18 luni pentru despăgubirea foştilor proprietari

Decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) pune din nou în dificultate statul român în problema despăgubirii foştilor proprietari deposedaţi abuziv de regimul comunist.

Statul are la dispoziţie 18 luni pentru a găsi căile juridice, administrative şi financiare de a-i despăgubi pe foştii proprietari. Termenul este foarte scurt dacă avem în vedere că în întreaga ţară există în continuare aproximativ 100.000 de dosare aflate în lucru, iar estimările arată că, financiar, totalul despăgubirilor ajunge pană la 20 miliarde euro. O sumă practic imposibil de plătit de la bugetul de stat.

Prof. univ. Gheorghe Piperea vede trei soluţii pentru ieşirea din impasul bugetar: restituirea proprietăţilor în natură, emiterea de obligaţiuni de stat către foştii proprietari şi listarea Fondului Proprietatea la Bursa de Valori.

Invitaţi: prof. univ. dr. avocat Gheorghe Piperea, Gabriel Constantinescu, moştenitor care revendică despăgubiri      Audio 

Pentru parinti si copii

Sacrificiul suprem

De ce s-a sinucis Mădălina Manole..?

Unii oameni fac depresie şi se sinucid pentru că au cancer alţii că au paralizat după un accident  sau că au pierdut o persoană dragă şi nu suportă ideea să trăiască cu traume fizice sau morale.

Mădălina s-a sinucis pentru că a făcut depresie..din cauza depresiei.Când începi să vezi totul în negru,chiar şi albul şi ai senzaţia că ai pierdut tot: sănătate, bani, prieteni, părinţi, dragoste, etc atunci se poate instala această boală. În stările premergătoare căderii, omul este supus unor chinuri existenţiale  majore de ordin moral , organismul acestuia putând ceda întâi fizic prin producerea unui atac cerebral vascular sau a unui infarct.

Din păcate în România grija faţă de om este egală cu zero iar sprijinul oferit de stat prin măsuri reale de protecţie socială ,informare , prevenire şi tratare al acestei maladii este  inexistent. Depresia la fel ca orice altă boală te aruncă, cu ochii închişi, în braţele jegoase ale sistemului medical  de unde nu mai scapi uşor.A  căpăta această boală la noi este echivalent cu a fi scafandru fără tub de oxigen la 50 de metri adâncime marină.Numai persoanele de lângă tine te pot ajuta. Depresia în faza de episod psihotic acut iniţial când pacientul şi familia habar nu au ce li se întâmplă se poate trata doar la spital. Odată ajuns acolo cu acest diagnostic eşti luat pe sus , legat fedeleş şi băgat în salonul cu gratii alaturi de un amalgam neomogen de  bolnavi psihic unii doar presupuşi iar alţii cu istorie îndelungată prin astfel de locuri. Dacă te droghezi , te imbeţi ,eşti paranoic, schizofrenic , dement sau ai depresie post partum nu contează tot acolo ajungi iar tratamentul iniţial este cam acelaşi pentru toată lumea. Şocul resimţit se amplifică exponenţial datorită condiţiilor şi lipsei de tact faţă de bolnav manifestate de personalul medical. Stai acolo în tratament vreo trei săptămâni după care de obicei la "insistenţa" familiei poţi pleca acasă. În spitalele de psihiatrie doctorii par mai bulversaţi decât bolnavul, preocuparea lor fiind în primul rând grija pentru buzunarul propriu. Devii peste noapte dependent de ei şi de reţetele lor, viaţa ta riscând să  se schimbe radical. Dacă se află că ai avut astfel de manifestări şi ai ajuns la "9" societatea te clasează şi te depune la arhiva naţională pe raftul colecţiei " la nebuni".Poţi pierde servici, afacere, familie, prieteni...tot.

Potrivit statisticilor, trei milioane de români sufera de depresie sau stari de anxietate, proportia fiind de trei femei la un barbat. Specialistii spun ca aceasta afectiune este des întâlnita în rândul persoanelor cu vârsta cuprinsa între 25 si 50 de ani. Mai mult, atentioneaza psihologii, tot mai multi copii si adolescenti sunt afectati de aceasta boala, mai exact unul din 33 de copii si unul din opt adolescenti. Încă de anul trecut Uniunea Europeana si Organizatia Mondiala a Sanatatii cheama guvernele la actiune comuna de prevenire a depresiei si a suicidului. Apelul nu este însa auzit de autoritatile române, caci, în România, sanatatea mintala este în continuare absenta de pe agenda publica.

Simţind boala şi nepricepând ce se petrece cu mintea ei Mădălina nu a putut accepta ideea unui viitor nesigur şi total schimbat. Sufletul ei de artist nu a lăsat-o să treacă prin toate aceste umilinţe.

