vineri, 24 decembrie 2010

Galaxia Gutenberg


Pachetul de ţigări- file 






Dimineaţa se trezeşte cu greu..Buimac încă de amestecul anestezic coniac-vodcă-coniac ce alimentează lucrul in tipografie şi acasă in fata calculatorului.În urechi aude ţacul cadenţat, acompaniat de un şuier continuu al maşinilor de tipărit şi vuietul ghilotinei electrice Îi este greu să se ridice din patul supraîncalzit de propria-i nevastă care are temperatură şi care predă în schimbul doi unor elevi indolenţi şi afumaţi ce n-ar veni la şcoală nici in schimbul unu. Problemele de peste zi îl macină şi cu gândul la banii pe care trebuie să îi procure dar nu are de unde, plin de propriile-i reproşuri se împinge spre WC-ul ai cărui pereţi sunt impregnaţi cu fum de ţigară de la ultimele sedinţe.
- Dacă aş tipări reclame cu ţigări sau băuturi pe hârtia igienică sau un tabloid în rolă şi cu multe poze cu vedete de cacao şi politicieni de rahat ar avea omul ce să citească la baie!
De câteva luni şomer fiind, atras de binefacerile democratiei a înfiinţat o firmă nouă care cheltuie pe chirii şi taxe multe parale dar care deocamdată nu produce decât fum de ţigară şi excremente de câine. A închiriat un atelier care datorită lunilor geroase de iarna, a lipsei de bani , a imposibilităţii economic existenţiale şi noroiului în care se cufundă întreprinzătorul nostru zi de zi stă nefolosit dar păzit de un câine-lup superb. Animalul a avut ghinionul sa fie cumpărat de la un crescător înainte de criză pentru postul de paznic fără plată.În schimb câinele este bine hrănit, îngrijit, periat şi se dezvoltă armonios cum ar trebui să se dezvolte economia noastră naţională atinsă din păcate de jigodie.
Guvernanţii, din interese"substanţiale" au schimbat iar formularele vechi de la facturi, chitanţiere şi alte imprimate de genul ăsta, ca să mai scoată nişte bani de-a moaca din buzunarul găurit al "intreprinzatorului" român .. Aşa cum au făcut mereu şi pentru a da de lucru tipografiilor clientelare şi politruce. Nevoia de bani, dobânzile la împrumuturile luate pentru înfiinţarea firmei îl macină arătându-i crucea si cuiele osândirii. Soarele nu mai apare din norii cenuşii ai capitalismului securist, noua forma inventată de nebunia evoluţiei politice.
La C.E.C.mai avea în cont opriţi pentru zile negre un milion de lei bani care nu ştiu dacă ajung să faci ziua de naştere a câinelui sau să cumperi ceva carne. Dar practic era milionar ca orice pensionar sărac, ca nea Emil singurul său angajat..!..Tanti de la ghişeu după ce îl pune sa scrie de vreo şapte ori codul numeric personal pe un formular banal de bancă tipărit la trei culori pe hârtie offset satinat, ştampilat şi semnat pe toate părţile, cu gândul la şoriciul de porc lipsă de Crăciun şi obişnuită să servească marii miliardari făcuţi la comandă îi plăteşte omului în loc de unul, zece milioane în bancnote din pvc de culoare magenta deschis aproape roz şi cu fereastră de siguranţă transparentă pe lângă alte multe protecţii împotriva falsificării. Seriile erau imprimate separat cu negru
La întrebarea acestuia creştină :
-Da ce mi-aţi dat cucoană aici?-femeia raspunse tot cu o întrebare ofuscată de cucoană
-Da ce ţi-am dat mai puţin? Când a realizat că plătise de zece ori mai mulţi bani era în stare să zâmbească de complezenţă ...la plural, cu gura la urechi şi anul viitor drept mulţumire.
Pe tejghelele , mesele şi peretii CEC-ului numai afişe pline de figuri rânjind la comandă tâmp şi forţat ca la multinaţionale sau la supermarket-uri, prospecte, pliante bine tăiate, fălţuite şi biguite cu ofertele tentante ale băncii.
- Să iau şi eu din fiecare să am modele, portofoliu pentru clienţi că de citit degeaba le citesc, nu se aplică... şopti în barbă
Drumul spre parcarea unde lipise cu greu maşina lui albastru mijlociu trecea prin "Ciş" cum spuneau vecinii proprietari de matricolă din "Liceul Lazăr" parcului ultracentral;. Acolo, pe o bancă stătea şi fuma Sorin un prieten vechi lăsat de curând pe drumuri după o viaţă de muncă la tipografia facultăţii de jurnalism fosta Academie Ştefan Gheorghiu. Se îmbrăţişează grăbiţi dar bucuroşi de întâlnirea neaşteptată . Schimbă între ei cărţi de vizită tipărite policrom cu relief , timbru sec şi cerneală gonflabilă şi stabilesc să se întâlnească la o vodcă după sărbători. Pe cartea de vizită a lui Sorin scria cu litere de o schioapă în dreptul funcţiei , FOTO FÂŢU SORIN Director de Bancă iar la adresă , Parcul Cişmigiu. Aşa era el mai pişicher, fost linotipist culesese mii de cărţi la viaţa lui în toate limbile globului. Nu a mai apucat pensia, plumbul şi vodca făcându-şi datoria.

După o nouă zi cheltuită degeaba a economisit cu chiu cu vai bani pentru ţigări ieftine şi vodcă proastă dar cu etichetă frumos poleită în folio auriu şi perfect ştanţată. Opreşte maşina, LADA lui comunistă pe care o foloseşte la construirea capitalismului sălbatec în faţa primului chioşc intâlnit dintre puţinele care au scăpat nedemolate în urma primarului democrat şi îşi face plinul cu un pachet mai ieftin şi cu o jumate.
Fericit ca "a dat Dumnezeu", ajuns acasă se repede la calculatorul personal cumparat din bucăţi, culege un pahar proprietate personală din vitrina proprietarului şi caută disperat să aprindă cu mâinile tremurânde o ţigară încercând să alunge astfel mai repede stresul de peste zi. Eşec total. Pachetul de ţigări lipsă la apel. Se intreabă uimit ce naiba a făcut cu jumătate din rezultatul muncii pe ziua de azi?...iar răspunsul vine rapid:.. l-a tras in piept vânzatorul-patron. O avea şi el nevoie de un pachet ieftin de ţigari.sau pur şi simplu a uitat să îl pună în punga cu burduf de şapte centimetri , bine lipită , frumos colorată şi plină de reclame dar cam subţire.!
Se imbracă , se incalţă, strânge din dinţi şi se mai intreabă incă o dată
-Pe unde mă-sa am lasat pachetul de ţigări făcut din carton duplex cu spate alb de 300 de grame pe metru pătrat-?...
Coboară grăbit de la et.10 pe scări că liftul merge doar până la 2 şi zboară într-un suflet la patronul chioşcului scăpat ca prin minune de criza democraţiei să-l intrebe de ce ta-su nu a băgat în punga cu mânere de şnur galben ţigările plătite cu greu.
Omul nu ştia nimic!
Cu gândul la morala "sărac da cinstit" întipărită în minte după experienţa de la CEC l-a injurat in sinea lui pe patronul escroc şi a litografiat tot în gând cu litere aldine la distanţă de zece cicero : "Tutunul dăunează grav sănătăţii".

Cu ultima încrâncenare a drogatului rămas fără doza zilnică a căutat pe traseu pâna la locul unde parcase maşina rămasă în pană de benzină.
La parcarea cu pricina zăcea plin de noroi şi călcat de maşini scumpe de teren conduse de puşti sau de panarame ieftine pachetul lui de tigări. Cerneala pe bază de ulei încă nu se decolorase complet păstrând pe alocuri strălucirea roşiatică îmbietoare iar crucile de potriveală pentru spectrul color erau perfecte..conform fişei tehnologice de lucru.
"Incă din timpuri trecute tiparul a constituit un domeniu şi o meserie fascinantă deoarece nevoia de exprimare a oamenilor a făcut posibil prin această invenţie ca invătămintele ,gândurile, povestirile, ideile, atâtor generaţii, să rămână veşnice. Intr-o carte celebră, Marshall McLuhan a considerat că inventarea tiparului a determinat intrarea omenirii în ceea ce el a numit -Galaxia Gutenberg-"

Pentru tipograful patron galaxia lui intrase în implozie.


Distribuie pe facebook

E VIAŢĂ ÎN ORICE

Sunt lup. 
Sunt tigru, sunt leu, nici eu nu ştiu încă ce sunt. Îmi vine să urlu. Am descoperit esenta vieţii. Este viaţă în orice. O să urlu la lună , ca Tarzan în junglă sau mai bine ca Urlătoarea din Bucegi. Poţi urla pentru orice minune, revelaţie ..ah ce îmi place acest cuvânt sau pentru orice prostie. Curcubeul este singura revelaţie pe care o percep cu adevărat. Dar revelaţii sunt peste tot doar că noi suntem orbi şi surzi şi chiori. Toate simţurile noastre sunt degeaba, gratis. Ştim doar să ni le anulăm reciproc . Din invidie, din gelozie, din neincredere. Taci, lasă-mă să văd materia, curcubeul,lasă-mă să prind esenţa vieţii, să aud viaţa. Acum sunt beat, am băut vin de Urlaţi îndoit cu ţuică din cazan chiaburesc de Urseiu, cred că am al şaptelea simt activat..Deschide nevastă uşa ca e cald, urlu de cald. Îmi vine să urlu că am vedenii sau că visez, să urlu că vreau, că nu vreau, de fericire,..de dragoste..de durere, chin, plăcere, suferinţă, de foame, de nebun, inspiraţie, punctuaţie, transpiraţie, de revelaţie. Câte sensuri printr-un singur cuvânt. Dar celelalte cuvinte au şi mai multe sensuri, interminabile sensuri puternice sensuri criminale sensuri, înălţătoare sensuri. Prea multe sensuri. Îmi vine să urlu de atâtea sensuri.Scriu de parcă aş cânta la pian, clape, tobe, tastatură, la vioară. Aş vrea să urlu la tobe IRIS , la clape HOLOGRAF, acordeon LAMBRU, la pian... Dar din păcate la pian nu se poate , în clapele lui e viaţă , sunt particule de ADN încă vii din degetele lui Enescu, Mozart şi Beethoven care nu mă lasă.Credeam că pot urla pentru orice,la orice şi pentru oricine.M-am înşelat dar cu mici excepţii se mai poate urla, pentru libertate, pace, prietenie, pentru adevăr şi din sărăcie..Acum urlu la tastatură. Simt in această suavă atingere tastele maşinilor vechi de scris. Încă sunt vii si infectate de celulele lui Eminescu..., Freud, Dostoievski, Hemingway, Preda, Petrescu, London, Twain,Paler. Vreţi să îi înşir pe toţi ? Citiţi Wikipedia, enciclopedia liberă. Nici ei nu mă lasă doar să urlu dar acum nu îmi mai pasă. O fac de dor, jale , nesimţire, o fac.perpetuu..din dragoste.
Sunt lup. Sunt tigru, sunt leu ! Evident. Urlu româneşte !. Am descoperit esenta vieţii. Este viaţă în orice. Urlu de fericire!.
ŢARA...urlă ! Nimic nu e definitiv !
Acum o să urlu de somn.
Noapte bună. Bună seara, bună dimineţa, bună ziua şi la revedere!

