duminică, 30 mai 2010

Petrom-Boc...Poc!

Istoria recenta a ciocoilor vechi si noi. Despre tot ce a fost si nu mai este.Articole aparute in presa la vremea respectiva despre păgubiţi şi profitori.Despre tot ce s-a pierdut sau câştigat în urma privatizărilor vechilor uzine sau intreprinderi.Despre privatizari si falimentari suspecte.


Preşedintele Comisiei de Industrii din Cameră, deputatul PSD Iulian Iancu,  pentru MEDIAFAX, că, în ceea ce priveşte privatizarea Petrom, liderul PDL, Emil Boc, este vinovat direct, în timp ce PDL are principala vină pentru "spargerea" sistemului energetic.


"În ce priveşte vinovăţiile la adresa privatizării Petromului, a societăţilor din sistemul de energie electrică, cred că este ultimul subiect depre care domnul Boc poate să vorbească. În ce mă priveşte pe mine şi pe dumnealui, din acest punct de vedere – al privatizării Petrom – dumnealui este vinovat, iar eu nu am absolut nicio vină", a precizat Iancu, într-o declaraţie acordată MEDIAFAX, în replică la acuzaţiile lui Emil Boc privind implicarea sa şi a PSD în semnarea contractelor abuzive în domeniul energiei.
Iancu a arătat că a făcut parte din Ministerul Industriilor, dar că alt secretar de stat s-a ocupat de Petrom. El a subliniat că nu a făcut parte din comisia de privatizare şi nu a avut "nici în clin nici în mânecă" cu privatizarea Petrom.
"În schimb, domnia sa (Emil Boc, n.r.) este vinovat direct, petru că a făcut parte din Parlamentul care a votat legea de privatizare. (Emil Boc, n.r.) a fost liderul grupului parlamentar care a votat această lege. Dar la vremea respectivă nu s-a distins cu niciuna dintre aceste remarci pe care azi le vehiculează, atât legat de preţul ţiţeiului cât şi legat de redeveţă şi alte clauze care ar fi putut la vremea respectivă să-i ofere şansa să aibă o dezbatere publică deschisă", a precizat Iancu.
El a arătat că Emil Boc a avut posibilitatea să găsească o soluţie, de la momentul privatizării Petrom până azi, în condiţiile în care a avut în mână contractul de privatizare şi a văzut evoluţia preţului ţiţeiului, dar nu s-a întâplat nimic în acest sens.
"Din punct de vedere al sistemului energetic, principala vinovăţie, dacă e să căutăm vinovaţi, o are partidul domniei sale (PDL, n.r.), pentru că a spart sistemul energetic. (PDL, n.r.) a spart societăţile din sistemul de gaze, a dispus şi angajat în numele guvernului din 1999-2000 România la aceste privatizări, a promovat, în ce priveşte energia electrică, un sistem în care au împărţit producţia pe tipuri de combustibil, făcând imposibilă concurenţa şi azi oferind posibilitatea unora să beneficieze numai de energia ieftină, iar populaţia de energia cea mai scumă din ţară, creând şi dezvoltând un segment al «băieţilor deştepţi» printre care se află şi colegi de-ai săi (ai liderului PDL, Emil Boc, n.r.)" , a adăugat Iulian Iancu.
Referindu-se la afirmaţiile liderului PDL, Iancu a arătat că Emil Boc nu a înţeles importanţa şi semnificaţia momentului traversat de România, el precizând că o retorică de tipul celei afişate de Emil Boc nu-şi mai are rostul.
"În ce îl priveşte pe domnul Boc, îmi pare rău, dar nu a înţeles deloc semnificaţia acestui moment. Nu mai este momentul unei astfel de retorici. Retorica aceasta nu-şi mai are locul. Este momentul unor soluţii comune, în care toate partidele politice trebuie să depăşească această etapă, a căutării şi găsirii de vinovaţi. Vinovaţii trebuie găsiţi şi penalizaţi, dar acum trebuie să dăm soluţii imediate", a conchis Iancu.
Preşedintele Comisiei de Industrii din Cameră Iulian Iancu (PSD) i-a solicitat, duminică, primului-ministru, Călin Popescu Tăriceanu, să prezinte public o analiză prin care să explice cum e posibil ca ANRE, aflată în subordinea sa, să ia decizii discreţionare, vânzând energie scumpă către populaţie.
În replică, liderul PDL Emil Boc a declarat, într-o conferinţă de presă, că PSD este amnezic, iar Iulian Iancu, fost secretar de stat în Guvernul social-democrat, are un tupeu fără precedent, ieşit din comun.
www.mediafax.ro

Dinu Paturiciu si Rompetrol


De la preluarea Rompetrol in 1998, numele lui Dinu Patriciu a fost legat indisolubil de evolutia companiei. Strategia omului de afaceri a fost sa foloseasca Rompetrol ca punct central al unui holding pe care l-a infiintat in Olanda si care a ajuns sa cuprinda in 2009 peste 20 de companii, cu afaceri de 8,7 miliarde de dolari in 2008.
1974
Se infiinteaza grupul integrat de petrol si gaze Rompetrol, reprezentantul la nivel international al industriei petroliere romanesti in perioada comunista.

1990
Dinu Patriciu, de profesie arhitect, infiinteaza prima firma din Romania, Alpha, cu activitati in domeniul arhitecturii si constructiilor.

1993
Rompetrol se privatizeaza prin metoda MEBO; cifra de afaceri a companiei scade in anii imediat urmatori privatizarii a sub 6 milioane de dolari.

1998
Dinu Patriciu si Sorin Marin preiau Rompetrol, companie cu o cifra de afaceri de 6,6 milioane de dolari si pierderi de 1,5 milioane de dolari.

1999
Rompetrol preia rafinaria Vega Ploiesti. In doar noua luni de la preluare, cifra de afaceri a rafinariei Vega s-a triplat. Sediul central al companiei este mutat in Olanda. Incep discutiile pentru privatizarea Petromidia.

2000
Rompetrol preia Petros - unicul furnizor de servicii la sonda din Romania in acel moment, redenumindu-l Rompetrol Well Services.

2001
Rompetrol Rompetrol semneaza contractul de vanzare-cumparare a Blocului 11 din bazinul Oriente si incepe extractia de titei in Ecuador. E infiintata Rominserv, prima companie de inginerie - constructii si mentenanta pentru industria de petrol si gaze din Romania. Rompetrol deschide Ecomaster, prima companie de servicii ecologice din Romania. Compania isi infiinteaza propria firma de transporturi, Rompetrol Logistics.

2001
FPS si Rompetrol Group BV Rotterdam semneaza contractul de privatizare a combinatului petrochimic Petromidia Navodari (valoarea tranzactiei - 615 milioane de dolari). Petromidia si-a schimbat numele in Rompetrol Rafinare.

