istoria ne-a fost foarte vitregă: invaziile barbare s-au încheiat în Occident în jurul anului 900; în Orient, căruia îi aparţinem, ele se termină la 1200. Când treci de la o generaţie la alta e nevoie de 150 de ani de adaptare, de incubare. Doar la ruşi există o dată clară a trecerii de la civilizaţia bizantină la cea occidentală: 1 ianuarie 1700, când Petru cel Mare dă decretul prin care toţi boierii sunt obligaţi să-şi taie barba şi să se îmbrace după moda europeană. Tot atunci se modernizează armata şi, încet-încet, civilizaţia occidentală pătrunde în Orient. România a mers mai repede, dar în acest caz nu avem date concrete, schimbarea începe însă după 1800: în Transil­vania modernizarea se face prin Bi­serica greco-catolică, iar în prin­cipate  prin şcolile dom­neşti ale fanarioţilor. Dintre ţările ortodoxe am recuperat cel mai repede.
   Totuşi, oricât de repede am merge, continuăm să fim în urma Ungariei, Poloniei, Cehiei?
   N.D.: Ne-au oprit din cursa apropierii de Occident cei 50 de ani de comunism.
   Şi Polonia, şi Cehia, şi Ungaria au fost blocate de comunism, dar şi-au revenit mai repede. Pe noi ce ne-a oprit?
   N.D.: Ele „nu e ortodoxe”.
Ortodoxia ne ţine pe loc?
   N.D.: Precis.
   Se poate vorbi în România despre un tipar al liderilor politici?
   N.D.: Da, în orice caz din punct de vedere politic suntem în stare să dăm oameni foarte capabili. Gândiţi-vă la familia Brătienilor: o familie care timp de 100 de ani, de la 1848 până la 1948, dă şase miniştri, patru premieri, plus cei morţi în închisori. Eu nu-i iubesc, dar sunt admirabili.
   Faceţi o analiză genetică?
   N.D.: Nu, e un exerciţiu istoric. De la Basarab întemeietorul până la Mircea cel Bătrân, conducătorii noştri au fost dintr-o bucată. După aceea, de la fiul său ilegitim Radu Prasnaglava (prasnaglava înseamnă prostul satului, nume dat probabil de boierii care ar fi vrut să continue lupta cu turcii), liderii noştri au stat cu fundul în două luntri. Politica României a fost dusă de domnitori care se schimbau mereu, dar în acelaşi timp cu putere egală, şi de gaşca marilor boieri, ce erau câteva zeci de familii, care au acaparat tot mai multe pământuri, inclusiv prin căsătorii între ei. Boierii erau de două feluri: unii care mizau pe ajutorul creştin, Ungaria, Austria, în lupta cu turcii, şi ceilalţi care erau mai cuminţi şi care ziceau: puterile creştine nu ne ajută cu adevărat, sau când ne ajută vor să ne mănânce, pe când otomanul îşi ţine cuvântul, nu vine cu moschei, ne lasă boieriile noastre, ne lasă biserica noastră. Această parte era majoritară. Clasa politică românească a căpătat deci un fel de atavism de a fi mereu cu fundul în două luntri.
   Acesta e tiparul liderului român?
   N.D.: Da, a rămas până astăzi. Clasa noastră politică se poartă de parcă ar fi descendentă din marii boieri.
   În acest moment, România nu mai are nici un obiectiv naţional, a intrat în NATO şi în UE şi se poartă ca un pensionar fără perspective. Care ar putea fi următoarea ţintă?
   N.D.: Dacă aş fi avut cu 20 de ani mai puţin, aş fi candidat la preşedinţia ţării şi primul meu obiectiv ar fi fost recuperarea Basarabiei. Aceasta ar trebui să fie principala ţintă a României, apoi să reuşim să ne impunem în UE.  
   CV: Neagu Djuvara (94 de ani)
1937 - licenţiat în Litere la Sorbona;
1940 - doctor în Drept la Sorbona;
1941 - elev-ofiţer de rezervă în campania din Basarabia, rănit la Odesa;
1944, 23 august - este trimis curier diplomatic la Stockholm;
1947-1961 - secretar general al „Comite­tului de Asistenţă a Refugiaţilor Români”, la Paris; colaborator la Radio Europa Liberă;
1961-1984 - consilier diplomatic şi juridic al Ministerului Francez al Afacerilor Străine în Republica Niger;
1972, mai - doctorat de stat (docenţă) la Sorbona, cu o teză de filosofie a istoriei;
1975 - publică „Civilisations et lois historiques. Essai d’étude comparée de civilisations”, Mouton, Paris – Haga (carte premiată de Academia Franceză);
1989 - „Le Pays Roumain entre Orient et Occident: les Principautés danubiennes au début du XIXe siècle”, Publications Orientalistes de
France, Ed. Humanitas;
1999 - „O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri”, Ed. Humanitas;
1999 - „Civilizaţii şi tipare istorice: un studiu comparat al civilizaţiilor”, Ed. Humanitas;
2001 - „Cum s-a născut poporul român”, Ed. Humanitas;
2001 - „Mircea cel Bătrân şi luptele cu turcii”, Ed. Humanitas;
2003 - „De la Vlad Ţepeş la Dracula vampirul”, Ed. Humanitas;
2004 - „Scrisorile spătarului Nicolae Milescu”, roman, Ed. Humanitas;
2004 - „Există istorie adevărată?”, Ed. Humanitas;
2005 - „Amintiri din pribegie”, Ed. Humanitas;
2007 - „Thocomerius – Negru Vodă. Un voievod cuman la începuturile Ţării Româneşti”, Ed. Humanitas;
2008 - „Războiul de 77 de ani şi premisele hegemoniei americane”, Humanitas;
2009 - „Amintiri şi poveşti mai deocheate”, Humanitas
2010 - „Ce-au fost boierii mari în Ţara Românească? Saga Grădiştenilor”, Humanitas.