 Sacrificiul ei a fost făcut pentru ca toată lumea să afle în sfârşit că depresia este perfect tratabilă ca orice altă boală. Trebuie doar să ştii de la început ce înseamnă acest lucru şi pe ce drum să o apuci adică la ce doctor să te duci.Cu tratament şi cu sprijinul oamenilor care te iubesc îţi vei reveni curând. Este foarte adevărat însă că tratamentul iniţial poate fi de lungă durată şi mai greu de suportat ca urmare al reacţiilor secundare induse de medicaţie , poate crea disconfort mai ales pentru femei datorită tendinţei lor spre îngrăşare. Medicamentele îţi cresc pofta de mâncare şi e normal să te îngraşi dacă mănănci mai mult în lipsa unei diete corespunzătoare. Din această explozie mass-media provocată de moartea cântăreţei toată lumea a aflat în sfârşit că depresia poate fi o boală ca oricare alta care poate fi ţinută cu grijă, răbdare şi perseverenţă sub control total. Altfel poate fi fatală. 

Dacă statul ar fi declanşat de la sine putere un asemenea război informaţional mediatic cu ani în urmă manifestând minimum de grijă faţă de om,  Mădălina şi mulţi alţii ca ea ar fi trăit mult şi bine.  Cât oare ar fi costat..? Oare ce preţ are viaţa unor oameni nevinovaţi ? 

Cine  plăteste pentru moartea acestor oameni şi pentru suferinţa celor rămaşi fără persoanele iubite ? 

Gabi C

Ce va urma în acest material sunt statistici bine cunoscute de puterea actuală cu mult timp in urmă şi ignorate ca multe alte măsuri urgente ce trebuiau luate fără amânare.

O noua boala ameninta Europa. Cancerele, bolile cardiovasculare, diabetul nu mai par atât de înfricosatoare. Progresele în medicina sporesc sansele de diagnosticare precoce, de tratament si de vindecare a acestor afectiuni grave, care conduceau în clasamentele mortalitatii. Boala omului contemporan ataca mintea si sufletul. Se numeste depresie. Numele ei suna atât de banal, încât gravitatea e uneori luata în derâdere. Dar ea afecteaza 13% dintre europeni, prevalenta fiind în crestere. Depresia este una dintre cauzele importante ale sinuciderilor, iar numarul celor care si-au pus capat vietii însumeaza în Europa 57.000 de persoane, la nivelul anului 2006. Pornind de la aceste statistici îngrijoratoare, Uniunea Europeana si Organizatia Mondiala a Sanatatii cheama guvernele la actiune comuna de prevenire a depresiei si a suicidului. Apelul nu este însa auzit de autoritatile române, caci, în România, sanatatea mintala este în continuare absenta de pe agenda publica.

România se afla printre statele lipsite de un plan strategic national de prevenire a depresiei. Pe harta statelor cu cercetari care sa evalueze starea de sanatate mintala a populatiei, România e o pata alba. Suntem pe ultimul loc în Europa în ce priveste accesul populatiei la servicii de îngrijire la domiciliu si detinem, în compensatie, un prim loc european la accesul în spitalele de psihiatrie. Acest loc fruntas se traduce prin faptul ca diagnosticarea se face târziu, în episoadele de criza, care cer spitalizarea.

Se traduce prin lipsa preventiei, a monitorizarii pacientilor deja diagnosticati, printr-un nivel ridicat de stigmatizare si discriminare. Suferinta psihica e un tabu de nedepasit. Sistemul de sanatate mintala este, la rându-i, victima acestei stigmatizari, fiind neglijat la acordarea finantarilor de stat, marginalizat în ansamblul sistemului românesc de sanatate publica.

Cifrele Organizatiei Mondiale a Sanatatii plaseaza România pe locul al treilea codas în Europa la bugetul alocat de stat sanatatii mintale. România este printre putinele tari europene unde sectorul neguvernamental este ca si inexistent în domeniul serviciilor de sanatate mintala. Toate aceste recorduri negative au fost prezentate de reprezentantii OMS, Matt Muijen si Marc Danzon, la conferinta europeana Preventia depresiei si a suicidului, care a reunit la Budapesta ministri ai Sanatatii europeni si experti în sanatate mintala din statele europene. România nu a fost reprezentata la acest eveniment de niciun oficial din minister, ci doar de dr. Ileana Botezat Antonescu, directoarea Centrului National de Sanatate Mintala, institutie coordonatoare a reformei sanatatii mintale doar la nivel teoretic, dar lipsita de autoritate si de instrumente de decizie la nivelul actiunii concrete.

„În fiecare an, 63.000 de oameni din cele 27 de state ale UE îsi pierd viata prin sinucidere, ceea ce înseamna 630.000 în zece ani, adica o populatie mai mare decât au Lisabona sau Copenhaga“, au aratat la conferinta Zoltan Rihmer, profesor de psihiatrie la Facultatea de Medicina din Budapesta, si Danuta Wasserman, de la Institutul de Psihiatrie si Suicidologie din Suedia, director al Programului national de sanatate mintala si preventie a suicidului. Trebuie spus ca, pe harta europeana a mortalitatii cauzate de suicid, Suedia se plaseaza pe un loc similar cu România, cu o rata situata între 10-12 morti la suta de mii de locuitori. În Suedia, guvernul a anuntat înca de anul trecut politica „Suicid - zero“. Aici exista campanii nationale de informare a populatiei despre legatura dintre datoriile la banci si riscurile asupra sanatatii mintale si s-au creat institutii de stat care acorda sprijin datornicilor. Suedia a introdus în programele scolare ore de educatie în sanatate mintala si prevenire a violentei, dupa ce s-a constatat ca vârsta la care apar primele simptome ale depresiei coboara pâna la nivelul adolescentilor.

