duminică, 20 octombrie 2013

Casa zburătoare VI


1.EXT.CANAL-NOAPTE
Maşina opri în zona facultăţii, aproape de o gură de metrou. Peste tot guri de canal aburinde. Din saci iese afară doar SORIN care împreună cu COSTEL se orientează spre un canal semiacoperit.
2.INT.CANAL-NOAPTE
SORIN coboară primul pe nişte trepte zidite în peretele circular, după care îl urmează şi COSTEL.
SORIN
Hai cu mine în infern!
La subsol, şapte bărbaţi , două femei şi o fetiţă de şapte ani, trei paturi şi o saltea acoperite cu asternuturi soioase, aerul de nerespirat, podeaua de pământ, pereţii de beton, peste tot haine, încaltaminte, resturi din tot ce lumea de la suprafata nu mai are nevoie. Lumina zilei ziua, lumina lumânarilor seara. Nişte lumânări groase ardeau împrăştiind lumină slabă şi mult fum. Urme de incendiu.
RĂGUŞITUL(OFF)
Era să ardem de vii, ca şobolanii!
...se aude o voce groasă de bărbat somnoros. Oameni şi şoareci. Oameni simpli, dar cu intuiţii ascuţite ca de animal veşnic hăituit oscilau tot timpul între neîncrederea acordată din belşug necunoscuţilor, sătui de tot soiul de izbăvitori şi speranţa că le va ieşi totuşi ceva.
SORIN
Hai care vine cu mine, casă şi masă până-n primăvară?
Se crease un pic de vânzoleală printre locatari, se împingeau şi şuşoteau cu neîncredere. Dintr-un colţ întunecat se ridică RĂGUŞITUL, un bărbat ţigănos cu aer de interlop.
RĂGUŞITUL
Şi ce ne cere în schimb?
SORIN
Nimic, doar ce e de făcut într-o gospodărie, de muncit.
RĂGUŞITUL
(oftează prelung a lehamite, hotărât şi influent, dictatorial).
Nu merg, vrăjeală, care pleci să nu te mai întorci aici auzi!
Un bărbat neras(38 ani)ION, iute, mic de statură, cu o şapcă pe cap, îmbrăcat într-un combinezon de schi, gri îmbâcsit şi perechea lui o femeie mignonă MUTA(35 ani), cu părul blond neîngrijit, tot în combinezon împreună cu o fetiţa de 7 ani, PRINŢESA, cu faţa de păpuşă, ochi negri, păr blond buclat, în picioare are nişte cizme scurte ca vai de ele, ciorapi de lâna. Mîinile îi sunt vinete de frig. Toţi trei strâng  în grabă nişte sacoşe şi pleacă iute spre scări fără să mai privească în urmă. O voce tot răguşită dar de bărbat tânăr se auzi obraznic din întuneric.
ALEX(OFF)
Vin şi eu!
Apăru dintr-un colţ al canalului un tânăr pe nume ALEX de vreo 20 de ani, brunet, slab, dezbrăcat până la brâu,lanţ gros la gât, tatuat complet, cu un inel în nas şi altele agăţate de urechi, respirând cu poftă dintr-o pungă. Un bărbat mai în vârstă încearcă să îî ţină calea dar tânărul se fereşte fugind ca suflat de vânt în timp ce trăgea pe el o geacă neagră de piele.
ALEX
Hai sictir caută sticle şi singur şi lipeşte etichete că eu am plecat!
RĂGUŞITUL
Dacă vii înapoi te tai morţii mă-ti de aurolac şi pe tine Sorine că te-am primit aici când mureai de frig şi acum îmi iei oamenii cu care fac banu'...morţii mă-ti de turnător!
Printre sticle goale de băuturi străine scumpe, evadaţii însoţiti de SORIN, care se făcea că nu aude ameninţările Răguşitului, şi COSTEL se îndreptau grăbiţi înspre scări. Pe o măsuţă, la lumina unei lumânări se afla un teanc de etichete false de whiski şi vodcă de marcă.
3.EXT.CAMIONETĂ.SACI -NOAPTE.
Sus în camionetă sacii strânşi la gură pe dinăuntru dârdâiau şi conversau pe un plăcut fond sonor asigurat de cântăreţ şi lăutar care ieşiţi pe jumătate din sac cântau printre fulgi o melodie de dragoste ca încălzească atmosfera. "TU EŞTI IARNA CRISTI PAŢURCĂ".
BUNICA
(îngrijorată)
Corneluş mamă ţi-e frig, mai poţi?
CORNELUŞ
Nu mi-e frig , da unde mergem bunico?
GICĂ MECANICU
N-auzi mă copile, mergem la o casă cu nea GICĂ.
ANGELA
Poliţistul căuta un criminal care otrăveşte oameni fără casă. Sper să nu fie COSTEL criminalul. Dacă îmi dă ceva de băut sau mâncare eu nu iau.
Sătul de bârfe GICĂ vorbi tărăgănat, cu un ton de reproş în glas adresat Angelei.
GICĂ MECANICU
Vorbeşti prostii, eşti nebună îl cunosc pe COSTEL de 15 ani, am băut şi mâncat cu el şi cu SORIN şi uite na că îs viu. O fi el poate mai beţivan şi fumător, da criminal nu-i fă proasto! Faţă de mine o fost corect.
 Prinţesa ţinea în braţe cu mâna stânga o păpuşă mai murdară de cenuşă decât ea iar cu dreapta târa după ea o sacoşă imensă. Maică-sa era acoperită cu un sac de dormit jigărit şi trăgea ca boul la jug doi saci.
COSTEL
A cui e păpuşa, de ce nu o speli prinţeso, eu n-am văzut prinţese murdare?
PRINŢESA
Mi-a dat-o o tanti şi o spăl da apa o murdăreşte că are noroi. Unde ne duci nene?
COSTEL
(mângâind capul fetiţei)
Acasă prinţeso, la palat!
Noii pasageri îşi luară rolul în primire urcând şi băgându-se în saci. Cele două mogâldeţe, fetiţa şi mama intrară amândouă într-unul singur, la fel şi BUNICA cu Corneluş. SORIN, ca de fiecare dată când toată lumea era intrată în saci, dădu comanda.
SORIN
La facultate! Capu' la fund!
ŞEFU
(glumind răutăcios)
La facultate, ia auzi ai dracului nespălaţi vor şi la facultate! Bă da aveţi voi bani să vreţi la facultate? He,he!
Maşina demară mai violent decât de obicei îndreptându-se prin noapte către facultate.
4.EXT. PARC.FACULTATE- NOAPTE
COSTEL şi SORIN intră printr-un gard de sârmă rupt în curtea facultăţii care arăta ca o pădure. Zăpada începea firav să albească pământul semiîngheţat. Nici o mişcare, doar nişte câini lătrau prin curte. SORIN şi COSTEL aprinseră amândoi câte o ţigare. Pe o clădire atârnau spânzurate aceleaşi trei steaguri.
SORIN
Aici sub steagurile alea am muncit aproape treizeci de ani. Decanul, m-a făcut pentru că nu mă prindea la măturat curtea şi mutat mobilă. Nu pricepea că eu sunt angajat tipograf nu măturător. Pune-mă nene să tipăresc nu să spăl closete.
COSTEL
Cum dăm de nebunu'de Chioru ?
SORIN
Dacă mai trăieşte dăm noi de el că ăsta  nu se lăsa dus de aici nici mort, îl găsim după miros. Hai că începe să miroasă a pişat de bou. Ura trăieşte! Uite-l! Ha, ha!
AURICĂ CHIORU, beat mort urmăreşte aruncând cu pietre şi înjurând o căţea mare şi bătrână de culoare crem, care alerga cu un borcan de mâncare în gură. La un moment dat Chioru se împiedică căzând în patru labe nervos, bombănind şi bătând haotic în pământ din cele patru membre, ca un copil răzgâiat în încercarea lui disperată de a se ridica.
AURICĂ CHIORU
Te omo.., pu io mâ ..ah ah te omorrr! Rita ..ah, hoaţo!
Imediat după el, lipită de o clădire este improvizată o colibă cât un coteţ mai mare, cam de înălţimea unui om, costruită din table şi cartoane, plină în interior de borcane cu mâncare, pâine iar în gura intrării se zăreşte un sufertaş. Căţeaua recunoscându-i pe cei doi intruşi veni bucuroasă în întâmpinarea lor asigurându-şi  mai înainte prada.., borcanul cu mâncare. Bucuroşi de revedere COSTEL şi SORIN întind mâinile spre ea ca să o mângâie. Atunci Rita smulge cu botul ţigara din mâna lui COSTEL aruncând-o pe asfalt în timp ce dădea din cap nemulţumită, ca o mamă ce îşi dojeneşte copiii, dezvelindu-şi dinţii strănutând şi pufăind .
SORIN
Vezi ce deşteaptă e, vrea să te laşi de fumat.
După care se duc spre AURICĂ CHIORU. Apare alt maidanez veritabil, care îi cunoştea pe cei doi din vremea când lucrau la atelier.
COSTEL
Ce faci Azorică mai ştii când te-am salvat de hingheri? Puiul meu, ce mare te-ai făcut.
Azorică se bucura sărind cu labele pe COSTEL şi fugind roată de bucuria revederii acestuia după ani de zile. Între timp au ajuns lângă Aurică.
SORIN
Aurică ce mai faci bă, tot în patru labe umbli?
Dar nici un răspuns Chioru dormea adânc şi sforăia .
SORIN
Bă p-ăsta nu-l mai trezim nici cu tunul că îl ştiu. Poate moare aici îngheţat până mâine. Chiorule auzi bă dacă nu vii mori!...      Bă, dacă dormi, mori !
5.EXT. MAŞINA GUNOI-NOAPTE
Patru oameni făceau balans cu AURICĂ CHIORU ţinându-l doi de mâini şi doi de picioare, după care, băgat într-un sac fu aruncat în spatele camionetei peste ceilalţi. ALEX stătea pe jumătate băgat în sac şi trăgea aer din pungă.
GICĂ MECANICU
Bă mai lasă dracu punga aia şi bagă capu la cutie că dăm de dracu cu tine. Ce simţi tu când tragi pe nas nu pricep.
ALEX
(ameţit visător)
Simt ce vreau, acum simt că e cald şi bine şi că mănânc o friptură mare cu salată şi piure care nu se termină niciodată. Mai simt că e lângă mine o blondă bună de tot cu cracii goi.
GICĂ MECANICU
Cum te cheamă?
ALEX
(după ce încearcă să-şi amintească)
ALEX Ştefănoiu parcă.
GICĂ MECANICU
Apăi îl cunosc pe taică-tu, e om greu, făcea şi politică. I-am făcut eu nişte maşini să meargă atunci când luase fabrica de ţigări, da tu ce cauţi aici? Erai mic atuncea.
ALEX
(cu ochii tulburi răspunde împleticit)
Tata s-a spânzurat legat de mâini şi de picioare, după care s-a aruncat în piscină şi eu nu mai am acte, casă şi card. Cardul era baza. Voiam drog plăteam cu card, maşină repede card, femei card, excursie card, prieteni card. Fără card nu e viaţă. Mama vitregă a plecat cu altu' după ce a vândut tot şi nu mi-a băgat bani pe card, a plecat cu cardu după ea, fără card nimic nu e!. Ce căldură băga-mi-aş capu-n zăpadă.
Toată lumea urcă în camionetă şi se auzi din nou vocea lui SORIN.
SORIN

