Nea Ilie de la Sculărie

Simona Halep face istorie în tenisul mondial.

La ora asta este cea mai bună jucătoare din circuit. Nu are cum să piardă finala.

Jana Novotna, fostă cîştigătoare a turneului de la Wimbledon în 1997, a vorbit despre Simona Halep.

"Halep va fi mereu o jucătoare bună, mereu constantă şi poate va cîştiga şi un Grand Slam, dar va fi una dintre jucătoarele de care nu îşi va aminti nimeni.

Nu o spun cu răutate. Este o jucătoare bună, solidă, curajoasă, dar nu este «wow». Sînt întotdeanua puţine jucătoare de care să-ţi aminteşti, deşi au fost multe sportive bune.

Trebuie să fii «wow» în toate felurile şi Serena Williams este în această categorie, aşa cum este şi Maria Şarapova, chiar dacă nu a cîştigat atîtea turnee de Grand Slam.

Oriunde apare, Şarapova este un succes. Ea poate face o şedinţă foto, poate merge pe tocuri înalte, poate poza într-o maşină, apoi 

se duce pe teren şi este foarte concentrată şi nu se uită niciodată înapoi".

Pentru Novotna este mai important să fii "wow" şi poate că pe ea nu o mai ţine nimeni minte, dar pe Simona sigur o vom ţine minte cel puţin noi românii, şi toţi iubitorii sportului alb din lumea întreagă.

"Simona va fi cu siguranta favorita. Are un bilant mai bun in fata Jelenei Jankovici. Porneste cu prima sansa, este o romanca ce a scris istorie si a uimit lumea tenisului prin comportamentul sau si prin modul in care lupta", a declarat Sam Smith.

Mai mult ca sigur că, cel puţin : Karolina Pliskova,  Daria Gavrilova, Carla Suarez Navarro, Serena Williams........, o vor ţine minte multă vreme pe jucătoarea noastră.

Asasinii economici

Uzina Vulcan, un mărgăritar aruncat la porci.

Vă prezint un material incomplet, care cere o completare cât mai exhaustivă şi mai aproape de adevăr.

Completare

Prin anii 90-91 masonul Petre Roman declara că industria românească este un maldăr de fiare vechi. Nu cred că mai are rost să vă reamintesc ce performanţe avea la export industria românească în general, iar în particular am să afirm că uzina Vulcan a produs  până acum, cu mormanul de fier vechi amintit de nefericitul premier, în condiţiile în care statul român, ca acţionar principal, nu a înlocuit niciodată, măcar un geam spart de la halele acestei tradiţionale şi performante fabrici.

Statul, în schimb i-a vândut terenul pe doi lei şi  utilajele performante la preţ de fier vechi, i-a concediat profesioniştii, a pierdut contractele importante din prostie, dezinteres sau în interesul grupărilor mafiote cu iz politic ce s-au perindat la conducerea lui, şi implicit la distrugerea economiei româneşti în avantajul concurenţei din străinătate.

Parte din terenul uzinei a fost hăcuit de Videanu şi ai lui, iar cealaltă parte a fost dată pe de-a moaca masonului Tender, unul dintre foştii acoliţi ai lui Iliescu. Tender nu şi-a respectat obligaţiile contractuale, ba chiar a venit cu trupa lui de foşti generali transformaţi peste noapte în manageri, nişte troglodiţi care nu erau în stare să deosebească un cuptor de tratament termic de un aşa zis aliniament, adică respectivul cuptor pentru ei era doar aliniament sau poziţie de tragere. Ăştia au vândut aproape tot la fier vechi pentru că  altceva, oricum nu ar fi fost capabili să facă. În faţa acestor malefice personaje, inginerii şi profesioniştii vechi ai uzinei erau doar nişte nepricepuţi buni doar de concediat.

 Tender a intrat la puşcărie ştiind că o să iasă după doar două săptămâni, pentru că a fost apărat în proces de fratele Ponta. După ce a ieşit de la pârnaie, Tender în loc să facă ceva în sprijinul Vulcanului, pe banii ţării s-a apucat să cumpere terenuri petroliere, ţări şi titluri nobiliare prin Africa, timp în care muncitorii uzinei Vulcan stăteau neplătiţi cu lunile.

În atare condiţii, inevitabil această fabrică de tradiţie a intrat în faliment iar fratele Ponta l-a pus pe bani grei, ca lichidator judiciar pe masonul...Remus Borza, pretin şi coleg de facultate şi de plagiat.