La 21 de ani de la confiscarea revoluţiei, protestele continuă!

AFRIMESCU NU ESTI SINGUR !



Pe 21 decembrie 1989, în Romania era încă revoluţie. Pe 22, acelaşi decembrie, revoluţia a fost confiscată de către Iliescu şi ai lui şi transformată în lovitură de palat, puci sau cum s-o mai fi numind. Din acel 22 decembrie, profitorii-impostori ai revoluţiei nu mai contenesc să şi-o asume, deşi au stat fie în fotolii comode la televizor, fie ascunşi, fie chiar au tras în manifestanţi sau erau în "misiuni": de filare, urmărire sau filmări. Spărgeau şi vandalizau magazine, jefuiau şi incendiau maşini în numele revoluţiei. A unei revoluţii, care în ciuda numărului mare de victime s-a dovedit a fi fost una de faţadă, de carton. O revoluţie de mucava! 


În toţi aceşti ani, în Romania totul s-a mimat. S-au mimat reforme, restructurări, funcţionarea instituţiilor publice, funcţionarea statului de drept. S-a mimat funcţionarea economiei de piaţă, a capitalismului în sine, aşa cum s-a mimat şi comunismul sau construirea socialismului multilateral-dezvoltat. S-a mimat munca, bunăstarea, traiul decent, încurajindu-se, nemunca, şmecheria, micile-mari învarteli, tunurile de zeci şi chiar sute de milioane de euro. Locul valorii şi al elitelor a fost luat de veleitari şi nonvalori, de semidocţii pseudorevoluţiei. Elitele noastre, valorile intrisece sunt fie peste graniţe, fie sub pămant, fie zac în uitare marginalizate. În locul lor triumfă pleava, scursorile, sfertodocţii acestui neam. Aici, totul se obţine pe şpagă, pe trafic de influenţă pe cunoştinţe, pile şi relaţii, cunoscutul p.c.r. este mai actual ca niciodată. Citind aceste randuri, unii vor spune că sunt gandurie unui FRUSTRAT. Ei bine nu. M-am detaşat de mult de lumescul care mă-nconjoară. Şi nu sunt nici măcar gandurie unui resemnat. Sunt gandurile unui om LUCID, care ştie foarte bine prin ce-a trecut, prin ce trece mai ales şi ce urmează să-l aştepte. Le mai spun cititorilor acestui blog, doar că sunt pregătit pentru orice. De pierdut, oricum nu mai am ce. Şi nu pentru că aş fi pierdut totul, ci pentru că pur şi simplu nu mai ce pierde. Pană şi libertatea mea este una interioară pe care nu mi-o poate nimeni nici confisca, nici lipsi de ea. 
ş.d. afrimescu

marți, 14 decembrie 2010

Legea împotriva minciunilor electorale.

Simplu, concentrat si exhaustiv.
Dacă se va încălca vreuna dintre promisiunile făcute în campania  electorală pe toată durata exercitării mandatului  de către preşedintele sau de  partidul  ales se vor lua următoarele măsuri : 
-Preşedintele va fi demis în regim de urgenţă şi va fi legat dezbrăcat la troiţa  din Piaţa Universităţii până când îşi va recunoaşte minciuna electorală după care va fi condamnat la închisoare pe viaţă. 
-Partidul  va fi desfiinţat iar membrii lui vor fi excluşi din viaţa politică. Averile membrilor vor intra în proprietatea statului.
-Se vor  face alte alegeri libere mereu pană când politicianismul si demagogii vor dispărea definitiv din România

miercuri, 1 decembrie 2010

Tigrul din Europa

Am zburat într-o pasăre
M-am îmbarcat pe o balenă
Am mers sub pământ cu o râmă
Pe pământ am alergat într-un tigru
Toate substantivele animale de pe pământ aveau motor !.( Gabi.C)

Am ajuns în urmă cu niscava ani  din întâmplare la una dintre marile grădini zoologice ale continentului meu adoptiv.  În incintă girafele ne priveau de sus dispreţuitor, iar maimuţele resemnate  se  distrau copios pe seama reacţiilor noastre de nedumerire, produse atunci când ne aratau proeminenţele şi părţile moi ale trupurilor lor plictisite.
Standardele europene erau respectate în cele mai mici amănunte. Habitatul, strict natural, conform normelor UE. Dar deşi avea condiţii de locuit şi de trai europene, tigrul căuta disperat o ieşire.. Mi-a transmis telepatic, că nu îi este respectată intimitatea, dreptul la vânat fiindu-i furat de gorile şi cameleoni iar el se simte ca la Big Brother în emisiunea aceea stupidă care a prins un întreg univers, o întreagă civilizaţie..Ochii lui frumoşi, dar trişti căutau libertatea junglei africane, a deşertului asiatic sau al zăpezilor siberiene. Tigrul cerea din priviri globalizare, în sensul liber al cuvântului. .Degeaba are condiţii, dacă nu poate vâna sau alerga în voie, dacă nu îşi poate face o familie pe gustul lui, cu tigroaicele lui şi în spatele tufişurilor alese de el..Căuta câmpul cu gazele, unde orice fotograf sau vânător rătăcit poate deveni oricând un prânz copios sau o alternativă la cină. Mi-a mai comunicat că nu îi plac oamenii,.iar eu l-am înţeles şi am încercat să îi explic că nu sunt toţi periculoşi, aşa cum crede el. Privind spre el de departe, ca  un prieten vizitator căruia îi este limitat dreptul la comunicarea cu un   condamnat  nevinovat, am remarcat urmele săpate prin pământ şi betoane spre ceea ce el aspiră neîncetat într-o deplasare continuă şi sacadată. I-am privit ore întregi, în truda lui de a găsi o scăpare. Nu a stat o secundă, şi din ce am observat , cred că nu stă de o viaţă. Sunt sigur că de la trezirea primelor instincte face încontinuu  aceeaşi şi  aceeaşi mişcare, căutând mereu o ieşire, visând perpetuu evadarea dintr-un paradis artificial, creat de alţii pentru el. Nu am crezut  vreodată că paradisul se poate transforma într-o banală şi stupidă puşcărie. Când nu ai vreo vină orice izolare devine automat stupidă, absurdă. Răbdător şi tenace aşteaptă să apară undeva o gaură în gard, o lumină undeva la capătul penibilului tunel.
Dar între el şi libertate este un ocean de duşmani necunoscuţi, lacomi, profitori şi egoişti.
Adio obiceiuri, ritualuri, prieteni şi duşmani, adio libertate.
Undeva prin grădina aceea imensă  leul un alt rege care a abdicat  răgea înfricoşător , sfâşietor.
Când am plecat din zoo, un îngrijitor  pulveriza în urmă-mi spray cu miros de libertate bun şi împotriva ţânţarilor.
..................................................................................................................................................
 Cred că fiind dincolo de gardul închisorii sunt liber, dar realizez că de cealaltă parte se află un tigru, care măsoară, cu tainici paşi egali, timpul şi spaţiul captivităţii. Ochii lui galbeni şi mari, în care se oglideşte eternitatea libertăţii, mă obsedează. L-am privit în ochii hipnotici mult timp iar frustrările lui au devenit coşmarurile mele . Tigrul intrase complet în mintea mea ca o ultimă variantă de a se elibera şi atunci creierele ni s-au contopit, şi am realizat că în mine nu intrase doar el, fiara înlănţuită ci intraseră toţi tigrii care l-au zămislit, cerbii şi ţapii pe care el i-a devorat, păşunea din care s-au hrănit cerbii, pământul care a fost maică a ierbii, cerul care a dat lumină pământului, toate felinele înrudite cu el, motanii şi pisicile, marea şi muntele, jungla şi peşterile pe unde a vânat şi unde s-a odihnit.
 Ce s-a mai întâmplat nu mai ţin minte dar gardianul care mă păzeşte îmi povesteşte în engleză, privindu-mă cu entuziasm, ca pe cel mai bun prieten, cum am sărit gardul cu o zgardă mare şi o lesă în mâini şi odată intrat în cuşca tigrului le-am prins acestuia cu dificultate de gâtui gros, după care am tăiat lacătul gardului de sârmă ce împrejmuia habitatul şi am părăsit sub privirile înfricoşate ale vizitatorilor incinta marii grădini zoologice, timp în care răgeam cu disperare pentru cale liberă.. Am furat o dubă care părea că ne aşteptă de multă vreme cu cheile în contact şi cu poliţia pe urmele noastre am fugit spre cel mai apropiat codru. Dar, dezorientat şi în ţară străină am fugit împreună cu tigrul, eliberându-l în marele lor parc public şi că  încolţiţi fiind de forţele de ordine care ne vânau înspăimântate şi disperate am fost în cele din urmă împuşcaţi amândoi, om şi tigru. Tigrul a murit după ce a încercat să mă apere cu sălbăticie şi după ce a sfâşiat mâna acelui poliţist sau poliţiste care mă împuscase. Crede că îmi pierdusem conştiinţa a doua oară atunci când animalul, lovit şi el îmi lingea rănile. Eu cred că mi+o pierdusem pentru a treia oară.
 Rămas singur în spatele gratiilor am început să măsor tainic cu paşi egali timpul şi spaţiul eternităţii realizând pentru totdeauna că tigrul eram inclusiv eu , impreună cu cerbii şi iarba, munţii şi mările, jungla şi deşerturile felinele şi caninele, peştii şi nisipurile...








