duminică, 9 decembrie 2012

Pixul şi bricheta

Zi mohorâtă de decembrie, peste o săptămână vin alegerile şi o droaie de cercetaşi ai partidelor reprezentative colcăie care mai de care să ofere deja consacratele pomeni electorale. Lumea se înghesuie să primească pungile care ascund enigmaticul dar. O activistă plătită cu doi lei ora îmi oferă şi mie o pungă de partid în interiorul căreia găsesc pe lângă pliantele cu promisiuni electorale, un pix şi o brichetă.
M-am bucurat pentru că bricheta chiar îmi lipsea din inventar şi că pentru a aprinde o ţigară trebuia să suport de fiecare dată ifosele unui necunoscut, iar pixul meu are mai tot timpul mina pe terminate. Tocmai mi se făcu poftă de tutun, apuc o ţigară din pachetul aproape gol şi încerc să o aprind încântat cu bricheta cea nouă, dar în zadar pentru că aceasta nu vrea să functioneze sub nici un chip. După ce mi-am tocit degetul mare de la mâna dreaptă trag o înjurătură printre dinţi, mai fac o încercare dar cu acelaşi rezultat negativ după care arunc cadoul primit la primul coş de gunoi întâlnit în cale. Mă consolez totuşi cu gândul că am primit şi un pix pe de-a moaca, deci tot eu voi fi cel câştigat  considerând că nu are rost să îmi mai fac sânge rău pentru o amărâtă de brichetă. În continuare caut un fumător ca să aprind ţigara pe care o ţineam fără rost între buze dar pe stradă nu trecea din păcate nici unul, de parcă peste noapte toţi au renunţat subit şi de fumat printre multe altele. Mă consolez cu gândul că orice rău e spre bine şi că fac economie, că şi aşa un pachet de ţigări a ajuns să coste mai mult decât primesc pentru o zi de muncă, apoi îmi vine o idee, şi ca să nu îmi scape scot carnetul din geantă şi pixul din punga electorală cu scopul să aştern pe hârtie fugitiv câteva cuvinte. Dar după ce am încercat cu nerăbdare pixul cel nou am constatat cu mâhnire că acesta nu scria defel. În sine îmi zic că poate i-o fi îngheţat mina că doar e luna decembrie cu toate că afară sunt zece grade plus sau că o fi stat în pungă cu capul în sus şi că conform legilor   lichidelor ale lui Arhimede, enunţate de mii de ani, nu are cum să scrie, aşa că îl scutur de şapte ori cu putere, dar degeaba pentru că tot nu i-a venit pasta la cap. Am rămas însă cu promisiunile electorale înscrise pe pliantele tipărite pe bani grei care mi-au  rămas, numai bune de pus pe foc, şi care promit case sociale, metrou, locuri de muncă şi multe alte bazaconii în care eu nu mai cred sau nu mai vreau să cred. Doamne fereşte să stau într-un bloc nou care să se dărâme sau să ardă la primul scurtcircuit, să merg la servici cu un metrou care sare de pe şină sau să lucrez într-un loc în care să îmi primesc banii la" sfântul aşteaptă" ori niciodată.
Concluzia e simplă : În România nici pixul nu scrie iar bricheta nu se aprinde. Poate explodează mămăliga!