AFACERI TIPOGRAFICE Cum sa incep o afacere ?

Nimic mai simplu, cum am vazut pe net, ca se scot o sumedenie de carti care te invata imediat ce ai de facut pentru a avea o afacere infloritoare in cel mai scurt timp. Oare chiar asa sa fie?

Pentru a investi intr-o tipografie ai nevoie in primul rand de mult curaj, strategie, stiinta, si ca in orice alt domeniu, de foarte mult noroc.De la idee la rezultate este cale lunga .Mie personal mi-au trebuit aproape 20 de ani ca sa inteleg unde si de ce am gresit ,unde si de ce am facut bine.

Personal nu am nimic, cu cei care dau sfaturi tiparite si vor sa isi vanda cartile, îi inteleg si le urez succes, dar sa amagesti omul ca poate incepe o afacere tipografica, fie ea doar digitala cu numai 6500 euro e o minciuna care poate lasa un om pe drumuri, sau sa il poate face sa isi piarda ani buni din viata degeaba.

 Cand incepi o afacere tipografica, adica iti faci TIPOGRAFIE nu mai ai cale de intoarcere. Ori la bal ori la spital.

 Daca vrei sa stii in ce te bagi si vrei sa afli mai multe despre utilaje de tipar,ghilotine,materiale,hartii,cartoane,cerneluri,matrite,poleiri,stantari,timbru sec,clienti tampiti,tepari,laminari,plastifieri,legatorie,brosare, tipar offset,flexo,digital,serigrafie,tampografie etc... urmareste acest blog si pune intrebari pertinente si impertinente. Eu voi incerca sa iti raspund la toate.

https://www.tripleclicks.com/18699532

Viata incepe la 40 de ani

Viata chiar incepe la 40 de ani,  afirma un psiholog

Un psiholog israelian, dr. Carlo Strenger, afirma ca, in societatea occidentala, mult-mediatizata criza a varstei mijlocii nu mai exista, iar dupa 40 de ani oamenii sunt “liberi sa se bucure de viata”. Pe masura ce oamenii traiesc mai mult si au un nivel de trai mai ridicat, ar trebui sa renuntam la stereotipul crizei ce marca, traditional, trecerea de la tinerete la "varsta mijlocie", pe la 40-45 de ani, considera psihologul.

Progresele realizate in ceea ce priveste ingrijirea sanatatii si educatia, precum si cresterea sperantei de viata au facut din acest stereotip ceva demodat. Ar trebui sa vorbim, mai degraba de "tranzitia de la mijlocul vietii" decat de criza, crede dr. Strenger.

Pana la varsta de 30 de ani sau putin dupa aceea, cei mai multi occidentali sunt deja casatoriti, si-au cumparat o casa si si-au inceput cariera. Odata luate aceste decizii importante, oamenii au in fata lor cateva decenii bune in care sa se bucure de viata. Desi nu suntem scutiti de greutatile vietii la nici o varsta, atunci cand suntem ceva mai "copti" suntem mult mai bine echipati pentru a le face fata: invatam din greselile trecutului si luam decizii mai bine gandite.

Iar ideea ca in tinerete aveam o libertate mai mare si posibilitati nelimitate e o iluzie; uitam ce mari erau presiunile sociale care ne modelau viata in tinerete.

Concluziile dr. Strenger contrazic, in parte, un studiu recent, efectuat pe cca. 1 milion de britanici, studiu care arata ca oamenii resimt, intr-adevar, o scadere brusca a "nivelului de fericire", in medie la varsta de 44 de ani; dar si " se invioreaza" dupa varsta de 50 de ani.

Sa fim oare victimele unei conceptii-cliseu - criza varstei mijlocii - prea mult vehiculate in societatea noastra? Dr. Strenger citeaza, drept incurajare, chiar cazul psihanalistului Elliott Jaques, cel care a lansat expresia "criza varstei de mijloc (sau criza de la mijlocul vietii) in 1965, cand avea 48 de ani. De la aceasta varsta si pana la 86 de ani, cand a murit (in 2003) Elliott Jaques s-a casatorit, a scris 12 carti, a lucrat in calitate de consultant pentru Biserica Angliei si pentru Armata SUA si a produs cateva dintre ele mai originale idei ale sale.