joi, 26 decembrie 2013

Mos Petru

Mos Petru, un batran ramas fara casa, a tinut sa ure langa chilia lui Daniil Sihastrul. Cuvintele lui si sarcasmul cu care le rosteste te vor revolta cu siguranta. «Ii mai rau ca inainte, / iar daca n-aveti curele, / cumparati-va bretele / sa va spanzurati cu ele / ca vin vremuri si mai GRELE!!!».

http://video.bzi.ro/video/show/uratura-anului-spusa-de-mos-petru-48139?utm_source=Libertatea&utm_medium=FB&utm_campaign=FB-Post

joi, 20 iunie 2013

Roşia Montană – un loc la marginea prăpastiei

“Din cate am aflat, situatia politica privind proiectul minier de la Rosia Montana devine din ce in ce mai dramatica, existand intentia de a modifica, printre altele, Legea Minelor. De aceea m-am hotarat sa ofer spectatorilor din Romania posibilitatea de a viziona online filmul “Rosia Montana – un loc la marginea prapastiei”, sperand ca aceasta va contribui la declansarea unei dezbateri publice cat mai largi si benefice tuturor partilor implicate.
cu drag, Fabian Daub” 

Despre Rosia Montana – un loc la margine de prapastie regizorul Cristian Mungiu a declarat: ”Acuma (26 septembrie – 5 octombrie 2012) am fost la un festival la Hamburg. Ma duc foarte rar sa vad filme intr-un festival pentru ca am propriile mele treburi acolo si nu am niciodata timp, dar am vrut sa vad un documentar german despre Rosia Montana, l-am vazut, acum a fost si la Astra, la Sibiu, si mi s-a parut ca cu fictiunea e foarte greu sa faci ceva mai echilibrat, mai rezonabil si mai onest decat a facut omul ala, care nu e roman si n-are niciun parti pris. Am luat legatura cu el pentru ca mi s-a parut mai important sa-i popularizez filmul inainte sa-mi pun problema daca eu voi face sau nu un film despre subiect.”

sâmbătă, 6 aprilie 2013

CODUL LUI HAMMURABI


Spaţiul fragil al societăţii civile, colmatat de criză şi de apele revărsate din cer, a scăpat pentru moment  de corturile ocupaţiei politice şi de alaiurile candidaţilor, raşi, tunşi, frezaţi şi parfumaţi, care au invadat ţinuturile patriei, precum extratereştrii în filmele S.F..  Gata cu iarmarocul electoral - spectacolul grotesc şi costisitor (după modelul american), despre care, Oscar Ameringer afirma că  „este arta de a obţine voturi de la săraci şi fonduri pentru campanie de la bogaţi, promiţîndu-le şi unora şi altora că îi va proteja de ceilalţi.” Din păcate, întotdeauna sub vremuri, istoria a fost ostilă mulţimii, ţinută la limita supravieţuirii cu firmiturile de la masa stăpînilor. Cum ar fi dacă intelectualii ar înfiinţa o structură de partid,  ca alternativă la degradatul sistem politic capitalist, un partid cultural-social de temut, care să negocieze de pe poziţie de egalitate cu statul, ca instituţie în slujba cetăţeanului. Ar fi cea mai puternică ripostă din istorie, dată statutului de milogi enervanţi şi inutili pe care autorităţile îl aplică naţiunii. Polonia a eliminat un regim printr-o astfel de acţiune. Nu este un exerciţiu de imaginaţie, ci tentaţia unui demers. Sloganurile manipulatorii care au afectat grav şi pe termen lung structura societăţii civile, viaţa cetăţenească şi imaginea ţării, nu mai pot fi „comestibile”. Regimul de clandestinitate în care a fost trimis cetăţeanul nu mai poate fi acceptat.

