luni, 2 ianuarie 2012

Raportul de activitate a Tinerilor Romani Americani pe anul 2011


Iubiti frati, surori si prieteni romani!
La acest sfarsit de an, cu rani adanci sapate in sufletele noastre, cu regrete dar si cu amintiri placute, dorim sa va spunem ca a sosit timpul sa ne sfarsim lucrarea. Raportul pe anul 2011, va fi ultimul nostru raport de activitate in lucrarea cu Tinerii Romani Americani. Pe toata perioada aceasta de timp, mesajul nostru a fost transmis, solutiile pentru salvarea tinerilor au fost gasite, iar cei vinovati pentru stoparea lucrarii Lui Dumnzeu de salvare a tineriilor, au fost dati pe fata. In ceia ce priveste judecata nu-i treaba noastra, ramane la decizia si hotararea Lui Dumnezeu. Cat despre lucrarea in continuare cu tinerii adolescenti din bisericile romane si programele in limba engleza, toate acestea vor ramanea la aprecierea si decizia fiecarei biserici. Cei ce vor considera salvarea generatiei noastre o porunca data de Dumnezeu, suntem convinsi ca se vor ocupa de generatia tanara si le va da predica si-n limba engleza, pentru ca sa inteleaga cuvantul si legile Lui Dumnezeu, iar rasplata le va fi mare. In ce priveste frati lucratori, care din motive personale nu vor ajuta generatia tanara, noi nu-i putem obligam sa faca aceasta lucrare, pentru faptul ca nu-i obliga nici Dumnezeu. Asa cum stiti, principiile si poruncile Lui Dumnezeu date lucratori din campul Evangheliei sunt: "sa respecte legile si indatoririle care stau la baza salvari oamenilor sau a tinerilor pentru cer. Cei ce vor respecta aceste legi vor fi rasplatiti, iar cei ce nu le vor respecta li se va cere socoteala pentru fiecare suflet pierdut.
 
Perspectiva unui viitor mai bun in bisericile romane, ne-a motivat in toata perioada aceasta de timp, sa facem absolut totul ce ne-a stat in putinta pentru a castiga increderea, dragostea si prietenia liderilor nostri si a fratilor romani. Ne bucuram de cei cativa care ne-au inteles, si regretam pentru cei multi care nu ne-au inteles, sau ne-au inteles gresit. Ajunsi acum la sfarsitul acestei lucrari, asa cum v-am promis inca din primele noastre rapoarte, noi ne vom retrage si in tacere ne vom pierde printre randuri, ca sa nu ramana nimeni cu impresia ca am facut aceasta lucrare din interese personale, pentru functii bisericesti sau alte recompense omenesti cum am fost acuzati de uni. Cat despre activitatea noastra de viitor, inca nu stim planul Lui Dumnezeu de lucrare cu privire la noi. Stim totusi ca o parte dintre tinerii vom pleca si vom fi foarte activi in bisericile americane, iar uni la dorinta parintilor si din motive de casatorie, vor mai ramanea o perioada de timp prin bisericile romane. In ce priveste blog-urile noastre: http://tineriromaniamericani.wordpress.com/orhttp://tineriiromaniamericani.blogspot.comam vrea sa stiti, ca vor continua sa functioneze.
 
Pastori si lucratori care inca doresc sa se puna pe: "Lista bisericilor care accepta predica si-n limba engleza", ii rugam sa ne anunte printr-un e-mail si cu toata dragostea le vom publica anuntul. Deasemenea, oameni Lui Dumnezeu (fratii de rand sau chiar si pastori) care aveti un cuvant de incurajare si zidire spirituala, pentru cea mai respinsa, cea mai stresata si cea mai ispitita generatie de tinerii crestini care ar fi existat vreodata, va rugam sa ni-l transmiteti si va promitem ca va vom publica mesajul fara nici o retinere. In ce priveste confuntarile pe internet cu frati si pastori romani "in viitor le vom evita", pentru ca produc rani adanci si o confuzie totala in sufletele celor mai multi. Cu durere va spunem, ca datorita acestor lupte duse atat pe internet cat si in particular cu frati romani, multi tinerii au ajuns sa nu stie ce sa mai creada despre religie si crestinism. Si pentru faptul, ca pastori romani (cei mai multi dintre eii) sunt motivul pentru care noi va trebui sa parasim bisericile romane, multi tineri sunt ruinati sufleteste, dezorientati si dezamagiti, nestiind in ce directie s-o ia. Experientele neplacute din bisericile romane, pe uni tineri i-a facut sa ia decizia ca sa nu mai urmeze nici un cult, considerand religiile in general un pericol: atat pentru eii, pentru viitoarele lor familii, cat si pentru societatea in care traiesc. "Toate acestea ne-au dat mult de gandit, si ne-a determinat sa abandonam aceasta lucrare cat mai repede".
 