Sursa: 

Mail Online

AVATARUL.. DIN NOI regia James Cameron

Cu trecerea timpului seva din noi este stoarsa pana aproape de limita.Mintea e satula de nonsens-uri si de legile firii iar corpul parca nu ar mai vrea sa asculte de comenzi.Absurdul ne este de cele mai multe ori fatal noua si semenilor nostri.Ne pierdem pe noi ,de noi; pe ai nostri ,de ai nostri si nu ne mai revenim nici atunci cand suntem loviti....loviti de cine? De noi sau poate de destin.

 Lumea mea a cam inceput sa plece , inchide incet ochii , plateste impozitele prin ger si cozi sa nu ramana cu datorii la stat , inchid bodega, trag capacul si fac saltul final spre  o utopica planeta Pandora.

 Dupa film am realizat ca inca pot sa alerg mult si bine seara prin zapada proaspata si prin ger napraznic.Am realizat ca fiecare fulg este ca un diamant efemer,este clipa ce trece sclipind unic.Am inceput sa visez cu ochii deschisi spre adevaratele minuni ale lumii in care traim fugind.

Intr-o noapte am visat ca am murit , eram schiop ,surd si chior , semanam leit cu nationala de fotbal si ca am ajuns undeva ,intr-o lume cu flori si plante miraculoase ,cu ape,cu pasari , lupi , cai,copaci , munti si cu multi semeni de treaba. Se facea ca totul era interconectat in sprijinul planetei si al fiecarei componente ce contine viata pana la ultimul atom iar eu eram in mijlocul unei aventuri de a invata cum sa traiesc simplu si colorat bazandu-ma pe tot ce misca si creste in jur.

 Cand m-am trezit inca vedeam si auzeam dar Pandora deja deschisese o cutie iar aerul parca nu imi mai placea. Mirosea a  fum si imi punea in pericol toti prietenii vazuti si nevazuti .Minunile naturii ne vor salva sau ucide si nu depinde doar de noi.Noi trebuie doar sa ne pastram echilibrul cu ochii inchisi in goana noastra nebuna.

Cum vorbesc romanii din America si Canada

"Vorbeste-mi englezeste, taranca proasta"

La un picnic, pe malul unui lac din Ontario, o fetita de zece ani 

striga: "Mama, mama! Am gasit o broasca!". Atentia tuturor (circa 50 

de romani emigrati dupa 1990) este atrasa nu de strigatul copilului, 

ci de replica mamei, o femeie de vreo 30 de ani, imbracata intr-o 

rochie visinie: "Cretino, ti-am spus sa nu mai vorbesti romaneste! Tu 

esti acum canadianca, idioato. Speak English to me, you, stupid 

country-girl (vorbeste-mi englezeste, taranca proasta)!". Petrecerea 

s-a intrerupt pentru cateva momente; muzica a fost oprita, vocile 

coborate, paharele abandonate pe cate un colt de masa. Spusele 

cucoanei i-au surprins pe toti. Stiam ca unii dintre romani, din 

snobism sau pur si simplu din prostie, isi abandoneaza limba materna, 

adoptand engleza ca limba "de familie", in speranta desarta ca vor 

deveni mai degraba "americani". Altii, desi bine intentionati, isi 

"pierd" pana la urma copiii, scapati de sub supravegherea familiei si 

"contaminati" de microbul subtil al asimilarii. Acestea sunt 

problemele nu numai ale romanilor, dar si ale rusilor, sarbilor, 

ungurilor, polonezilor. Scena de pe malul lacului poate fi incadrata, 

totusi, la "specificul romanesc"... Sa-ti indemni fiica sa-si uite 

limba in care i-ai citit povestile copilariei este o ofensa adusa 

chiar tarii de adoptie, cunoscuta fiind politica multiculturalismului, 

pentru care canadienii cheltuiesc sute de milioane de dolari anual. 

Desi atipic, cazul fetitei din Kitchener - Ontario, al carei nume cred 

ca nu are nici o importanta (picnicul avea loc in vara anului 1998), 

deschide cateva intrebari pe care stim ca si le pun multi romani "de 

acasa": cum vorbesc fostii nostri compatrioti de peste Ocean? Cum vom 

vorbi noi, in caz ca vom castiga loteria vizelor? Este limba romana 

"capabila" sa reziste in fata englezei? Este pastrarea limbii o 

chestiune de cultura, de educatie sau de patriotism?
ION LONGIN POPESCU

generatia nimanui

Tanara MAIA ma contrazice. Vede generatia nimanui cu alti ochi Ochii limpezi ai unui om maturizat la 20 de ani pentru care sacrificiul inaintasilor nu a fost inutil.Daca Maia exista si eu sunt convins ca da inseamna ca nu am trait degeaba.

