La 21 de ani de la confiscarea revoluţiei, protestele continuă!

AFRIMESCU NU ESTI SINGUR !

Pe 21 decembrie 1989, în Romania era încă revoluţie. Pe 22, acelaşi decembrie, revoluţia a fost confiscată de către Iliescu şi ai lui şi transformată în lovitură de palat, puci sau cum s-o mai fi numind. Din acel 22 decembrie, profitorii-impostori ai revoluţiei nu mai contenesc să şi-o asume, deşi au stat fie în fotolii comode la televizor, fie ascunşi, fie chiar au tras în manifestanţi sau erau în "misiuni": de filare, urmărire sau filmări. Spărgeau şi vandalizau magazine, jefuiau şi incendiau maşini în numele revoluţiei. A unei revoluţii, care în ciuda numărului mare de victime s-a dovedit a fi fost una de faţadă, de carton. O revoluţie de mucava! 

În toţi aceşti ani, în Romania totul s-a mimat. S-au mimat reforme, restructurări, funcţionarea instituţiilor publice, funcţionarea statului de drept. S-a mimat funcţionarea economiei de piaţă, a capitalismului în sine, aşa cum s-a mimat şi comunismul sau construirea socialismului multilateral-dezvoltat. S-a mimat munca, bunăstarea, traiul decent, încurajindu-se, nemunca, şmecheria, micile-mari învarteli, tunurile de zeci şi chiar sute de milioane de euro. Locul valorii şi al elitelor a fost luat de veleitari şi nonvalori, de semidocţii pseudorevoluţiei. Elitele noastre, valorile intrisece sunt fie peste graniţe, fie sub pămant, fie zac în uitare marginalizate. În locul lor triumfă pleava, scursorile, sfertodocţii acestui neam. Aici, totul se obţine pe şpagă, pe trafic de influenţă pe cunoştinţe, pile şi relaţii, cunoscutul p.c.r. este mai actual ca niciodată. Citind aceste randuri, unii vor spune că sunt gandurie unui FRUSTRAT. Ei bine nu. M-am detaşat de mult de lumescul care mă-nconjoară. Şi nu sunt nici măcar gandurie unui resemnat. Sunt gandurile unui om LUCID, care ştie foarte bine prin ce-a trecut, prin ce trece mai ales şi ce urmează să-l aştepte. Le mai spun cititorilor acestui blog, doar că sunt pregătit pentru orice. De pierdut, oricum nu mai am ce. Şi nu pentru că aş fi pierdut totul, ci pentru că pur şi simplu nu mai ce pierde. Pană şi libertatea mea este una interioară pe care nu mi-o poate nimeni nici confisca, nici lipsi de ea. 

ş.d. afrimescu

Legea împotriva minciunilor electorale.

Simplu, concentrat si exhaustiv.

Dacă se va încălca vreuna dintre promisiunile făcute în campania  electorală pe toată durata exercitării mandatului  de către preşedintele sau de  partidul  ales se vor lua următoarele măsuri : 

-Preşedintele va fi demis în regim de urgenţă şi va fi legat dezbrăcat la troiţa  din Piaţa Universităţii până când îşi va recunoaşte minciuna electorală după care va fi condamnat la închisoare pe viaţă. 

-Partidul  va fi desfiinţat iar membrii lui vor fi excluşi din viaţa politică. Averile membrilor vor intra în proprietatea statului.

-Se vor  face alte alegeri libere mereu pană când politicianismul si demagogii vor dispărea definitiv din România

Tatăl, fiul şi nepotul. Cat Stevens

Dear Cat Stevens, i love this song my dad sang to me before he left to 112 and did not return i was just 5 day after my 47th birthday what i lost was found with this song...

Din inima pentru inimi..

Stand By Me | Playing For Change | Song Around The World from Concord Music Group on Vimeo.