2002
Se infiinteaza Rompetrol Bulgaria, care vinde pana in decembrie 2003 circa 15.000 de tone de carburanti, obtinand o cota de piata de 8,9%. OMV Aktiengeselschaft Austria, condusa de Wolfgang Ruttenstorfer, cumpara 25,1% din actiunile Grupului Rompetrol. Sunt deschise subsidiare in Republica Moldova (Rompetrol Moldova) si Bulgaria (Rompetrol Bulgaria).
2003
Rompetrol isi schimba imaginea, adoptand floarea stilizata, in urma unui proces de rebrandare de 1 milion de euro. Rompetrol creeaza retele de depozite angro la Arad, Craiova, Zarnesti, Vatra Dornei, Constanta si Bucuresti-Mogosoaia. Compania desfasoara si un program complex de extindere a retelei de statii de carburanti in Romania, care cuprinde deja peste 100 de benzinarii proprii si peste 150 de statii Partener Rompetrol.

2004
Rompetrol Rafinare este listata la Bursa de Valori Bucuresti. Compania OMV vinde pachetul de 25,1% actiuni Rompetrol catre Rompetrol Holding, obligata fiind de legile concurentei in urma achizitiei companiei Petrom in Romania. Grupul Rompetrol infiinteaza subsidiara Vector Energy AG, cu sediul in Elvetia.

2005
Se infiinteaza Rompetrol Albania si Georgia si se deschide o reprezentanta la Moscova, pentru relatii cu companiile locale. Rompetrol cumpara reteaua franceza de benzinarii Dyneff, cea mai mare retea particulara din Franta, cu o cota de piata de 5% si 226 de benzinarii. Prin aceasta tranzactie, estimata la 100 de milioane de dolari, numarul de benzinarii detinute de Rompetrol creste la circa 550, capacitatile de depozitare se tripleaza, iar Dinu Patriciu isi implineste scopul de a avea depozite la Mediterana, dar si o retea de retail in vestul Europei.

2006
Se infiinteaza Rompetrol Ucraina. Rompetrol Petrochemicals semneaza un contract pentru 14 ani cu compania multinationala Dow Chemical, in baza caruia compania din Romania va produce si livra anual 100.000 de tone de polimeri sub marca Dow. Rompetrol Group Rompetrol preia intreg pachetul de actiuni al grupului francez de retail Dyneff. Rompetrol intra pe piata de GPL, cu o investitie de 20 de milioane de dolari, iar rafinaria Vega incepe sa produca bitum.

2007
AVAS incheie perioada de monitorizare post privatizare a Petromidia. Compania kazaha KazMunaiGaz achizitioneaza 75% din actiunile Rompetrol Group contra sumei de 1,6 miliarde de euro. Rompetrol incepe proiectul terminalului marin Midia, pentru incarcare si descarcare de titei, la 8,7 kilometri in largul Marii Negre, in zona rafinariei Petromidia. Capacitatea maxima de transfer a terminalului va fi de 14 milioane de tone de titei pe an. Proiectul a fost finantat din surse proprii, investitia fiind estimata la peste 90 de milioane de dolari si a fost dat in functiune in acest an.

2008
Rompetrol trece la standardul Euro 5, isi extinde reteaua de GPL auto si incepe constructia unei noi fabrici de hidrogen, investitie estimata la 65 de milioane de dolari. Din grupul Rompetrol sunt vandute divizia imobiliara, dar si compania aeriana Eurojet - cumparata de Dinu Patriciu.

2009
Rompetrol investeste 16 milioane de euro in informatizarea benzinariilor si 10 milioane de euro pentru investitii in noi benzinarii. KazMunaiGaz devine actionar unic al grupului Rompetrol prin achizitia pachetului de 25% ramas in posesia lui Dinu Patriciu.
www.businessmagazin.ro

marți, 25 mai 2010

Vulcan SA si Adriean Videanu

Despre tot ce a fost si nu mai este.Articole aparute in presa la vremea respectiva despre păgubiţi şi profitori.Despre tot ce s-a pierdut sau câştigat în urma privatizărilor vechilor uzine.






Deputatul PD de Teleorman, Adriean Videanu, este acuzat ca a luat in anii ’90, pe nimica toata, terenurile uzinei de stat Vulcan SA, din sectorul 5 al Capitalei n Videanu a cumparat prin firma sa SC Titan Mar SA 12.000 m.p. de teren al uzinei Vulcan, din Calea 13 Septembrie, cu 4 dolari metrul patrat, sustin sursele noastre. Pe piata imobiliara, 1 m.p. de teren in zona respectiva sarea de 50 de dolari n Videanu a vandut activele Vulcan-ului inca din 1996, cand a cumparat zeci de mii de metri de terenuri si cladiri ale uzinei, din Calea 13 Septembrie, la un pret preferential, cu rate pe sase ani, afirma sursele noastre.
Prosperele afaceri ale candidatului PD la Primaria Capitalei, Adriean Videanu, se pare ca s-au construit si de pe urma dezastrului economico-financiar al cunoscutei uzine Vulcan SA, din sectorul 5 al Bucurestiului. Adusa in sapa de lemn de fostii ei directori, incompetenti si de rea-credinta, uzina Vulcan SA a ajuns inglodata in datorii, unele dintre ele fiind si fata de firma deputatului PD de Teleorman, Adriean Videanu, patronul fabricii de marmura Titan Mar SA, spun sursele noastre. Prinsa in latul unor datorii coplesitoare, Vulcan SA a fost "ajutata" sa-si vanda pretioasele terenuri din Calea 13 Septembrie, sectorul 5. Dar nu oricum, ci la preturi preferentiale, de zeci de ori mai mici decat cele care se practicau pe piata imobiliara, desi o firma cu datorii atat de mari ar fi avut tot interesul sa-si vanda cat mai scump activele din patrimoniu, sustin sursele noastre. Vanzarile pe nimica toata au fost un semn clar ca directorii, ca si responsabilii din fostul Fond al Proprietatii Private, care administrau pe atunci societatea, au agreat drumul spre faliment, in scopul de a oferi pe nimica toata bogatiile uzinei unor potentati ai zilei, arata documentele noastre. Devalizarea uzinei s-a declansat dupa ce, in vara anului 1994, Ministerul Industriilor a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate pentru zecile de mii de metri patrati de teren de sub halele si depozitele acesteia. 