Vai doamne pe ce mâini a ajuns această fostă bijuterie a industriei rămâneşti care hrănea mii de oameni. Acum foştii lucrători au ajuns pe străzi sau au emigrat. Cred că ăsta  este şi Planul, din moment ce nimeni nu se preocupă de soarta acestor nefericiţi, din ce în ce mai mulţi, rămaşi fără obiectul muncii. Nu văd nici un plan de redresare economică , nu văd decât distrugere. Din fabrica asta plecau fericiţi cu banii în buzunar pe 12 şi 27 ale lunii fix, şi fără întârziere mii de oameni. Acum se construiesc în loc magazine cu 10-25 de angajaţi plătiţi mizerabil, de nişte străini ale căror feţe nici că le vor vedea vreodată şi unde se vând doar produse din import, sistem care ucide ireversibil producţia românească de mărfuri. Blocurile din jurul fabricii, care au fost special construite pentru vulcanişti, au început încet, încet să se golească. Dărâmăm fără să construim cu adevărat ceva viabil în loc. Ne-am distrus economia în interesul concurenţei străine şi ne distrugem în continuare ţara. Dacă Ceauşescu a fost condamnat şi împuşcat pentru subminarea economiei naţionale, fapt ce s-a dovedit a fi total neadevărat, oare escrocii ăştia care s-au perindat la putere vreme de 24 de ani, ce cazne ori patimi ar trebui să primească?

La Vulcan, ca şi prin alte locuri sindicatele au intrat în politică începând cu istoricul sindicalist marionetă Lazăr Petre, fabrica este decimată iar contractele pierdute. Statul nu are bani pentru fabricile româneşti dar găseşte bani mulţi pentru a finanţa firmele străine concurente. Banii ies masiv din ţară, profesioniştii se pierd irecuperabil iar străinii ne învaţă, la noi, pe teren propriu, limbi străine. Dacă facem parte cu adevărat din Europa, de ce să nu avem aceleaşi drepturi ca francezii sau ca nemţii de pildă. De ce la ei toate produsele au costuri aproape egale sau chiar mai mici ca la noi, dar ei au salarii de zece sau de douăzeci de ori mai mari ca aici, de ce ei nu îşi dărâmă fabricile şi nu îşi vând terenurile la străini? Păi, ori am intrat în Europa, sau doar Europa a intrat în noi fără să ne plătească nici un fel de daune? De ce nu mai avem bănci româneşti decât prin Cişmigiu şi de ce nu mai avem mărci româneşti, de ce avem aşa de mulţi şomeri, iar cei  care mai lucrează au salarii de căcat?

În 89 din uzina Vulcan au murit străpunşi de gloanţe ucigaşe nouă oameni de ispravă. Oamenii aceştia s-au sacrificat pentru mai binele general, iar nouă din nenorocire, ca români, ne este din ce în ce mai rău în propria ţară.

 

Casa zburătoare IX

1.INT.CAMERA BĂRBAŢILOR-NOAPTE

Camera este mobilată sumar cu o masă şi cu scaune de toate felurile. Pe jos sunt saltele peste tot. Soba de teracotă are plită de fontă cu trei ochiuri şi cuptor. Lângă sobă se încălzesc GICĂ Mangialâc şi LĂUTARUL cu acordeonul la piept iar pe scaun stă FAION fără clop şi îmbrăcat cu un pulovăr din lână maro închis. FAION deschide uşa sobei şi pune un lemn pe jarul aprins. Chioru doarme adânc. GICĂ calcă pe saltele şi vine lângă FAION. Ceilalţi, SORIN, NELU, ION  sunt aşezaţi în fund şi stau rezemaţi cu spatele de pereţii camerei.

GICĂ MECANICU

(accent ardelenesc tărăgănat)

Bă, burduful de la acordeon e bun de foale, no să încingem mai tare soba.

LĂUTARUL

Ce vrei să te încing?

După care începu să cânte cu foc un cântec vechi care aprinde mereu sângele dansatorilor. "GEAMPARALELE". Apar atunci primele feţe luminate ca după o primă trezire la viaţă. Se trezeşte şi Chioru ridicându-se buimac stergându-se la ochi pe sunetele melodiei şi priveşte nedumerit cu capul pe umăr ciudata adunare .

AURICĂ CHIORU

Îîî, ăăî?