Nu ştiu ce nationalitate are ? Rus, olandez, belgian, indian...siberian, caucazian, argentinian? Este tigru in orice caz.


Gabi.C -republicat




P.S.
Prin Romania, la una din  grădiniţele zoo,  un cetăţean turmentat, un   tuciuriu, a încercat să agreseze tigrul chiriaş la stat în încercarea lui bahic genetică de a-şi manifesta supremaţia fără a tine cont de frustrările şi  aspiraţiile tristului animal .. 
-Bă io îs mai tare ca tigru.ăsta ! 
Următorul drum l-a făcut inconştient în salvare, până la cel mai apropiat spital fiind cu greu salvat de medici.

sâmbătă, 27 noiembrie 2010

ISTORIA NESTIUTA A LUI CTP

Chiar aşa o fi ? Sau a fost doar un alt exerciţiu de manipulare şi dezinformare ?


Cu doar câteva zile înainte de aparitia explozivului studiu “Averile din presa româneasca”, realizat de Saptamâna Financiara, pe Internet circula un Armaghedon al presei. Redam primul episod, în care rolul principal îl detine Cristian Tudor Popescu, presedintele Clubului Român de Presa.

Anuntata aparitie a topului averilor mogulilor din gazetarie este un bun prilej de a ne reaminti de unde au început si cum au procedat câtiva dintre ei. Începem cu number one, C.T. Popescu. Popescu Cristian, nascut la 1 octombrie 1956, în Bucuresti, fiul lui Tudor si Victoria, inginer, divortat (pentru a patra oara), domiciliat în str. Feroviarilor nr. 52, Bucuresti.

Când a venit la "Adevarul", în ianuarie 1990, mult timp dupa ce zgâltâiala din decembrie se terminase, Popescu Cristian a dormit nopti la rând pe câteva mese de la sectia "scrisori", aflata la mezanin. La vreo saptamâna, binefacatorul sau (pe care avea sa-l tradeze în scurt timp), Darie Novaceanu, director al ziarului "Adevarul", a facut uz de influenta lui la Petre Roman si la primarul abia numit al Bucurestiului, spre a-i da lui Popescu un apartament în cartierul "Aviatiei".

Linistit dinspre partea casei, Popescu si-a luat un pseudonim, Cristian Tudor Popescu (CTP), si a început sa scrie la comanda lui Darie, în functie de interesele FSN-ului si ale lui Petre Roman. Dar de ce nu avea casa? Simplu. Fiindca fusese dat afara si din locuinta si de la serviciu de catre fostii sai colegi la Revolutie din cauza comportamentului abuziv pe care si-l permitea în calitate de "nepot" al lui Iulian Vlad, seful Securitatii ceausiste. Iar pseudonimul si l-a luat spre a nu fi recunoscut de ei.

Popescu Cristian, pe numele sau real, a lucrat la Întreprinderea de Prospectiuni si Foraje "Geofizica", unitate controlata strict de Securitate, personal de Iulian Vlad, cu sediul în str. Caransebes nr. 1 (aproape de Piata Chibrit) si cu punctul de lucru unde era angajat Popescu în str. Coralilor nr. 4 (în Damaroaia). Revolutia l-a prins lucrând în directa subordonare a lui Adrian Vlad - fiul lui Iulian Vlad - care era directorul Centrului de Calcul Seismic de la "Geofizica". De altfel, o vreme, CTP l-a angajat si pe Adrian Vlad la "Adevarul".

Darie Novaceanu si-a facut din Popescu omul bun la toate, punându-l sa semneze toate mizeriile pe care el, în calitate de director, nu si le permitea (în favoarea mineriadelor, împotriva lui Coposu etc.). Pe de alta parte, Novaceanu a încercat sa-si treaca "Adevarul" pe numele lui printr-o privatizare frauduloasa, luându-l tovaras la parte pe, ati ghicit, C.T. Popescu. Numai ca redactia a prins de veste si l-a dat afara pe Darie Novaceanu. Popescu a ramas, si înca pe functie, pentru ca avea în aceasta mârsavie nedusa la capat un mare merit: el l-a tradat pe Darie Novaceanu, în timpul sedintei de "demascare" fulminanta.

CTP a ramas linistit în redactie ca redactor-sef adjunct, cu un salariu bunicel, dar nu prea mare pâna în ianuarie 1996. Atunci, dupa demisia altui adjunct, Dumitru Tinu s-a autonumit director, iar pe CTP l-a facut redactor-sef, primul sau sfetnic. Din acel moment, cei doi au început marile lor afaceri necinstite, avându-l ca mentor si sustinator pe Fahti Taher. Arabul i-a ajutat pe cei doi sa-si faca vile la Breaza, iar pe Tinu sa-si construiasca mai multe vile si în Bucuresti.

C.T. Popescu si-a facut si un credit preferential la BCR, ilegal, pe care în scurt timp a fost nevoit sa-l returneze înainte de termen, fiindca povestea rasuflase în presa. Tot atunci si-a vândut si vila de la Breaza.Tunul vietii, Popescu l-a dat tot pe mâna lui Taher, în decembrie 2002, când arabul i-a dat bani lui Tinu, 1,5 milioane de dolari (prin intermediul lui Hrebenciuc), ca sa cumpere actiunile ziarului "Adevarul" de la ceilalti colegi ai lui si sa le strânga într-o singura mâna - pe moment a lui Tinu. Toti redactorii si fostii redactori ai lui Tinu au fost pacaliti cu câte un dolar, doi pe actiune (în total 720.000 de actiuni), dar lui CTP, Tinu i-a dat 625.000 de dolari! De ce? Fiindca CTP a fost cel care i-a îndemnat pe ceilalti sa vânda, nespunând însa ce suma fabuloasa a luat el!

La scurt timp, în ianuarie 2003, Dumitru Tinu a murit în împrejurarile deja cunoscute. C.T. Popescu a influentat ancheta cât a putut, spre a se ajunge la concluzia unui accident. Si tot el, se spune, a avut acces la seiful în care Tinu îsi tinea dolarii necheltuiti pe actiuni, de la Taher. Imediat a preluat functiile lui Tinu de presedinte CRP si de director la "Adevarul", fixându-si un salariu de 10.000 de euro. Împreuna cu Anna Maria Tinu l-a scos de la mostenire pe fiul natural al celui ce-l facuse "om", Andrei Lucinu-Tinu. Între timp, s-a pus pe facut alti bani, înselând Fiscul si pe proprii colegi, prin organizarea unor simpozioane cu diverse ministere de catre "Adevarul" si firmele lui capusa Tipo-Media si Media Soft, care încasau toti banii.

Firmele aveau doar câte o camera în spatiul ziarului "Adevarul" la Casa Presei si câtiva salariati, dar profitul lor era mai mare ca al ziarului. Popescu nu lua banii direct, ci prin câtiva interpusi, în special pe numele amantei sale, Serinela Spatarelu, care încasa sute de mii de euro pe an, numai prin aceasta învârteala. În plus, gasca lui CTP initia mari tunuri de presa si punea la cale santaje de sute de mii de euro, asa cum sustine bunaoara omul de afaceri Ioan Niculae (Tutunul Românesc).

În anul 2004, Anna Maria Tinu nu a mai suportat aceste hotii si l-a scos din functia de presedinte al C.A. al ziarului "Adevarul", astfel ca Popescu, împreuna cu ciracii sai, a înfiintat ziarul "Gândul", încercând sa distruga "Adevarul" - fara scupule, calcând pe cadavre - asa cum procedase si în cazul lui Darie Novaceanu sau în cazul fiului natural al lui Dumitru Tinu. La înfiintarea noului cotidian, el a acoperit 35 la suta din capital, sustinând ca banii îi are din actiunile vândute lui Dumitru Tinu la "Adevarul"(suma de 650. 000 de dolari, cum a declarat amanta oficiala a lui Tinu, Emilia Lucinu). Între timp, C.T. Popescu îsi cumparase si vila din Domenii, din strada Feroviarilor, ceea ce ar face interesanta o declaratie de avere din partea lui.

Dupa un an de zile, "Gândul" lui Popescu a dat semne de faliment (20.000 de exemplare, nici jumatate vândute) si, în disperare de cauza, l-a vândut lui Sârbu, mai exact firmei americano-evreiesti care detine grupul "Pro". Apoi, principalul lui asociat, Mircea Dinescu, s-a retras din afacere, scriind un pamflet despre arghirofilia lui C.T. Popescu. Multi bani, gurul Popescu a luat de la Patriciu, caruia i-a facut mari servicii blocând anchetele împotriva lui, ca si de la S. O. Vântu, aparând frecvent la posturile acestuia. Cu un prilej când Popescu s-a dezis de Vântu, acesta a comentat sec: "mare om, mare caracter". Într-adevar!

Seful gazetarilor din România, cel ce a ramas presedintele CRP, dupa ce s-a razgândit, urmând modele mai celebre, are o avere de invidiat, în ciuda saraciei ostentative pe care o afiseaza. Acum este în topul gazetarilor pricopsiti, cot la cot cu alte "caractere" de "calibrul" lui. Ramâne de vazut cu ce se va alege. Si nu doar în privinta averii.