Chilipirurile financiare
Un set de documente care ne-a parvenit la redactie releva faptul ca Adriean Videan a reusit in afaceri si prin modul in care a reusit sa cumpere, la preturi de nimic, importantele active ale SC Vulcan SA, care se invecinau cu firma sa Titan Mar, pe care ulterior si-a extins afacerile cu marmura. Videanu e acuzat ca a izbutit sa convinga comisiile de licitatie ale falimentarei Vulcan SA ca este cel mai nimerit sa i se vanda, in conditii preferentiale, insemnate parcele de teren situate in Calea 13 Septembrie - sector 5, precum si cladirile de pe acestea. Astfel, la 15.10.1996, SC Vulcan SA a vandut firmei Titan Mar SA, reprezentata de Adriean Videanu, cladiri de birouri, 500 de metri de cale ferata, hale de vopsitorie, depozite, utilaje, macarale si poduri rulante, precum si terenuri intinse pe mai bine de 2,4 hectare (din care circa 60% erau cu constructii pe ele) contra sumei de 2,25 miliarde lei. Modesta suma, comparativ cu valoarea activelor tranzactiei, nu a fost achitata cu banii jos, ci cu un avans de numai 20%, restul fiind esalonat in 12 rate semestriale, intinse pe perioada iunie 1997-decembrie 2002. Muncitorii de la Vulcan, care au stiut de afacere, au sesizat ca numai din exploatarea obiectivului se puteau achita fara nici un fel de probleme generoasele rate.

4 dolari in loc de 50 per m.p.

Sursele noastre spun ca un an si jumatate mai tarziu, Adriean Videanu, tot prin Titan Mar SA, prin care-si dezvolta afacerile cu marmura, a mai dat o lovitura imobiliara de proportii la SC Vulcan SA, reusind sa cumpere o alta suprafata de 12.396 m.p. de teren a uzinei, din Calea 13 Septembrie, contra infimei sume de 572.812.000 lei. O simpla impartire a pretului achitat (nu in bani, ci printr-o compensare de creante, dupa cum atesta actul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 6756 din 11.12.1998 la notarul public Lidia Seceleanu) la numarul de metri patrati cumparati arata faptul ca pe 1 m.p. s-au platit circa 4 dolari. Aceasta intr-o zona a Capitalei unde 1 m.p. de teren sarea usor pe piata imobiliara de 50 de dolari in anul 1998. Si de aceasta data, ca acoperire legala, la baza avantajoasei tranzactii (pentru deputatul Videanu) a stat o asa-zisa licitatie.

Afacerile profitabile

O a treia lovitura a fost data la inceputul anului 1999, mai spun sursele noastre cand, tot in urma unei licitatii de tipul celor de mai sus, firma de stat SC Vulcan SA i-a mai vandut lui Videanu - Titan Mar o suprafata de 1030 m.p. de teren, tot in Calea 13 Septembrie, plus o cladire post de transformare si depozit de carburant, cu numai 617 milioane lei.
sursa www.fundatia-aleg.ro



Titan-Mar SA, societatea deţinută de soţii Mioriţa şi Adriean Videanu, a funcţionat mult timp pe un teren fost al societăţii Vulcan într-o zonă aproape de inima Bucureştiului. Situat între cartierul Drumul Taberei şi zona Hotelului Marriott, terenul deţinut de familia Videanu s-a tot mărit prin cumpărarea spaţiilor care au fost pentru câţiva ani folosite de diverse societăţi comerciale. 




Platforma industrială Vulcan a devenit uşor-uşor o proprietate exclusivă Titan-Mar SA. Prin decizii ale Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB) sau ale consilierilor locali, dar toate la iniţiativa lui Adriean Videanu, terenul de peste şase hectare deţinut de societatea familiei primarului de la acel moment a devenit o adevărată comoară imobiliară.



PROIECT PENTRU BLOCURI-TURN
Cu putin timp inainte de a parasi postul de edil-sef al Capitalei, Adriean Videanu a vrut sa se asigure ca terenul familiei va creste in ochii investitorilor. In timpul mandatului sau de primar, acesta a lansat ideea construirii mai multor pasaje in Bucuresti. Proiectul, care ar fi costat cat bugetul pe un an al PMB, a prevazut, printre altele, o lucrare megalomanica in zona Razoare.

Adriean Videanu a promovat personal in Consiliul General al Municipiului Bucuresti (CGMB) Planul Urbanistic Zonal (PUZ) "Nod Internodal Razoare - Calea 13 Septembrie". Acesta era primul document necesar pentru demararea investitiei PMB de la Razoare, care i-ar fi ridicat pretul terenului detinut de Titan-Mar. In plus, documentul prevedea pentru terenul familiei Videanu permisiunea de a construi patru blocuri-turn de 17-20 de etaje, in conditiile in care, pana la acest demers al primarului, Titan-Mar detinea doar o platforma industriala.
Adica, limitele de inaltime erau doar pentru cladiri cu doua etaje. Coincidenta insa, de numele primarului Videanu se leaga si demararea proiectului construirii unei linii de metrou care sa plece de la Universitate si sa traverseze cartierul Drumul Taberei. Doua dintre statiile de metrou proiectate sunt situate la marginile cartierului rezidential care era preconizat sa se ridice pe platforma industriala.

Grupul Energetic Tender controleaza 84,82% din compania Vulcan Bucuresti




Actionarul majoritar al companiei Vulcan, Grupul Energetic Tender a subscris integral actiunile emise in vederea majorarii capitalului social, iar in urma subscrierii controleaza 84,82% din capitalul social, potrivit Monitorului Oficial.
Actionarii companiei Vulcan au decis majorarea capitalului social cu suma de 3,930 milioane lei, prin emiterea unui numar de 1,572 milioane de actiuni noi cu valaore nominala de 2,5 lei, potrivit hotararii adunarii generale a actionarilor de la inceputul lui octombrie. Actionarul majoritar a subscris integral emisiunea de titluri noi.
In urma majorarii de capital, Grupul Energetic Tender detine 84,82%, iar Societatea de Investitii Financiare 4 Muntenia, controleaza 9.06%, informeaza NewsIn. Capitalul social al companiei Vulcan este de 58,46 milioane lei.
Totodata, actionarii companiei au decis in luna august majorarea plafonului din Acordul de Garantie pentru doua contracte incheiate cu BancaComerciala Romana, filiala sectorului 5, pana la valoarea de 3,2 milioane euro si respectiv 1,7 milioane euro. Noile plafoane urmeaza sa fie garantate prin scrisori de garantie.
In luna decembrie 2002, Tender S.A. a incheiat cu Autoritatea pentru Privatizarea si Administrarea Patrimoniului Statului (APAPS) un contract de vanzare-cumparare prin care prelua compania Vulcan Bucuresti, care producea componente pentru Centrala de la Cernavoda si care avea ca obiect de activitate productia de generatoare de aburi. Valoarea tranzactiei a fost de 8,4 milioane de euro. APAPS detinea 83,16% din actiunile Vulcan.
Grupul Energetic TENDER S.A. face parte din Tender S.A. si cuprinde Nuclearmontaj SA, Fecne SA, Vulcan SA, Upruc CTR. Compania mama, Tender SA a fost infiintata in 1991. Compania desfasoara activitati de arhitectura, inginerie si servicii de consultanta tehnica legate de acestea.
Ovidiu Tender este actionar majoritar al S.C. Tender S.A. Compania Tender este formata din mai multe grupuri de firme cu activitati in domeniile: industrie, agricultura, prospectiuni geologice, IT, asigurari, mass-media, turism, paza si protectie.    :sursa www.wall-street.ro

Siminel Andrei a dat Tricodava cu 42 mil. euro

Despre tot ce a fost si nu mai este.Articole aparute in presa la vremea respectiva despre păgubiţi şi profitori.Despre tot ce s-a pierdut sau câştigat în urma privatizărilor vechilor uzine.


