marți, 13 august 2013

Paraziţii



În decembrie 1989 erau în funcţiune în Bucureşti 47 mari unităţi grupate în cinci platforme industriale şi în alte arii. Acestea erau: 


FAUR (23 AUGUST) BUCUREŞTI
I. Platforma industrială 23 august cu: Uzinele 23 august; Republica; Întreprinderea de Maşini Grele şi Agregate Bucureşti (IMUAB); Întreprinderea de Cabluri şi Materiale Electroizolante (ICME); Întreprinderea de Materiale de Construcţii Granitul; Filatura Română de Bumbac; Întreprinderea Optica Română (IOR); Întreprinderea Electroaparataj; Întreprinderea Policolor.
UZINA VULCAN
II. Platforma industrială IMGB: Întreprinderea de Maşini Grele Bucureşti (IMGB); O secţie a Uzinei Vulcan; Centrala Electrică de Termoficare.
IPRS BĂNEASA IERI
IPRS BĂNEASA AZI
III. Platforma industrială Pipera: Întreprinderea Electronica, Întreprinderea de Cinescoape; Întreprinderea Conect; Microelectronica; Întreprinderea de Calculatoare; Fabrica de Elemente pentru Automatizare (FEA); Automatica; IPRS Băneasa; Institutul de Cercetări pentru Industria Electrotehnică; Institutul de Cercetări Electronice; Combinatul de Prelucrarea Lemnului Pipera (CPL).
CET VEST,AZI 45%

IV. Platforma industrială Militari: Întreprinderea de băi, radiatoare, elemente şi armături sanitare (IREMOAS); Întreprinderea de materiale de construcţii (BCD); CESAROM; Turbomecanica; Centrala electrică de termoficare (CET Vest).
IAMC OTOPENI

V. Platforma industrială Băneasa-Otopeni: Întreprinderea de Avioane Bucureşti-Băneasa; Întreprinderea de piese turnate şi forjate pentru aviaţie; Întreprinderea de aparate de măsură şi control; Laromet.
TIMPURI NOI