Desigur, exemplului de bune practici suedez i se adauga cele din alte state. 12 state din Europa au programe nationale de prevenire a depresiei si suicidului, iar în trei dintre acestea (Suedia, Lituania si Olanda) programele nationale au fost aprobate si de parlament, ceea ce înseamna mai multa legitimitate, mai multi bani, mai multe instrumente de a le pune în aplicare. E adevarat, majoritatea din cele 12 state sunt bogate, România nu îsi poate permite moftul de a investi bani în prevenirea depresiei, când atâtea probleme bat la usa – se vor gasi multe voci sa spuna. Însa în Bulgaria, o tara unde rata mortalitatii prin suicid este mai redusa decât în România, guvernul si-a asumat un program national de preventie. Asta arata ca viziunea si vointa politica sunt mai importante decât lipsa resurselor.

Actuala criza a determinat noi planuri de actiune, pornindu-se de la ideea ca datoriile si somajul, efecte directe ale crizei, au consecinte în planul sanatatii. Cercetarile arata ca somerii prezinta un risc de suicid dublu si chiar triplu fata de cei care au un loc de munca, iar riscul de sinucidere creste cu pâna la 70% în rândul persoanelor cu probleme minore de sanatate psihica scoase din câmpul muncii. Prin urmare, guvernul britanic considera prioritar ca angajatorii sa îi accepte la munca pe salariatii cu probleme de sanatate mintala, sa schimbe atitudinile si sa reduca stigma.

Niciunul dintre aceste aspecte nu sunt prioritati ori macar motive de îngrijorare pentru autoritatile române, în ciuda faptului ca somajul – un factor de risc al suicidului – este în România peste media europeana în rândul tinerilor: daca în UE 15,4% dintre tinerii sub 25 de ani sunt someri, în România procentul este de 18%. Întrebata când vor începe autoritatile române sa acorde din nou atentie problemelor de sanatate mintala, directoarea Centrului National de Sanatate Mintala, Ileana Botezat Antonescu, nu stie un raspuns. Pâna acum, singura mobilizare majora a guvernului român în ce priveste reforma sanatatii mintale s-a facut la presiunea UE, în perioada de preaderare, dupa ce presa româneasca a relatat în 2006 despre pacienti internati în conditii inumane în stabilimentul psihiatric de la Poiana Mare, unde s-au descoperit mai multe morti suspecte. 2006 e anul în care a fost votata o strategie de reforma a sanatatii mintale. De atunci si pâna acum nu s-a mai facut însa nimic.

Coincidenta sau nu, sectiunea „sanatate mintala“ de pe pagina de web a Ministerului Sanatatii a ramas neactualizata tot din 2006.

Organizatia Mondiala a Sanatatii si Comisia Europeana cheama acum la responsabilitate politica. Imperativul lansat la conferinta de la Budapesta se sprijina pe cifre îngrijoratoare: în clasamentul celor mai raspândite boli, afectiunile neuropsihiatrice ocupa locul II, cu o pondere de 19,3%, fiind surclasate doar de bolile cardiovasculare (22,9%). Dar câti stiu ca afectiunile psihiatrice au o raspândire mai mare decât neoplasmul malign (11%)? Prin urmare, Uniunea Europeana a lansat Pactul European pentru Sanatate Mintala, prin care invita guvernele sa faca din acest domeniu o prioritate a politicilor de sanatate. E de asteptat ca, în baza acestui pact, noul guvern român sa îsi asume un program national de sanatate mintala, bazat pe o abordare transsectoriala, având ca punct de start o cercetare a starii de sanatate mintala a populatiei. Ar fi un prim pas pentru a scoate România din zona petelor albe si a statisticilor negative. // 

Emilia Chiscop   5 ian 2010 http://www.revista22.ro/

09 MĂDĂLINA MANOLE

15 iulie 2010

Aseară în aer liber a fost lansat noul album al Mădălinei.Această lansare a avut loc chiar de ziua artistei. Cu un look nou şi un sound complet transformat,  lipsit  total de acordurile parcă prea lejere ale muzicii ei uşoare de debut noile melodii  sună bine în marea lor majoritate.

În mod deosebit mi-au atras atenţia câteva piese de rezistenţă  care sigur o vor propulsa pe noua Mădălina pe primele locuri în clasamentele interne şi de ce nu internaţionale.Versurile melodiilor se ridică la altitudinea muzicii fiind clare şi sugestive oferind prin conţinut  lecţii de iubire, speranţă şi suferinţă.Audienţa de altfel numeroasă a fost în delir tot timpul concertului mii de oameni aclamând frenetic şi cerşind bisurile pe care interpreta le-a oferit la sfârşit cu generozitate în mai multe rânduri.Abordând un stil dinamic şi profund cu linie  melodică clară şi bine închegată susţinut de o voce cultivată, când suavă când puternic guturală dar originală şi cristalină cîntăreaţa a intrat definitiv în categoria grea a interpretelor adevărate  pe care ni le-a dăruit cu greu scena muzicii de gen din ţara noastră.A trecut în sfârşit după multe frământări şi căutări de partea elitei care îi aparţine lui Dida Drăgan, Laura Stoica, Elena Cârstea,Loredana, Silvia Dumitrescu sau Mihaela Runceanu. printre singurele capabile de astfel de performanţe vocale.