Fondul de investitii Broadhurst a vandut pentru 42 de milioane de euro fosta fabrica Tricodava din cartierul Drumul Taberei din Capitala, dupa ce la inceputul anului firma Winmarkt Alfa, parte a aceluiasi grup, vanduse un alt teren pe strada Lujerului, pentru 30,6 milioane de euro. Totodata, compania IMS Proprietati, apartinand fondului de investitii Broadhurst, a vandut Primariei pentru 19 mil. euro un imobil pe Soseaua Orhideelor, ca urmare a exproprierilor pentru constructia pasajului Basarab.

Siminel Andrei, unul dintre cei mai activi si redutabili manageri de fonduri de investitii din Romania, a realizat, incepand chiar din primavara trecuta, o serie de tranzactii imobiliare si de active care au insumat cateva sute de milioane de euro, pe o piata romaneasca dominata inca la acea vreme din plin de sentimentul de incredere. Firmele conduse de Siminel au vandut anul trecut active, terenuri si imobile in valoare de peste 325 de milioane de euro, iar exit-urile au continuat si in acest an. Ultima tranzactie este cea de saptamana trecuta, prin care un grup italian va prelua reteaua de magazine Winmarkt, dupa ce fondul de investitii Broadhurst, condus de Andrei, a vandut pe piata Rasdaq participatia de 21,7% la Comvex Constanta, pentru 13,3 milioane de euro. La sfarsitul anului trecut, irlandezii de la CRH au cumparat tot de la Broadhurst producatorul de materiale de constructii Elpreco Craiova, in urma unei tranzactii estimate la aproximativ 75 de milioane de euro. Tot in 2007, compania spaniola Gran Via a achizitionat de la fondul condus de Siminel Andrei, cu 42 de milioane de euro, fosta fabrica Tricodava din cartierul bucurestean Drumul Taberei, pe terenul careia urmeaza sa construiasca 2.100 de apartamente. Broadhurst a vandut si participatia de 50% detinuta in proiectul imobiliar Cotroceni Park, pentru 78,8 milioane de euro, si a scos la vanzare si spatiile comerciale apartinand fostei Romarta, evaluate la 200-250 de milioane de euro. Siminel Andrei nu poate fi banuit de simpla intuitie a miscarii pietei, la baza exit-urilor sale stand, in mod cert, anticiparea evolutiei de pe piata imobiliara din SUA si a extinderii efectelor ei in lume. 


luni, 24 mai 2010

UMEB: Shoppingul a invins strungaria

Despre tot ce a fost si nu mai este.Articole aparute in presa la vremea respectiva despre păgubiţi şi profitori.Despre tot ce s-a pierdut sau câştigat în urma privatizărilor vechilor uzine.




Uzina care punea in miscare toate agregatele electrice din Romania a fost aruncata la gunoi. Intai au concediat oamenii, apoi au smuls utilajele. Munti ruginiti de strunguri si scule troneaza printre bucati de betoane. Uzina care punea in miscare toate agregatele electrice din Romania a fost aruncata la gunoi. Intai au concediat oamenii, apoi au smuls utilajele. Munti ruginiti de strunguri si scule troneaza printre bucati de betoane. Daramaturile sunt vegheate de o armata de paznici, buldozerele trag de ultimele temelii ale Uzinei de Masini Electrice Bucuresti, zisa UMEB. Prin spate, aurolacii sar parleazuri de betoane sa scormoneasca dupa caramizi. In 60 de ani, generatii de "palmasi" au mesterit aici peste o mie de tipuri de motoare electrice pentru tramvaie, trolee, metrou, locomotive, nave, pentru centrala nucleara de la Cernavoda. Din cele 12 hectare de moloz va rasari curand cel mai intins Mall din Capitala. Asa vrea NCH, grupul de americani care a cumparat mai demult uzina. Le-a placut zona: uzina a fost plantata pe Bulevardul Vasile Milea, langa Apaca, loc cu mare vad. Din cei cateva mii de angajati, cati munceau aici inainte de Revolutie, au mai ramas aproape 500. Americanii de la NCH sunt o forta: au cele mai multe spatii comerciale din Romania. Au inghesuit mesterii intr-o hala, restul au ras. In caminul uzinei inca nu au bagat buldozerul. De treizeci de ani acolo sunt cazati cateva zeci de muncitori, dintre cei veniti din provincie sa se faca strungari sau sudori de elita. Cu toata bogatia lor, patronii jinduiesc sa le vanda caministilor camerele mizerabile la pret de garsoniere confortabile.  

Caminul-fantoma
"Tremuram de frica in fiecare zi sa nu ne arunce in strada si pe noi. Directorul a zis ca pana in 2010 nu ne da nimeni afara de aici, dar, daca au daramat ditamai uzina  intr-o luna, ce garantie avem noi ca la noapte nu ne trezim cu mascatii, sa ne goneasca cu tot cu copii?", zice caministul Marian Stan. Au trecut zece ani de cand a venit din Craiova sa se faca sudor la UMEB. La ultimele concedieri a picat si el. Acum s-a facut paznic la o firma si castiga mai mult cu un milion fata de cat ii dadea uzina. Nici cu salarii compensatorii nu s-a ales, fiindca patronii uzinei lucrau istet: la fiecare runda de concedieri dadeau afara maximum 28 de oameni, niciodata 30, sa nu-i  taxeze legea cu "concedieri colective" si sa fie obligati apoi sa le dea si compensatoriile. "In loc de mall mai bine faceau locuinte sociale sau spital, ca nu se supara nimeni, macar era ceva util", sar muncitorii caminului. In douazeci de ani, conducerea UMEB a "renovat" caminul o singura data -  l-a spoit nitel cu var si gata! Peretii stau sa cada, pe hol bucati din zidarie au inceput sa pice singure, sobolanii si-au facut cuib in vechile conducte de apa. Apa rece vine direct de la UMEB si curge numai cand lucreaza muncitorii din hala aia ramasa: adica doar ziua, de luni pana sambata. E apa rea, folosita la facut motoare, zic locatarii. "Cateodata curge neagra pe teava, pe fundul caldarii se face o crusta maronie, cleioasa". Apa calda au numai vara, cand o incalzesc pe geam, in sticle. Oamenii au si uitat ce senzatie ai atunci cand faci un dus. Toata lumea se spala la lighean, gateste la butelie. Spalatoria e o chiuveta subreda, batrana de 20 de ani. Una singura pe etaj. Femeile spala pe rand, asteapta si cate doua ore la coada. Toaleta: o putoare ascutita si roiuri de muste, patru cabine infecte la un etaj, si pentru femei, si pentru barbati, la gramada. Iarna la toaleta e ger ca afara. Toata lumea are soba cu lemne. "Viza de flotant pe adresa asta nu avem. Ca sa ne poata intra copiii in examene ne-am milogit pe la cunostinte sa le faca si lor buletine pe adresa lor", se plange nevasta lui Marian. 