Trezit oarecum din veşnica lui beţie, cu o mână ţinându-se de falcă iar cu alta frecându-se la ochiul sănătos, îl recunoscu pe GICĂ Mangialâc şi pe SORIN şi cum obiceiul lui vechi este de a da oamenilor porecle reprezentând nume de personalitâţi din toate domeniile cuvântă  în timp ce-şi mişca capul, ca un peşte prin apă când prinde bulele de aer, sau ca un bâlbâit care se chinuie greu inteligibil să vorbească. Aurică priveşte chiorâş la GICĂ Mangialâc trecându-şi mâinile prin barbă şi prin păr iar cu limba umflându-şi obrazul strâmbându-se de durere

AURICĂ CHIORU

GICĂ..ăă Petrescu dă-mi te roog(dând din cap)un patent şi ..bhh. o foarfecă.

GICĂ MECANICU

(căutând în imensa trusă de scule şi găsind cele cerute)

Ia bă, ce, vrei să-ţi scoţi tâmpeniile din cap şi să le tai cu foarfeca?

Cu foarfeca într-o mână şi cu patentul în alta, cu faţa acoperită de păr şi schimonosită Aurică arată de parcă vrea să omoare pe cineva. Iese pe uşă.

2.INT.HOL.NOAPTE

Preocupată de treburi ROXANA dă nas în nas cu Aurică şi speriată trase un ţipăt scurt şi ascuţit ferindu-şi faţa cu palmele.

AURICĂ CHIORU

(haotic)

A..Domniţa baie unde baie? hîhîh ..oglinda?

ROXANA începe să se scarpine şi uitându-se pe mână vede două insecte diferite, după care scoate un ţipăt scurt, ascuţit şi priveşte alternativ când la insecte când la AURICĂ CHIORU..

ROXANA

Aoleu..acolo pe hol intră acum după Cântăreţ. Aaai..! Da astea ce mai sunt pe mâna mea?

AURICĂ CHIORU

(arătând cu degetul)

Asta ploşniţa...şi asta puric este! Brrr! A, baia, acolo, baia unde baia!

3.INT.BAIE OGLINZI PARALELE-NOAPTE

CÂNTĂREŢUL tocmai ieşea ras tuns spălat şi îmbrăcat într-un costum de blugi aproape nou purtând în picioare  papuci de casă. Aurică, cu "armele" în mâini intră pe lângă acesta în baie. Aici, deasupra chiuvetei chinuit de durere îşi scoate cu patentul un dinte, timp în care răgea ca un leu, umple chiuveta cu sânge, după care , folosind foarfeca începe să-şi tundă barba groasă, grizonată, năclăită de praf şi fum, privindu-se în oglindă şi descoperind că pe peretele din spate este o altă oglindă paralelă cu prima, în care, din oglindă în oglindă privindu-şi ceafa şi ochiul chior îşi vede chipul multiplicat la infinit, din ce în ce mai mic şi mai departe, în imagini alb negru din anii 1970. Mormăie ca pentru sine ceva greu inteligibil.

4.EXT.CENTRU.ORAŞ POVESTE CHIORU.ZI-FLASH-BACK

Îmbrăcat la patru ace, costum, vestă, cămasă albă cu papion şi pălărie AURICĂ TÂNĂR 23 de ani, ras, frezat, tânăr şi cu privirea întreagă şi ageră grăbindu-se să ajungă la teatru se întâlneşte pe bulevard cu un AMIC tânăr, îmbrăcat cu pantaloni evazaţi, pletos.

AMIC

Unde te grăbeşti aşa? Te întâlneşti cu Sorina?

AURICĂ TÂNĂR

Cu ea, mă grăbesc să mergem la teatru.  S-ar putea să te chem la nuntă curând, strânge bani de costum că aşa nu te primesc.

În apropiere, pe o trecere de pietoni o fată(SORINA) era lovită de o maşină  condusă de un puşti cu ochelari de soare, tatuat pe mână. La gât îi atârna un lanţ gros.Ajuns în fugă la locul accidentului Aurică îşi strânse iubita moartă la piept după care sări la gâtul puştiului care spunea.. Nu am vină, a sărit în faţa mea, eu sunt băiatul  ministrului Popa, vezi tu pe dracu!.

5.INT.PUŞCĂRIE.ZI-(FLASH-BACK)

AURICĂ TÂNĂR este în arestul miliţiei, după gratii, unde este pozat din faţă şi din profil, fiind îmbrăcat în haine cu zeghe .

6.INT.BAIE ÎNTRE OGLINZI PARALELE-NOAPTE

Aurică, se priveşte în oglindă pipăindu-şi ochiul bolnav şi bolborosind ca un sifon pe terminate.