Spre casă! ...Ştiţi voi!

...va urma

miercuri, 11 septembrie 2013

Eutanasie generală

Un copil de patru ani nesupravegheat  poate fi expus unei multitudini de pericole mortale; poate fi călcat de maşini sau de tren, poate fi  furat, batjocorit sau ucis de vreun dement, se poate îneca, poate cădea de la înălţime, undeva la ţară poate fi lovit mortal de cai sau de către alte animale domestice, poate fi sfâşiat de câini, dar nu în cele din urmă, se poate otrăvi, curenta, tăia,  ştrangula, etc. Lista cu pericole este interminabilă.  Ionuţ a fost sfâşiat de câini, dar tragedia nu este doar un caz izolat ci este durerea unui popor întreg. Copiii mor pe capete.
Am citit deunăzi despre tragedia unei familii din Bârlad, unde cinci fraţi , cu vârste între cinci luni şi şapte ani, îşi mâncau de foame propriile fecale. În urmă cu nişte ani,  tot pe acolo un copil murise din aceeaşi cauză.
Motivele din care se moare în ţară la aste vremuri de restrişte sunt nenumărate şi scăpate de sub control. Românii, în majoritatea lor se chinuie să supravieţuiască din lipsa unor locuri de muncă decente sau chiar în lipsa totală a acestora. Copiii familiilor nevoiaşe care se destramă emigrând în ţări mai calde, sau mai reci, rămaşi nesupravegheaţi devin cazuri sociale, fiind aflaţi  în pericol permanent sau devenind ei înşişi un pericol pentru societate.  Murim cu zile prin spitale.
În dimineaţa anului nou, când toată lumea trebuia să petreacă sau să doarmă, un bătrân sărman, însă destul de civilizat, căuta ruşinat prin gunoaie după sticle de plastic, cu teamă să nu fie bătut de alţi nevoiaşi mai tineri, care trăiesc din aceleaşi îndeletniciri nocturne, într-o concurenţă acerbă. Sunt oameni care suferă şi mor de foame pe străzi sau în case, unii alături de câinii lor, sau de câinii nimănui.
 Avantajul câinilor şi pisicilor în lupta lor cu foamea este că pot mânca şi şobolani. Din păcate încă nu am auzit să mănânce, sau măcar să muşte pe unul dintre şobolanii aflaţi veşnic la putere, cu burta plină, bronzată de soare, şi cu conturi groase prin băncile din străinătate.
Undeva prin Anglia Evului Mediu, în timpul marii epidemii de ciumă, toţi câinii  au fost exterminaţi împreună cu pisicile, pe motiv că hrănindu-se cu şobolani, aceste animale ar fi vinovate de răspândirea ciumei. Au fost vânate în disperare, cu furci şi topoare până nu a mai rămas niciun animal pe străzi sau în gospodării.  Dar problema ciumei tot nu a fost rezolvată, dovedindu-se ulterior că dimpotrivă, s-a făcut o gravă eroare. Şobolanii s-au înmulţit vertiginos în lipsa prădătorilor,  rămânând nestingheriţi principalul focar de răspândire al bolii, iar oamenii au murit cu milioanele  în lipsa animalelor ucise, foşti prieteni ai omului, care nu mai puteau fi ca până atunci sanitarii neplătiţi ai comunităţii.
Alo!..Guvernanţilor vechi şi noi, securiştilor, şobolanilor, mai bine ne eutanasiaţi pe toţi împreună, oameni şi animale, ca să scăpăm naiba odată de chinurile moral existenţiale la care ne supuneţi de când ne ştim, şi să scăpaţi de noi, să nu vă mai încurcăm în îndeletnicirile voastre “nobile”!  Să puteţi vinde nestingheriţi tot ce a mai rămas în ţara asta.
Propun o condamnare naţională în masă la eutanasiere, oameni, câini, pisici, tot, tot, tot ! Decât să ne puneţi prin cuşti şi să ne înfometaţi, mai bine ne trataţi de acum cu cianură. Dar grăbiţi-vă că roata se poate întoarce şi pentru asta este de ajuns să reintroducem şi să aplicăm cele trei legi care după 1989 au fost desfiinţate, ori ignorate, şi care se referă la cele trei infracţiuni majore, de neiertat într-o societate normală. Hai să vi le amintesc, pentru că se pare că le-aţi uitat: Subminarea economiei naţionale , trădarea de neam şi ţară, furtul din avuţia naţională cu consecinţe extrem de grave.
Înainte, toate acestea se pedepseau cu condamnare la moarte. Acum nu se mai aplică, dar poate veţi prefera şi voi eutanasia pentru a fi  în spiritul poporului, şi mai aproape de el, nutrind cu sperantă la voturi prin parlamentul sau în guvernele iadului unde sigur veţi ajunge în cele din urmă.