4 milioane, dupa 30 de ani de strungarie
Cand au intrat in camin, oamenii au primit o singura camera, mare, fara hol, fara bucatarie. Cativa, mai harnici, au croit ziduri din carton, le-au zugravit si au transformat camera intr-un apartament minuscul. "Cand am cerut sa cumparam camerele astea, au trimis comisie de la UMEB sa ne evalueze locuintele. Au vazut cateva camere mai aranjate si cei din comisie au zis ca trebuie musai sa ridice pretul, ca, uite, avem apartamente! Dupa ce-mi stransesem niste bani sa-mi aranjez si eu camera, m-am trezit ca evaluatorii pun la vanzare camera mea, de 40 de metri patrati, cu 13.000 de euro. Cica s-o cumpar cu atat, daca o vreau neaparat. N-am atata banet. Am albit la UMEB, dar dupa 30 de ani de munca iau in mana 4 milioane jumate! Pe vremea lui Ceausescu luam si 5.000 pe luna", spune strungarul Vasile. "Pana sa transform camera era un chin cu copiii: cand ne dezbracam trebuia sa-i dam afara, pe hol, baie puteam sa ne facem numai cand erau ei plecati la scoala... ". Caminul este asezat in spatele singurei hale nedaramate, unde patronul i-a inghesuit pe ultimii muncitori. Un mester s-a oprit sa rasufle langa hala: "De 40 de ani robotesc in uzina. Nu rezisti atat decat daca ai putere sa tragi ca un bou. Cand am venit eu, era director aici nepotul lui Gheorghiu Dej. Aici au lucrat oameni priceputi, cine pleca de tanar de aici ajungea om de elita pe la alte fabrici. Au daramat ei acum, dar comenzi sunt in continuare, si mana asta de oameni care au mai ramas fac niste motoare excelente. Colo, in custile alea, sunt motoarele gemene ale alora de la Cernavoda, am lucrat pentru finlandezi si pentru francezi. Ne-au cerut motoare pentru avioane. Francezii au fost foarte multumiti: au zis ca au incercat sa faca motoare de-astea in toata Europa, dar n-au reusit nicaieri. Dintre toate natiile, numai noi, cei de la UMEB, am reusim sa facem asa ceva. Francezilor nu le-a venit sa creada la inceput, au facut si proba, sa se convinga. N-aveau cum sa nu fie ale noastre cele mai bune, fiindca am ramas cam singurii din Europa care lucreaza manual". 

Iuliana Nistor, PR-ul uzinei, ne-a spus convinsa ca  "asta e trendul", pana in 2010 industria trebuie sa se mute la marginea orasului, nici in Occident nu mai gasesti fabrici in inima oraselor. Insa nu stie sigur daca hala ramasa nu va fi si ea demolata.: sursa www.gandul.info/


Uzina Republica, scoasă la licitaţie

Despre tot ce a fost si nu mai este.Articole aparute in presa la vremea respectiva despre păgubiţi şi profitori.Despre tot ce s-a pierdut sau câştigat în urma privatizărilor vechilor uzine.


Lichidatorul uzinei Republica, RVA Insolvency Specialists, a organizat pe 31 martie o licitaţie cu strigare pentru vânzarea activelor imobiliare ale fabricii din Bucureşti, printre care un teren de 25,8 hectare şi 133 de construcţii industriale, la un preţ minim de 48,5 milioane euro, fără TVA. Republica, aflată în procedură de faliment de şase ani, are datorii totale de 62 milioane euro, din care 36 milioane euro către Ministerul Finanţelor Publice, scrie Mediafax.



Licitarea activelor imobiliare ale fabricii Uzina Republica, anulata din lipsa de ofertanti





Licitatia prin care activele imobiliare ale fabricii Republica ar fi trebuit sa fie vandute pentru minimum 48 de milioane de euro a fost anulata din lipsa de solicitanti, a declarat, miercuri, in exclusivitate pentru Agerpres, directorul executiv al lichidatorului RVA Insolvency Specialists, Nicolae Teodor.
"Este adevarat ca in aceasta dimineata (miercuri - n.r.), la ora 11.00, era programata licitatia prin care se puneau in vanzare activele uzinei Republica. Din pacate, pana la aceasta ora, nu s-a achizitionat niciun caiet de sarcini, deci actiunea nu va avea loc, asa cum fusese stabilit. Ca urmare, se va intocmi un proces verbal in care se va preciza acest lucru", a afirmat Nicolae.

Acesta a adaugat ca, in urma acestei situatii, licitatia cu strigare se va relua saptamana viitoare, in ziua de miercuri.

"Licitatia va fi reprogramata miercurea viitoare (7 aprilie - n.r.) si tot asa timp de maximum patru sesiuni. Daca nici dupa ultima tentativa nu se vand activele, se va convoca Adunarea Creditorilor, in care majoritar este Ministerul Finantelor Publice, pentru a se lua o decizie", a explicat reprezentantul RVA Insolvency Specialists.

Intrebat care este valoarea datoriilor acumulate de Uzina Republica si cum sunt acestea alocate, Nicolae Teodor a precizat ca este vorba despre o suma de peste 60 de milioane
de euro.

"Datoriile uzinei depasesc 60 milioane de euro, din care 36 de milioane euro sunt numai catre Ministerul Finantelor", a subliniat directorul societatii lichidatoare.

Potrivit anuntului de licitatie, in cadrul sesiunilor programate in urmatoarele patru saptamani, se va incerca vinderea unui teren in suprafata totala de 258.469,69 de metri patrati, din care in indiviziune 9.172,69 de metri patrati, evaluat la circa 39,8 milioane euro, toate aflate pe terenul Uzinei Republica.