7.INT.HOL.CALCULATOR-NOAPTE

Pe hol, ALEX descoperă calculatorul unde, cu căştile pe urechi ascultă la maxim muzică emo privind pe monitor scene fierbinţi. Era la fel de sumar îmbrăcat, mai bine zis dezbrăcat până la brâu, tatuat şi cu lanţuri peste tot. Aurică terminase cu baia după care plecă în recunoaştere prin casă. Ajungând în dreptul biroului şi văzând puştiul la calculator cu lanţ la gât, ca ieşit din minţi se înfige cu foarfeca la gâtul lui muşcându-şi buzele şi bolborosind răzbunător. COSTEL, GICĂ şi SORIN sar toţi în ajutorul băiatului care râde fericit, pierdut şi indiferent, reuşind să îl scape nevătămat din mâinile turbatului. AURICĂ CHIORU se trânteşte învins pe duşumea privind cu ochiul spre tavan şi blestemând lângă ALEX, care total absent şi moale se întoarse pe o parte ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. FAION şi ceilalţi priveau scena.

AURICĂ CHIORU

Curvă care m-ai făcut, de ce,m-ai făcut, de ce?

GICĂ MECANICU

Ce Aurică, ai dat în fiert, îţi fierbe apa la motor?

SORIN

Lasă-l GICĂ, şi-a amintit cred de iubita lui pe care a omorât-o un puşti, a făcut şi puşcărie că l-a caftit rău de tot. Ta-su era mare ştab în comunism.

COSTEL

Asta e, acum important este să ne ajutăm între noi, nu să ne batem.

FAION

Viaţa lasă şi pete ca aistea în conştiinţă, îs greu de scos, că nu există detergent pentru belele.

SORIN

I-a dă-i lu' chioru cu nişte vodcă pe la nas, să vezi cum îşi revine imediat.

GICĂ MECANICU

(către Aurică)

Ai defecţiune tehnică, ai făcut scurt-circuit?

FAION

Lăsaţi-l să se smiocăie, lacrimile sunt o vomă a spiritului. Altfel se tâmpeşte!.

SORIN

Ce să se mai tâmpească, că ăsta e dus de mult!

COSTEL

Asta mai lipsea acum, să se omoare între ei. Ne-am adunat aici ca să trăim nu ca să murim mai repede. Să vină toată lumea aici şi să vedem ce avem de făcut, vin sărbătorile şi avem nevoie de căldură, mâncare, medicamente şi bani. În rest avem de toate. Să vină şi fetele şi copiii.

ROXANA, care trăgea cu urechea, fiind la curent cu ultimele evenimente veni în camera bărbaţilor cu toată lumea după ea.

                                                                                                                    Va urma

Muma lui Ştefan cel Mare

Dimitrie Bolintineanu

I
Pe o stâncă neagră, într-un vechi castel,
Unde cură-n poale un râu mititel,
Plânge şi suspină tânăra domniţă,
Dulce şi suavă ca o garofiţă;
Căci în bătălie soţul ei dorit
A plecat cu oastea şi n-a mai venit.
Ochii săi albaştri ard în lăcrimele
Cum lucesc în rouă două viorele;
Buclele-i de aur cad pe albu-i sân,
Rozele şi crinii pe faţă-i se-ngân.
Însă doamna soacră lângă ea veghează
Şi cu dulci cuvinte o îmbărbătează.

II
Un orologiu sună noaptea jumătate.
În castel în poartă oare cine bate?
- "Eu sunt, bună maică, fiul tău dorit;
Eu, şi de la oaste mă întorc rănit.
Soarta noastră fuse crudă astă dată:
Mica mea oştire fuge sfărămată.
Dar deschideţi poarta... Turcii mă-nconjor...
Vântul suflă rece... Rănile mă dor!"
Tânăra domniţă la fereastră sare.
- "Ce faci tu, copilă?" zice doamna mare.
Apoi ea la poartă atunci a ieşit
Şi-n tăcerea nopţii astfel i-a vorbit:
- "Ce spui, tu, străine? Ştefan e departe;
Braţul său prin taberi mii de morţi împarte.
Eu sunt a sa mumă; el e fiul meu;
De eşti tu acela, nu-ţi sunt mumă eu!
Însă dacă cerul, vrând să-ngreuieze
Anii vieţii mele şi să mă-ntristeze,
Nobilul tău suflet astfel l-a schimbat;
Dacă tu eşti Ştefan cu adevărat,
Apoi tu aice fără biruinţă
Nu poţi ca să intri cu a mea voinţă.
Du-te la oştire! Pentru ţara mori!
Şi-ţi va fi mormântul coronat cu flori!"