Trebuie să ne construim singuri viitorul, bazat pe decizii venite din sufletul şi spiritul acestui popor care niciodată nu şi-a trimis copiii la moarte prin războaie de cucerire la ordinul unor demenţi, aşa cum au procedat celelalte popoare în curtea cărora ne uităm din ce în ce mai des.
De la cine să învăţăm? De la italieni, urmaşii Romei care se distrau atunci când oamenii erau devoraţi în arenă de fiarele sălbatice, poate de la nemţi, autorii unui genocid de proporţii planetare, sau de la americani, poporul cel mai criminal din istoria omenirii, inventatori şi singuri utilizatori ai bombei nucleare cu efecte devastatoare, sau poate de la turcii care ucideau copii şi siluiau femeile luate în sclavie? Nu mai vorbesc de ungurii care băgau baioneta în copiii aflaţi în burta mamelor ? Nu, noi nu suntem şi nu am fost nicicând criminali,  iar deciziile radicale nu ne caracterizează, ci aparţin doar tagmei şobolanilor autohtoni ori multinaţionali, care şi-au înmulţit îngrijorător specia, secol după secol, şi care fără noi cei mulţi şi oropsiţi, oameni ori animale, ar sfârşi devorându-se între ei.

De câini şi pisici se scapă mai uşor pentru că sunt animale credule şi uşor de păcălit, dar de şobolani nu cred că vom scăpa cu una, cu două.

joi, 5 septembrie 2013

Referendumul incompetenţei

Trăim într-o societate plină de cruzime, în care viaţa este zilnic agresată fizic şi moral devenind pentru cetăţeanul de calitate o povară din ce în ce mai greu de suportat. Oamenii cu suflet iubesc în egală măsură şi copiii,  dar şi animalele,  iar în situaţia cruntă, scăpată de sub control în care s-a ajuns în aceste vremuri imposibile datorită acestui sistem imbecil care se joacă inconştient cu viaţa tuturor, aceştia văd cum totul se surpă în jur, îşi pierd toate reperele şi speraţele unei vieţi civilizate privind cu stupoare şi deznădejde în negura hotărârilor politice iniţiate mereu în disperare de cauză, din considerente electorale de conjunctură, de către imbecilii care ne conduc de ani de zile.
Nu poate fi fapt mai trist, mai tulburător decât moartea unui copil nevinovat  sfârtecat de câini, omorât  de şoferi  inconştienţi, ars prin incubatoare sau vândut pentru transplant de organe, într-un oraş care se vrea civilizat. O societate sănătoasă se îngrijeşte de toţi membrii ei, dar în primul rând de copii pentru că ei sunt, sau ar trebui să fie prezent şi viitor, zâmbet şi bucurie.
De ce s-a ajuns în această situaţie să moară copiii în timp ce se joacă în parcuri nu a interesat pe nimeni şi a  trebuit să mai piară încă un sufleţel, sacrificat pe altarul înroşit de sânge al indiferenţei generale. Dacă aş fi fost în locul părinţilor îndoliaţi aş fi dorit să piară toată lumea şi eu odată cu ea pentru că nu poate exista suferinţă mai mare decât pierderea unui copil.
Trăim vremuri în care copii abandonaţi de părinţi trăiesc pe străzi împreună cu câinii abandonaţi de stăpâni inconştienţi. Şi câinii  şi copiii se sălbăticesc datorită acestui curs anormal al existenţei. Copiii fără părinţi şi câinii fără stăpân devin o problemă acută scăpată de multă vreme de sub control. Aşa cum nu poţi compara un criminal cu un om de bună credinţă, la fel nu poţi băga nici toate animalele în aceeaşi oală , nu poţi declanşa un pogrom imbecil pornit din incompetenţă şi răzbunare,  pentru că animalul este total dependent de om,  ca toate celelalte şi nu este el de vină că a ajuns în stradă, în loc să fie îngrijit, dresat şi hrănit. Câinele care a ucis trebuie probabil euthanasiat, dar cum a ajuns acesta să omoare un copil este o întrebare de al cărui răspuns suntem fiecare dintre noi răspunzători. Ne-au ajuns copiii  în stradă, ce să mai vorbim de câini.
Prin acest referendum, datorită situaţiei în care s-a ajuns vom fi obligaţi să votăm pentru moarte, ceea ce este din start o agresiune pentru conştiinţa noastră şi aşa greu încercată în ultima vreme, este un mijloc al sistemului condus de imbecili de a scoate castanele din foc cu mâna noastră, de a se eschiva, fofilându-se încă o dată pentru a scăpa de erorile pe care le-au comis cu bună ştiinţă, urmărind doar propriile lor interese.

Va urma oare în viitorul apropiat un referendum privind oamenii străzii care se înmulţesc pe zi ce trece, şi care va fi întrebarea la care va trebui să răspundem? Sper să nu fie tot una pornită din răzbunare şi neputinţă.


sâmbătă, 17 august 2013

Actorul şi sălbaticii. Mircea Diaconu, pe urmele lui Constantin Tănase.