De asemenea, pe lista se afla 133 de constructii-cladiri industriale cu o suprafata ocupata la sol de aproape 78.000 de metri patrati.

Activul, compus din teren in suprafata de 258.469,69 mp, impreuna cu cele 133 constructii - cladiri industriale este evaluat la 48.532.442,01 euro, plus TVA, in conditiile Legii.

Inscrierea la licitatie are loc cu cel putin 24 ore inainte de ora de incepere a licitatiei prin depunerea tuturor documentelor prevazute in Regulamentul de organizare al licitatiei.

Pretul caietului de sarcini este de 4.000 lei, plus TVA, iar garantia de participare este in valoare de 10 la suta din pretul initial de strigare.

Uzina Republica a fost vanduta in anul 2003 unui consortiu format din firmele Moody-Rom Trading Romania, Moody International Trading-SUA, OOO Temerso-Rusia si ZAO Compania Temerso-Rusia, pentru suma de 1,9 milioane euro, insa investitorul nu si-a indeplinit angajamentele financiare. Uzina a functionat doar trei luni dupa data semnarii contractului de privatizare.

Un an mai tarziu, in luna noiembrie, Tribunalul Bucuresti a admis cererea lichidatorului de anulare a contractului de privatizare, astfel ca statul a redevenit proprietarul societatii. sursa :capitalul.ro

duminică, 23 mai 2010

Afaceri pe seama saracilor la Faur SA


Despre tot ce a fost si nu mai este.Articole aparute in presa la vremea respectiva despre păgubiţi şi profitori.Despre tot ce s-a pierdut sau câştigat în urma privatizărilor vechilor uzine.

Dupa ce s-au vazut stapâni peste Faur SA, noii proprietari s-au gândit ca un ban în plus nu strica, asa ca au purces fara nici o remuscare la introducerea în patrimoniul societatii a doua camine de nefamilisti. Asta desi exista o hotarâre a Consiliului de Administratie al societatii, prin care locuintele urmau sa fie vândute catre locatari. Miscarea fratilor Cristescu s-a dovedit una inspirata, în conditiile în care, în prezent, cele doua blocuri le pot aduce în conturi aproape un milion de euro.
Caminele de nefamilisti sunt situate pe Bulevardul Basarabia, lânga Stadionul National, la cîteva minute de mers cu masina de piata Alba Iulia.
La doua luni dupa semnarea contractului de privatizare, pe 20 februarie 2004, Consiliul de Administratie al Faur SA stabilea, prin decizia nr. 201, vânzarea garsonierelor confort III catre chiriasi. Potrivit unor surse care au participat la sedinta respectiva, un membru al CA a afirmat ca „nu o sa moara fratii Cristescu pentru niste apartamente“. Pe 15 iunie 2004, Mircea Ursache, înlocuitorul lui Ovidiu Musetescu (cel care semnase contractul de privatizare al FAUR SA) la conducerea Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului, a aprobat si el „vânzarea cu plata integrala, camera cu camera, a caminelor de nefamilisti nr. 1 si 2 din Bucuresti, Bulevardul Basarabia nr. 47, sector 2, catre chiriasii acestora“. Cum-necum, cele doua camine se afla acum în patrimoniul societatii Faur SA, a carei conducere a trecut la fapte.
400 de euro/mp
Contractele de închiriere ale celor aproape 500 de locatari au expirat în iunie 2005, iar actuala conducere a societatii a decis sa nu le mai prelungeasca. Asa ca locuintele au fost scoase la vânzare, locatarii având drept de preemptiune asupra garsonierelor pe o pe-rioada de 30 de zile. Toate bune pâna acum, numai ca Faur SA a angajat între timp o societate de evaluare, pentru a stabili valoarea de piata a locuintelor. Aici apare surpriza pentru locatari: pretul de vânzare este de 7.000-8.000 de euro pentru fiecare dintre cele pes-te 100 de camere.
Costul pare mic avand in vedere ce se întâmpla pe piata imobiliara din Bucuresti, dar trebuie mentionat ca suprafata unei camere este de circa 20 de metri patrati, iar grupurile sanitare sunt comune.
În plus, blocurile sunt construite prin 1968. Surse din uzina sustin ca nici la acea vreme autoritatile comuniste nu au dat bani pentru constructia blocurilor, care au fost pâna la urma finalizate cu fondurile sindicalistilor din fosta intreprindere 23 August. Daca înmultim numarul de camere cu pretul pe garsoniera, rezulta o frumoasa afacere imobiliara: cumperi de la stat 65 de hectare de teren, cladiri, hale industriale, doua camine, un bloc-turn si un complex sportiv cu 3,5 milioane euro si scoti - doar din locuintele nefamilistilor - un milion de euro.
Caministii ofera maximum 250 de euro
Locatarii celor doua camine nu se arata însa dispusi sa achite mai mult de 10 milioane de lei pe locuinta. Deocamdata, prin neplata utilitatilor, în contul Faur SA s-au acumulat datorii de 3,5 miliarde lei vechi, fara sa mai socotim chiria, care nu este nici ea platita. „Sunt si oameni amarâti acolo, dar cu ce suntem noi de vina? De ce sa plateasca Faur?“, se întreaba directorul general executiv al societatii, Aurel Bâlu. De mentionat ca, din peste 400 de locatari, doar 19 mai lucreaza în prezent la Faur.
Vom fi chiar mai putin decat am fost!
Mandria economiei comuniste, intreprinderea 23 August, a fost cumparata, cu doua zile inaintea Craciunului din 2003, de un grup de firme controlat de fratii Cristescu, care a fost, de altfel, singurul ofertant la licitatia lansata de APAPS. La decizia de privatizare nu au contat nici faptul ca in perioada interbelica uzinele Malaxa erau cotate drept unul dintre concernele industriale de prima marime din Europa si nici ca in 1989 aici lucrau 21.000 de oameni, asa ca pretul de vanzare a fost stabilit rapid, in mai putin de o luna, la 3,5 milioane euro. Dupa privatizare, noua conducere a vandut masiv utilajele de mare capacitate, unele unicat in Romania, dar si fierul vechi din stocurile uzinei. Doar in contul a zece dintre utilajele vandute noii proprietari au incasat aproape intreaga suma platita pentru Faur SA.
14 Ianuarie 2006
Saptamana Financiara