(Redactia Gazeta de Cluj, 14 mai 2007)

joi, 18 noiembrie 2010

80

Mi-am amintit că blog înseamnă simplu jurnal .
Azi am avut o zi imposibilă tocmai când credeam că toate zilele în Bucureşti sunt la fel, normale, banale .O zi anormală, stresantă,chinuitoare şi nu bănuiam de ce.Toate obiceiurile plăcute acum păreau un chin.Azi mă  gândeam numai la nenorociri. Ajuns din pură întămplare la mama care mi-a povestit că minunatul nostru nepoţel şi-a pus din senin astăzi la mână ceasul primit cadou de la Icu bunicul lui..Nu îl mai pusese de mult timp şi oricum nu obişnuia să facă acest lucru în mod normal.Ne-am amintit inconştient şi eu şi cel mic, că tata ar fi făcut astăzi 80 de ani. Ce repede a zburat un an de singurătate! Când nu mai suntem toţi devenim din ce în ce mai singuri.!

luni, 15 noiembrie 2010

FACEREA ROMÂNIEI ÎN TREI ZILE

1.Întâi a făcut Planul, Regia şi Cartea Revoluţiei ajutat de fraţii şi agenţii lui cu pastorul Laszlo Tökeş în frunte şi cu Sergiu Nicolaescu la pupitru după care in prima zi a facut revolta spontana.ca să facă gălăgie şi să scape de cei mai curajoşi şi bravi dintre români. L-a pus pe Sârbu să filmeze Facerea, ca să mintă apoi o lume întreagă. De atunci ăsta minte cu televizorul. A făcut frontul şi a ordonat : Controlaţi focul revolutiei pentru a nu degenera în incendiu devastator, dar nu stingându-l de tot! Scara îndemnurilor are o forma îngrijoratoare: nu vă răzbunaţi , nu vă certaţi, nu vă mişcaţi foştii şefi , nu denunţaţi decât cu dosare complete doveditoare , aşteptaţi ordinele noastre , căci urmarim reconcilierea totala , scop in care vă propunem următorii miniştri cărora adresaţi-le cererile de curăţire la nivele superioare. Şi a fost seară şi a fost dimineata: ziua întâi.  
Apoi a chemat la el pe toţi şmecherii, şmenarii, mafioţii, securiştii, spionii economici şi secretarii de partid comunist şi   a zis :Eu nu vreau altceva decăt să fiu Preşedinte.Voi să fiţi toţi o apă şi un pământ. Nimic nu se pierde, nik nu se câştigă totul se transformă. Cei din urmă vor fi cei dintâi. Voi cei din SIE şi MAE.veţi fi cei dintâi.....Voi cei în uniforme MAI ascundeţi-vă că o să vină şi rândul vostru....şi rândul lor a venit., băncile le-au prăpădit şi nimic nu au păţit.. 
Cu lista în faţă a făcut apoi prezenţa, şi i-a împărţit mai apoi pe căprării. Şi le-a mai zis: Prostul de Ceauşescu vă spunea învăţaţi, învăţaţi şi iar învăţaţi eu vă spun doar minţiţi , furaţi şi iar minţiţi..Tu băi Cataramă strâmbă lemne , Tu Dinescule dă din gură, Chiţacule vezi de interne, Gelule Voicanule vice-primule, Militarule ministrule, Romanule păcăliciule, eşti prim ministrule, Voiculescule eşti cu conturile şi exporturile deocamdată acum că după aia om vedea, poate te bag şi pe presă.,Stănculescule tu vezi ce vinzi la armată încearcă motorole d-alea, fraţilor Păuneştilor, vă bag pe cârciumi şi hoteluri şi după aia mai vedem. Lista nu se mai termina şi vremea repede  trecea..Cârciogule tu sapă presa că te pricepi la săpat,  ia-l şi pe Nistorescu ,  Tinu,  Udroiu, pe Roşca şi pe alţii ca ei vezi pe listă., Măgureanule tu treci înapoi la SRI., Tăriceanule vezi de franţujii ăia ai tăi, Ţiriacule tu eşti cu nemţălăii cu maşini, cu bănci, cu ce vrei, bă Năstase tenizmene, frige şi tu pe acasă, că s-au prins franţujii ăia. Eşti bun la tenis da ca agent dublu eşti prost. Învaţă de la rumânul de Ţiriac. Coposule tu ia televizoarele cofetăriile şi staţiunile, Băsescule tu marea şi flota iar tu Mazăre litoralul, Patriciule tu fă ce vrei că eşti gras şi ai nevoie mare. Şi le-a mai zis să nu se certe şi să fie ca fraţii între ei.
Apoi a dat drumul celor trei fiare: corupţia, oportunismul şi compromisul care au ras tot. Şi la şpăgi tot atunci el drumul a dat. .
2 A doua zi l-a omorât pe Ceauşescu, că ştia prea multe şi nu voia să îi pârască mai încolo, pe aceia care au furat banii din ale lui conturi. Şi a omorât-o şi pe Leana că aşa proastă cum era prea multe şi ea ştia.
Şi Romania era, atunci, netocmită şi goală..Era întuneric şi frig. Şi atunci a umplut-o şi a tocmit-o cu spioni străini aduşi de spionii români. A dat drumul la căldură şi la lumină doar căt a trebuit să  îi păcălească pe creduli ,  după care a facut iar întuneric şi frig dar şi mai rău ca înainte.
Apoi a  îngropat proclamaţii peste proclamaţii şi legi peste legi. A distrus şi a ars dosarele securităţii.
După aceea a clonat revoluţionari cu certificat din cei care au tras în oameni nevinovaţi. În altă zi a chemat minerii să-i omoare pe revoluţionarii adevăraţi care au mai rămas.
A dat drumul la banii de la Bancorex, Caritas şi FNI.
Apoi s-a făcut linişte, pentru că toţi s-au îmbuibat, după care a pus Vântu să sufle tot din buzunarele sărmanilor  care au mai rămas. Cu banii ăştia Vântu a suflat toată România şi a mai făcut vârtej intern şi extern cu toate agenturile  şi tornadele lui declanşând până la urmă războiul "Secu contra Secu".
Au venit oile becaliote care au vândut terenurile şi ce era mai valoros în Sportul românesc. Arta şi Cultura nu mai trebuia aşa că a lăsat-o de izbelişte. A luat-o până la urmă Dinescu, cu sila, cu mila  dar a rămas fără parale şi a dat-o pe vin. După ce a rezolvat Cultura acelaşi agent poet a rezolvat şi dosarele securităţii ca lup paznic la oi, la modul" pe aci trece doar eu, auzi bă ?".


Şi a privit Iliescu toate câte a facut, şi iată că erau bune foarte. Şi a fost seara şi a fost dimineaţă: ziua a doua.  
3. Să înceapă Privatizarea a zis . Să vină Şacalii ăia mari . Şi i-a binecuvăntat pe toţi, şi a zis : Prăşiţi-vă şi vă înmultiti, umpleţi-vă buzunarele, faceţi-vă firme şi conturi grase trageţi repede la voi toţi banii statului. Apoi a mai zis : "Să scoată ţara fiinte vii, dupa felul lor: animale, târâtoare si fiare salbatice dupa felul şi asemănarea celor din liste. Şi a fost aşa cum a zis.  S-au prăşit  şi băşit : Năstase Treicase, Băseşti, Boci , Antoneşti, Prostănaci, Burtoşi, Udriştii, Isăreşti, Ponţi , Tonţi şi multe alte neamuri.
Si a zis Iliescu: "Să facem om nou dupa chipul şi dupe asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc şi muncesc în ţara asta şi în tot pamântul!"  
Şi daţi drumul la dezinformare şi la viruşi.. Minţiţi cu televizorul pe golanii ăştia care nu ştiu de unde au apărut că nu erau în marele Plan. Politizaţi şi iar politizaţi, şcolile, spitalele, regiile, sportul, sindicatele, tot, tot, tot. Deviza noastră să fie asta: "Cine-i harnic şi munceşte ori e prost ori nu gândeşte'..şi " Doar banu contează" He, he, he.... Aveţi cale liberă spre feudalism şi sclavagism. Voi Gloata puteţi să vă căraţi dracului d' acilea, ducevă-ţi în.....! Sistemul să trăiască !
 Hai la treabă !
Şi a privit  toate câte a făcut si iată că erau bune foarte.
 Şi a fost seară şi a fost dimineaţă ziua a treia

sâmbătă, 13 noiembrie 2010

Singurătatea gladiatorilor.Stindardul Afrimescu.

De obicei prefer sa nu public pe acest blog decât articole proprii sau pareri care îmi aparţin. Dar din când în când mai fac şi excepţii.. Spre exemplu, mai devreme am publicat din solidaritate articolul unui jurnalist adevărat de investigaţie, poate singurul ziarist veritabil care a reuşit  să mai supravieţuieasca într-o lume a compromisului , minciunii şi  intereselor nemăsurate .Citind ce scrie pe blogul lui personal este clar de ce acest om nu mai poate scrie în presa centrală ?. Acest erou se numeste Ştefan Dumitru Afrimescu iar articolul "Jaf la drumu’ ăl mare pe “carca” romanilor!" oglindeşte modul sincer şi curajos de a face presă într-o ţară unde au rezistat până acum doar ziariştii de faţadă care scriu doar la comandă pentru un mogul sau altul sau cei proveniţi din diferite sfere de interes economic sau politic. .
Sferele de interes din presa românească s-au împărţit de mult. Publicaţiile independente  dacă au existat vreodată au sucombat marginalizate şi sabotate. Ziariştii obiectivi şi agresivi pe calea adevărului au dispărut încercând alte căi de supravieţuire mai libertine dar şi mai puţin periculoase.După lovitura de stat din 1989 presa din Romania a fost ucisă din faşă. Un exemplu edificator este următorul: Imediat după decembrie '89 un grup de tineri revoluţionari entuziaşti din uzina Vulcan Bucureşti , în loc să alerge după carnete de erou sau după alte avantaje politice au hotărât sa scoată o revistă a adevărului pentru ce a fost şi pentru ce va urma.Revista se numea " Vulcanul" şi devenea încet lava mistuitoare împotriva unui trecut ruşinos securisto-comunist.Din păcate tinerii nu prea ştiau că luptă împotriva salamandrelor şi cameleonilor care aveau de mult timp planul lor de viitor bine pus la punct. Revista a fost sabotată în primul rând de directorul Pelle care ulterior am aflat că era primul securist al uzinei.După aceea au început să apară prin ţară ca după ploaie ziare şi ziarişti :Zig-zag, Expres, Oglinda, Ziua, Cristoiu, Nistorescu, Roşca Stănescu etc. Toţi şi-au făcut plinul urmărindu-şi aceeasi cale a compromisului şi minciunii iar rezultatele intoxicării lor se văd din păcate acum in societatea românească. Doar solidaritatea adevăraţilor luptători ar mai putea schimba ceva în batjocorita şi tălhărita  Românie.Valori avem dar nu şi solidaritate.Un alt exemplu edificator :anestezia Proclamaţiei de la Timişoara.
Domnul Afrimescu din câte am înţeles datorită modului radical prin care redă adevărul trăieste  marginalizat şi fără bani.Un gladiator solitar în faţa crocodililor.