Unul dintre filmele de excepţie ale cinematografiei româneşti din toate timpurile, dacă nu chiar cel mai bun, este “Actorul şi sălbaticii” din a cărui distribuţie au făcut parte Toma Caragiu şi tânărul pe atunci Mircea Diaconu.
Toma, veşnic impecabil joacă rolul marelui actor Constantin Tănase, iar Mircea Diaconu, în rol de comisar, un bodyguard interbelic, are menirea să apere viaţa impetuosului actor împotriva ameninţărilor primite încontinuu, sub diverse forme înspăimântătoare,  din partea “sălbaticilor”. Datorită perioadei când a fost turnat filmul, anii ’70, acei sălbatici apar ca legionari, deşi în realitate ar fi trebuit să fie securisto-comuniştii care tocmai instaurau sub tutela sovietului suprem, noul regim, chipurile astăzi de tristă amintire, şi care nu vedeau cu ochi buni sarcasmul, talentul şi libertatea de exprimare a la Tase. Deci în realitate nu erau legionarii acei criminali care atentau la viaţa actorului ci erau securiştii comunişti. Această metamorfoză ordinară a comuniştilor în legionari a fost o cruntă deformare a adevărului istoric, impusă filmului, care altfel sigur nu ar fi trecut de cenzura vremurilor respective.  Dincolo de realitate ori ficţiune, dincolo de vremuri şi de desfăşurarea istorică a evenimentelor, timpul a trecut iar actorul Mircea Diaconu continuă în zilele noastre aceeaşi luptă cu aceiaşi neoameni, cu aceleaşi servicii, care folosesc aceleaşi metode de intimidare şi de deformare a realităţii, considerând în continuare populaţia acestei ţări drept o turmă de neisprăviţi, cu uşurinţă de manipulat.
Mircea Diaconu a jucat de atunci în multe filme de excepţie devenind la rândul său un merituos urmaş al marelui actor Tănase, care a murit în cele din urmă, enigmatic, sub lupa noilor securişti instalaţi la putere în 1945.  
În numele adevărului, Diaconu este unul dintre puţinii parlamentari în care am încredere şi care încearcă să spună lucrurilor pe nume şi să scoată adevărul din groapa în care a fost îngropat de securişti, odată cu aşa zisa schimbare de regim din 1989.
“Câtă vreme în ţara noastră, ca pe vremea comuniştilor, materia cenuşie este dispreţuită şi sunt plătite gradele – căci gradele sunt plătite în furie şi în disperare şi când sunt tineri, şi când sunt bătrâni – atunci societatea este întoarsă cu capul în jos. Repet, cu capul în jos şi nu cu fundul în sus. Societatea izbuteşte prin conducătorii săi din toate timpurile, absolut sinucigaş, să aprecieze stelele. Stelele de pe umăr, vreau să spun, şi nu stelele de cinema. Deci în România contează mai mult stelele de pe umăr decât stelele de cinema. E simplu şi clar.”- Spune el în ciuda profitorilor actualului regim, iar susţinerea din partea maselor, care nu ştiu ce să mai creadă, este egală cu zero barat. Pe de altă parte marele actor Mircea Diaconu este supus în permanenţă unei ofensive campanii de denigrare din partea serviciilor, care vor să ţină mult şi bine îngropate aceste evidenţe. De multă vreme în România contează mai mult stelele de pe umăr, şi nu stelele de pe cer sau din domeniile de activitate care ar conta, spun eu. La ce domenii mă refer nu ştiu însă, pentru că ele dispar unul după altul, împreună cu oamenii de calitate care ar fi însemnat ceva pentru ţara asta. Dispar industrii, şcoli, spitale, terenuri agricole.. dispare limba română, iar afacerile sunt furăciuni făcute în interesul străinătăţii prin intermediul ciocoilor securişti, vechi şi noi, care se agaţă cu toate tentaculele de putere, sugând sângele oropsitului de secole, popor român.

Şi am fost şocat de comentariile manipulatoare şi defăimătoare venite la adresa acestuia din partea unor anonimi, care stau foarte bine la capitolul dezinformarea maselor dar foarte prost la capitolul limba română .  De fapt aceasta este o metodă de dezinformare utilizată cât mai des, de când securiştii au învăţat cum se foloseşte un calculator.

De.ex.-“ Top Commenter
Aveti si nu aveti dreptate domnule Diaconu! Statul sa faca , statul sa dreaga , statul sa aiba grija , s.a.m.d. Care Stat? Vorbiti de ".....ca pe vremea comunistilor......" Erati artist si atunci si va vedeam in roluri ale momentului , mai ales in filme , dar asta este alta problema ; personal raman la convingerea ca niciodata in Romania artistii nu au fost mai bagati in seama si sustinuti decat pe vremea aceea si nu asi vrea sa detaliez. Cat priveste materia cenusie - am in vedere profesori , medici , ingineri , cercetatori si altii asemenea va reamintesc ca erau multi , foarte multi , milioane chiar , astazi nu mai avem nici muncitori cati erau acestia atunci si era imposibil sa le creiezi conditii speciale dar nu-mi amintesc ca cineva sa fi avut problemele de azi. Va cunosc bine , va urmaresc destul de des si am impresia ca uneori va paraseste obiectivitatea intelectualului de clasa. Se impune mai multa prudenta si moderatie in referirile la un trecut recent pentru ca nici pe departe lucrurile nu au stat asa cum le prezinta o asa zisa disidenta.”

Altul- care stă ascuns în spatele unei măşti şi care scrie ca obsedaţii folosind majuscule
“ Economic
IMI PLACE DE NESIMTITUL ASTA DE DIACONU, CAND IL VAD RAD DE MA PRAPADESC, ESTE SARAC , MURITOR DE FOAME SI NERUSINAT..”

Comentariile lor, apar oriunde ca ciupercile după ploaie, cu interes clar de discreditare al unor valori care mai au încă ceva de spus.

Oameni de calitatea lui Mircea Diaconu au intrat în politică nu pentru bani ci cu gândul naiv al fiecărui om de bună credinţă care crede că se mai poate schimba ceva în bine în ţara asta a noastră. Pentru a avea o infimă şansă de reuşită în lupta lor cu morile de vânt au nevoie de susţinerea noastră , a celor mulţi care suntem în permanenţă înşelaţi şi batjocoriţi. Altfel vor avea soarta lui Caratase din filmul Actorul şi sălbaticii,  film pe care îl puteţi urmări chiar aici pe blog.

P.S. Acest blog participă la concursul 
SuperBlog 2013.

marți, 13 august 2013

Paraziţii



În decembrie 1989 erau în funcţiune în Bucureşti 47 mari unităţi grupate în cinci platforme industriale şi în alte arii. Acestea erau: 


FAUR (23 AUGUST) BUCUREŞTI
I. Platforma industrială 23 august cu: Uzinele 23 august; Republica; Întreprinderea de Maşini Grele şi Agregate Bucureşti (IMUAB); Întreprinderea de Cabluri şi Materiale Electroizolante (ICME); Întreprinderea de Materiale de Construcţii Granitul; Filatura Română de Bumbac; Întreprinderea Optica Română (IOR); Întreprinderea Electroaparataj; Întreprinderea Policolor.
UZINA VULCAN
II. Platforma industrială IMGB: Întreprinderea de Maşini Grele Bucureşti (IMGB); O secţie a Uzinei Vulcan; Centrala Electrică de Termoficare.
IPRS BĂNEASA IERI
IPRS BĂNEASA AZI
III. Platforma industrială Pipera: Întreprinderea Electronica, Întreprinderea de Cinescoape; Întreprinderea Conect; Microelectronica; Întreprinderea de Calculatoare; Fabrica de Elemente pentru Automatizare (FEA); Automatica; IPRS Băneasa; Institutul de Cercetări pentru Industria Electrotehnică; Institutul de Cercetări Electronice; Combinatul de Prelucrarea Lemnului Pipera (CPL).
CET VEST,AZI 45%

IV. Platforma industrială Militari: Întreprinderea de băi, radiatoare, elemente şi armături sanitare (IREMOAS); Întreprinderea de materiale de construcţii (BCD); CESAROM; Turbomecanica; Centrala electrică de termoficare (CET Vest).
IAMC OTOPENI

V. Platforma industrială Băneasa-Otopeni: Întreprinderea de Avioane Bucureşti-Băneasa; Întreprinderea de piese turnate şi forjate pentru aviaţie; Întreprinderea de aparate de măsură şi control; Laromet.
TIMPURI NOI

