marți, 19 ianuarie 2016

Legenda steagului cu cap de lup al dacilor

Cel mai viteaz si mai intelept rege al dacilor, stramosii nostri, a fost Decebal. Inca de pe cand era baietas era curajos, drept, cinstit, milos cu cei in suferinta.
Si nu numai cu oamenii, ci si cu animalele se purta cu grija si mila. Intr-o zi, umbland cu prietenul sau Duran prin padurile din preajma Sarmizegetusei, a gasit un pui de lup cazut intr-o prapastie. Era mic, abia facea ochi si in cadere isi rupse un picior. Tremura, scheuna, parea gata sa moara.
Decebal l-a dus in cetate, i-a legat piciorul rupt intre lopatele si l-a adapostit intr-o sura. Cand s-a vindecat, a crescut mai mare si mai voinic decat un caine ciobanesc. Era domesticit, bland cu cei buni si aprig cu cei rai. Avea parul sur, aspru, gat gros, picioare puternice si coltii ascutiti. Cand se infuria, scotea un scheunat subtire, ca un suier, de care toti cainii si chiar oamenii se inspaimantau. Poate de aceea Decebal l-a numit Suier si l-a invatat sa adune vanatul sagetat de el in padure.
Odata, pe vreme de iarna cu nameti mari, Decebal s-a razletit de ceata vanatorilor. Si iaca, intr-o poiana, s-a napustit asupra lui o ceata de lupi flamanzi. In primele clipe Suier si-a sticlit ochii, parca bucuros ca-si vede fratii. Decebal langa tulpina unui fag, si-a tras sabia cu varful curbat, sa se apere de fiare. L-a chemat pe Suier sa-i fie de ajutor. Lupul imblanzit i-a venit la picioare. Dar haita de lupi a inconjurat copacul. Primul lup care a atacat a fost prins in curbura sabiei de tanarul print si crestat in ceafa. Ceilalti lupi se pregateau sa sara... Deodata Suier s-a repezit intre lupi incepand o lupta apriga cu ei, scurmand si spulberand zapada. Dar lupii erau numerosi si au prins sa-l sfasie cu coltii. Decebal urcat in fag ii strapungea cu sagetile si haita s-a retras in padure urland a paguba.
Scorilo, tatal lui Decebal, s-a minunat de curajul fiului sau. - Tata, Suier m-a salvat!... Atunci toti l-au vazut pe Suier zacand intre cei patru lupi sagetati care inrosisera zapada.
Suier n-a mai trait. A murit privindu-si stapanul pe care l-a aparat cu credinta.
Tanarul i-a cerut unui mester fierar sa-i faureasca din arama un cap de lup, cu gura cascata, un cap ca al lui Suier. Un cojocar a cusut din pielicele de ied un fel de punga lunga de trei coti, care prinsa de capul de lup de arama pus intr-o prajina de fier suiera in bataia vantului.
Asa s-a facut steagul de lupta al dacilor.
legenda steagului cu cap de lup al dacilor decebal
 https://draft.blogger.com/blogger.g?blogID=1607631172567980670#editor/target=post;postID=1091246724078887621

MOMENTUL Asos-it




Alergasem toată noaptea ca un nebun. Știam că nu am voie, că nu e safe, dar nu aveam de ales. Altfel nu aveam cum să fac performanța de 140 de produse adunate in căruț pe oră. Ei stiau bine că fără să alergi nu ai cum să reușești dar te presau oricum. Închideau ochii cănd te vedeau că împingi căruțul ca un cal în călduri și doar îți atrăgeau atenția că nu trebuie musai să faci galop, dar pe de altă  parte te presau să faci kkpai. Culegeam de pe zona mea chiloți, sutiene, rochii, cizme ori pantofi cu viteză maximă ferindu-mă cu abilitate de radarele cu chip de om. Devenisem un sportiv de performantă, deși mă angajasem acolo ca un om normal. Puteam să alerg în continuu chiar și zece ore în șir. În aproape doi ani,  am adunat cu rapiditate mii de chiloți, cu frica în suflet că la cea mai mică greșeală voi fi dat afară. Știam bine că sunt vizat și urmărit îndeaproape de poliția companiei. În noaptea de Crăciun, la muncă fiind, spusesem unui supertâmp plin de zel și cu dorință de afirmare, care din păcate era român de-al meu, chiar din același oraș cu mine, să mă mai scutească de performanțe absurde, că eu oricum mai stau doar două săptămâni și o să mă car în țară, fie ce o fi. Gagiul a băgat la cap și m-a pus pe lista celor ce vor fi concediați cu prima ocazie. Bănuiam că momentul va veni curând dar mai vroiam să alerg, pardon, să lucrez încă două săptămîni, așa cum îmi propusesem. Dar nu a fost să fie. Eram pregătit psihic pentru momentul fatal, pentru că vreme de doi ani văzusem disperarea în ochii sutelor de oameni dați afară pentru simplul motiv că asta este.
Și momentul a venit. Pe la șase dimineața,transpirat de atâta fugă după chiloței, atunci când mai aveam doar o oră până să plec acasă și intrasem fericit în happy hour primesc mesajul fatal, pe arma legată de mâna stângă, prin care împușcasem milioane de prețuri, și prin care toată munca mea era urmărită și coordonată la secundă. Trebuia să mă prezint de  urgență la mașina de luat amprente, după ce confirmam că am primit mesajul. Am confirmat,  cu strângere de inimă pentru că știam că voi rămâne fără job înainte de termenul pe care mi-l propusesem. Până să ajung la aparatul de scanat mâini și inimi frânte, am trăit toată deznădejdea oamenilor pe care îi văzusem aruncați afară ca pe niște dinți cariați cu mult înaintea mea.
Ne-am întâlnit toți condamnații la agenție. Români, englezi și alte nații. Super tâmpul și sefii de echipă își fereau privirile. Un englez a vrut să dea de pământ cu proiectorul de 1000 de lire dar a fost oprit de un om de ordine care ne supraveghea ca un gardian de pușcărie. Alt englez amenința că o să îi dea în judecată, pentru că el își știe bine drepturile, rahat. Nu s-a speriat nimeni. Un bulgar, Asen Asenov era cel mai bun la performanță din tot schimbul după ce un român super rapid se săturase, își bagase picioarele și plecase. Bulgarul nu pricepea nimic din ce se întâmlase. Ceilalți erau uluiți pentru că nu înțelegeau de ce au fost și ei printre cei sacrificați. Prietenul meu Raul, care umbla și el, ca și mine, cu biletul fără întoarcere spre România în buzunar, enervat de atâta melodramă, a cerut printr-o înjurătură națională  să semneze cât mai repede actul de eliberare. După el am semnat toți și am fugit sub escorta gardianului la o țigare. Gardianul ne-a confiscat și legitimațiile dobândite cu sacrificii, pentru a nu mai putea avea acces în depozit. Uite pentru cine am muncit cu devotament doi ani de zile fiind la momentul acela cel mai vechi angajat pe agenție. Pentru ei nu eram decât o cârpă murdară bună de aruncat la gunoi după ce a fost stoarsă cât au avut nevoie.

Din acel moment, eu am devenit cel mai fericit turist roman din Anglia. 
Sunt liber. Abia aștept să mă întorc acasă.

GabiC.

PS. După aproape 7 luni, înca nu mi-au plătit banii pe concediu și nu am primit P45 sau P60