În urma articolelor publicate în ziare naţionale şi locale, Ştefan Dumitru Afrimescu a fost dat în judecată de peste 60 de ori, iar sumele pretinse au fost de câteva miliarde de lei vechi. „Cel mai mult mi s-au cerut şase milioane de dolari în procesul ARO Câmpulung, şi cel mai puţin, 80.000 de lei noi”, îşi aminteşte jurnalistul. „Am adoptat o presă de investigaţii şi anchete şi prin jurnalism am reuşit să schimb mai multe decât prin poezie. Pot spune că presa m-a ajutat să schimb ceea ce nu a reuşit poezia”, spune jurnalistul poet. 


Parcă aş fi ciumat!


Încerc să înod firul de-acolo de unde îl dusesem în seria de articole despre Mogulii media şi trepăduşi lor. E-adevărat că în Romania nu mai există presă independentă, aşa cum nu mai există nici presă de investigaţii. Există presă de scandal, un "soi" de presă economică, presa mascată de partid (de regulă plătită de Putere) şi o imensă şi periculoasă tendinţă de tabloitizare generală a mass media romană. Invesitorul în media care încercă să rămană în afara jocului politic este "mancat": mai întai hărţuit, făcut franjuri şi finalmente, pus lacătul şi închis. Jurnalistul independent sau cel echidistant, jurnalistul autentic, este tot mai izolat de către ceilalţi "confraţi". A ajuins să fie considerat ca un ciumat.......http://afrimescu.blogspot.com/2010/11/parca-as-fi-cimat.html

vineri, 12 noiembrie 2010

Jaf la drumu'ăl mare pe carca romanilor

Jaf la drumu’ ăl mare pe “carca” romanilor!
"Băieţii deştepţi din energie” au “găurit” “Hidroelectrica” cu miliarde de euro!
Nu cred că există roman care să nu fi simţit de vreo 4-5 ani încoace, cum KW-tul îl “arde” la buzunar lună de lună. Cum preţul creşte aberant de la o lună la alta. Şi nu puţini îşi vor fi pus întrebarea “De ce totuşi?” Răspunsul nu-l ştiau decat foarte puţini. Doar cei de-acolo, de sus, din structurile Puterii. Iată încotro se scurg resursele , snaga acestei ţări. Şi iată cum, pană şi cea mai ieftină şi fără riscuri dintre energiile electrice, cea hidro finnd, mai ieftină şi fără riscuri şi decat cea termo-nucleară, a ajuns tot pe mainile unor “băieţi deştepţi”, contra unor geamantane pline cu “euroi”, care au însemnat peste 4 (patru) milioane euro şpagă, oferită celor aflaţi în cele mai înalte funcţii în acest stat şi anturajului lor din Parlament, Executiv şi Preşedinţie. Marea mea nedumerire constă în răspunsul la trei dintre cele mai dureroase întrebări: de ce a trebuit să oferim cel mai ieftin KW, tocmai ruşilor de la “Alro Slatina şi celor din spatele austriecilor de la OMV, şi nu consumatorilor casnici, adică romanilor de rand? Cumva pentru că romanii de rand nu dau şpăgile de milioane de euro, celor pe care tot ei i-au cocoţat în “capul” statului ? Sunt cumva ruşi mai lipsiţi de resurse energetice decat suntem noi? Am fi meritat, fie şi numai pentru faptul, că noi şi nu ruşii, i-am pus în capul bucatelor, din care se tot înfruptă de peste 20 de ani. 
Relatam cu aproape doi ani în urmă într-un articol pe acest blog despre jaful “băieţilor deştepţi din energie” în frunte cu Buzoianu, care “penetraseră” şi “piaţa” energetică a Argeşului, şi careBuzoianu a avut tupeul de-acolo, din Elveţia unde se află, să acceseze acest site şi să-l lectureze. La acea dată nu se cunoştea de către media cat “prăduiseră” ruşii de la “Alro Slatina”, în Olt, judeţul vecin. În Argeş, prada a fost adjudecată de către “austriecii” de la “Arpechim- OMV”, austrieci cu numele, în spatele OMV, fiind tot ruşii, “Marii noştri vecini şi pretini” de la Răsărit. La “Arpechim”, un prim efect al acestei prăduirii marca “Buzoianu” practicată de către “Energy Holding” a constat în închiderea CET-ului din Rafinărie şi trimiterea în şomaj a zeci de angajaţi. A urmat creştere la nivel naţional a preţului pe kw/oră, livrat populaţiei, care în toţi aceşti ani a primit energie electrică produsă extrem de scump de către termoncetralele pe cărbune ale patriei: Turceni, Rovinari sau Mintia, nemodernizate de pe vremea lui Ceauşescu. În articolul de care am amintit mai sus specificam şi salariile pe care le încasează lună de lună cei caţiva directori ai “Energy Holding”, salarii care la acea dată erau de peste 110.000 de euro pe lună (voi alătura articolul în cauză, acestui editorial). Atat de bănoasă este afacecerea cu energie încat ruşii de la “Alro Slatina” au avut perioade în care preferau să nu mai producă aluminiu, mulţumindu-se doar cu profitul obţinut din comercializarea curentului electric la preţuri de trei-patru ori mai mari decat cel de achiziţie. Preţ de achiziţie care este sub preţul de producţie al hidrocentralelor. Situaţie de-a dreptul aberantă, în care singurul care pierde este statul roman. Adică noi romanii, care din cauza unor asemenea “ingiinerii” a trebuit să suportăm o reducere a salariilor cu 25%, care e de fapt cu 40%-45%, o creştere a TVA-ului de la 19%, la 24%, o rata a şomajului de 9%, constand în disponibilizarea a peste 800.000 de angajaţi, închiderea a sute de mii de firme din cauza impozitului forfetar, şi Dumnezeu ştie ce va mai urma. Romanii ar trebui să nu mai achite facture current electric pană ce nu vor fi deferiţi justiţiei cei care au făcut posibilă crearea artficială a unor “intermediari” ca Dan Buzoianu, finul ex-ministrul industriilor D.I.P., Dab Voiculescu, “părinntele” Antenelor şi Grupului Grivco”, Gabriel Ştefan, odrasla primarului PDL-ist de Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, alias Pinalty. Cine sunt cei care le-au dat pe mană tocmai “găina cu ouăle de aur”? Unul este Dan Ioan Popescu (alias DIP), şi cel de-al doilea este Codruţ Sereş & Comp, amandoi protagonist ai unor imense scandaluri: DIP, pentru nejustificarea averiiiar Sereş pentru spionaj şi înaltă trădare, pentru care nu au fost nici pană azi judecaţi. ....Continuare

joi, 14 octombrie 2010

18 luni pentru despăgubirea foştilor proprietari


Decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) pune din nou în dificultate statul român în problema despăgubirii foştilor proprietari deposedaţi abuziv de regimul comunist.
Statul are la dispoziţie 18 luni pentru a găsi căile juridice, administrative şi financiare de a-i despăgubi pe foştii proprietari. Termenul este foarte scurt dacă avem în vedere că în întreaga ţară există în continuare aproximativ 100.000 de dosare aflate în lucru, iar estimările arată că, financiar, totalul despăgubirilor ajunge pană la 20 miliarde euro. O sumă practic imposibil de plătit de la bugetul de stat.
Prof. univ. Gheorghe Piperea vede trei soluţii pentru ieşirea din impasul bugetar: restituirea proprietăţilor în natură, emiterea de obligaţiuni de stat către foştii proprietari şi listarea Fondului Proprietatea la Bursa de Valori.

Invitaţi: prof. univ. dr. avocat Gheorghe Piperea, Gabriel Constantinescu, moştenitor care revendică despăgubiri      Audio 

miercuri, 4 august 2010

Sacrificiul suprem

De ce s-a sinucis Mădălina Manole..?


Unii oameni fac depresie şi se sinucid pentru că au cancer alţii că au paralizat după un accident  sau că au pierdut o persoană dragă şi nu suportă ideea să trăiască cu traume fizice sau morale.
Mădălina s-a sinucis pentru că a făcut depresie..din cauza depresiei.Când începi să vezi totul în negru,chiar şi albul şi ai senzaţia că ai pierdut tot: sănătate, bani, prieteni, părinţi, dragoste, etc atunci se poate instala această boală. În stările premergătoare căderii, omul este supus unor chinuri existenţiale  majore de ordin moral , organismul acestuia putând ceda întâi fizic prin producerea unui atac cerebral vascular sau a unui infarct.
Din păcate în România grija faţă de om este egală cu zero iar sprijinul oferit de stat prin măsuri reale de protecţie socială ,informare , prevenire şi tratare al acestei maladii este  inexistent. Depresia la fel ca orice altă boală te aruncă, cu ochii închişi, în braţele jegoase ale sistemului medical  de unde nu mai scapi uşor.A  căpăta această boală la noi este echivalent cu a fi scafandru fără tub de oxigen la 50 de metri adâncime marină.Numai persoanele de lângă tine te pot ajuta. Depresia în faza de episod psihotic acut iniţial când pacientul şi familia habar nu au ce li se întâmplă se poate trata doar la spital. Odată ajuns acolo cu acest diagnostic eşti luat pe sus , legat fedeleş şi băgat în salonul cu gratii alaturi de un amalgam neomogen de  bolnavi psihic unii doar presupuşi iar alţii cu istorie îndelungată prin astfel de locuri. Dacă te droghezi , te imbeţi ,eşti paranoic, schizofrenic , dement sau ai depresie post partum nu contează tot acolo ajungi iar tratamentul iniţial este cam acelaşi pentru toată lumea. Şocul resimţit se amplifică exponenţial datorită condiţiilor şi lipsei de tact faţă de bolnav manifestate de personalul medical. Stai acolo în tratament vreo trei săptămâni după care de obicei la "insistenţa" familiei poţi pleca acasă. În spitalele de psihiatrie doctorii par mai bulversaţi decât bolnavul, preocuparea lor fiind în primul rând grija pentru buzunarul propriu. Devii peste noapte dependent de ei şi de reţetele lor, viaţa ta riscând să  se schimbe radical. Dacă se află că ai avut astfel de manifestări şi ai ajuns la "9" societatea te clasează şi te depune la arhiva naţională pe raftul colecţiei " la nebuni".Poţi pierde servici, afacere, familie, prieteni...tot.