ADESGO
VI. Alte întreprinderi din Bucureşti: Flamura Roşie; Steaua Roşie (fosta Wolf); Electrotehnica; Întreprinderea de Maşini Electrice Bucureşti (IMEB); Electromagnetica; Vulcan; Timpuri Noi (fost Lemaître); Ţesătoria 7 Noiembrie-Dudeşti; Întreprinderea Textilă Flacăra; Adesgo; Tehnica medicală; Întreprinderea de încălţăminte Carmen; Uzinele Chimice Române; Atelierele 9 Mai; Uzina Semănătoarea.
*
Privatizare, privatizare, lichidare
Cu începere din 1990/1991 cuvântul de ordine în economie şi îndeosebi în industrie a fost privatizarea, prezentată ca un panaceu universal pentru a face unităţile rentabile, competitive. Privatizarea a alternat cu falimentarea. Noii proprietari au închis fabricile, utilajul a fost demontat şi vândut ca fier vechi.
Lichidarea industriei s-a desfăşurat la scara întregii Românii. Astăzi, au mai rămas câteva unităţi mari (Piteşti, Galaţi, Mangalia etc.), proprietăţi ale unor firme dinafară. Astăzi, România importă aproape tot: de la chibrituri şi cremă de pantofi, la articolele de uz casnic cele mai diverse, la produse agroalimentare, şi, până la utilaje şi maşini complexe.
România a devenit o piaţă de desfacere a producţiei din alte ţări, din Europa, din China, din Africa.
O inventariere a industriilor dispărute în anii ‘90, cât şi după 2000, nu a fost efectuată până în prezent.
Socot că nu greşim dacă evaluăm distrugerea industrială şi economică în general la un procent de 80% la scara ţării întregi.
Până când o asemenea recapitulare va fi posibilă, propun să ne oprim asupra Capitalei.
*
Ce şi cât a rămas din cele 47 mari unităţi bucureştene?
Mai există 13 unităţi, reduse la câte o secţie-două, după cum urmează:
  1. Filatura românească, azi la 1/3 din capacitate, se preconizează închiderea şi demolarea.
  2. Policolor, au rămas două secţii, restul a fost demontat şi mutat în Bulgaria.
  3. Centrala electrică de termoficare CET-Sud, lucrează la 40% din capacitate.
  4. Combinatul de prelucrare a lemnului Pipera; sub 30% din producţia 1989; din 3.400 salariaţi, au rămas cca. 600.
  5. IREMOAS, privatizată pe bucăţi; din 2.800 au rămas cca. 480 salariaţi.
  6. Întreprinderea de materiale de construcţii (BCO), 40% din capacitate, din 1.600, azi 420 salariaţi.
  7. CESAROM, 30% din volumul producţiei 1989, de la 2.300 la 530 salariaţi.
  8. Centrala electrică de termoficare (CET Vest) maximum 45% din producţia anterioară, de la 2.300 la cca. 1.100 salariaţi.
  9. Întreprinderea de aparate de măsură şi control, de la 800 la 400 salariaţi.
  10. Laromet, de la 1.300 la 450 salariaţi.
  11. Electromagnetica, mai funcţionează o secţie; de la 1.700 la 90 salariaţi!
  12. Adesgo, mai lucrează o secţie (restul ciorapilor se importă!).
  13. Semănătoarea, produce acum utilaj agricol mărunt; de la 2.800 la 400 salariaţi.
*Acapararea terenurilor unde au fost cândva fabricile
În afara vânzării instalaţiilor ca fier vechi, a fost şi un motiv direct, imediat, pentru a accelera demontarea uzinelor din Capitală: acapararea terenurilor situate în zone foarte potrivite investiţiilor imobiliare. Profiturile au fost de două ori: odată, prin vânzarea terenurilor la sume ridicate; a doua oară, prin investiţiile imobiliare în aceste zone unde transportul urban, alimentarea cu apă, cu electricitate şi căldură erau gata asigurate.
Au fost obţinute profituri uriaşe în comparaţie cu ce s-ar fi obţinut din funcţionarea în continuare a unităţilor industriale existente.
Profitul, cât mai ridicat şi rapid, a fost singurul principiu diriguitor al celor care au demontat totul.
Nevoia ţării de a avea o bază industrială – la o parte!
Soarta a zeci de mii de muncitori calificaţi şi specialişti, tehnicieni, ingineri etc.– nu interesează!
Ceea ce a avut loc în Bucureşti s-a repetat în toate marile centre ale ţării aşa încât putem estima că a mai rămas cel mult 20% din capacitatea industrială a României (existentă în decembrie 1989) şi aceasta proprietate a unor firme din alte ţări.
***
Dacă la această distrugere a bazei industriale adăugăm:
1- sistemul bancar-financiar controlat în proporţie de cca. 90% de băncile străine;
2- datoria către FMI şi Banca Mondială, şi pentru care nu a fost dată o explicaţie veridică, dar care este scadentă curând;
3- agricultura care nu este în stare să acopere nevoile populaţiei;
4- privatizările anunţate cu lozinca vindem tot: CFR Marfă, Oltchim,Electrica furnizoare, Electrica distribuţie, ELCEN Bucureşti, companiile energetice Oltenia şi Hunedoara;
5- dacă mai adăugăm cedarea, pe aproape nimic a zăcămintelor de aur, argint, cupru de la Roşia Montană şi Roşia Poieni.
Atunci nu e greu de anticipat că populaţia României se poate aştepta la ce este mai rău. Cât de rău vom constata în viitor.
***
Să mergem puţin mai departe şi să ajungem în martie 2013 ! Observăm cu stupoare că cele 5 puncte adăugate de academicianul Dinu C. Giurescu,la distrugerea bazei industriale,se menţin cu încăpăţânare şi în actualitatea anului de graţie 2013, ba mai mult putem adăuga încă vreo 2-3 puncte. Bine a spus Dinu C. Giurescu “populaţia României se poate aştepta la ce este mai rău. ” Parcă a avut o premoniţie că nu contează cine guvernează, România tot în jos plonjează !
1- sistemul bancar-financiar controlat în proporţie de cca. 90% de băncile străine;procentul de 90% este în vigoare şi astăzi !!!
2- datoria către FMI şi Banca Mondială, şi pentru care nu a fost dată o explicaţie veridică, dar care este scadentă curând + o nouă datorie la FMI cu o explicaţie mai mult decât hilară (garanţie pentru investitorii străini,care vor da năvală să investească în România) ? 3- agricultura care nu este în stare să acopere nevoile populaţiei; nu s-a schimbat nimic din mai 2012 până astăzi !
4- privatizările anunţate cu lozinca vindem tot: CFR Marfă, Oltchim, Electrica furnizoare, Electrica distribuţie, ELCEN Bucureşti, companiile energetice Oltenia şi Hunedoara; ce au hotărât vechii guvernanţi au hotărât şi noii guvernanţi.
5- dacă mai adăugăm cedarea, pe aproape nimic a zăcămintelor de aur, argint, cupru de la Roşia Montană şi Roşia Poieni +undă verde exploatării gazelor de şist (CHEVRON să trăiască,restul pot să moară);
+6- înmulţirea taxelor ca ciupercile după ploaie;
+7- ignorarea dorinţelor şi nevoilor poporului .
+8- şomajul creşte,sărăcia se adânceşte;
+9- promisiunile electorale cu “VINOVAŢII VOR FI ASPRU PEDEPSIŢI” , “NOI VOM RESPECTA LEGEA” s-au transformat într-o COABITARE ARMONIOASĂ CU DUŞMANII ROMÂNIEI.