Luand in considerare toate cele amintite mai sus, va vom prezenta raportul pe anul 2011, ultimul nostru raport de activitate in lucrarea cu tinerii romani. Pentru cei care veti citi pentru prima data rapoartele noastre anuale din ultimi ani va putem spune, ca in urma cu cinci ani la porunca Lui Dumnezeu si la dorinta a mai multor tineri si parinti crestini din Statele Unite si Canada, am pornit aceasta lucrare care si-a propus ca obiectiv "introducerea si a limbi engleze in bisericile romane". Am facut aceasta, in scopul de a ajuta generatia de tinerii romani nascuti s-au crescuti in America sau Canada, ca sa inteleaga cuvantul si legile Lui Dumnezeu predicat in bisericile romane. Asa cum multi dintre dumneavoastra deja stiti, in fiecare an pierdem un numar considerabil de tineri, atat din Biserica cat si de la credinta. Aceasta se datoreaza faptului, ca desi frecventam Bisericile romane cei mai multi nu intelegem mai nimic din mesajul Evangheliei predicat in limba romana.
 
In toata perioada aceasta de timp, motivatia luptei noastre a fost una singura: “de a salva generatia tanara din bisericile romane pentru Imparatia Lui Dumnezeu. ”Pentru a nu tulbura prea mult programele in limba roamana din bisericile noastre, noi am ajuns la convingerea, “ca 30 de minute predica si-n limba engleza o data pe saptamana la serviciile divine, in special la serviciile de duminica seara”, va fi suficient pentru a salva generatia noastra pentru cer. Aceste 30 de minute, ne vor ajuta in a intelege si noi Cuvantul Evangheliei si Legile Lui Dumnezeu, predicate in bisericile romane. Cat despre frati romani mai in varsta din bisericile noastre, pentru faptul ca cei mai multi locuiesc in America si Canada de mai bine de 20 sau 30 de ani, peste 95% dintre dumnealor inteleg destul de bine si limba engleza, mult mai mult decat inteleg tinerii limba romana. Asa ca, predica si-n limba engleza in bisericile romane, este totusi o hrana sufletesca si pentru majoritatea fratilor romani. Cu toate ca ceia ce cerem noi este foarte putin comparat cu legile Lui Dumnezeu date cu privire la tineri, asa cum cei mai multi deja stiti, impotrivirile sunt foarte mari, iar numarul bisericilor din America si Canada care intradevar accepta predica si-n limba engleza, este foarte mic.
 
Dupa inca un an de lupta pentru salvarea tinerilor si introducerea si a limbi engleze in Bisericile noastre, va aducem o veste buna. Din sutele de Biserici Romane din Statele Unite si Canada, anul acesta inca “patru” biserici s-au adaugat pe “Lista bisericilor care accepta predica si in limba engleza la serviciile divine”. Conducerea lor ne-a facut de cunoscut, ca accepta tinerii cu toata dragostea, sunt de acord si vad necesar sa ofere acestei generatii tinere, “cel putin 30 de minute predica si in limba engleza, in special la serviciile de duminica seara cand sunt cei mai multi tineri in biserica”. Procedandu-se in felul acesta, tinerii din aceste biserici vor putea intelege Cuvantul Evangheliei si Legile Lui Dumnezeu, transmis in limba engleza in bisericile romane. La ora actuala avem saptesprazece Biserici Romane, in care se predica in fiecare duminica si in limba engleza pentru generatia tanara. Da stim si faptul, ca datorita presiunilor mari din partea tinerilor si ale parintilor lor asupra pastorilor romani, mai sunt si alte biserici care mai dau din cand in cand predica si-n limba engleza. Cu toate acestea, pentru faptul ca uni nu pot, iar cei mai multi nu vor ca sa faca aceasta lucrare in fiecare duminica, nu se pun pe lista bisericilor care accepta predica si-n limba engleza. Aceasta se datoreaza faptului, ca noi le cerem acestor frati ca sa-si ia angajamentul, ca vor da aceste predici in limba engleza in fiecare duminica, nu numai de cateva ori pe luna sau pe an.
 