Despre cum a fost furat statul 

Ca sa citam un parlamentar al Romaniei, privatizarea SC FAUR SA (fosta intreprindere 23 August) este unul dintre ?tunurile? date de fostii guvernant i in folosul oamenilor de afaceri timisoreni Marius si Emil Cristescu. Desi a fost subiect de presa - ATAC a dezvaluit in premiera afacerea si actorii ei -, privatizarea FAUR nu a fost luata la puricat de catre organele competente alte statului, desi ea s-a finalizat la un pret ridicol, mult mai mic decat valoarea terenului Bazei Sportive a societatii. Detaliile dubioasei afaceri Aceasta privatizare este suspecta pentru ca in ea au intrat la inceput, ala- turi de fratii Cristescu, doi importanti oameni de afaceri, si ei ocupantii unor locuri fruntase din Top 300 Capital. Asta pentru ca una dintre conditiile pe care trebuiau sa le indeplineasca participant ii la privatizare era aceea la cifra de afaceri de minimum 120 de milioane de dolari realizata pe anul anterior. Oferta a fost depusa de Bega Timi- soara (firma fratilor Cristescu), dar si de Laminate SA Bucuresti, Relco SA si Astra Romana SA Ploiesti. Imediat dupa ce a achizitionat FAUR, acest consortiu de firme s-a topit, in afacere ramanand doar BegaCom SA Timi- soara si SC BEGA UPSOM SA Ocna Mures, legata tot de fratii Cristescu. Asa au ajuns cunoscutii afaceristi timisoreni, campioni ai business-urilor cu statul, sa detina 97,97% din patrimoniul SC FAUR SA. Privatizarea s-a facut in conditii mai mult decat suspecte, existand un singur ofertant si o negociere directa. In plus, pretul negociat pentru pachetul de 91,91% din actiunile FAUR a fost unul extrem de mic: 3,5 milioane de euro. Privatizare in 24 de zile Fratii Cristescu au mai batut un record dupa cel al achizitionarii unei uzine la pretul unui teren: afacerea s-a incheiat in 24 de zile. Prin aceasta privatizare nu s-a obtinut, asa cum a sustinut AVAS, un parc industrial ultramodern. In plus, investitiile pe care le-a impus reprezentantul statului sunt de rasul copiilor: 50.000 de euro pentru protectia mediului si 160.000 de euro pentru investit ii de dezvoltare. Contractul din partea statului roman a fost semnat de Ovidiu Musetescu, cel care nu mai vine la sedintele Parlamentului Romaniei, pentru a nu fi luat la intrebari despre privatizarile dubioase. In plus, asa cum presa a scris pe larg in urma cu aproximativ un an, dupa ce s-au vazut stapani peste FAUR SA, noii proprietari s-au gandit sa mai scoata un milion de euro prin introducerea in patrimoniul societatii a doua camine de nefamilisti. Asta in conditiile in care exista o hotarare a Consiliului de Administrat ie, care stipula foarte clar ca locuint ele urmau sa fie vandute catre locatari. Despre afacerile fratiilor Cristescu, cei care au inceput sa se imbogat easca ViNZAND BENZINA IN PERIOADA EMBARGOULUI IMPUS IUGOSLAVIEI, ziarul nostru va mai scrie. Noi ne-am facut datoria de a informa cititorii despre acesti afaceristi controversati si despre afacerile lor cu statul. Poate ca si organele statului vor lua la puricat aceasta privatizare, care miroase a parfum de coruptie.


Autor: ANTON VLAD | Sursa: ATAC


Razboiul gazelor de pe platforma Faur


» Pentru ca la privatizare au primit la pachet reteaua de distributie, fratii Cristescu impun taxe sau ii debranseaza pe ceilalti proprietari din zona.

» Administratorul parcului industrial le-a propus celor avizati un protocol considerat in afara legislatiei de catre ANRE.

» Asociatia investitorilor sustine ca fratii Cristescu ii sicaneaza de cinci ani pentru a le cumpara imobilele la jumatate de pret.

Din noiembrie pana acum, societatea Faur SA a debransat 19 firme de la reteaua de gaze de pe platforma industriala, pe motiv ca nu are licenta de distributie. Numai ca debransarile au afectat majoritatea membrilor din Asociatia Investitorilor din incinta Faur (24 de proprietari de cladiri) cu care patronatul se afla in conflict din 2004. Scandal pornit in primele luni dupa privatizarea care le-a adus fratilor Emil si Marius Cristescu peste 60 de hectare din fosta platforma industriala 23 August. Cei debransati sustin ca in spatele sicanelor cu care se confrunta de ani de zile se afla dorinta patronatului de a cumpara toate terenurile din incinta la jumatate de pret.

Conflict deschis de la privatizare
Situatia nu ar fi degenerat in zecile de infatisari in instanta daca la privatizarea facuta pe vremea lui Ovidiu Musetescu nu ar fi fost trecute in proprietatea fratilor Cristescu si retelele de distributie: apa, canal, electricitate si gaze.
Poveste care s-a repetat insa la fiecare privatizare ce a avut loc prin metoda "parcurilor industriale". Ceea ce a dat mana libera cumparatorilor sa impuna preturi si taxe celor ce au cumparat terenurile si cladirile din incinta inainte de licitatia AVAS. Astfel, cei care au privatizat aceste companii de la AVAS au inceput sa impuna taxe pe intrarea pe poarta, de amenajare, de intretinere etc.
In acest conflict a intervenit ca tert ANRE (Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei), care a fost invitata sa-si precizeze pozitia fata de un protocol inaintat de Faur celor "captivi" pe platforma industriala. "Acest protocol nu poate fi incadrat in nici una dintre solutiile recomandate de ANRE prin adresa din 16 ianuarie, SC Pro Faur Invest SA realizand un document in neconcordanta cu legislatia specifica sectorului gazelor naturale. (…) In cadrul proiectului de protocol se face referire la reglementari abrogate", a mai precizat directorul general al Autoritatii, Sorin Bulagea, pentru membrii Asociatiei Investitorilor de pe Platforma Faur.

Licenta fara verificare tehnica
ANRE ne-a confirmat ca societatea Faur SA a distribuit ilegal gaze naturale, motiv pentru care a fost amendata cu 500 milioane lei vechi, dar cu posibilitatea de a achita jumatate din suma in 24 de ore. Autoritatea a licentiat firma Pro Faur SA pentru a putea furniza gaze celor de pe platforma, dar procesul de perfectare a noilor contracte a fost blocat de neintelegerile dintre parti. Mai precis, pretul pe care compania fratilor Cristescu vrea sa-l impuna firmelor de pe fostul Complex 23 August. ANRE ne-a subliniat acest aspect, dar si faptul ca licenta a fost acordata fara ca Distrigaz Sud sa emita documentul privind starea tehnica a instalatiei de utilizare si care se poate dovedi un real pericol.

