miercuri, 27 ianuarie 2010

Cum vorbesc romanii din America si Canada


"Vorbeste-mi englezeste, taranca proasta"


La un picnic, pe malul unui lac din Ontario, o fetita de zece ani 
striga: "Mama, mama! Am gasit o broasca!". Atentia tuturor (circa 50 
de romani emigrati dupa 1990) este atrasa nu de strigatul copilului, 
ci de replica mamei, o femeie de vreo 30 de ani, imbracata intr-o 
rochie visinie: "Cretino, ti-am spus sa nu mai vorbesti romaneste! Tu 
esti acum canadianca, idioato. Speak English to me, you, stupid 
country-girl (vorbeste-mi englezeste, taranca proasta)!". Petrecerea 
s-a intrerupt pentru cateva momente; muzica a fost oprita, vocile 
coborate, paharele abandonate pe cate un colt de masa. Spusele 
cucoanei i-au surprins pe toti. Stiam ca unii dintre romani, din 
snobism sau pur si simplu din prostie, isi abandoneaza limba materna, 
adoptand engleza ca limba "de familie", in speranta desarta ca vor 
deveni mai degraba "americani". Altii, desi bine intentionati, isi 
"pierd" pana la urma copiii, scapati de sub supravegherea familiei si 
"contaminati" de microbul subtil al asimilarii. Acestea sunt 
problemele nu numai ale romanilor, dar si ale rusilor, sarbilor, 
ungurilor, polonezilor. Scena de pe malul lacului poate fi incadrata, 
totusi, la "specificul romanesc"... Sa-ti indemni fiica sa-si uite 
limba in care i-ai citit povestile copilariei este o ofensa adusa 
chiar tarii de adoptie, cunoscuta fiind politica multiculturalismului, 
pentru care canadienii cheltuiesc sute de milioane de dolari anual. 
Desi atipic, cazul fetitei din Kitchener - Ontario, al carei nume cred 
ca nu are nici o importanta (picnicul avea loc in vara anului 1998), 
deschide cateva intrebari pe care stim ca si le pun multi romani "de 
acasa": cum vorbesc fostii nostri compatrioti de peste Ocean? Cum vom 
vorbi noi, in caz ca vom castiga loteria vizelor? Este limba romana 
"capabila" sa reziste in fata englezei? Este pastrarea limbii o 
chestiune de cultura, de educatie sau de patriotism?
ION LONGIN POPESCU