In continuare raportului nostru va vom prezenta lista pastorilor care au acceptat si accepta predica si-n limba engleza in bisericile pe care dansi le pastoresc. Pe anul 2011 pe lista noastra ii avem pe: Pastorul “David Muntean”,Pastorul "Crinisor Stefan", Pastorul "Ioan Johnny Buia" si Pastorul “Dumitru Florinel Asanache”. Iar pe ani 2008, 2009 si 2010 sunt: pastorul “Marinel Mesaros”, pastorul “Florin Cimpean”, pastorul “Avram Berghiano”, pastorul “Simion Timbuc”, pastorul “Beni Bora”, pastorul Dr. “Lazar Gog”, pastorul “Ted Doru Pope”, pastorul “Emanuel Pavel”, pastorul “Doru Levi Ilioi”, pastorul “Petru Lascau”, pastorul “John Blig”, pastorul “Petru Kokora”, pastorul “Ioan Szasz” si Episcopul “Dorel Singeorzan”. Acesti lucratori din campul Evangheliei, intradevar si-au inteles chemarea si trimiterea care le-a facut-o Creiatorul, au renuntat la obiceiurile si traditile romanesti, si au pus Lucrarea Lui Dumnezeu de salvare a tinerilor romani, mai presus de interesele personale. Noi ii multumim Lui Dumnezeu pentru fiecare dintre acesti frati si cerem ca Domnul Isus sa le rasplateasca toate eforturile facute in directia aceasta.
 
Multumirile tinerilor, aduse pastorilor implicati in lucrare:
 
Iubiti pastori romani, asa cum realizati din raportul nostru, a sosit timpul sa ne sfarsim lucrarea. Relatiile fratesti de cooperare cu dumneavoastra din acesti cinci ani de activitate, ne face sa ne dam seama ca despartirea de cei dragi nu este usoara, iar cuvintele noastre oricat ar fi de alese; sunt prea sarace pentru a va putea multumi pentru tot ceia ce ati facut si credem ca v-eti continua sa faceti pentru generatia tanara. Da stim ca uneori v-am fost o povara si nu putini ati avut de suferit din cauza noastra. Relatiile cu noi si acceptarea si a limbi engleze in bisericile pe care le pastoriti, aflam ca au dus la ruperea relatiilor de prietenie cu ceilalti pastori romani, care se impotrivesc acestei lucrari. Noi ne cerem iertare pentru toate problemele cauzate, si ne vom ruga ca Dumnezeu sa va rasplateasca cu viata vejnica, tote eforturile si daruirea dumneavoastra in aceasta lucrare.
 
Am vrea sa le spunem tuturor celor ce vor citi aceste randuri: ca nu noi, ci dumneavoastra sunteti acei eroi invingatori in salvarea tinerilor romani pentru imparatia Lui Dumnezeu. Dumeavoastra sunteti acei lucratori din campul Evangheliei care ati raspuns pozitiv si cu dragoste cerintei tinerilor, dandu-ne predica si-n limba engleza in fiecare duminica. Dumneavoastra sunteti acei pastori minunati, care ati pus lucrarea Lui Dumnezeu de salvare a tinerilor romani, mai presus de interesele personale. Dumneavoastra sunteti acei care, cand uni v-au avertizat "ca acceptandu-ne pe noi si predicile si-n limba engleza" va face ca sa va pierdeti postul si salarul; raspunsul dumneavoastra a fost: “nu ne pasa, daca aceasta este voia lui Dumnezeu, sufletele acestor tineri valoreaza mult mai mult in fata lui Dumnezeu, decat posturile si salariile noastre.”
 