III
Ştefan se întoarce şi din cornu-i sună;
Oastea lui zdrobită de prin văi adună.
Lupta iar începe... Duşmanii zdrobiţi
Cad ca nişte spice, de securi loviţi.

Umbra lui Mircea - La Cozia

de Grigore Alexandrescu

Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate:
Către țărmul dimpotrivă se întind, se prelungesc,
Ș-ale valurilor mândre generații spumegate
Zidul vechi al mănăstirii în cadență îl izbesc.

Dintr-o peșteră, din rîpă, noaptea iese, mă-mpresoară:
De pe muche, de pe stîncă, chipuri negre se cobor;
Mușchiul zidului se mișcă… pîntre iarbă să strecoară
O suflare, care trece ca prin vine un fior.

Este ceasul nălucirii; un mormânt se dezvelește,
O fantomă-ncoronată din el iese… o zăresc…
Iese… vine către țărmuri… stă… în preajma ei privește…
Râul înapoi se trage… munții vârful își clătesc.

Ascultați!… marea fantomă face semn… dă o poruncă…
Oștiri, taberi fără număr împrejuru-i înviez…
Glasul ei se-ntinde, crește, repetat din stîncă-n stîncă,
Transilvania l-aude, ungurii se înarmez.

Oltule, care-ai fost martur vitejiilor trecute,
Și puternici legioane p-a ta margine-ai privit,
Virtuți mari, fapte cumplite îți sînt ție cunoscute,
Cine oar’ poate să fie omul care te-a-ngrozit?

Este el, cum îl arată sabia lui și armura,
Cavaler de ai credinței, sau al Tibrului stăpîn,
Traian, cinste a Romei ce se luptă cu natura,
Uriaș e al Daciei, sau e Mircea cel Bătrîn?

Mircea! îmi răspunde dealul; Mircea! Oltul repetează.
Acest sunet, acest nume valurile-l priimesc,
Unul altuia îl spune; Dunărea se-nstiințează,
Ș-ale ei spumate unde către mare îl pornesc.

Sărutare, umbră veche! priimește-nchinăciune
De la fiii României care tu o ai cinstit:
Noi venim mirare noastră la mormîntu-ți a depune;
Veacurile ce-nghit neamuri al tău nume l-au hrănit.

Rîvna-ți fu neobosită, îndelung-a ta silință:
Pînă l-adînci bătrînețe pe români îmbărbătași;
Însă, vai! n-a iertat soarta să-ncununi a ta dorință,
Ș-al tău nume moștenire libertății să îl lași.

Dar cu slabele-ți mijloace faptele-ți sînt de mirare:
Pricina, nu rezultatul, laude ți-a cîștigat:
Întreprinderea-ți fu dreaptă, a fost nobilă și mare,
De aceea al tău nume va fi scump și nepătat.

În acel locaș de piatră, drum ce duce la vecie,
Unde tu te gîndești poate la norodul ce-ai iubit,
Cîtă ai simțit plăcere cînd a lui Mihai soție
A venit să-ți povestească fapte ce l-a strălucit!

Noi citim luptele voastre, cum privim vechea armură
Ce un uriaș odată în războaie a purtat;
Greutatea ei ne-apasă, trece slaba-ne măsură,
Ne-ndoim dac-așa oameni întru adevăr au stat.

Au trecut vremile-acelea, vremi de fapte strălucite,
Însă triste și amare; legi, năravuri se-ndulcesc:
Prin științe și prin arte națiile înfrățite
În gîndire și în pace drumul slavei îl găsesc.

Căci războiul e bici groaznec, care moartea îl iubește,
Și ai lui sîngerați dafini națiile îi plătesc;
E a cerului urgie, este foc care topește
Crîngurile înflorite, și pădurile ce-l hrănesc.

Dar a noaptei neagră mantă peste dealuri se lățește,
La apus se adun norii, se întind ca un veșmînt;
Peste unde și-n tărie întunerecul domnește;
Tot e groază și tăcere… umbra intră în mormînt.

Lumea e în așteptare… turnurile cele-nalte
Ca fantome de mari veacuri pe eroii lor jălesc;
Și-ale valurilor mîndre generații spumegate
Zidul vechi al mănăstirei în cadență îl izbesc.

(„Propășirea“, 7 mai 1844)