Schimbarea la faţă este aproape totală, fata cu părul de foc transformându-se din păpuşa răsfăţată a scenei într-o interpretă de calibru. Nu ştiu cum a fost posibilă această transformare radicală dar sunt convins că Petru Mircea soţul şi partenerul  Mădălinei cunoscut  sunetist şi pianist are un rol major fiind printre puţinii care cunosc mult căutata reţetă secretă a succesului .
Niciodată in România nu a fost lansat cu o asemenea audienţă şi fast discul vreunei trupe sau interpret. Mass-media  apreciază in corpore schimbarea la faţă a proaspetei mămici. Cu pasiune , dragoste şi muncă orice performanţă este posibilă când eşti înconjurată de iubire şi talent.Într-un interviu acordat anterior cântăreaţa  marturisea că soţul îi pusese anticipând succesul noului album întrebarea :
-Oare vei rezista de atâta fericire ?
"O 9 Mădălina Manole" este rezultatul a doi ani de muncă şi "multă dragoste pentru muzică", după cum spune însăşi artista.
 Ai făcut ţara să plângă dragă Mădălina !

Cam aşa ar fi stat lucrurile dacă nu apărea mârşava şi parşiva depresie care fără tratament nu trece bolnavul transformându-se într-o bombă cu ceas.Un om fără experienţă în astfel de situaţii cum era Mircea nu înţelege nimic din ceea ce se întămplă în jur fiind contrariat de comportamentul ciudat al partenerei ale cărei sentimente obiceiuri si preferinţe se transformă inversându-se radical şi inexplicabil fără voia ei.Episodul psihotic poate fi fatal fără tratament medical de specialitate.Problemele trecutului lasă de multe ori în urmă gropi adânci în conştiinţa umană, deschizând prăpăstii greu de traversat.
Câteodată visul devine realitate. Bine ar fi dacă realitatea obscură ar rămâne mereu doar un vis urât.

Un primar stupid.

 Incă nu pot să cred că o asemenea ştire care a apărut in toată presa poate fi adevărată :
"Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, le-a cerut celor de la cimitire să arunce apa şi florile de pe morminte. Ordinul primarului face parte din lista măsurilor pentru exterminarea ţânţarilor.
Angajaţii cimitirului Bellu au trecut la treabă, după ce edilul le-a cerut să arunce toate vasele cu flori cu tot, care stau pe locurile de veci mai mult de două zile." 
Nu pot decât să am îndoieli asupra lucidităţii care ar trebui sa guverneze baza gândirii fostului doctor.
Vezi aici şi alte perle ale gândirii edilului bucureştean :http://generatianimanui.blogspot.com/2010/02/mutati-aleea-mutati-zapada.html

Coroana timpului

"Unde nu creşte iarbă apar buruieni.
Unde nu sunt flori cresc mărăcini.
Florile cresc şi din noroi.
Unde nu pui suflet apar tot buruieni."( Gigi)


 Era un puşti slab şi firav pe nume Gigi, poreclit Gibi, probabil un alint sau doar un diminutiv de la gibon. Gibonul este un maimuţoi agil şi simpatic având toate însuşirile neamului său antropoid. Este iute şi vigilent căţărându-se cu mare viteză în cei mai înalţi copaci din junglă. Poartă pantaloni scurţi, ciorapi treisferturi şi tricou larg cu dungi. Este tuns scurt şi umblă de obicei înarmat vara cu un crăcan şi cu invizoace iar iarna târziu poartă la brâu o sabie confecţionată din trunchiul bradului de la Crăciun. Este căutat pentru prostiile pe care le face mereu. 
 Dar locul de desfăşurare al poveştii mele nu va fi jungla ci decorul creat după construcţia blocurilor dintr-un cartier bucureştean până prin anii 1974, când dintr-o permanentă şi obsedantă grijă faţă de omul nou se construia masiv. Era vremea marii industrializări, când se concepea în eprubetă viitorul de aur al ţării sub conducerea directă a "iubitului" conducător de partid şi stat. Se construiau blocuri înalte şi uzine înfloritoare. Macaralele râdeau în soare iar oamenii fugeau de la ţară la oraş şi de la casă la bloc pentru a pune umărul pentru construcţia societăţii socialiste multilateral dezvoltate. Care mai avea câte o casă era privit de către ceilalţi de sus, cu dispreţ, ca pe un necivilizat. Totul în jur arăta ca  după bombardament, cu nesfârşite şantiere  pline de moloz, barăci, gropi,  şi materiale de construcţie împrăştiate peste tot. Aerul devenise irespirabil.
 Într-o noapte cu lună plină un alt puşti, coleg cu Gibi, a legat o cârpă de coada unui şoarece, a înmuiat cârpa în benzină şi a aprins-o. Speriat, şoarecele, ca să stingă vâlvătaia care îl urmărea s-a aruncat într-un cazan cu motorină depozitat în magazia de materiale construită din tablă.  Focul iscat a ars toată noaptea şi a încins geamurile blocurilor din jurul şantierului până au plesnit, iar fumul negru a înecat luna.
 În bezna aprinsă, Gibi care căuta atunci carbid prin magazie, materie primă folosită în procesul de fabricaţie al bombelor artizanale, s-a salvat cu noroc reuşind să fugă în ultima clipă din faţa exploziei.
Tatăl băiatului a plătit după aceea  pagubele ani buni văitându-se peste tot:
-Da’ ce vină a avut băiatu’ meu că prostul de şoarece a intrat în butoiul cu motorină în loc să găsească o baltă ceva. Ce l-a pus fii-miu intenţionat să se bage acolo? Doar şoarecele este singurul vinovat. 