luni, 29 iulie 2013

Casa zburătoare V

1.EXT.STRADA. MAŞINA GUNOI-NOAPTE
Mai multe camionete de mic tonaj ale primăriei, cu bena neacoperită  defilează pe stradă oprindu-se din loc în loc pentru a ridica sacii de gunoi depozitaţi la marginea drumului. COSTEL lăsându-şi trupa de şoc în grija umbrelor şi a lui SORIN se duse spre un gunoier în salopetă, SEBASTIAN(35 ani), slab, blond, ochi albastri, deşirat,  care arunca doi saci de gunoi într-o camionetă acoperită cu o plasă ca un năvod. COSTEL cu prestanţa lui de fost om de afaceri conservată intact îl abordează cu tupeu.
COSTEL
Vă salut! Am o rugăminte, trebuie să fac un transport, mă ajutaţi şi pe mine? Plătesc.
SEBASTIAN
Vorbiţi cu şefu eu sunt ajutorul.
Observând şi auzind discuţia celor doi, din cabina cu doar trei locuri coboară sprinţar şoferul care este şef pe maşina de gunoi, ŞEFU, un bărbat puţin trecut de 50 de ani, cu părul aproape alb, ochii albaştri, roşu la faţă ca racul fiert, rotofei şi jovial.
ŞEFU
Care-i manevra, ce trebuie să transportăm, de unde până unde, cât dai?
COSTEL
Noroc şefu! Am de dus oamenii de colo, uite se văd de aici dar mai am de luat câţiva de pe aproape după care mergem pe strada Florilor care dă în Fericirii.
ŞEFU
Ăstia-s oameni zici tu? He, he! Sunt nişte gunoaie, nişte scursuri ale societăţii, nişte putori ordinare. Iete ai dracu' au şi lăutari după ei, unde mergeţi la nuntă? He,he,he!
COSTEL
(nervos dar neavând de ales)
Se poate ori nu se poate? Facem afacerea ori ba?
ŞEFU
(scărpinându-se pe cap gânditor)
Bă dacă erau oameni nu aveam cum, da pe gunoaiele astea le băgăm în saci şi tragem plasa pe ei ca să nu-i vadă poliţia, că mă arde. Astea sunt gunoaie mişcătoare înţelegi, rebuturi ale societăţii, căcat, câini maidanezi.He, he..! Cât dai?
COSTEL
Două sutare merge?
ŞEFU
(gânditor)
Nu prea merge că trebuie să împart cu ăsta(arată spre ajutor). Dai patru sutare şi te plimb toată noaptea în tur de oraş. He,he,he..!
COSTEL
(ca şi cum ar avea şi alte soluţii dar se grăbeşte)
Bine hai că mă grăbesc trage maşina acolo la întuneric să îi luăm.
Şefu gunoier trage maşina în întuneric şi îi face semne cu mâna ajutorului cum să procedeze cu noile gunoaie. Acesta numără 10 saci mari de plastic pe care era imprimat chipul patronului firmei de gunoi Brutus, un ochelarist brunet, şi îi aruncă în camionetă după care împreună cu COSTEL îi ajută pe toţi să urce începând cu LĂUTARUL care avea mănuşi fără degete la ambele mâini şi se cam ciupise. Limba i se dezlegase dar sticla i se golise. Se auzeau strident pe fondul sonor sirenele maşinilor de salvare şi poliţie ce treceau grăbite pe drum.
COSTEL
(către lăutar)
Dacă vii cu noi să te bagi într-un  sac de sus, dacă te încurcă acordeonul îl bag în cabină.
LĂUTARUL
(în timp ce se urca în spatele camionetei.)
Vin şefu, că cred că e de bine, mi-a suflat mie SORIN câte ceva de mata şi ieu am ureche muzicală nu jucărie, prind melodia din zbor nu îmi trebuie mie note muzicale pe hârtie, adeca partituri. Şi dacă nu vin ce fac că îngheţ p-acia să moară mă-sa!. Ăştia de la magaziile astea nu mă primesc că am băutură, da eu fără sticlă nu pot că mi se înnoadă limba şi fac cârcei la deşte. De ăsta nu mă despart nici mort(făcu două acorduri din clape)... că fără el eram dus de mult!.
După ce urcă toată lumea, LĂUTARUL, MARIA, CÂNTĂREŢUL, apare ca din senin ANGELA,  femeia de  55 de ani cu părul răvăşit, ca ieşită din minţi. Aceasta cară imensul geamantan. Ajutorul de gunoier o priveşte insistent.
ANGELA
(disperată, ca o ultimă şansă)
Luaţi-mă şi pe mine, fie-vă milă că mor de frig ca moşul ăla!.
SORIN
Da de ce nu te duci acasă păpuşa?
ANGELA
Asta e casa mea, valiza asta!
COSTEL
(către SORIN)
Hai s-o luăm doar nu o să lăsăm păpuşa asta cum zici, în ger!.
SORIN
Da cum te cheamă scumpici? Hai sus, eu sunt SORIN. Pune sacu' pe cap.
în timp ce este ajutată cu eleganţă să urce  de către SORIN curtenitorul, ANGELA răspunde cu un uşor tremur din bărbie dar ceva mai senină în priviri.
ANGELA
Angela !.
Toată lumea urcă în camionetă şi se bagă în saci aşa cum au fost indicaţiile iar SORIN dă semnalul de plecare intrând şi el ultimul în sac. Ajutorul aruncă plasa peste sacii plini după care se urcă în cabină lângă COSTEL care stătea la mijloc între el şi şofer iar camioneta pleacă. Din spate se auzi ordinul lui SORIN care strigă scurt.
SORIN
La cimitir! Capu'la fund!
2.INT.MAŞINA.GUNOI-NOAPTE
Şefu manevrează volanul degajat în timp ce conduce şi parlamentează cu COSTEL.
ŞEFU
La cimitir să fie, dacă n-am învăţat carte mai rău îmi trebuie!
COSTEL
(fericit că a găsit maşină)
Domnule, carte nu cred că n-aţi învăţat după câte văd eu, da’ oricât ai învăţa niciodată nu e destul, e ca o picătură de apă într-un ocean.
ŞEFU
Poţi să îmi spui Emil.
COSTEL
Îmi pare bine eu sunt COSTEL.
