În decembrie 1989 erau în
funcţiune în Bucureşti 47 mari unităţi grupate în cinci platforme industriale
şi în alte arii. Acestea erau:
FAUR (23 AUGUST) BUCUREŞTI
I. Platforma
industrială 23 august cu: Uzinele 23 august; Republica; Întreprinderea
de Maşini Grele şi Agregate Bucureşti (IMUAB); Întreprinderea de Cabluri şi
Materiale Electroizolante (ICME); Întreprinderea de Materiale de Construcţii
Granitul; Filatura Română de Bumbac; Întreprinderea Optica Română (IOR);
Întreprinderea Electroaparataj; Întreprinderea Policolor.
UZINA VULCAN
II. Platforma
industrială IMGB: Întreprinderea de Maşini Grele Bucureşti (IMGB); O secţie
a Uzinei Vulcan; Centrala Electrică de Termoficare.
IPRS BĂNEASA IERI
IPRS BĂNEASA AZI
III. Platforma
industrială Pipera: Întreprinderea Electronica, Întreprinderea de
Cinescoape; Întreprinderea Conect; Microelectronica; Întreprinderea de
Calculatoare; Fabrica de Elemente pentru Automatizare (FEA); Automatica; IPRS
Băneasa; Institutul de Cercetări pentru Industria Electrotehnică; Institutul de
Cercetări Electronice; Combinatul de Prelucrarea Lemnului Pipera (CPL).
CET VEST,AZI 45%
IV. Platforma
industrială Militari: Întreprinderea de băi, radiatoare, elemente şi
armături sanitare (IREMOAS); Întreprinderea de materiale de construcţii (BCD);
CESAROM; Turbomecanica; Centrala electrică de termoficare (CET Vest).
IAMC OTOPENI
V. Platforma
industrială Băneasa-Otopeni: Întreprinderea de Avioane Bucureşti-Băneasa;
Întreprinderea de piese turnate şi forjate pentru aviaţie; Întreprinderea de
aparate de măsură şi control; Laromet.
TIMPURI NOI
ADESGO
VI. Alte întreprinderi
din Bucureşti: Flamura Roşie; Steaua Roşie (fosta Wolf); Electrotehnica;
Întreprinderea de Maşini Electrice Bucureşti (IMEB); Electromagnetica; Vulcan;
Timpuri Noi (fost Lemaître); Ţesătoria 7 Noiembrie-Dudeşti; Întreprinderea
Textilă Flacăra; Adesgo; Tehnica medicală; Întreprinderea de încălţăminte
Carmen; Uzinele Chimice Române; Atelierele 9 Mai; Uzina Semănătoarea.
*
Privatizare, privatizare,
lichidare
Cu începere din 1990/1991
cuvântul de ordine în economie şi îndeosebi în industrie a fost privatizarea,
prezentată ca un panaceu universal pentru a face unităţile rentabile,
competitive. Privatizarea a alternat cu falimentarea. Noii proprietari au
închis fabricile, utilajul a fost demontat şi vândut ca fier vechi.
Lichidarea industriei s-a
desfăşurat la scara întregii Românii. Astăzi, au mai rămas câteva unităţi
mari (Piteşti, Galaţi, Mangalia etc.), proprietăţi ale unor firme dinafară.
Astăzi, România importă aproape tot: de la chibrituri şi cremă de pantofi, la
articolele de uz casnic cele mai diverse, la produse agroalimentare, şi, până
la utilaje şi maşini complexe.
România a devenit o piaţă
de desfacere a producţiei din alte ţări, din Europa, din China, din Africa.
O inventariere a industriilor
dispărute în anii ‘90, cât şi după 2000, nu a fost efectuată până în prezent.
Socot că nu greşim dacă
evaluăm distrugerea industrială şi economică în general la un procent de 80% la
scara ţării întregi.
Până când o asemenea
recapitulare va fi posibilă, propun să ne oprim asupra Capitalei.
*
Ce şi cât a rămas din cele 47
mari unităţi bucureştene?
Mai există 13 unităţi, reduse
la câte o secţie-două, după cum urmează:
- Filatura românească, azi la 1/3 din
capacitate, se preconizează închiderea şi demolarea.
- Policolor, au rămas două secţii, restul a
fost demontat şi mutat în Bulgaria.
- Centrala electrică de termoficare CET-Sud,
lucrează la 40% din capacitate.
- Combinatul de prelucrare a lemnului Pipera;
sub 30% din producţia 1989; din 3.400 salariaţi, au rămas cca. 600.
- IREMOAS, privatizată pe bucăţi; din 2.800
au rămas cca. 480 salariaţi.
- Întreprinderea de materiale de construcţii (BCO),
40% din capacitate, din 1.600, azi 420 salariaţi.
- CESAROM, 30% din volumul producţiei 1989,
de la 2.300 la 530 salariaţi.