Anii treceau, iar pe locul şantierelor au apărut blocuri cu nouă, zece sau patru etaje, cu orientare simplă sau dublă, cu balcoane sau fără. Unde mai pui că omul nou, care avea încă prostul obicei să trăiască la curte a făcut bolte de viţă de vie, iar pe spaţiile verzi a plantat flori, garduri vii şi pomi fructiferi. Cât de retardaţi şi retrograzi erau  consideraţi cetăţenii care din diferite motive mai locuiau încă la casă! Majoritatea comunistă votase tacit ca aceştia să fie demolaţi pentru a se muta cât mai repede în noile blocuri, care de la distanţă semănau cu nişte cutii de chibrituri. 
În noile apartamente aveau chipurile doar avantaje. Scăpau de muncile grele din gospodărie, de noroi, de săpat, de tunsul copacilor. Aveau în schimb apă curentă caldă si rece, cadă de baie, duş, parchet pe jos, balcon, gaze la bucătărie şi vecini în toate punctele cardinale. Scăpau şi de corvoada nesfârşită a măturatului curţii, tăiatului lemnelor de foc, al aprinderii focului în sobă. Cu un calorifer s-a rezolvat totul. Căratul buteliei sau al găleţilor cu apă rămăsese o îndeletnicire pentru proşti, o tristă amintire, la fel şi udatul grădinii sau peticitul acoperişului. Omul nou era gândit doar să se ducă la serviciu ca să muncească pentru partidul unic. 
Doar unii, sătui de muncă înotau împotriva curentului pensionându-se pe caz de boală şi căutând liniştea  finală se dedicau grădinăritului de conjunctură luând în ‘arendă’ câte o parcelă din preajma blocului.
 Un astfel de om era Pârvan nebunul, care după ani grei de muncă în construcţii a ales să–şi trăiască ultimii ani ca grădinar pasionat şi voluntar pe spaţiul verde din faţa blocului. Stătea la parter şi uda zilnic iarba cu un furtun tras direct prin geamul bucătăriei. Lucra şi păzea grădina lui cu crini şi trandafiri agăţători cât era ziua de lungă. Omul umbla mereu neras şi se răstea la copiii care băteau în permanenţă mingea în gangul blocului ce avea un perete comun cu garsoniera lui. De multe ori ceda nervos şi începea să urle isteric sau să înjure ca un birjar, pentru că din peretele gangului mingea mai sărea câteodată în grădina lui plină de flori. Apărea atunci ca păianjenul la pradă şi o confisca. Copiii reclamau acasă absenţa  valorosului obiect de joacă, iar scandalul de recuperare al acestuia de către părinţi începea fără întârziere
 După nişte certuri mai zdravene cu vecinii omul căpătase alt obicei; cu faţa schimonosită ieşea ameninţător cu un cuţit în mână şi tăia mingea cu pricina, după care o arunca piticului speriat urlând cât putea:
Ţi-am spus că aşa o să păteşti, fire-aţi voi ai dracului cu toţii !
Pe atunci şi mingea era minge.... Nu orice părinte îşi permitea să cumpere mereu, ori dacă mai era şi din piele tragedia era completă.  Copilul care venea afară la joacă cu preţiosul obiect era tratat  preferenţial de către ceilalţi, ca nu cumva să se supere şi să plece cu jucăria preferată, deşi acest fapt se petrecea de fiecare dată. 
Aşa că, fie că săreau copiii în grădină, fie că duduiau pereţii de şuturile trase cu putere în pereţii gangului scandalul era asigurat iar reclamaţiile curgeau în dreptul omului care tăia mingii, urla, înjura şi speria şcolarii. Toată lumea era îngrozită, iar săraca nevastă a tiranului, o femeie grasă care abia se putea mişca, încerca mereu din răsputeri, cu o blândeţe angelică să salveze aparenţele şi să liniştească “furtuna” iscată mereu din senin.
 În timp ce Pârvan muncea, lupta, înjura şi păzea grădina cu furtunul şi cuţitul de alţi invadatori, Gibi cu prietenii lui umblau după furat struguri, piersici şi corcoduşe prin împrejurimi. Cel mai greu era la corcoduşe pentru că trebuiau să fure dintr-o livadă  păzită, aflată mai departe  de locul obişnuit de joacă, şi unde paznicul avea o puşcă plină cu gloanţe din sare. De acolo Gibi a scăpat cu tricoul întors în dreptul burţii şi plin de corcodele, dar alergat de un câine şi cu fundul ciuruit de sare. Acreala savuroasă a corcoduşelor devenise amară pentru gibon şi pentru Manole, prietenul său, iar experienţa prea usturătoare, dar aveau doar doisprezece ani şi nu puteau renunţa aşa uşor la plăcerile vieţii. 
Altă dată, ascunşi printre imensele mosoare din lemn înfăşurate în cabluri electrice care zăceau depozitate în curtea unei fabrici din spatele blocului, pufăind ţigările cu filtru Snagov, cumpărate la bucată de la debitul complexului general, au hotărât ca de a doua zi să strângă gaşca lor încredere; pe Cezărică, Marinică şi Mariusică şi să înceapă “culesul” strugurilor din viile blocurilor mai vechi. Erau două zone de mare interes: via cu struguri de masă albi  de la blocul E 11 şi cea cu struguri roşii şi gustoşi de la blocul apărut mai nou în peisaj, Z40. După ce au terminat de pufăit ţigările, au plecat cu grabă dintre mosoare prin gaura gardului pe unde muncitorii fabricii furau nestingheriţi piese şi cabluri electrice şi care devenise intrarea şi ieşirea principală a uzinei.
 La primul bloc vizat, strugurii erau deasupra unei bolte de ţevi şi se agăţau până spre etajul trei al balcoanelor locatarilor, care se puteau servi  direct din vie. 
 După lăsarea serii, gibonul şi ceilalţi maimuţoi stăteau atârnaţi de boltă încercând să se caţere cât mai sus. Locatarii blocului, cadre militare,  nu bănuiau că sunt spionaţi şi prădaţi de nişte copii în timp ce rezolvau liniştiţi treburile casnice uzuale sau se certau cu nevestele. Operaţiunea reuşise perfect. Strugurii aveau boabele mari şi cărnoase  cu gust dulce şi parfumat. Tricourile transformate în traiste erau pline ochi.
 În seara aceea Gibi a ajuns sătul acasă, unde pe masa din sufragerie zăcea un platou plin cu struguri roşii cumpăraţi de tatăl său din piaţă, care însă nu mai prezentau interes.
 A doua zi fotbal. La un şut nefericit mingea de piele a lui Marinică a sărit direct în grădina de flori proaspăt curăţată de buruieni a lui moş Pârvan culcând la pământ trei dintre cei şapte crini aproape înfloriţi şi aliniaţi ca pentru defilare. Omul păianjen a apărut imediat ţinând în dinţi o foarfecă de grădină imensă şi bine ascuţită. Văzând crinii asasinaţi a tăiat mingea în şapte urlând de supărare.
 -  Hai veniţi să o luaţi. Na! V-am spus mereu să vă jucaţi în alt loc fire-aţi voi de derbedei!…
Plângând şi fugind copiii strigau în cor drept răzbunare:
-Pârvan nebunu’ trage cu tunu’ împuşcă raţele şi mănâncă maţele....
Gibi a rămas cu gândul la un crin mare şi aproape înflorit, care  ieşea imediat în evidenţă din multitudinea de flori legate cu aţe. Pe întuneric împreună cu Manole s-au strecurat cu măiestrie driblând sârmele, gardurile şi sforile ţesute de Pârvan ca o pânză de păianjen. 
 Moşul era în casă şi vorbea liniştit cu nevastă-sa.
Tremurând de frică şi încordat la maxim, Gibi reuşi să rupă cu greu crinul imperial. Îi batea inima  atât de tare încât o ţinea cu mâna să nu sară din piept. Târâş pe coate şi genunchi prin pământul  cernut şi săpat ca proaspetele morminte, cu prada imperială în mâini cei doi hoţi căutau cu grabă ieşirea printre sârmele şi gardul viu ce împrejmuiau grădina plină de flori. Perdeaua de trandafiri roşii, proaspeţi, curgea ca o cascadă de sânge peste capetele copiilor protejându-i de ocheadele locatarilor dar mai ales de privirile iscoditoare ale lui Pârvan, care instinctiv supraveghea permanent locul.
 Scăpat din ghearele trandafirilor, Gibi a fugit acasă ducând floarea ca pe un trofeu câştigat cu multă trudă. Era ca o coroană fermecată, ca o cupă a campionilor aflată în braţele  copilului fericit şi absolut vrăjit. 
Crinul a fost aşezat la loc de cinste, într-o vază cu apă, pe masa din sufragerie, unde a rezistat înflorit aproape trei săptămâni, timp în care gibonul a fost permanent fermecat. Apogeul senzaţiilor tari fusese atins. 
Când crinul s-a uscat a fost pus cu grijă în ierbarul şcolii.
............................................................................................................