ŞEFU
M-ai ghicit Costele ai spirit de observaţie fin. Profesia mea este de cibernetician de primă generaţie şi designer. M-am angajat aici pe maşină după restructurare să optimizez procesul de încărcare şi descărcare al gunoiului pe traseu, începând de pe stradă, până la groapa de gunoi.
COSTEL
Treabă grea.
ŞEFU
O să fac o lucrare pentru doctorat pe tema asta şi voi ajunge d-l. doctor gunoier cibernetician.
COSTEL
Iese banu'?
ŞEFU
Aici, la gunoaie am salariu mai bun decât au cei doi colegi ai mei care au mai rămas în cercetare. Păi ce  să facem să murim? Să moară dracu că e negru ca noaptea. Că dacă n-ai bani miroşi ca ăştia pe care îi cărăm în spate, a gunoi ori a prost,he,he!
Conduce privind în lunetă.
ŞEFU
în ziua de azi trebuie să fii şmecher, să faci compromisuri ca să te descurci, să-ţi meargă mintea la tâmpenii altfel crăpi sau te urci pe Casa Poporului. Tre' să ai obrazul gros şi curul tare! Uite colegul, ajutorul meu Sebastian, a fost asistent universitar trei ani la politehnică, la chimie şi acum plimbă gunoaie, asta e, ce să facem ..he,he!
Sebastian privea în gol urmărind parcă un punct fix de pe parbriz.
COSTEL
( gânditor)
Să trăieşti înseamnă să supravieţuieşti, vorba aia.
ŞEFU
Trăieşti pentru o pereche de haine, vii pe lume gol şi pleci îmbrăcat, aşa zicea una ieri la televizor dacă tot e să filozofăm. Sebastian dă şi tu drumu' la radio. Hai că aproape am ajuns.
Sebastian porni radioul, la care  se anunţa starea vremii cu temperaturi sub zero grade şi cu ninsoare abundentă, după care care privi către un punct fix pe parbriz şi rămase cu privirea acolo, mut şi gânditor. Pe tot traseul copacii de pe marginea drumului erau retezaţi cum ar fi loviţi de maşini sau tăiaţi pur şi simplu. ŞEFU conduce povestind, COSTEL priveşte drumul, copacii tăiaţi iar Sebastian ajutorul se uită în gol, absent. Trec în viteză pe lângă muzeul de istorie.
3.EXT.MUZEU.NOAPTE
În faţa muzeului DOI VAGABONZI tăiau cu fierăstraiele două busturi de bronz care îl reprezentau pe Decebal şi pe Mihai Eminescu. Lui Decebal îi tăiau capul.
4.INT.MAŞINA GUNOI-NOAPTE
Nimeni nu observă.
COSTEL
Nea Emile mi-e teamă să nu îngheţe oamenii în spate pe frigul ăsta.
ŞEFU
Stai bă liniştit că în saci de plastic nu au cum să îngheţe că se creează între jegul lor şi plastic un strat intermediar de aer cald ca la termopane, e studiată treaba şi ăştia, beţivii ăştia sunt plini de trăscău care îi ajută, mai e şi jegul lor de protecţie, dar ce atâta gargară pentru căcaţii ăia, să ştii de la mine.. căcatul şi alcoolul nu îngheaţă. Eu i-aş aduna pe toţi de pe străzi şi i-aş ...
..lăsând volanul şi mimând că trage cu mitraliera, după care începu să povestească amintiri legate de boschetari..
ŞEFU
În tramvai, unu d-ăsta cu o pungă. Unei doamne i s-a făcut milă de gunoi şi i-a dat nişte mărunţiş iar odiosul a aruncat cu banii pe jos înjurând femeia că i-a dat bani puţini,..femeia aia la care eu i-aş fi făcut altceva de bună ce era. Păi să nu îi dai cu bolovanu' în cap, nenorocitul? Altul în spate, amicul lui făcea pe şmecherul şi cânta porcoşenii..păi dă-l în hristoşii mă-sii că-mi venea să-i dau cu barosu-n căpăţână de căcat ce e el, ce-s obligat să îl aud pe el în tramvai, să miros putoarea lui?. Dacă le dai haine le faci un rău, le lasă, că nu le mai dă nimeni de pomană , de aia umblă aşa jegoşi, ca să impresioneze lumea, nişte beţivi ordinari.
COSTEL
Doar ei sunt de vină? Le ia banca casele şi gata, e doar vina lor. Îşi pierd serviciile şi nu mereu din vina lor, protecţie socială  ..calu ... şi căciula!
În parbriz apare ca într-un film horror bastonul roş-alb al poliţaiului. STOP. Control de rutină, şeful calcă frânele şi opreşte. Şefu' îi mută rapid o canadiană de gunoier lui COSTEL pentru deghizare. Sebastian se albeşte la faţă.
ŞEFU
(ordin către COSTEL)
Pune asta pe tine! Să nu dea de căcaţii ăia că dau de dracu, mă dă afară de la gunoi.
POLIŢIST
Actele vă rog!
ŞEFU
(prezentând actele)
S-a întâmplat ceva?
Băgându-le lanternele în ochi celor din cabină şi privindu-i atent.
POLIŢIST
Razie, căutăm un criminal în serie. Unul care omoară dromomani.
ŞEFU
Ce-s ăia dromomani?
POLIŢIST
Un fel de homeleşi.
ŞEFU
Ce-s ăia?
POLIŢIST
(dă din umeri neavând răspuns)
Dacă auziţi ceva sunaţi la 112! A fost otrăvit unul acum în curtea azilului.
5.EXT.TUR.MAŞINA.GUNOI-NOAPTE
După care înconjoară maşina căzând cu ochii(detaliu) pe mutra patronului firmei gunoierilor imprimată pe sacii ce respirau vizibil în spinarea camionetei. Vizibil deranjat de mirosuri trage o flegmă înspre saci pe mutra imprimată a lui Brutus , după care pleacă cu actele în mânuşă spre şofer.
POLIŢIST
(înmânându-i actele şoferului)
Liber!
Sebastian ajutorul începu să zâmbească reţinut
ŞEFU
Dromoman e un fel de şobolan, ăştia habar nu au ce caută, he, he,he!.