Tigrul din Europa

Am zburat într-o pasăre
M-am îmbarcat pe o balenă

Am mers sub pământ cu o râmă

Pe pământ am alergat într-un tigru

Toate substantivele animale de pe pământ aveau motor !.( Gabi.C)

Am ajuns în urmă cu niscava ani  din întâmplare la una dintre marile grădini zoologice ale continentului meu adoptiv.  În incintă girafele ne priveau de sus dispreţuitor, iar maimuţele resemnate  se  distrau copios pe seama reacţiilor noastre de nedumerire, produse atunci când ne aratau proeminenţele şi părţile moi ale trupurilor lor plictisite.

Standardele europene erau respectate în cele mai mici amănunte. Habitatul, strict natural, conform normelor UE. Dar deşi avea condiţii de locuit şi de trai europene, tigrul căuta disperat o ieşire.. Mi-a transmis telepatic, că nu îi este respectată intimitatea, dreptul la vânat fiindu-i furat de gorile şi cameleoni iar el se simte ca la Big Brother în emisiunea aceea stupidă care a prins un întreg univers, o întreagă civilizaţie..Ochii lui frumoşi, dar trişti căutau libertatea junglei africane, a deşertului asiatic sau al zăpezilor siberiene. Tigrul cerea din priviri globalizare, în sensul liber al cuvântului. .Degeaba are condiţii, dacă nu poate vâna sau alerga în voie, dacă nu îşi poate face o familie pe gustul lui, cu tigroaicele lui şi în spatele tufişurilor alese de el..Căuta câmpul cu gazele, unde orice fotograf sau vânător rătăcit poate deveni oricând un prânz copios sau o alternativă la cină. Mi-a mai comunicat că nu îi plac oamenii,.iar eu l-am înţeles şi am încercat să îi explic că nu sunt toţi periculoşi, aşa cum crede el. Privind spre el de departe, ca  un prieten vizitator căruia îi este limitat dreptul la comunicarea cu un   condamnat  nevinovat, am remarcat urmele săpate prin pământ şi betoane spre ceea ce el aspiră neîncetat într-o deplasare continuă şi sacadată. I-am privit ore întregi, în truda lui de a găsi o scăpare. Nu a stat o secundă, şi din ce am observat , cred că nu stă de o viaţă. Sunt sigur că de la trezirea primelor instincte face încontinuu  aceeaşi şi  aceeaşi mişcare, căutând mereu o ieşire, visând perpetuu evadarea dintr-un paradis artificial, creat de alţii pentru el. Nu am crezut  vreodată că paradisul se poate transforma într-o banală şi stupidă puşcărie. Când nu ai vreo vină orice izolare devine automat stupidă, absurdă. Răbdător şi tenace aşteaptă să apară undeva o gaură în gard, o lumină undeva la capătul penibilului tunel.

Dar între el şi libertate este un ocean de duşmani necunoscuţi, lacomi, profitori şi egoişti.
Adio obiceiuri, ritualuri, prieteni şi duşmani, adio libertate.

Undeva prin grădina aceea imensă  leul un alt rege care a abdicat  răgea înfricoşător , sfâşietor.