Pârvan era tot mai supărat, urla şi înjura, până când într-o zi, un microbuz alb cu o cruce roşie pe uşă, escortat de maşina miliţiei a oprit în faţa blocului. 
L-au săltat şi de atunci nimeni nu a mai auzit nimic de el. 
A dispărut subit împreună cu soţia, iar superba şi mult râvnita lui grădină a intrat repede în paragină.
...........................................................................................................
Au trecut de atunci ani şi ani iar la geamul garsonierei lui Pârvan nu a mai apărut nimeni. Între timp, comunismul şi-a arătat limitele utopice şi a fost înlocuit cu mafiocraţia “democrată”, care nu mai este utopie ci realitate. Trandafirii agăţători au dispărut şi ei înroşind pământul reavăn. Grădina cu multe flori, crini şi trandafiri este plină de bălării. Copiii nu mai joacă fotbal, iar peretele gangului zace neatins.  Gardul viu s-a uscat şi el demult, fiind după aceea înlocuit cu unul nou, metalic şi inestetic, cu vîrfuri ameninţătoare si ascuţite, un gard des din sârmă  prin care nici şoarecii nu pot trece. Viile şi pomii fructiferi din împrejurimi  au dispărut uşor şi ele. Nesfârşitul gard sârmos înconjoară  tot cartierul a cărei populaţie îmbătrînită  vrea acum să se mute de la bloc la curte şi din oraş la ţară. 
Gardieni privaţi plătiţi din banii publici au posturi fixe şi sigure. Domnii care stau acum la bloc îi invidiază pe cei care stau la casă.
Speranţa s-a reaprins odată prin luna decembrie’89, după care s-a stins din nou total, lăsându-ne iarăşi orbi în nesfârşita noapte. 
Gibi are  aproape cincizeci de ani şi stă la curte, unde îngrijeşte o grădină cu crini şi trandafiri, cu pomi fructiferi şi viţa de vie. Prietenul lui, din interes, Manole, îi mai face câte o vizită din când în când în funcţie de nevoi. Amândoi au renunţat la fumat iar burţile lor umflate, acoperite de tricouri, sunt pline de bere şi mici. Cară aproape zilnic apă plată cu bidonul de 10 litri de la en-gros, sapă grădina, mătură curtea şi tunde copacii. Umple butelia cu gaz o dată la două luni iar iarna sparge lemne şi face focul în soba de teracotă.
-Bă Manole, am citit undeva că spiritul crinului îi învaţă pe oameni umilinţa şi puritatea. Vezi ce crini frumoşi am în grădină ?
-Florile de crin erau, în heraldica, emblema regalitaţii iar Franţa purta denumirea “Regatul crinilor”, vorbi Manole.
-Da, ştiu, dar în acelaşi timp, floarea de crin era şi semnul osândiţilor la moarte.  Îţi mai aminteşti de nebunul ăla de Pârvan?
- Cum să nu, un om ca ăla nu poţi să-l uiţi aşa uşor. Am auzit că pe vremea regelui simpatiza cu legionarii, şi că după război a fost arestat şi a stat ani buni prin puşcăriile comuniste pentru că a declarat că îl iubeşte pe rege şi coroana regală cu crini, dar prea sănătos nu cred că mai era când a ieşit, că parcă turba când te atigeai de florile lui. Când l-au arestat era învăţător într-un sat, şi toată lumea îl iubea şi îl respecta; familia lui cică era cea mai veche în satul ăla din munţi.
-Abia aştept să înflorească ăsta cel mai mare. Cred că o să aibă flori  o lună de zile. Va fi o bucurie, spuse Gigi mângâind bobocul de crin încă nedesfăcut.