În grava eroare în care se află mersul omenirii, mai lipseau pălăriile zburătoare ale regalităţii, sterilitatea şi opulenţa ostentativă din zona şampanizată şi ecletizantă a schimbării de tactică. După două trimestre de scădere economică, englezii au fost parcă hipnotizaţi de cele 1,4 miliarde de euro, date pe apa Tamisei. Rege sau om de rînd, pămîntul se deschide la fel pentru toată lumea. Numai dacă eşti extremist nu-ţi găseşti mormînt, nu ai linişte în lumea întunericului şi eşti purtat, în oale şi ulcele, dintr-o ţară în alta şi confundat cu drogurile. Atunci de ce să facem jocul lui Kover, instigatorul, insistînd pe şmecheria lui? Conspiraţia împotriva României este o capcană menită să-i aducă un capital de imagine. Populaţia maghiară din ţara noastră, la fel de paşnică precum românul, înţelege că mai-marii lor sînt marionete celebre, înţelege chiar şi de ce  Rusia se face soră cu China: ca să se tutuiască din punct de vedere strategic. Nu vînd gogoşi, cele două surori vor fi la mare căutare pe piaţă! Precum îşi doresc prinţii,  prinţesele, regii şi reginele, cu apucături moderne. Fac tot felul de giumbuşlucuri, pentru a se afla mereu în atenţia lumii. Iau lecţii de mixat muzică, prezintă buletinul meteo la BBC. Vrăjiţi de turmele de mioare, de cîntatul din fluier şi de „mierea ursului”, merg în cîrjă prin pădurile patriei noastre, clocind în minte ideea colonizării.  Închis pe viaţă în culisele teatrului „Primăvara arabă”, fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak ascultă printre gratii  profeţiile negre ale lui Robert Zoellick, şeful Băncii Mondiale: „pieţele financiare,  vor simţi arşiţa verii lui 2012, mai ceva ca la marea panică din 2008. Europa e într-o direcţie periculoasă, Spania şi Italia sînt aproape de limita care a dus dezastrul în Grecia, Irlanda şi Portugalia”.

Cine a amalgamat mersul ţărilor lumii, încît au creat găuri negre care au înghiţit miliarde de euro şi instituţii întregi? Banca Mondială şi FMI. Cupiditatea băncilor, lipsa supravegherii bancare, corupţia politică, subterfugiile legislative, disputele financiare bazate pe orgolii, disfuncţionalităţile economiei capitaliste şi incapacitatea instituţional-administrativă, au hrănit cele două organisme financiare cu preţul sărăcirii naţiunilor. Un bancher autohton sugerează într-un articol de presă ca milioanele de datornici la bănci să fie pedepsiţi după procedee barbare. El propune, indicînd surse istorice demult apuse, reîntoarcerea la sclavie, la pedeapsa cu moartea  pentru românii îndatoraţi din cauza sărăciei şi fraudaţi de bănci cu dobînzi uriaşe şi comisioane ilegale. „În cea mai mare parte a istoriei omenirii, nerambursarea datoriilor a constituit o infracţiune care, în diverse perioade şi locuri, a fost pedepsită cu moartea, mutilarea, tortura, sclavia sau, mai recent, cu închisoarea datornicilor”, declară bancherul. În niciun înscris cu caracter legislativ, nu există asemenea construcţie frazeologică. Cît tupeu şi aroganţă au aceşti  profesionişti lipsiţi de scrupule ai cămătăriei instituţionalizate! Bancherul fariseu pune aberantele sale afirmaţii în seama Codului lui Hammrurabi, care, desigur, nu stipulează asemenea măsuri. Face apoi apel la Biblie şi menţionează „sclavia drept pedeapsă pentru neplata datoriilor”. Instigare la barbarie! În ce secol trăieşti, ilustre vameş păcătos? În Biblie scrie negru pe alb că e mare păcat să dai bani cu camătă. Şi tocmai acest lucru au făcut bancherii. Au dat bani cu camătă înrobitoare. Deci cum se numesc, ei? Cămătari. Aşadar, asupra lor să se abată sclavia şi pedepsele primitive, la care face apelbancherul. Sancţiunile din Codul lui Hammurabi (sinteza gîndirii juridice în Mesopotamia, cu 4000 de ani în urmă), trebuie aplicate bancherilor capitalişti, care au provocat criza şi au ros din ea, umflîndu-şi nemăsurat averile; bancherii care au luat pielea de pe români, trebuie să primească o lecţie corectivă:  să descuie visteria personală şi să haşureze găurile negre, sau să li se reţină retribuţia pentru creditele capcană întinse populaţiei, pînă ajung la salarul minim pe economie, din care îi invit să trăiască… dacă pot. Sau să rabde de foame, precum românii fraudaţi prin dobînzile uriaşe şi prin creşterea artificială a cursului valutelor. Devenind şi ei debitori rău-platnici, să fie vînduţi ca sclavi (juridic, în codul lui Hammurabi, scalvul, fiind asimilat unui bun mobiliar). Să li se ia vila, bolidul, masa şi găina. Nu aşa prevede Codul de legi al lui Hammurabi, la care face apel bancherul pascariu?

