duminică, 13 ianuarie 2013

A plecat Monşerul!



In memoriam profesor Ioan Druică Zeletin
Cu multă durere am citit absolut din întâmplare postul unui fost coleg de facultate-ce să mai citeşti de acum decât anunţuri despre stele ce pier.....-o scurtă dar cutremurătoare urare adresată celui care în urmă cu 25 de ani şi mai bine mi-a făcut mai senine zilele, mă făcea să aştept cu nerăbdare cursurile sale: domnul monşer! colegul meu spunea călătorie fericită, maestre!!! Este vorba despre stimatul profesor Ioan Druică Zeletin, profesor de fizică dar în primul rând un mare om. Un orator desăvârşit şi, aş îndrăzni să spun acum, un excelent pedagog. 
Deşi nu eram vreo studentă model, pot spune  acum când timpul a făcut să nu mai conteze asta, mai prezentă la lactobarurile din centrul capitalei decât pe la cursuri, mai mereu alergând 
după scutirile salvatoare de la exmatriculare, era pentru mine un deliciu sa asist la cursurile dumnealui, neapărat împănate cu memorabile şi spumoase replici de spirit. Aş dori să amintesc o întâmplare, poate şi spre luare aminte...era notoriu faptul că domnul profesor, care la fiece frază spunea ...monşer...., avea acel bun obicei de a nu încărca în mod inutil memoria studenţilor şi era suficient ca la examene sa vii cu fiţuici, mai pe scurt să vadă că te ai ostenit să sintetizezi materia. Bun, dar iată că o dată era extrem de supărat şi la examenul din acea dimineaţă le spune candidaţilor pe un ton foarte serios că....azi nu mişcă nimeni! stupoare, disperare, timp de 3 ore nicunul nu îşi ia inima în dinţi să vină la tablă....Monşerul se îndreaptă spre prima bancă şi îi spune băiatului ...ai doar trei încercări!...bietul numără subiectele cu degete febrile, scoate din buzunar...alt subiect!...a doua oară tot aşa, drept pentru care a treia 
oară scoate tot ce avea prin buzunare să aleagă ceea ce îi era necesar...replica maestrului? ai vazut dragă....nu era atât de greu!... 
Da, poate că am uzat cam mult punctele de suspensie, da, poate că sunt melancolică dar nici nu aş putea altcum să fiu când îi urez la rândul meu Drum bun, maestre!...şi cât de mult aş fi dorit să îi mai pot spune 
Să ne trăiţi, magister!
                                                                          Andra

OMUL DE ZĂPADĂ

Materiale folosite: zăpadă din belşug din curte şi de pe stradă, nasturi, mop, cratiţă, morcov. Dacă nu aveţi morcov îi puteţi pune ca nas o şurubelniţă sau o furculiţă cu mânerul roşu.
Când i-am terminat de făcut capul am simţit că a prins viaţă, când i-am conturat gura a început să zâmbească iar atunci când i-am pus ochii m-a privit ştrengăreşte. A ieşit mai înalt decât mine cu un cap. Într-un final mi-a spus că am uitat să îi pun nasul şi că nu poate să miroasă de unde va veni gerul ca să se hrănească cu frig. La final am vrut să îi pun o haină să se încălzească, dar privindu-mă de sus a refuzat certându-mă că de ce, dacă tot l-am făcut acum vreau să îl omor, adică să dea topeala peste el, boala lor incurabilă. Atunci l-am lăsat aşa cum l-a făcut tac-su, în zăpada goală şi i-am urat viaţă lungă, vreme rea, troiene şi mult ger. I-am mai asigurat şi un bodyguard  pentru pază şi protecţie aşa cum reiese din poze, ca să nu mi-l fure cineva de frumos ce este. De deochiat nu îl deoache nimeni că am băut împreună ţuică fiartă şi ni s-a înroşit nasul la amândoi.
Omul meu alb şi curat m-a rugat să transmit la toată lumea în general, dar în special la prietenii mei, să aveţi în 2013 cel mai bun an posibil, multă căldură, soare şi ţuică fiartă din belşug.