Nişte copii bat de zor o minge de fotbal undeva pe stradă, lovesc cu ea gardul din tablă şi câinele lui Gigi latră încontinuu, reuşind să îşi enerveze stăpânul.
-Bă voi n-aveţi casă, n-aveţi masă? Hai că mă enervează puştii ăştia cordiţi.
La un moment dat, un şut nefericit şi balonul din piele, un Jabulani veritabil, sare în curte rupând doi crini, printre care şi pe cel preferat, care era cel mai îngrijit, săpat şi udat cu multă grijă şi dragoste.
Gibi vede negru în faţa ochilor, sare ca împuşcat şi cu faţa schimonosită de durere pune mâna pe un cuţit, taie Jabulani în  şapte bucăţi, după care iese din curte pe stradă înjurând, alergând ca disperatul şi ameninţând de la distanţă copiii cu pumnul .
Nu după mult timp, o maşină albă a salvării şi maşina poliţiei au apărut gălăgioase pe stradă. 
De atunci Gigi nu a mai fost văzut de nimeni.

După multă vreme de la această întâmplare, prin cartier au apărut printre buruieni şi garduri inestetice de sârmă îndoită, crini imperiali, trandafiri agăţători şi butuci de viţă de v

Gabi C.

Haz de necaz

1. ADUSI DE BARZA.

N-am trait mai bine sau mai rau decat copiii de azi..
Am trait.
Pe noi ne-a adus barza si ne-a asezat, ca pe niste coconi, in vatra cuminteniei si a asteptarii. Am crescut infasati ca sarmalutele, printre gamelele de tabla si olitele de care eram legati la cresa.
Eram frumosi, aveam pampoane rosii prinse-n crestete, sub barbie, de carucioare.
Am supravietuit deochiului si timpului blestemat in care ne-a fost dat sa ne nastem.
Visele noastre, pazite de ochiul pestelui de sticla de pe televizor, erau bantuite de miros de portocala si de baloane de guma "Tipi-Tip"...
Citeam pe ascuns "Elevul Dima dintr-a saptea" si "Boccaccio", iar la vedere "Ciresarii" si Jules Verne. Noi nu ne trimiteam SMS-uri, ne fluieram sa iesim afara. "Mama lu' Cutaaaare. Il lasati pe Cutare afara?"
Baietii isi scriau cu pixul pe tricouri numele fotbalistului preferat.
Jucau fotbal pe terenuri decupate din cartoane, iar fiecare nasture avea un nume. Cei care "driblau" erau la fel de pretiosi ca si o minge "Artex"...
Jucam "Tara, tara , vrem ostasi", "Flori, fete sau baieti" si de-a "v-ati-ascunselea".
Saream elasticul si sotronul desenat cu un ciob de caramida pe asfaltul din fata blocului.