Când am plecat din zoo, un îngrijitor  pulveriza în urmă-mi spray cu miros de libertate bun şi împotriva ţânţarilor.
..................................................................................................................................................
 Cred că fiind dincolo de gardul închisorii sunt liber, dar realizez că de cealaltă parte se află un tigru, care măsoară, cu tainici paşi egali, timpul şi spaţiul captivităţii. Ochii lui galbeni şi mari, în care se oglideşte eternitatea libertăţii, mă obsedează. L-am privit în ochii hipnotici mult timp iar frustrările lui au devenit coşmarurile mele . Tigrul intrase complet în mintea mea ca o ultimă variantă de a se elibera şi atunci creierele ni s-au contopit, şi am realizat că în mine nu intrase doar el, fiara înlănţuită ci intraseră toţi tigrii care l-au zămislit, cerbii şi ţapii pe care el i-a devorat, păşunea din care s-au hrănit cerbii, pământul care a fost maică a ierbii, cerul care a dat lumină pământului, toate felinele înrudite cu el, motanii şi pisicile, marea şi muntele, jungla şi peşterile pe unde a vânat şi unde s-a odihnit.
 Ce s-a mai întâmplat nu mai ţin minte dar gardianul care mă păzeşte îmi povesteşte în engleză, privindu-mă cu entuziasm, ca pe cel mai bun prieten, cum am sărit gardul cu o zgardă mare şi o lesă în mâini şi odată intrat în cuşca tigrului le-am prins acestuia cu dificultate de gâtui gros, după care am tăiat lacătul gardului de sârmă ce împrejmuia habitatul şi am părăsit sub privirile înfricoşate ale vizitatorilor incinta marii grădini zoologice, timp în care răgeam cu disperare pentru cale liberă.. Am furat o dubă care părea că ne aşteptă de multă vreme cu cheile în contact şi cu poliţia pe urmele noastre am fugit spre cel mai apropiat codru. Dar, dezorientat şi în ţară străină am fugit împreună cu tigrul, eliberându-l în marele lor parc public şi că  încolţiţi fiind de forţele de ordine care ne vânau înspăimântate şi disperate am fost în cele din urmă împuşcaţi amândoi, om şi tigru. Tigrul a murit după ce a încercat să mă apere cu sălbăticie şi după ce a sfâşiat mâna acelui poliţist sau poliţiste care mă împuscase. Crede că îmi pierdusem conştiinţa a doua oară atunci când animalul, lovit şi el îmi lingea rănile. Eu cred că mi+o pierdusem pentru a treia oară.
 Rămas singur în spatele gratiilor am început să măsor tainic cu paşi egali timpul şi spaţiul eternităţii realizând pentru totdeauna că tigrul eram inclusiv eu , impreună cu cerbii şi iarba, munţii şi mările, jungla şi deşerturile felinele şi caninele, peştii şi nisipurile...

Nu ştiu ce nationalitate are ? Rus, olandez, belgian, indian...siberian, caucazian, argentinian? Este tigru in orice caz.


Gabi.C -republicat

P.S.

Prin Romania, la una din  grădiniţele zoo,  un cetăţean turmentat, un   tuciuriu, a încercat să agreseze tigrul chiriaş la stat în încercarea lui bahic genetică de a-şi manifesta supremaţia fără a tine cont de frustrările şi  aspiraţiile tristului animal .. 

-Bă io îs mai tare ca tigru.ăsta ! 

Următorul drum l-a făcut inconştient în salvare, până la cel mai apropiat spital fiind cu greu salvat de medici.

ISTORIA NESTIUTA A LUI CTP

Chiar aşa o fi ? Sau a fost doar un alt exerciţiu de manipulare şi dezinformare ?


Cu doar câteva zile înainte de aparitia explozivului studiu “Averile din presa româneasca”, realizat de Saptamâna Financiara, pe Internet circula un Armaghedon al presei. Redam primul episod, în care rolul principal îl detine Cristian Tudor Popescu, presedintele Clubului Român de Presa.

Anuntata aparitie a topului averilor mogulilor din gazetarie este un bun prilej de a ne reaminti de unde au început si cum au procedat câtiva dintre ei. Începem cu number one, C.T. Popescu. Popescu Cristian, nascut la 1 octombrie 1956, în Bucuresti, fiul lui Tudor si Victoria, inginer, divortat (pentru a patra oara), domiciliat în str. Feroviarilor nr. 52, Bucuresti.

Când a venit la "Adevarul", în ianuarie 1990, mult timp dupa ce zgâltâiala din decembrie se terminase, Popescu Cristian a dormit nopti la rând pe câteva mese de la sectia "scrisori", aflata la mezanin. La vreo saptamâna, binefacatorul sau (pe care avea sa-l tradeze în scurt timp), Darie Novaceanu, director al ziarului "Adevarul", a facut uz de influenta lui la Petre Roman si la primarul abia numit al Bucurestiului, spre a-i da lui Popescu un apartament în cartierul "Aviatiei".