"Am pierdut aproape un milion de euro"
Presedintele asociatiei investitorilor, Stejarel Rosu, ne-a declarat ca pierderile cauzate de intreruperea gazului sunt undeva intre 800.000 si 1.000.000 de euro. "Avem utilaje care pornesc doar la o anumita temperatura, iar oamenii nu pot lucra in frig. Ca urmare a acestor aspecte, am pierdut contracte, am scazut productia si timpul de lucru, iar pierderile sunt importante, chiar daca asociatia noastra este puternica si a avut o cifra de afaceri de 185 milioane euro pe anul bugetar incheiat", a afirmat presedintele Stejarel Rosu, care a punctat ca mai toate solicitarile facute catre autoritati nu au un raspuns clar si ca singura cale de negociere cu patronii platformei se poarta in justitie.

Reactia "Pro Faur": "Comentam mai tarziu"
Directorul general Mariana Hristea ne-a confirmat doar telefonic ca a inceput debransarea firmelor de pe fosta platforma 23 August, pe motiv ca ANR a amendat societatea cu 250 milioane lei vechi pentru ca nu are autorizatie de distribuitor. Managerul a refuzat sa precizeze cum este posibila situatia bizara in care unele firme primesc gaz, iar altele nu. Hristea a promis detalii in trei saptamani. Intalnire care nu a mai fost posibila din cauza programului prea incarcat al directorului Hristea.

» De la 23 August la fratii Cristescu
In 2003, APAPS (Autoritatea pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului) – actuala AVAS – a decis privatizarea platformei Faur (fosta Malaxa, apoi 23 August), cu dorinta clara de a transforma locul intr-un parc industrial. Caietul de sarcini a prevazut o cifra de afaceri uriasa la acea vreme, iar singurul care a reusit sa treaca baremul a fost consortiul format din societatile Begacom – fratii Cristescu, Relco – Nicolae Badea, Rafinaria Astra Romana – Ioan Niculae si Laminate – Fathi Taher. In scurt timp, toate actiunile cumparate pentru trei milioane euro au intrat in posesia fratilor Cristescu. Din 2004 pana in prezent, anuntatul parc industrial a ramas doar un proiect pe hartie, renumit doar pentru scandalurile in justitie dintre actionarii majoritari ai platformei si asociatia investitorilor.

sursa:http://www.romanialibera.ro/















Muncitorii de la "23 August" aşteptau îngroziţi privatizarea


Despre tot ce a fost si nu mai este.Articole aparute in presa la vremea respectiva despre păgubiţi şi profitori.Despre tot ce s-a pierdut sau câştigat în urma privatizărilor vechilor uzine.

Primele măsuri concrete de tranziţie spre economia de piaţă, adoptate în primăvara anului 1990, au provocat rumoare printre muncitorii României. Până la căderea comunismului, despre şomaj citiseră doar în manuale de istorie şi în articolele de propagandă din Scînteia, care "înfierau" capitalismul. Acum, fantoma şomajului bântuia halele de producţie ale fabricilor în care lucrau de-o viaţă.


La fosta Uzină "23 August", rebotezată "Faur" la începutul anului, "înaintarea spre capitalism" aducea îngrijorare. Nu mai putea lucra în pierdere, ca în vremea comunismului, când unitatea era socotită "mecanicul-şef al industriei". I se mai spunea "ministerul 23" sau "uzina lui Tovarăşu'".
În luna mai 1990, conducerea administrativă a Uzinei "Faur" din Bucureşti se gândea să atragă investitori străini, care, împreună cu statul, să asigure funcţionarea unităţii şi în capitalism. Perspectiva privatizării i-a îngrozit însă pe muncitori, obişnuiţi în comunism cu siguranţa locului de muncă.
Ion Trofin, directorul tehnic al întreprinderii, relata pentru ziarul Adevărul că desele vizite ale lui Nicolae Ceauşescu la "23 August" nu au adus decât deservicii uzinei. Spre exemplu, la sfârşitul anilor '80, se produceau 1.600-2.000 de motoare diesel pe an. Aflat într-o "vizită de lucru", Ceauşescu a cerut suplimentarea producţiei la 6.000 de motoare pe an. Cineva, mai curajos, i-a atras atenţia că asemenea producţie era imposibil de realizat, ceea ce a atras furia "Tovarăşului". 
A cerut dublarea cantităţii, la 12.000! Planul paranoic a fost pus în aplicare, construindu-se hale, capacităţi de producţie, instalaţii etc. S-au achiziţionat maşinile şi utilaje necesare unui asemenea volum de producţie. Rezultatul: după decembrie 1989, uzina avea investiţii de sute de milioane de lei blocate, care produceau pierderi.
Înainte ca Guvernul să ia o decizie privind viitorul uzinei, conducerea studia modalităţile de supravieţuire în capitalism. Gheorghe Tărtăcuţă, şeful Serviciului plan-producţie, declara pentru ziariştii Adevărului că întâi de toate trebuia găsită o soluţie pentru descentralizarea întreprinderii. Nicăieri în lume, susţinea acesta, nu exista o diversificare "aberantă" a producţiei ca la "Faur". În opinia lui Gheorghe Tărtăcuţă, fiecare fabrică a uzinei ar fi trebuit să funcţioneze autonom şi să caute investitori particulari, pentru "mixarea" proprieţăţii.
Perspectiva privatizării a dat alarma printre muncitori. Deja în presa centrală se scria tot mai des despre închiderea unor fabrici nerentabile şi despre creşterea inevitabilă a şomajului. La "Faur", deşi producţia scăzuse semnificativ faţă de aceeaşi perioadă a anului 1989, salariile se primeau în întregime. Muncitorii nici nu mai doreau să audă de eventuale ajustări ale lefurilor, din cauza neîndeplinirii planului. Democraţie deplină, fără restricţii, cereau ei! Directorii uzinei se plângeau presei că nu exista nici un fel de dialog cu liderii sindicali, care, la orice propunere de reformă, ameninţau cu greva.
Pe de altă parte, Vasile Avram, liderul sindicatului muncitoresc de la "sectoare calde", se plângea ziariştilor de la Adevărul că nu-i putea stăpâni pe muncitori. Odată ce-l aleseseră lider, nu putea să aibă altă părere decât a majorităţii, susţinea el. Chiar dacă n-o împărtăşea, personal, întru totul.
În luna mai 1990, unele greve se declanşau din solidaritate, fără a avea legătură cu problemele interne ale întreprinderii. Spre exemplu, una dintre ele pornise a doua zi după Paşte (16 aprilie), când muncitorii de la "Faur", întorşi la lucru, au aflat că metalurgiştii din ţară erau în grevă. Au declanşat şi ei protestul, deşi conducerea uzinei satisfăcuse revendicările similare ale metalurgiştilor din fabrică! Pagubele au fost cu atât mai mari cu cât abia se încălziseră cuptoarele, oprite în timpul concediului de Paşte.
de Ilarion Tiusursa: http://www.jurnalul.ro