2. RATIA DE FERICIRE.

Singurii nostri roboti erau cei construiti din pachete de tigari lipite.
Aveam papusi fara sex, ca ingerii, si bara de batut covoare de langa bloc, unde fetele faceau "exercitii la paralele", imitand-o pe Nadia Comaneci. Pocneam cu bolovanul capsele adunate in staniolul de la ciocolata chinezeasca si suflam cornete de hartie prin tevi.
Nu aveam Playstation, Nintendo, X box, jocuri video, 99 de canale de televiziune prin cablu, dolby surround, celulare personale, calculatoare, chat pe internet.
Dar aveam prieteni.
Verile noastre aveau miros de brifcor si gust de susan. Ne smulgeam matricolele cusute de pe bratul uniformei si alergam bezmetici, ca fluturii in sticla. Ne balaceam cu picioarele intr-o apa nesfarsita, de pe pontonul nici unei sperante..
Luam "Pepsi" pe sub mana de la cantina partidului si mergeam in fiecare vara in cate o tabara de pionieri. Stateam la cozi, "inaintasii" care tin randul, stateam in
frig, stateam pe intuneric si aveam cartele pt.zahar si ulei. Dar nu stiu cum de s-a intamplat, am reusit, asa copii cum eram, sa ne luam ratia de fericire.
Cate-o portie mica de fiecare, sa ajunga la toata lumea.

3. DESENE..

Noi n-am avut DVD player, ne uitam la diafilme proiectate pe perete.
Acelasi ecran fara plasma, unde, in serile in care se oprea curentul, umbrele mainilor inchipuiau animale la lumina lampii cu gaz.
Jucam "fazanul" si construiam masini si palate din placutele metalice de la "Mecano "
Doar cinci minute pe zi, inainte de telejurnal, ne uitam la "Mihaela si Azorel", alb-negru, si stiam doar ca Donald arata ca ratoiul-jucarie din cauciuc, cu bluza de marinar.
Am supravietuit serialului " Dallas " si-am inventat un joc in care numaram in engleza: "Uan, ciu, sfri / Pamela vrea copii / Si Bobby nu o lasa / ca este prea frumoasa".
Aveam clasoare cu timbre si colectie de surprize cu fotbalisti de la "Turbo ".
Ne jucam de-a printesele (un fel de "real life role play game"), beam apa minerala " Aurora " (un fel de MD de-acum) si mancam inghetata "Polar" (fara inlocuitori).
Ne coloram guma de mestecat cu varfuri de creioane, ca sa creada lumea ca-i straina, si ne umpleam pauzele de scoala cu biscuiti "Voinicel".
Aveam sugativa si pic cu care ne stergeam singuri greselile. Nu luam niciodata "foarte bine" la scoala, dar eram incoronati la fiecare serbare cu coronite uriase din garofite roz...

4. MAJORATE.

N-aveam sali de cinema cu sunet dolby, dar faceam cozi la filme ca sa vedem "Liceeni" sau "Declaratie de dragoste".
Ascultam muzica la maguri si casuri aduse de la rusi si inregistram melodii straine de la "Vocea Americii ".
Noi, unbelievable, n-am avut manele. Si nu ne faceam dedicatii muzicale in direct,
Primeam/trimiteam bilete in care ni se cerea / ceream prietenia.
Noi n-aveam bloguri pe net, completam oracole pline de poze decupate din almanahul "Cinema" si scriam in loc de mail-uri lungi scrisori de dragoste.
Adidasii "originali" aveau trei dungi laterale, iar scurtele evadari, miros de tigara de la polonezi si de nechezol.
Singura casa de moda renumita era solarul de la mare, unde veneau bisnitarii.
Noi nu ne-am dat niciodata beep-uri, aveam la colt de strada telefoane cu fise, cu receptoare prinse-n furca.
Ne faceam majoratele si mixam Depeche Mode si CC Catch cu bluzurile de la Modern Talking.
Eram imperbi si trimbulinzi, fara sa stim prea bine ce inseamna asta.
Eram misto si faini, niciodata cool.

5. RITUAL.

Parintii nostri lucrau in schimburi, unul venea, altul pleca. Pranzul de duminica era o sarbatoare sfanta, pentru ca atunci ne strangeam cu totii in jurul mesei.
N-aveam baby-sitter, n-aveam after-school-uri si nici internet-cafe-uri.
In fiecare dimineata, inainte de a pleca la scoala, inghiteam stoici dumicatii de paine integrala unsa cu unt sarat, din care sareau broboane de apa.
Ne puneam ghiozdanele de carton in spate, bentita elastica pe cap si apoi, ultimul ritual, inainte de a iesi pe usa , cheia agatata de gat.
Pentru cateva secunde, metalul rece ne anchiloza miscarile.
Noi n-am trait mai bine sau mai rau,
Am trait
http://sorstu.multiply.com/