Potrivit statisticilor, trei milioane de români sufera de depresie sau stari de anxietate, proportia fiind de trei femei la un barbat. Specialistii spun ca aceasta afectiune este des întâlnita în rândul persoanelor cu vârsta cuprinsa între 25 si 50 de ani. Mai mult, atentioneaza psihologii, tot mai multi copii si adolescenti sunt afectati de aceasta boala, mai exact unul din 33 de copii si unul din opt adolescenti. Încă de anul trecut Uniunea Europeana si Organizatia Mondiala a Sanatatii cheama guvernele la actiune comuna de prevenire a depresiei si a suicidului. Apelul nu este însa auzit de autoritatile române, caci, în România, sanatatea mintala este în continuare absenta de pe agenda publica.
Simţind boala şi nepricepând ce se petrece cu mintea ei Mădălina nu a putut accepta ideea unui viitor nesigur şi total schimbat. Sufletul ei de artist nu a lăsat-o să treacă prin toate aceste umilinţe.

 Sacrificiul ei a fost făcut pentru ca toată lumea să afle în sfârşit că depresia este perfect tratabilă ca orice altă boală. Trebuie doar să ştii de la început ce înseamnă acest lucru şi pe ce drum să o apuci adică la ce doctor să te duci.Cu tratament şi cu sprijinul oamenilor care te iubesc îţi vei reveni curând. Este foarte adevărat însă că tratamentul iniţial poate fi de lungă durată şi mai greu de suportat ca urmare al reacţiilor secundare induse de medicaţie , poate crea disconfort mai ales pentru femei datorită tendinţei lor spre îngrăşare. Medicamentele îţi cresc pofta de mâncare şi e normal să te îngraşi dacă mănănci mai mult în lipsa unei diete corespunzătoare. Din această explozie mass-media provocată de moartea cântăreţei toată lumea a aflat în sfârşit că depresia poate fi o boală ca oricare alta care poate fi ţinută cu grijă, răbdare şi perseverenţă sub control total. Altfel poate fi fatală. 
Dacă statul ar fi declanşat de la sine putere un asemenea război informaţional mediatic cu ani în urmă manifestând minimum de grijă faţă de om,  Mădălina şi mulţi alţii ca ea ar fi trăit mult şi bine.  Cât oare ar fi costat..? Oare ce preţ are viaţa unor oameni nevinovaţi ? 
Cine  plăteste pentru moartea acestor oameni şi pentru suferinţa celor rămaşi fără persoanele iubite ? 
Gabi C

Ce va urma în acest material sunt statistici bine cunoscute de puterea actuală cu mult timp in urmă şi ignorate ca multe alte măsuri urgente ce trebuiau luate fără amânare.






O noua boala ameninta Europa. Cancerele, bolile cardiovasculare, diabetul nu mai par atât de înfricosatoare. Progresele în medicina sporesc sansele de diagnosticare precoce, de tratament si de vindecare a acestor afectiuni grave, care conduceau în clasamentele mortalitatii. Boala omului contemporan ataca mintea si sufletul. Se numeste depresie. Numele ei suna atât de banal, încât gravitatea e uneori luata în derâdere. Dar ea afecteaza 13% dintre europeni, prevalenta fiind în crestere. Depresia este una dintre cauzele importante ale sinuciderilor, iar numarul celor care si-au pus capat vietii însumeaza în Europa 57.000 de persoane, la nivelul anului 2006. Pornind de la aceste statistici îngrijoratoare, Uniunea Europeana si Organizatia Mondiala a Sanatatii cheama guvernele la actiune comuna de prevenire a depresiei si a suicidului. Apelul nu este însa auzit de autoritatile române, caci, în România, sanatatea mintala este în continuare absenta de pe agenda publica.
România se afla printre statele lipsite de un plan strategic national de prevenire a depresiei. Pe harta statelor cu cercetari care sa evalueze starea de sanatate mintala a populatiei, România e o pata alba. Suntem pe ultimul loc în Europa în ce priveste accesul populatiei la servicii de îngrijire la domiciliu si detinem, în compensatie, un prim loc european la accesul în spitalele de psihiatrie. Acest loc fruntas se traduce prin faptul ca diagnosticarea se face târziu, în episoadele de criza, care cer spitalizarea.
Se traduce prin lipsa preventiei, a monitorizarii pacientilor deja diagnosticati, printr-un nivel ridicat de stigmatizare si discriminare. Suferinta psihica e un tabu de nedepasit. Sistemul de sanatate mintala este, la rându-i, victima acestei stigmatizari, fiind neglijat la acordarea finantarilor de stat, marginalizat în ansamblul sistemului românesc de sanatate publica.
Cifrele Organizatiei Mondiale a Sanatatii plaseaza România pe locul al treilea codas în Europa la bugetul alocat de stat sanatatii mintale. România este printre putinele tari europene unde sectorul neguvernamental este ca si inexistent în domeniul serviciilor de sanatate mintala. Toate aceste recorduri negative au fost prezentate de reprezentantii OMS, Matt Muijen si Marc Danzon, la conferinta europeana Preventia depresiei si a suicidului, care a reunit la Budapesta ministri ai Sanatatii europeni si experti în sanatate mintala din statele europene. România nu a fost reprezentata la acest eveniment de niciun oficial din minister, ci doar de dr. Ileana Botezat Antonescu, directoarea Centrului National de Sanatate Mintala, institutie coordonatoare a reformei sanatatii mintale doar la nivel teoretic, dar lipsita de autoritate si de instrumente de decizie la nivelul actiunii concrete.
„În fiecare an, 63.000 de oameni din cele 27 de state ale UE îsi pierd viata prin sinucidere, ceea ce înseamna 630.000 în zece ani, adica o populatie mai mare decât au Lisabona sau Copenhaga“, au aratat la conferinta Zoltan Rihmer, profesor de psihiatrie la Facultatea de Medicina din Budapesta, si Danuta Wasserman, de la Institutul de Psihiatrie si Suicidologie din Suedia, director al Programului national de sanatate mintala si preventie a suicidului. Trebuie spus ca, pe harta europeana a mortalitatii cauzate de suicid, Suedia se plaseaza pe un loc similar cu România, cu o rata situata între 10-12 morti la suta de mii de locuitori. În Suedia, guvernul a anuntat înca de anul trecut politica „Suicid - zero“. Aici exista campanii nationale de informare a populatiei despre legatura dintre datoriile la banci si riscurile asupra sanatatii mintale si s-au creat institutii de stat care acorda sprijin datornicilor. Suedia a introdus în programele scolare ore de educatie în sanatate mintala si prevenire a violentei, dupa ce s-a constatat ca vârsta la care apar primele simptome ale depresiei coboara pâna la nivelul adolescentilor.
Desigur, exemplului de bune practici suedez i se adauga cele din alte state. 12 state din Europa au programe nationale de prevenire a depresiei si suicidului, iar în trei dintre acestea (Suedia, Lituania si Olanda) programele nationale au fost aprobate si de parlament, ceea ce înseamna mai multa legitimitate, mai multi bani, mai multe instrumente de a le pune în aplicare. E adevarat, majoritatea din cele 12 state sunt bogate, România nu îsi poate permite moftul de a investi bani în prevenirea depresiei, când atâtea probleme bat la usa – se vor gasi multe voci sa spuna. Însa în Bulgaria, o tara unde rata mortalitatii prin suicid este mai redusa decât în România, guvernul si-a asumat un program national de preventie. Asta arata ca viziunea si vointa politica sunt mai importante decât lipsa resurselor.
Actuala criza a determinat noi planuri de actiune, pornindu-se de la ideea ca datoriile si somajul, efecte directe ale crizei, au consecinte în planul sanatatii. Cercetarile arata ca somerii prezinta un risc de suicid dublu si chiar triplu fata de cei care au un loc de munca, iar riscul de sinucidere creste cu pâna la 70% în rândul persoanelor cu probleme minore de sanatate psihica scoase din câmpul muncii. Prin urmare, guvernul britanic considera prioritar ca angajatorii sa îi accepte la munca pe salariatii cu probleme de sanatate mintala, sa schimbe atitudinile si sa reduca stigma.
Niciunul dintre aceste aspecte nu sunt prioritati ori macar motive de îngrijorare pentru autoritatile române, în ciuda faptului ca somajul – un factor de risc al suicidului – este în România peste media europeana în rândul tinerilor: daca în UE 15,4% dintre tinerii sub 25 de ani sunt someri, în România procentul este de 18%. Întrebata când vor începe autoritatile române sa acorde din nou atentie problemelor de sanatate mintala, directoarea Centrului National de Sanatate Mintala, Ileana Botezat Antonescu, nu stie un raspuns. Pâna acum, singura mobilizare majora a guvernului român în ce priveste reforma sanatatii mintale s-a facut la presiunea UE, în perioada de preaderare, dupa ce presa româneasca a relatat în 2006 despre pacienti internati în conditii inumane în stabilimentul psihiatric de la Poiana Mare, unde s-au descoperit mai multe morti suspecte. 2006 e anul în care a fost votata o strategie de reforma a sanatatii mintale. De atunci si pâna acum nu s-a mai facut însa nimic.
Coincidenta sau nu, sectiunea „sanatate mintala“ de pe pagina de web a Ministerului Sanatatii a ramas neactualizata tot din 2006.
Organizatia Mondiala a Sanatatii si Comisia Europeana cheama acum la responsabilitate politica. Imperativul lansat la conferinta de la Budapesta se sprijina pe cifre îngrijoratoare: în clasamentul celor mai raspândite boli, afectiunile neuropsihiatrice ocupa locul II, cu o pondere de 19,3%, fiind surclasate doar de bolile cardiovasculare (22,9%). Dar câti stiu ca afectiunile psihiatrice au o raspândire mai mare decât neoplasmul malign (11%)? Prin urmare, Uniunea Europeana a lansat Pactul European pentru Sanatate Mintala, prin care invita guvernele sa faca din acest domeniu o prioritate a politicilor de sanatate. E de asteptat ca, în baza acestui pact, noul guvern român sa îsi asume un program national de sanatate mintala, bazat pe o abordare transsectoriala, având ca punct de start o cercetare a starii de sanatate mintala a populatiei. Ar fi un prim pas pentru a scoate România din zona petelor albe si a statisticilor negative. // 
Emilia Chiscop   5 ian 2010 http://www.revista22.ro/
