- Centrala electrică de termoficare (CET Vest) maximum
45% din producţia anterioară, de la 2.300 la cca. 1.100 salariaţi.
- Întreprinderea de aparate de măsură şi
control, de la 800 la 400 salariaţi.
- Laromet, de la 1.300 la 450 salariaţi.
- Electromagnetica, mai funcţionează o
secţie; de la 1.700 la 90 salariaţi!
- Adesgo, mai lucrează o secţie (restul
ciorapilor se importă!).
- Semănătoarea, produce acum utilaj agricol
mărunt; de la 2.800 la 400 salariaţi.
*Acapararea terenurilor unde au
fost cândva fabricile
În afara vânzării instalaţiilor
ca fier vechi, a fost şi un motiv direct, imediat, pentru a accelera demontarea
uzinelor din Capitală: acapararea terenurilor situate în
zone foarte potrivite investiţiilor imobiliare. Profiturile au fost
de două ori: odată, prin vânzarea terenurilor la sume ridicate; a doua oară,
prin investiţiile imobiliare în aceste zone unde transportul urban, alimentarea
cu apă, cu electricitate şi căldură erau gata asigurate.
Au fost obţinute profituri
uriaşe în comparaţie cu ce s-ar fi obţinut din funcţionarea în
continuare a unităţilor industriale existente.
Profitul, cât mai ridicat
şi rapid, a fost singurul principiu diriguitor al celor care au demontat totul.
Nevoia ţării de a avea o bază
industrială – la o parte!
Soarta a zeci de mii de
muncitori calificaţi şi specialişti,
tehnicieni, ingineri etc.– nu interesează!
Ceea ce a avut loc în
Bucureşti s-a repetat în toate marile centre ale ţării aşa încât putem
estima că a mai rămas cel mult 20% din capacitatea industrială a României (existentă
în decembrie 1989) şi aceasta proprietate a unor firme din alte ţări.
***
Dacă la această distrugere a
bazei industriale adăugăm:
1- sistemul bancar-financiar
controlat în proporţie de cca. 90% de băncile străine;
2- datoria către FMI şi Banca
Mondială, şi pentru care nu a fost dată o explicaţie veridică, dar care este
scadentă curând;
3- agricultura care nu
este în stare să acopere nevoile populaţiei;
4- privatizările anunţate
cu lozinca vindem tot: CFR Marfă, Oltchim,Electrica
furnizoare, Electrica distribuţie, ELCEN Bucureşti, companiile
energetice Oltenia şi Hunedoara;
5- dacă mai adăugăm cedarea,
pe aproape nimic a zăcămintelor de aur, argint, cupru de la Roşia Montană şi
Roşia Poieni.
Atunci nu e greu de anticipat
că populaţia României se poate aştepta la ce este mai rău. Cât de rău vom
constata în viitor.
***
Să mergem puţin mai departe şi
să ajungem în martie 2013 ! Observăm cu stupoare că cele 5 puncte adăugate de
academicianul Dinu C. Giurescu,la distrugerea bazei industriale,se menţin cu
încăpăţânare şi în actualitatea anului de graţie 2013, ba mai mult putem adăuga
încă vreo 2-3 puncte. Bine a spus Dinu
C. Giurescu “populaţia României se poate aştepta la ce este mai rău. ” Parcă a avut o premoniţie că nu contează cine
guvernează, România tot în jos plonjează !
1- sistemul bancar-financiar
controlat în proporţie de cca. 90% de băncile străine;procentul de 90% este în
vigoare şi astăzi !!!
2- datoria către FMI şi
Banca Mondială, şi pentru care nu a fost dată o explicaţie veridică, dar care
este scadentă curând + o nouă datorie la FMI cu o explicaţie mai mult
decât hilară (garanţie pentru investitorii străini,care vor da năvală să
investească în România) ? 3- agricultura care nu este în stare să acopere
nevoile populaţiei; nu s-a schimbat nimic din mai 2012 până astăzi !
4- privatizările anunţate
cu lozinca vindem tot: CFR Marfă, Oltchim, Electrica furnizoare, Electrica distribuţie, ELCEN
Bucureşti, companiile energetice Oltenia şi Hunedoara; ce au
hotărât vechii guvernanţi au hotărât şi noii guvernanţi.
5- dacă mai adăugăm cedarea,
pe aproape nimic a zăcămintelor de aur, argint, cupru de la Roşia Montană şi
Roşia Poieni +undă verde exploatării gazelor de şist (CHEVRON să
trăiască,restul pot să moară);
+6- înmulţirea taxelor ca
ciupercile după ploaie;
+7- ignorarea dorinţelor
şi nevoilor poporului .
+8- şomajul
creşte,sărăcia se adânceşte;
+9- promisiunile
electorale cu “VINOVAŢII VOR FI ASPRU PEDEPSIŢI” , “NOI VOM RESPECTA
LEGEA” s-au transformat într-o COABITARE ARMONIOASĂ CU DUŞMANII ROMÂNIEI.