ADESGO
VI. Alte întreprinderi din Bucureşti: Flamura Roşie; Steaua Roşie (fosta Wolf); Electrotehnica; Întreprinderea de Maşini Electrice Bucureşti (IMEB); Electromagnetica; Vulcan; Timpuri Noi (fost Lemaître); Ţesătoria 7 Noiembrie-Dudeşti; Întreprinderea Textilă Flacăra; Adesgo; Tehnica medicală; Întreprinderea de încălţăminte Carmen; Uzinele Chimice Române; Atelierele 9 Mai; Uzina Semănătoarea.
*
Privatizare, privatizare, lichidare
Cu începere din 1990/1991 cuvântul de ordine în economie şi îndeosebi în industrie a fost privatizarea, prezentată ca un panaceu universal pentru a face unităţile rentabile, competitive. Privatizarea a alternat cu falimentarea. Noii proprietari au închis fabricile, utilajul a fost demontat şi vândut ca fier vechi.
Lichidarea industriei s-a desfăşurat la scara întregii Românii. Astăzi, au mai rămas câteva unităţi mari (Piteşti, Galaţi, Mangalia etc.), proprietăţi ale unor firme dinafară. Astăzi, România importă aproape tot: de la chibrituri şi cremă de pantofi, la articolele de uz casnic cele mai diverse, la produse agroalimentare, şi, până la utilaje şi maşini complexe.
România a devenit o piaţă de desfacere a producţiei din alte ţări, din Europa, din China, din Africa.
O inventariere a industriilor dispărute în anii ‘90, cât şi după 2000, nu a fost efectuată până în prezent.
Socot că nu greşim dacă evaluăm distrugerea industrială şi economică în general la un procent de 80% la scara ţării întregi.
Până când o asemenea recapitulare va fi posibilă, propun să ne oprim asupra Capitalei.
*
Ce şi cât a rămas din cele 47 mari unităţi bucureştene?
Mai există 13 unităţi, reduse la câte o secţie-două, după cum urmează:
  1. Filatura românească, azi la 1/3 din capacitate, se preconizează închiderea şi demolarea.
  2. Policolor, au rămas două secţii, restul a fost demontat şi mutat în Bulgaria.
  3. Centrala electrică de termoficare CET-Sud, lucrează la 40% din capacitate.
  4. Combinatul de prelucrare a lemnului Pipera; sub 30% din producţia 1989; din 3.400 salariaţi, au rămas cca. 600.
  5. IREMOAS, privatizată pe bucăţi; din 2.800 au rămas cca. 480 salariaţi.
  6. Întreprinderea de materiale de construcţii (BCO), 40% din capacitate, din 1.600, azi 420 salariaţi.
  7. CESAROM, 30% din volumul producţiei 1989, de la 2.300 la 530 salariaţi.
  8. Centrala electrică de termoficare (CET Vest) maximum 45% din producţia anterioară, de la 2.300 la cca. 1.100 salariaţi.
  9. Întreprinderea de aparate de măsură şi control, de la 800 la 400 salariaţi.
  10. Laromet, de la 1.300 la 450 salariaţi.
  11. Electromagnetica, mai funcţionează o secţie; de la 1.700 la 90 salariaţi!
  12. Adesgo, mai lucrează o secţie (restul ciorapilor se importă!).
  13. Semănătoarea, produce acum utilaj agricol mărunt; de la 2.800 la 400 salariaţi.
*Acapararea terenurilor unde au fost cândva fabricile
În afara vânzării instalaţiilor ca fier vechi, a fost şi un motiv direct, imediat, pentru a accelera demontarea uzinelor din Capitală: acapararea terenurilor situate în zone foarte potrivite investiţiilor imobiliare. Profiturile au fost de două ori: odată, prin vânzarea terenurilor la sume ridicate; a doua oară, prin investiţiile imobiliare în aceste zone unde transportul urban, alimentarea cu apă, cu electricitate şi căldură erau gata asigurate.
Au fost obţinute profituri uriaşe în comparaţie cu ce s-ar fi obţinut din funcţionarea în continuare a unităţilor industriale existente.
Profitul, cât mai ridicat şi rapid, a fost singurul principiu diriguitor al celor care au demontat totul.
Nevoia ţării de a avea o bază industrială – la o parte!
Soarta a zeci de mii de muncitori calificaţi şi specialişti, tehnicieni, ingineri etc.– nu interesează!
Ceea ce a avut loc în Bucureşti s-a repetat în toate marile centre ale ţării aşa încât putem estima că a mai rămas cel mult 20% din capacitatea industrială a României (existentă în decembrie 1989) şi aceasta proprietate a unor firme din alte ţări.
***
Dacă la această distrugere a bazei industriale adăugăm:
1- sistemul bancar-financiar controlat în proporţie de cca. 90% de băncile străine;
2- datoria către FMI şi Banca Mondială, şi pentru care nu a fost dată o explicaţie veridică, dar care este scadentă curând;
3- agricultura care nu este în stare să acopere nevoile populaţiei;
4- privatizările anunţate cu lozinca vindem tot: CFR Marfă, Oltchim,Electrica furnizoare, Electrica distribuţie, ELCEN Bucureşti, companiile energetice Oltenia şi Hunedoara;
5- dacă mai adăugăm cedarea, pe aproape nimic a zăcămintelor de aur, argint, cupru de la Roşia Montană şi Roşia Poieni.
Atunci nu e greu de anticipat că populaţia României se poate aştepta la ce este mai rău. Cât de rău vom constata în viitor.
***
Să mergem puţin mai departe şi să ajungem în martie 2013 ! Observăm cu stupoare că cele 5 puncte adăugate de academicianul Dinu C. Giurescu,la distrugerea bazei industriale,se menţin cu încăpăţânare şi în actualitatea anului de graţie 2013, ba mai mult putem adăuga încă vreo 2-3 puncte. Bine a spus Dinu C. Giurescu “populaţia României se poate aştepta la ce este mai rău. ” Parcă a avut o premoniţie că nu contează cine guvernează, România tot în jos plonjează !
1- sistemul bancar-financiar controlat în proporţie de cca. 90% de băncile străine;procentul de 90% este în vigoare şi astăzi !!!
2- datoria către FMI şi Banca Mondială, şi pentru care nu a fost dată o explicaţie veridică, dar care este scadentă curând + o nouă datorie la FMI cu o explicaţie mai mult decât hilară (garanţie pentru investitorii străini,care vor da năvală să investească în România) ? 3- agricultura care nu este în stare să acopere nevoile populaţiei; nu s-a schimbat nimic din mai 2012 până astăzi !
4- privatizările anunţate cu lozinca vindem tot: CFR Marfă, Oltchim, Electrica furnizoare, Electrica distribuţie, ELCEN Bucureşti, companiile energetice Oltenia şi Hunedoara; ce au hotărât vechii guvernanţi au hotărât şi noii guvernanţi.
5- dacă mai adăugăm cedarea, pe aproape nimic a zăcămintelor de aur, argint, cupru de la Roşia Montană şi Roşia Poieni +undă verde exploatării gazelor de şist (CHEVRON să trăiască,restul pot să moară);
+6- înmulţirea taxelor ca ciupercile după ploaie;
+7- ignorarea dorinţelor şi nevoilor poporului .
+8- şomajul creşte,sărăcia se adânceşte;
+9- promisiunile electorale cu “VINOVAŢII VOR FI ASPRU PEDEPSIŢI” , “NOI VOM RESPECTA LEGEA” s-au transformat într-o COABITARE ARMONIOASĂ CU DUŞMANII ROMÂNIEI.