luni, 19 iulie 2010

09 MĂDĂLINA MANOLE

15 iulie 2010
Aseară în aer liber a fost lansat noul album al Mădălinei.Această lansare a avut loc chiar de ziua artistei. Cu un look nou şi un sound complet transformat,  lipsit  total de acordurile parcă prea lejere ale muzicii ei uşoare de debut noile melodii  sună bine în marea lor majoritate.
În mod deosebit mi-au atras atenţia câteva piese de rezistenţă  care sigur o vor propulsa pe noua Mădălina pe primele locuri în clasamentele interne şi de ce nu internaţionale.Versurile melodiilor se ridică la altitudinea muzicii fiind clare şi sugestive oferind prin conţinut  lecţii de iubire, speranţă şi suferinţă.Audienţa de altfel numeroasă a fost în delir tot timpul concertului mii de oameni aclamând frenetic şi cerşind bisurile pe care interpreta le-a oferit la sfârşit cu generozitate în mai multe rânduri.Abordând un stil dinamic şi profund cu linie  melodică clară şi bine închegată susţinut de o voce cultivată, când suavă când puternic guturală dar originală şi cristalină cîntăreaţa a intrat definitiv în categoria grea a interpretelor adevărate  pe care ni le-a dăruit cu greu scena muzicii de gen din ţara noastră.A trecut în sfârşit după multe frământări şi căutări de partea elitei care îi aparţine lui Dida Drăgan, Laura Stoica, Elena Cârstea,Loredana, Silvia Dumitrescu sau Mihaela Runceanu. printre singurele capabile de astfel de performanţe vocale.
Schimbarea la faţă este aproape totală, fata cu părul de foc transformându-se din păpuşa răsfăţată a scenei într-o interpretă de calibru. Nu ştiu cum a fost posibilă această transformare radicală dar sunt convins că Petru Mircea soţul şi partenerul  Mădălinei cunoscut  sunetist şi pianist are un rol major fiind printre puţinii care cunosc mult căutata reţetă secretă a succesului .
Niciodată in România nu a fost lansat cu o asemenea audienţă şi fast discul vreunei trupe sau interpret. Mass-media  apreciază in corpore schimbarea la faţă a proaspetei mămici. Cu pasiune , dragoste şi muncă orice performanţă este posibilă când eşti înconjurată de iubire şi talent.Într-un interviu acordat anterior cântăreaţa  marturisea că soţul îi pusese anticipând succesul noului album întrebarea :
-Oare vei rezista de atâta fericire ?
"O 9 Mădălina Manole" este rezultatul a doi ani de muncă şi "multă dragoste pentru muzică", după cum spune însăşi artista.
 Ai făcut ţara să plângă dragă Mădălina !


Cam aşa ar fi stat lucrurile dacă nu apărea mârşava şi parşiva depresie care fără tratament nu trece bolnavul transformându-se într-o bombă cu ceas.Un om fără experienţă în astfel de situaţii cum era Mircea nu înţelege nimic din ceea ce se întămplă în jur fiind contrariat de comportamentul ciudat al partenerei ale cărei sentimente obiceiuri si preferinţe se transformă inversându-se radical şi inexplicabil fără voia ei.Episodul psihotic poate fi fatal fără tratament medical de specialitate.Problemele trecutului lasă de multe ori în urmă gropi adânci în conştiinţa umană, deschizând prăpăstii greu de traversat.
Câteodată visul devine realitate. Bine ar fi dacă realitatea obscură ar rămâne mereu doar un vis urât.

joi, 15 iulie 2010

Un primar stupid.

 Incă nu pot să cred că o asemenea ştire care a apărut in toată presa poate fi adevărată :
"Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, le-a cerut celor de la cimitire să arunce apa şi florile de pe morminte. Ordinul primarului face parte din lista măsurilor pentru exterminarea ţânţarilor.
Angajaţii cimitirului Bellu au trecut la treabă, după ce edilul le-a cerut să arunce toate vasele cu flori cu tot, care stau pe locurile de veci mai mult de două zile." 

Nu pot decât să am îndoieli asupra lucidităţii care ar trebui sa guverneze baza gândirii fostului doctor.
Vezi aici şi alte perle ale gândirii edilului bucureştean :http://generatianimanui.blogspot.com/2010/02/mutati-aleea-mutati-zapada.html



vineri, 2 iulie 2010

Coroana timpului





"Unde nu creşte iarbă apar buruieni.
Unde nu sunt flori cresc mărăcini.
Florile cresc şi din noroi.
Unde nu pui suflet apar tot buruieni."( Gigi)


 Era un puşti slab şi firav pe nume Gigi, poreclit Gibi, probabil un alint sau doar un diminutiv de la gibon. Gibonul este un maimuţoi agil şi simpatic având toate însuşirile neamului său antropoid. Este iute şi vigilent căţărându-se cu mare viteză în cei mai înalţi copaci din junglă. Poartă pantaloni scurţi, ciorapi treisferturi şi tricou larg cu dungi. Este tuns scurt şi umblă de obicei înarmat vara cu un crăcan şi cu invizoace iar iarna târziu poartă la brâu o sabie confecţionată din trunchiul bradului de la Crăciun. Este căutat pentru prostiile pe care le face mereu. 
 Dar locul de desfăşurare al poveştii mele nu va fi jungla ci decorul creat după construcţia blocurilor dintr-un cartier bucureştean până prin anii 1974, când dintr-o permanentă şi obsedantă grijă faţă de omul nou se construia masiv. Era vremea marii industrializări, când se concepea în eprubetă viitorul de aur al ţării sub conducerea directă a "iubitului" conducător de partid şi stat. Se construiau blocuri înalte şi uzine înfloritoare. Macaralele râdeau în soare iar oamenii fugeau de la ţară la oraş şi de la casă la bloc pentru a pune umărul pentru construcţia societăţii socialiste multilateral dezvoltate. Care mai avea câte o casă era privit de către ceilalţi de sus, cu dispreţ, ca pe un necivilizat. Totul în jur arăta ca  după bombardament, cu nesfârşite şantiere  pline de moloz, barăci, gropi,  şi materiale de construcţie împrăştiate peste tot. Aerul devenise irespirabil.
 Într-o noapte cu lună plină un alt puşti, coleg cu Gibi, a legat o cârpă de coada unui şoarece, a înmuiat cârpa în benzină şi a aprins-o. Speriat, şoarecele, ca să stingă vâlvătaia care îl urmărea s-a aruncat într-un cazan cu motorină depozitat în magazia de materiale construită din tablă.  Focul iscat a ars toată noaptea şi a încins geamurile blocurilor din jurul şantierului până au plesnit, iar fumul negru a înecat luna.
 În bezna aprinsă, Gibi care căuta atunci carbid prin magazie, materie primă folosită în procesul de fabricaţie al bombelor artizanale, s-a salvat cu noroc reuşind să fugă în ultima clipă din faţa exploziei.
Tatăl băiatului a plătit după aceea  pagubele ani buni văitându-se peste tot:
-Da’ ce vină a avut băiatu’ meu că prostul de şoarece a intrat în butoiul cu motorină în loc să găsească o baltă ceva. Ce l-a pus fii-miu intenţionat să se bage acolo? Doar şoarecele este singurul vinovat. 