Cu neruşinarea de care dau dovadă, mîine, poimîine, hoţia prin îndatorare va fi declarată filozofie, ştiinţă, artă şi cultură economică, iar bancherii capitalişti vor obţine doctorate în „domeniu”. Banii, care mai întîi au avut acoperire în aur, pe urmă, în mărfuri, astăzi, sub acoperirea „legilor”, au devenit calcule virtuale.  Numai o treime din banii care circulă în lume au acoperire, aşa că, şi noi am fost îndatoraţi tot cu bani internautici. Cum românilor li s-a tăiat în fiecare mandat internetul existenţial, luaţi-vă adio de la digiţii  umflaţi în procente pe clone, carduri, şi contracte de zeci de pagini. Decît să-i sperie pe oameni că îi  pot executa silit, bancherii ar trebuie să-şi pregătească garniturile de tren, au un exemplu regal în istorie.  Apusul băncilor este aproape. Ideal ar fi să-şi caute din timp un loc pe plantaţiile din America de Sud. Creditele fără clauze ipotecare sînt ţepe pentru recuperatori.  B.N.R. a permis băncilor să funcţioneze pe principiul profitului ca orice societate comercială, le-a permis să vîndă populaţiei bani extrem de scumpi, fără acoperire legală. De vină sînt BNR şi lăcomia feroce a  celor 41 de bănci de pe teritoriul ţării, care şi-au făcut planuri de perspectivă cu privire la maximizarea profiturilor pe seama creditului de consum şi pe spinarea populaţiei. Bancherii ştiau ce se va întîmpla dacă exagerează cu creditarea, doar sînt profesionisti în inginerii financiare.  Să stingă lumina şi să plece! Tii, ce linişte va fi atunci cînd va rămîne doar C.E.C.-ul. Dacă băncile nu sting lumina, criza financiară se va duce pînă în 2016-2018. Pentru că, pînă atunci sunt eşalonate   cele mai multe termene de scadenţă la creditele de consum din România şi din majoritatea statelor. S-a dus vremea cînd în lumea financiară, întotdeauna, cîştigau băncile şi cazinourile. Bancherii şomeri ar avea o opţiune la noi: agricultura. Pentru a deveni agricultor  şi a scoate profituri cinstite, nu-ţi trebuie un centru NASA şi nici atîtea filiale luxoase, cu extrem de mulţi trepăduşi plătiţi cu mii de euro. Avem cîmpuri mănoase şi dealuri frumoase, care îi pot stimula pe bancheri să crească exponenţial, precum dobînzile, profitul în anii următori,  avînd în vedere arta prin care au crescut de zece ori sumele împrumutate de români. Să-i dăm jos din „Panteonul” lor, pe aceşti lacomi dispreţuitori cu mulţimile, aceşti lupi capitalişti,  preocupaţi, oricît ar costa,  doar să îmbrace, funcţie de interese, cîte o blană de oaie. 

Pentru că vremurile nu-mi mai permit visuri îndrăzneţe, m-aş mulţumi să-l văd pe Leonard Cohen, celebrul poet-cîntăreţ.

Maria Diana Popescu, Agero

miercuri, 11 iulie 2012

România te iubesc


Autoritatile, partase cu afaceristii. Rezultatul: evaziune fiscala de DOUA MILIARDE EURO pe an

Nasii tarabelorDin fieful importatorilor, rosiile si legumele ajung in piete, unde domina mafia tarabagiilor. Un alt teritoriu inchis din care cultivatorul este exclus. [...]
rti
Timisoara, un oras simbol pentru vestul Romaniei este de ani de zile sub stapanirea clanurilor de romi. [...]
Fagaras
Ne distrugem raurile cu apa cristalina si punem in pericol ecosisteme intregi. Fac asta microhidrocentralele [...]
RTI
Oficialii se vaita ca nu au fonduri sa cumpere medicamente. Bolnavii primesc umilinta, in loc de tratament. [...]