Linistit dinspre partea casei, Popescu si-a luat un pseudonim, Cristian Tudor Popescu (CTP), si a început sa scrie la comanda lui Darie, în functie de interesele FSN-ului si ale lui Petre Roman. Dar de ce nu avea casa? Simplu. Fiindca fusese dat afara si din locuinta si de la serviciu de catre fostii sai colegi la Revolutie din cauza comportamentului abuziv pe care si-l permitea în calitate de "nepot" al lui Iulian Vlad, seful Securitatii ceausiste. Iar pseudonimul si l-a luat spre a nu fi recunoscut de ei.

Popescu Cristian, pe numele sau real, a lucrat la Întreprinderea de Prospectiuni si Foraje "Geofizica", unitate controlata strict de Securitate, personal de Iulian Vlad, cu sediul în str. Caransebes nr. 1 (aproape de Piata Chibrit) si cu punctul de lucru unde era angajat Popescu în str. Coralilor nr. 4 (în Damaroaia). Revolutia l-a prins lucrând în directa subordonare a lui Adrian Vlad - fiul lui Iulian Vlad - care era directorul Centrului de Calcul Seismic de la "Geofizica". De altfel, o vreme, CTP l-a angajat si pe Adrian Vlad la "Adevarul".

Darie Novaceanu si-a facut din Popescu omul bun la toate, punându-l sa semneze toate mizeriile pe care el, în calitate de director, nu si le permitea (în favoarea mineriadelor, împotriva lui Coposu etc.). Pe de alta parte, Novaceanu a încercat sa-si treaca "Adevarul" pe numele lui printr-o privatizare frauduloasa, luându-l tovaras la parte pe, ati ghicit, C.T. Popescu. Numai ca redactia a prins de veste si l-a dat afara pe Darie Novaceanu. Popescu a ramas, si înca pe functie, pentru ca avea în aceasta mârsavie nedusa la capat un mare merit: el l-a tradat pe Darie Novaceanu, în timpul sedintei de "demascare" fulminanta.

CTP a ramas linistit în redactie ca redactor-sef adjunct, cu un salariu bunicel, dar nu prea mare pâna în ianuarie 1996. Atunci, dupa demisia altui adjunct, Dumitru Tinu s-a autonumit director, iar pe CTP l-a facut redactor-sef, primul sau sfetnic. Din acel moment, cei doi au început marile lor afaceri necinstite, avându-l ca mentor si sustinator pe Fahti Taher. Arabul i-a ajutat pe cei doi sa-si faca vile la Breaza, iar pe Tinu sa-si construiasca mai multe vile si în Bucuresti.

C.T. Popescu si-a facut si un credit preferential la BCR, ilegal, pe care în scurt timp a fost nevoit sa-l returneze înainte de termen, fiindca povestea rasuflase în presa. Tot atunci si-a vândut si vila de la Breaza.Tunul vietii, Popescu l-a dat tot pe mâna lui Taher, în decembrie 2002, când arabul i-a dat bani lui Tinu, 1,5 milioane de dolari (prin intermediul lui Hrebenciuc), ca sa cumpere actiunile ziarului "Adevarul" de la ceilalti colegi ai lui si sa le strânga într-o singura mâna - pe moment a lui Tinu. Toti redactorii si fostii redactori ai lui Tinu au fost pacaliti cu câte un dolar, doi pe actiune (în total 720.000 de actiuni), dar lui CTP, Tinu i-a dat 625.000 de dolari! De ce? Fiindca CTP a fost cel care i-a îndemnat pe ceilalti sa vânda, nespunând însa ce suma fabuloasa a luat el!

La scurt timp, în ianuarie 2003, Dumitru Tinu a murit în împrejurarile deja cunoscute. C.T. Popescu a influentat ancheta cât a putut, spre a se ajunge la concluzia unui accident. Si tot el, se spune, a avut acces la seiful în care Tinu îsi tinea dolarii necheltuiti pe actiuni, de la Taher. Imediat a preluat functiile lui Tinu de presedinte CRP si de director la "Adevarul", fixându-si un salariu de 10.000 de euro. Împreuna cu Anna Maria Tinu l-a scos de la mostenire pe fiul natural al celui ce-l facuse "om", Andrei Lucinu-Tinu. Între timp, s-a pus pe facut alti bani, înselând Fiscul si pe proprii colegi, prin organizarea unor simpozioane cu diverse ministere de catre "Adevarul" si firmele lui capusa Tipo-Media si Media Soft, care încasau toti banii.