Anii treceau, iar pe locul şantierelor au apărut blocuri cu nouă, zece sau patru etaje, cu orientare simplă sau dublă, cu balcoane sau fără. Unde mai pui că omul nou, care avea încă prostul obicei să trăiască la curte a făcut bolte de viţă de vie, iar pe spaţiile verzi a plantat flori, garduri vii şi pomi fructiferi. Cât de retardaţi şi retrograzi erau  consideraţi cetăţenii care din diferite motive mai locuiau încă la casă! Majoritatea comunistă votase tacit ca aceştia să fie demolaţi pentru a se muta cât mai repede în noile blocuri, care de la distanţă semănau cu nişte cutii de chibrituri. 
În noile apartamente aveau chipurile doar avantaje. Scăpau de muncile grele din gospodărie, de noroi, de săpat, de tunsul copacilor. Aveau în schimb apă curentă caldă si rece, cadă de baie, duş, parchet pe jos, balcon, gaze la bucătărie şi vecini în toate punctele cardinale. Scăpau şi de corvoada nesfârşită a măturatului curţii, tăiatului lemnelor de foc, al aprinderii focului în sobă. Cu un calorifer s-a rezolvat totul. Căratul buteliei sau al găleţilor cu apă rămăsese o îndeletnicire pentru proşti, o tristă amintire, la fel şi udatul grădinii sau peticitul acoperişului. Omul nou era gândit doar să se ducă la serviciu ca să muncească pentru partidul unic. 
Doar unii, sătui de muncă înotau împotriva curentului pensionându-se pe caz de boală şi căutând liniştea  finală se dedicau grădinăritului de conjunctură luând în ‘arendă’ câte o parcelă din preajma blocului.
 Un astfel de om era Pârvan nebunul, care după ani grei de muncă în construcţii a ales să–şi trăiască ultimii ani ca grădinar pasionat şi voluntar pe spaţiul verde din faţa blocului. Stătea la parter şi uda zilnic iarba cu un furtun tras direct prin geamul bucătăriei. Lucra şi păzea grădina lui cu crini şi trandafiri agăţători cât era ziua de lungă. Omul umbla mereu neras şi se răstea la copiii care băteau în permanenţă mingea în gangul blocului ce avea un perete comun cu garsoniera lui. De multe ori ceda nervos şi începea să urle isteric sau să înjure ca un birjar, pentru că din peretele gangului mingea mai sărea câteodată în grădina lui plină de flori. Apărea atunci ca păianjenul la pradă şi o confisca. Copiii reclamau acasă absenţa  valorosului obiect de joacă, iar scandalul de recuperare al acestuia de către părinţi începea fără întârziere
 După nişte certuri mai zdravene cu vecinii omul căpătase alt obicei; cu faţa schimonosită ieşea ameninţător cu un cuţit în mână şi tăia mingea cu pricina, după care o arunca piticului speriat urlând cât putea:
Ţi-am spus că aşa o să păteşti, fire-aţi voi ai dracului cu toţii !
Pe atunci şi mingea era minge.... Nu orice părinte îşi permitea să cumpere mereu, ori dacă mai era şi din piele tragedia era completă.  Copilul care venea afară la joacă cu preţiosul obiect era tratat  preferenţial de către ceilalţi, ca nu cumva să se supere şi să plece cu jucăria preferată, deşi acest fapt se petrecea de fiecare dată. 
Aşa că, fie că săreau copiii în grădină, fie că duduiau pereţii de şuturile trase cu putere în pereţii gangului scandalul era asigurat iar reclamaţiile curgeau în dreptul omului care tăia mingii, urla, înjura şi speria şcolarii. Toată lumea era îngrozită, iar săraca nevastă a tiranului, o femeie grasă care abia se putea mişca, încerca mereu din răsputeri, cu o blândeţe angelică să salveze aparenţele şi să liniştească “furtuna” iscată mereu din senin.
 În timp ce Pârvan muncea, lupta, înjura şi păzea grădina cu furtunul şi cuţitul de alţi invadatori, Gibi cu prietenii lui umblau după furat struguri, piersici şi corcoduşe prin împrejurimi. Cel mai greu era la corcoduşe pentru că trebuiau să fure dintr-o livadă  păzită, aflată mai departe  de locul obişnuit de joacă, şi unde paznicul avea o puşcă plină cu gloanţe din sare. De acolo Gibi a scăpat cu tricoul întors în dreptul burţii şi plin de corcodele, dar alergat de un câine şi cu fundul ciuruit de sare. Acreala savuroasă a corcoduşelor devenise amară pentru gibon şi pentru Manole, prietenul său, iar experienţa prea usturătoare, dar aveau doar doisprezece ani şi nu puteau renunţa aşa uşor la plăcerile vieţii. 
Altă dată, ascunşi printre imensele mosoare din lemn înfăşurate în cabluri electrice care zăceau depozitate în curtea unei fabrici din spatele blocului, pufăind ţigările cu filtru Snagov, cumpărate la bucată de la debitul complexului general, au hotărât ca de a doua zi să strângă gaşca lor încredere; pe Cezărică, Marinică şi Mariusică şi să înceapă “culesul” strugurilor din viile blocurilor mai vechi. Erau două zone de mare interes: via cu struguri de masă albi  de la blocul E 11 şi cea cu struguri roşii şi gustoşi de la blocul apărut mai nou în peisaj, Z40. După ce au terminat de pufăit ţigările, au plecat cu grabă dintre mosoare prin gaura gardului pe unde muncitorii fabricii furau nestingheriţi piese şi cabluri electrice şi care devenise intrarea şi ieşirea principală a uzinei.
 La primul bloc vizat, strugurii erau deasupra unei bolte de ţevi şi se agăţau până spre etajul trei al balcoanelor locatarilor, care se puteau servi  direct din vie. 
 După lăsarea serii, gibonul şi ceilalţi maimuţoi stăteau atârnaţi de boltă încercând să se caţere cât mai sus. Locatarii blocului, cadre militare,  nu bănuiau că sunt spionaţi şi prădaţi de nişte copii în timp ce rezolvau liniştiţi treburile casnice uzuale sau se certau cu nevestele. Operaţiunea reuşise perfect. Strugurii aveau boabele mari şi cărnoase  cu gust dulce şi parfumat. Tricourile transformate în traiste erau pline ochi.
 În seara aceea Gibi a ajuns sătul acasă, unde pe masa din sufragerie zăcea un platou plin cu struguri roşii cumpăraţi de tatăl său din piaţă, care însă nu mai prezentau interes.
 A doua zi fotbal. La un şut nefericit mingea de piele a lui Marinică a sărit direct în grădina de flori proaspăt curăţată de buruieni a lui moş Pârvan culcând la pământ trei dintre cei şapte crini aproape înfloriţi şi aliniaţi ca pentru defilare. Omul păianjen a apărut imediat ţinând în dinţi o foarfecă de grădină imensă şi bine ascuţită. Văzând crinii asasinaţi a tăiat mingea în şapte urlând de supărare.
 -  Hai veniţi să o luaţi. Na! V-am spus mereu să vă jucaţi în alt loc fire-aţi voi de derbedei!…
Plângând şi fugind copiii strigau în cor drept răzbunare:
-Pârvan nebunu’ trage cu tunu’ împuşcă raţele şi mănâncă maţele....
Gibi a rămas cu gândul la un crin mare şi aproape înflorit, care  ieşea imediat în evidenţă din multitudinea de flori legate cu aţe. Pe întuneric împreună cu Manole s-au strecurat cu măiestrie driblând sârmele, gardurile şi sforile ţesute de Pârvan ca o pânză de păianjen. 
 Moşul era în casă şi vorbea liniştit cu nevastă-sa.
Tremurând de frică şi încordat la maxim, Gibi reuşi să rupă cu greu crinul imperial. Îi batea inima  atât de tare încât o ţinea cu mâna să nu sară din piept. Târâş pe coate şi genunchi prin pământul  cernut şi săpat ca proaspetele morminte, cu prada imperială în mâini cei doi hoţi căutau cu grabă ieşirea printre sârmele şi gardul viu ce împrejmuiau grădina plină de flori. Perdeaua de trandafiri roşii, proaspeţi, curgea ca o cascadă de sânge peste capetele copiilor protejându-i de ocheadele locatarilor dar mai ales de privirile iscoditoare ale lui Pârvan, care instinctiv supraveghea permanent locul.
 Scăpat din ghearele trandafirilor, Gibi a fugit acasă ducând floarea ca pe un trofeu câştigat cu multă trudă. Era ca o coroană fermecată, ca o cupă a campionilor aflată în braţele  copilului fericit şi absolut vrăjit. 
Crinul a fost aşezat la loc de cinste, într-o vază cu apă, pe masa din sufragerie, unde a rezistat înflorit aproape trei săptămâni, timp în care gibonul a fost permanent fermecat. Apogeul senzaţiilor tari fusese atins. 
Când crinul s-a uscat a fost pus cu grijă în ierbarul şcolii.
............................................................................................................

Pârvan era tot mai supărat, urla şi înjura, până când într-o zi, un microbuz alb cu o cruce roşie pe uşă, escortat de maşina miliţiei a oprit în faţa blocului. 
L-au săltat şi de atunci nimeni nu a mai auzit nimic de el. 
A dispărut subit împreună cu soţia, iar superba şi mult râvnita lui grădină a intrat repede în paragină.
...........................................................................................................
Au trecut de atunci ani şi ani iar la geamul garsonierei lui Pârvan nu a mai apărut nimeni. Între timp, comunismul şi-a arătat limitele utopice şi a fost înlocuit cu mafiocraţia “democrată”, care nu mai este utopie ci realitate. Trandafirii agăţători au dispărut şi ei înroşind pământul reavăn. Grădina cu multe flori, crini şi trandafiri este plină de bălării. Copiii nu mai joacă fotbal, iar peretele gangului zace neatins.  Gardul viu s-a uscat şi el demult, fiind după aceea înlocuit cu unul nou, metalic şi inestetic, cu vîrfuri ameninţătoare si ascuţite, un gard des din sârmă  prin care nici şoarecii nu pot trece. Viile şi pomii fructiferi din împrejurimi  au dispărut uşor şi ele. Nesfârşitul gard sârmos înconjoară  tot cartierul a cărei populaţie îmbătrînită  vrea acum să se mute de la bloc la curte şi din oraş la ţară. 
Gardieni privaţi plătiţi din banii publici au posturi fixe şi sigure. Domnii care stau acum la bloc îi invidiază pe cei care stau la casă.
Speranţa s-a reaprins odată prin luna decembrie’89, după care s-a stins din nou total, lăsându-ne iarăşi orbi în nesfârşita noapte. 
Gibi are  aproape cincizeci de ani şi stă la curte, unde îngrijeşte o grădină cu crini şi trandafiri, cu pomi fructiferi şi viţa de vie. Prietenul lui, din interes, Manole, îi mai face câte o vizită din când în când în funcţie de nevoi. Amândoi au renunţat la fumat iar burţile lor umflate, acoperite de tricouri, sunt pline de bere şi mici. Cară aproape zilnic apă plată cu bidonul de 10 litri de la en-gros, sapă grădina, mătură curtea şi tunde copacii. Umple butelia cu gaz o dată la două luni iar iarna sparge lemne şi face focul în soba de teracotă.
-Bă Manole, am citit undeva că spiritul crinului îi învaţă pe oameni umilinţa şi puritatea. Vezi ce crini frumoşi am în grădină ?
-Florile de crin erau, în heraldica, emblema regalitaţii iar Franţa purta denumirea “Regatul crinilor”, vorbi Manole.
-Da, ştiu, dar în acelaşi timp, floarea de crin era şi semnul osândiţilor la moarte.  Îţi mai aminteşti de nebunul ăla de Pârvan?
- Cum să nu, un om ca ăla nu poţi să-l uiţi aşa uşor. Am auzit că pe vremea regelui simpatiza cu legionarii, şi că după război a fost arestat şi a stat ani buni prin puşcăriile comuniste pentru că a declarat că îl iubeşte pe rege şi coroana regală cu crini, dar prea sănătos nu cred că mai era când a ieşit, că parcă turba când te atigeai de florile lui. Când l-au arestat era învăţător într-un sat, şi toată lumea îl iubea şi îl respecta; familia lui cică era cea mai veche în satul ăla din munţi.
-Abia aştept să înflorească ăsta cel mai mare. Cred că o să aibă flori  o lună de zile. Va fi o bucurie, spuse Gigi mângâind bobocul de crin încă nedesfăcut.

Nişte copii bat de zor o minge de fotbal undeva pe stradă, lovesc cu ea gardul din tablă şi câinele lui Gigi latră încontinuu, reuşind să îşi enerveze stăpânul.
-Bă voi n-aveţi casă, n-aveţi masă? Hai că mă enervează puştii ăştia cordiţi.
La un moment dat, un şut nefericit şi balonul din piele, un Jabulani veritabil, sare în curte rupând doi crini, printre care şi pe cel preferat, care era cel mai îngrijit, săpat şi udat cu multă grijă şi dragoste.
Gibi vede negru în faţa ochilor, sare ca împuşcat şi cu faţa schimonosită de durere pune mâna pe un cuţit, taie Jabulani în  şapte bucăţi, după care iese din curte pe stradă înjurând, alergând ca disperatul şi ameninţând de la distanţă copiii cu pumnul .
Nu după mult timp, o maşină albă a salvării şi maşina poliţiei au apărut gălăgioase pe stradă. 
De atunci Gigi nu a mai fost văzut de nimeni.

După multă vreme de la această întâmplare, prin cartier au apărut printre buruieni şi garduri inestetice de sârmă îndoită, crini imperiali, trandafiri agăţători şi butuci de viţă de v
Gabi C.