6.EXT.INTRARE.CIMITIR-NOAPTE
COSTEL şi SORIN aşteaptă discutând la portile cimitirului. Un PAZNIC beat mort şi îmbrăcat în aceleaşi haine ca şi trompeta Tucă, cu oaia veselă ca emblemă, apare să vadă ce vor cei doi care au coborât dintr-o maşină de gunoi aşa târziu în noapte.
COSTEL
Bună seara! Avem şi noi pe cineva aici şi vrem să îi facem o vizită.
PAZNIC
(turmentat)
După ora 19 vizitele sunt interzise. Stop. Pe aici nu se trece.
COSTEL
Da ce-i aici spital, ce trezim morţii? Ne aşteaptă prietenul nostru.
PAZNIC
Da ce aveţi petrecere? Hai dă de o cinzeacă şi un pachet de ţigări şi poţi să stai până dimineaţă. Da mai repede că închide la Non Stop şi mă răzgândesc!
COSTEL se caută prin buzunare şi scoate nişte bani pe care îi dă paznicului, care mulţumit deschide poarta metalică a cimitirului lăsându-le calea liberă celor doi plecând apoi cu banii în mână spre chioşcul de la intrare.
7.EXT.CHIOŞC.INTRARE.CIMITIR-NOAPTE
Aici pe lângă flori, coroane şi lumânări se vindeau multe produse lumeşti printre care prezervative, ţigări şi băutură. Toate acestea se vedeau expuse în vitrina magazinului. Paznicul deschise uşa chioşcului şi intră.
8.EXT.CIMITIR-NOAPTE
Atmosferă sinistră, întuneric beznă pe alei iar printre morminte ard din loc în loc focuri şi lumânări. În spatele crucilor se ascund morţi vii, bărbaţi, copii şi femei preocupaţi să adune cartoane sau vreascuri pentru foc, jerpeliţi, murdari, cu priviri tulburi şi feţe obosite de muribunzi. Telefoane mobile sunau din când în când dar nu răspundea nimeni. O MOGÂLDEAŢĂ de femeie  se deplasează ca o stafie acoperită complet de cartoane,  deschide uşa unui cavou şi dispare înăuntru. SORIN scoate telefonul mobil şi apelează un număr aşteptând. Un târâit ca de greiere se auzi înfundat pe aproape. Cineva de la capătul celălalt al firului răspunse.
SORIN
(cu mobilul la ureche)
Noroc GICĂ, mai trăieşti mă, am venit la tine cu COSTEL sunt pe aleea principală, zi pe unde o iau că am uitat. La ce număr.(apoi râzând către COSTEL)-Auzi cică trăieşte, da' e la doi metri sub pământ.
Capacul unui mormânt din apropiere, ascuns  de un acoperiş în două ape compus din patru panouri fotovoltaice, se ridică cu zgomot metalic cu ajutorul unui scripete suspendat, legat cu o funie care ducea în mormânt. Din mormânt o rază puternică de neon luminează cerul şi GICĂ MECANICU(50 ani), grăsuţ, serios, cu o barbă roşcată  îngrijită, chelios, îmbrăcat în pantaloni scurţi şi tricou cu mânecă scurtă apare luminat în raza de lumină urcând pe nişte scări, ameninţător cu o cheie franceză în mâna dreaptă..
GICĂ MECANICU
(zgribulindu-se de frig)
Ce faceţi mă, voi sunteţi, nici aici nu scap de voi? No da frig e băga-mi-aş. Hai înăuntru să vă încălziţi, bem ceva, vă spălaţi, tu Sorine că eşti soios şi să spuneţi care-i baiul. Ce mai faci Costele?.
COSTEL
Ce să fac GICĂ, nu aşa bine ca tine. Îmbracă-te şi hai cu noi repede că avem treabă. Să iei şi nişte scule.
GICĂ MECANICU
La ora asta ce aţi înnebunit?... No hai că vin că n-ar fi nici prima nici ultima dată. Dacă e de treabă atunci nu-i tocmeală. Mi s-o stricat cremaliera la trapă, trebuie unsă şi asta pe geru' asta..Unde merem, la tine la atelier, iar te muţi?
Spunând aceste cuvinte coborî în adâncuri ca pe o scară rulantă, capacul închizându-se în urma lui ermetic cu scrâşnetul frecării de lanţ pe lemn cum ai scoate apă dintr-o fântână. Ningea din ce în ce mai tare. După puţin timp apare îmbrăcat într-o salopetă soioasă, plină de uleiuri, îmblănită şi cu glugă, aşa cum au mecanicii la aviaţie iarna, care avea pe spate imprimat LOW COST, cu o imensă trusă de scule într-o mână şi cu o rangă în cealaltă.
GICĂ MECANICU
(mândru, ridicând ranga deasupra capului.)
Cu ranga asta fac mangialâc şi răstorn un bloc dacă îmi pun mintea. Fără ranga asta nu plec de acasă nici să cumpăr o pâine.
SORIN
GICĂ să te gândeşti ce mai ai de luat că acolo unde mergem e de stat şi avem masă şi casă asigurată.
GICĂ MECANICU
(cu accent ardelenesc târând trusa grea)
No că tu glumeşti, păi atunci înseamnă că e de treabă ca pe şantier, hai la ştrand acolo în dreapta să iau un ajutor, doarme acolo un puşti harnic, am făcut  ciubucuri amândoi, l-am învăţat meserie. E băiat de treabă. L-au gonit de la  mânăstire că se uita după femei şi fugea în comună la el de juca fotbal toată ziua cu băieţii. Hai ajută-mă că nu pot să car singur că mă ţin şalele.
Merseră ceva vreme prin cimitir printre umbre, scărţâit de porţi şi focuri răzleţe după care GICĂ se opri bătând în uşa unei magazii pe care scria w.c. şi din care scoase capul o bătrână.
GICĂ MECANICU
(milos, accent ardelenesc)
Aici sunt două soiuri de morţi, ăia din pământ şi ăia de la suprafaţă care se chinuie să intre în morminte. Aici e locul meu de veci, cu ăsta am mai rămas după ce curva de nevastă-mea mi-o luat totul şi s-o dus la primul bărbat, după ce i-am  crescut trei copii. Am făcut trei case pentru nevastă şi copii şi acum dorm în cimitir.(discuta cu COSTEL)-
COSTEL
Lasă GICĂ, şi Faion a scris trei cărţi şi tot în cimitir o să ajungă.
GICĂ MECANICU
Când oi muri nici dric nu mai îmi trebe că am totul pregătit.
după care se adresează bunicii care stătea cu capul scos pe uşă aşteptând să vadă ce se întâmplă
GICĂ MECANICU
Haide, no ia-l şi pe băiat şi veniţi cu mine. Să iei şi ghiozdanul pentru şcoală că mergem la un preten stăm mai mult acolo la căldură.
BUNICA
E bine şi aici că avem apă şi o masă pe zi de la biserică. Am aprins şi focul într-un ceaun mare. Ne încălzim cu cartoane.
Din magazie, ca şi cum asta aşteptau de o viaţă ieşi grăbită BUNICA de 72 de ani, îmbrăcată modest într-un palton negru, dar rujată şi fardată, cu pălărie şi cercei în urechi, trăgând de mână un puşti de 10 ani cu ochelari, CORNELUŞ, înfofolit cu fular, mânuşi şi căciulă de către BUNICA grijulie..Miroseau amândoi puternic a fum şi a closet, bătrâna fiind afectată vizibil de acest lucru în timp ce mirosea hainele băiatului care ducea o sacoşă plină cu caiete şi cărţi. COSTEL mergea ţinându-se discret cu mâna de nas.
SORIN
(către GICĂ)
Mai mergem la ştrand?
GICĂ MECANICU
(cu accent ardelenesc)
Cum nu! Unde e acum ştrand tot cimitir o fost.
SORIN
Amu no hai la ştrand, we love to entertain you, călcăm şi pe morţi dacă e nevoie.
Din cimitir în ştrand se intra printr-un gard rupt.
9.EXT.ŞTRAND-NOAPTE
Strandul are trei bazine care pe vreme de iarnă nu au niciun rost. Peisaj de iarnă la ştrand.
GICĂ MECANICU
Nelule, pe unde te-ai pitit mă?
NELU(20 ani), înalt, şaten, ochi verzi, bine făcut, tuns scurt, iese de sub o barcă învelit într-o pătură pusă peste un trening jerpelit şi înconjurat de câini. Ridică barca mică întoarsă cu burta-n jos care îl acoperise aproape complet. E rumen în obraji, iar mâinile sale sunt oglinda unor munci grele pe care le prestează pentru o bucata de pâine. Dintr-o parte se aude un schelălăit de căţelandru. NELU fuge pe direcţia ţipetelor, unde într-un bazin înota cu ultimele puteri  un căţel printre pojghiţe de gheaţă. NELU, se dezbracă de trening şi rămâne în chiloţi şi bustul gol. Sare pe ghiaţa care se sparge instantaneu şi înaintează  până la căţel după care se întoarce victorios spre vizitatori printre fulgii de zăpadă.
NELU
Iaca m-am pitit printre valuri să-l salvez pe ăsta mic, muri-iar moartea!
Un căţel alb, ud, cu pete negre stătea liniştit în braţele vânjoase ale lui NELU până când acesta îl predă căţelei care mai avea încă patru pui de  două trei luni în grijă maternă. Apoi NELU începu să povestească.
NELU
(speriat dar mulţumit)
P-ăsta l-am scăpat , da pe Sebi n-am putut. Astă vară a sărit că fierbea sângele în el de la căldură în bazinul mare şi nu ştia să înoate. Îi luase punga minţile. Toţi au ieşit din apă. Mulţi au plecat de tot afară, cu scandal, cereau să li se dea banii îndărăt că cică le-a spurcat apa ..A luat două guri de apă şi s-a înnecat. După o oră  l-au scos, era umflat şi vânăt. Eu nu eram aici că poate îl salvam, săpam gropi în cimitir. Da bine că l-am scăpat pe ăsta micu'.
Spuse privind către căţel.
COSTEL
(preocupat)
Hai odată că îngheaţă lumea în maşină, să ne grăbim.
GICĂ MECANICU
Repede Neluţule ia sacoşa, şterge-te cu prosopul ăsta, pune ceva pe tine şi hai..avem treabă!
Toată trupa se grăbea să ajungă la ieşirea cimitirului datorită neliniştii lui COSTEL. La ieşire poarta era larg deschisă, paznicul dormea într-o boxă sforăind neîntors.
10.EXT.POARTĂ.CIMITIR.NOAPTE
Dincolo de poartă Şefu Emil bătea nervos din picioare trăgând dintr-o ţigară.
ŞEFU
Haideţi bă în saci că se face zi, ce dracu!
Noii pasageri, instruiţi cum trebuie de SORIN urcară în camionetă băgându-se cu încredere în saci, iar SORIN indică din nou traseul.
SORIN
La canale, la metrou! Capu' la fund!
Ironic, scoţând capul pe geamul semi-deschis al maşinii care pleacă în trombă cu scârţâit de roţi.
ŞEFU

La canale să trăiţi?

Va urma...