Firmele aveau doar câte o camera în spatiul ziarului "Adevarul" la Casa Presei si câtiva salariati, dar profitul lor era mai mare ca al ziarului. Popescu nu lua banii direct, ci prin câtiva interpusi, în special pe numele amantei sale, Serinela Spatarelu, care încasa sute de mii de euro pe an, numai prin aceasta învârteala. În plus, gasca lui CTP initia mari tunuri de presa si punea la cale santaje de sute de mii de euro, asa cum sustine bunaoara omul de afaceri Ioan Niculae (Tutunul Românesc).

În anul 2004, Anna Maria Tinu nu a mai suportat aceste hotii si l-a scos din functia de presedinte al C.A. al ziarului "Adevarul", astfel ca Popescu, împreuna cu ciracii sai, a înfiintat ziarul "Gândul", încercând sa distruga "Adevarul" - fara scupule, calcând pe cadavre - asa cum procedase si în cazul lui Darie Novaceanu sau în cazul fiului natural al lui Dumitru Tinu. La înfiintarea noului cotidian, el a acoperit 35 la suta din capital, sustinând ca banii îi are din actiunile vândute lui Dumitru Tinu la "Adevarul"(suma de 650. 000 de dolari, cum a declarat amanta oficiala a lui Tinu, Emilia Lucinu). Între timp, C.T. Popescu îsi cumparase si vila din Domenii, din strada Feroviarilor, ceea ce ar face interesanta o declaratie de avere din partea lui.

Dupa un an de zile, "Gândul" lui Popescu a dat semne de faliment (20.000 de exemplare, nici jumatate vândute) si, în disperare de cauza, l-a vândut lui Sârbu, mai exact firmei americano-evreiesti care detine grupul "Pro". Apoi, principalul lui asociat, Mircea Dinescu, s-a retras din afacere, scriind un pamflet despre arghirofilia lui C.T. Popescu. Multi bani, gurul Popescu a luat de la Patriciu, caruia i-a facut mari servicii blocând anchetele împotriva lui, ca si de la S. O. Vântu, aparând frecvent la posturile acestuia. Cu un prilej când Popescu s-a dezis de Vântu, acesta a comentat sec: "mare om, mare caracter". Într-adevar!

Seful gazetarilor din România, cel ce a ramas presedintele CRP, dupa ce s-a razgândit, urmând modele mai celebre, are o avere de invidiat, în ciuda saraciei ostentative pe care o afiseaza. Acum este în topul gazetarilor pricopsiti, cot la cot cu alte "caractere" de "calibrul" lui. Ramâne de vazut cu ce se va alege. Si nu doar în privinta averii.

(Redactia Gazeta de Cluj, 14 mai 2007)

80

Mi-am amintit că blog înseamnă simplu jurnal .
Azi am avut o zi imposibilă tocmai când credeam că toate zilele în Bucureşti sunt la fel, normale, banale .O zi anormală, stresantă,chinuitoare şi nu bănuiam de ce.Toate obiceiurile plăcute acum păreau un chin.Azi mă  gândeam numai la nenorociri. Ajuns din pură întămplare la mama care mi-a povestit că minunatul nostru nepoţel şi-a pus din senin astăzi la mână ceasul primit cadou de la Icu bunicul lui..Nu îl mai pusese de mult timp şi oricum nu obişnuia să facă acest lucru în mod normal.Ne-am amintit inconştient şi eu şi cel mic, că tata ar fi făcut astăzi 80 de ani. Ce repede a zburat un an de singurătate! Când nu mai suntem toţi devenim din ce în ce mai singuri.!