!

Imi este frica sa imi fie frica!

Dan Puric.E mai rău decât înainte de 1989.

 Actorul Dan Puric face parte din generatia noastra . Am citit un interviu despre convingerile acestuia si m-am regasit cumva in modul lui de gandire.Am sa redau cateva pasaje care par mai relevante si pe ideile blogului meu.

E mai rău decât înainte de 1989?
Da, pentru că e sindromul ăsta, cum zice proverbul românesc: „Să te ferească Dumnezeu de pasărea care a ieşit din cuşcă şi a nimerit în laţ!". Nu mai e graţia pe care o vedeam noi. Am fost pionier, UTC-ist şi m-au făcut şi membru de partid. M-au rugat, nu m-au obligat. Dar era o subversiune. Era o tensiune. Ştiam. Acum nu mai e. Acum nu mai ştii.
Unde suntem acum, după 20 de ani?
Am fost la Frankfurt şi am stat de vorbă cu o jurnalistă. „Domnul Puric, sunt 20 de ani de când s-a prăbuşit Zidul Berlinului", a spus ea. Nu, i-am zis, sunt 20 de ani de când sărbătorim că s-a prăbuşit peste noi. Noi suntem sub ruine, suntem consecinţe.
De ce nu mai există acea trezire?
Sunt două lucruri care au operat. Înainte era imaginea de tip schizofrenic, comunistă. Tu, buricul pământului. Nu credea nimeni în imaginea aia. Ziceam: „Bă, dacă pleacă ăsta, cu ăştia..." Aveai fragmentul ăla de sănătate mintală. Acum nu-l mai ai. Din cauza intelectualităţii noastre graţioase de după '89 s-au bombardat toate reperele.Dacă putem vorbi, până în '89, de o imagine care a creat un comportament schizoid dublu, cealaltă, de după '89, a creat un cancer de tip leucemic. Ce ne-au distrus? Modelele culturale, tradiţiile, familia, biserica, credinţa. Prin ce? Prin desacralizare, prin demitizare. Ei trăiesc din CNP, din buletin. Deci n-au poveste. Oamenii aceştia sunt numărul „2456". Ia-i povestea omului şi l-ai distrus, l-ai făcut o cărămidă. Desacralizare, demitizare, băşcălizare, minimalizare, spirit dilematic, ca să nu spun mai mult - şi nu al certitudinii. Eu nu am dileme asupra mamei sau asupra bunicului.
Aia e populaţia!
Dar sunt mulţi...
Ştii ce suntem noi în ecuaţia asta? Trebuie văzute realitatea şi adevărul. Realitatea este că după 50 de ani de comunism şi 20 de ani de ghetou din ăsta neocomunist, am ieşit ologi. Toţi suntem ologiţi. Asta e o realitate, e un lucru cuantificabil. Dacă iei două scrumbii într-o pungă portocalie, îţi dai seama ce hal de instincte pavloviene ai?! E tragic. Adică te uiţi, râzi, dar este tragic. Însă adevărul e că România nu se reduce la realitatea ei mizerabilă. Adevărul e că România profundă luptă tacit.
după ce ei vor dispărea, ce va veni în loc?
N-ai de unde să ştii ce se întâmplă. Putem să ne îngrijorăm, dar trebuie să nu fim îngrijoraţi. Biserica zice că poţi să ai griji, că te ajută Dumnezeu în grijă, dar să nu fii îngrijorat, pentru că până la urmă o să le rezolvi pe toate. Tu crede! Crede aşa, simplu, firesc. Într-un fel, această presiune este bună pentru că îl mai pune pe om în ipostaza de a descoperi şi altceva decât suprastructuri şi macrostructuri.
Presa în România e ca în bancul ăla: „Dacă n-ai televizor, nu eşti informat, dacă ai, eşti dezinformat".
Era un jurnalist interbelic extraordinar, care spunea: „Mă simt aici ca vulturul Mitică". Adică nu poţi să fii şi Mitică, şi vultur. Un jurnalist adevărat face un act de conştientizare, nu un act de manipulare, nu un act de confuzie. Cum zicea Mircea Vulcănescu: „Sunt aici nu ca să am dreptate, ci ca să ne lămurim".