Faptele dumneavoastra, intradevar va face demni pentru a primi cea mai inalta distinctie din partea cerului si a Lui Dumnezeu, "Diploma de Adevarati Lucratori in Campul Evangheliei". Aceasta lista cu numele dumneavoastra, am vrea sa stiti ca o sa ajunga in cer si va ramane o marturie pentru tot ce-ati facut pentru noi. Stim din Biblie ca judecata va incepe din casa lui Dumnezeu, am vrea sa stiti ca la acea judecata toti acesti tinerii pe care ne-ati ajutat vom fi acolo, ca martori vii lucrari pe care ati facut-o. Noi va multumim in numele Domnului Isus pentru toate eforturile facute, in scopul salvari generatiei noastre pentru Imparatia Lui. De asemenea, dorim sa le multumim membrilor din bisericile dumneavoastra, pentru dragostea si intelegerea, de care cu toti au dat dovada in lucrarea cu tineri. Vrem sa stiti ca veti ramane in inimile noastre pentru todeauna, invatatori nostri dragi in Cristos. Dintr-o dragoste sincera si cu tot respectul, Tinerii Romani Americani va transmite salutari sfinte si pline de dragoste in numele Domnului Isus, atat familiilor dumneavoastra cat si bisericilor pe care le pastoriti.
 
"LISTA BISERICILOR ROMANE CARE ACCEPTA PREDICA SI-N LIMBA ENGLEZA:"
 
In anul 2008:
1). “Living Waters Romanian Church”, Glendale, AZ. pastor “Marinel Mesaros”,
2). “Philadelphia Romanian Church”, Chicago IL. Pastor “Florin Cimpean”,
3). “Agape Bible Church”, Portland, Or. Pastor “Avram Berghiano”,
4). “Bethesda Romanian Pentecostal Church”, Troy Michigan. Pastor “Simion Timbuc”,
In anul 2009
5). “Bethesda Romanian Church of God” Denver North Carolina. Pastor “Beni Bora”,
6). “Emanuel Romanian Church of God” Anaheim-California. Rev. Dr. “Lazar Gog”,
7). “Christian Agape Church” Vancouver, Canada. Pastor “Ted Doru Pope”,
8). “Emmanuel Church of God”, Phoenix , AZ. Pastor “Doru Levi Ilioi”,
9). “Elim Romanian Church”, Phoenix Arizona. Pastor “Petru Lascau”,
10). “The Oasis of Light Church”, San Antonio, TX. Pastor “John Blig”.
In anul 2010
11). “Church of God of Ridgewood”, Brooklyn, NY. Pastor “Petru Kokora”.
12). “Romanian Christian Fellowship Church” Kitchener Canada. Pastor “Ioan Szasz”,
13). “Emanuel Romanian Church of God”, Portland Oregon, Episcop “Dorel Singeorzan”,
In anul 2011
14). New: “Romanian Christian Fellowship” Citrus Heights, CA. Pastor “David Muntean”,
15). New: “Agape Cristian Church of O.C.” Laguna Woods- California. Pastor "Crinisor Stefan",
16). New: "ALLELUIA Romanian Pentecostal Church of God," din Dearborn Heights, Mi, Pastor "Ioan Johnny Buia",
17). New: “Maranatha SDA Romanian & Multinational Church” Hazleton, PA. Pastor: “Dumitru Florinel Asanache”.
 
Aflam din Biblie ca Dumnezeu intodeauna si-a avut oamenii Lui, care cu sacrificii mari si fara a le fi frica au fost gata sa faca absolut totul pentru a duce la indeplinire Lucrarea Lui Dumnezeu de salvare a oamenilor. Asa cum vedeti iubiti frati, avem si pastori minunati care fac eforturi mari pentru a pregati aceasta generatie tanara pentru Imparatia Lui Dumnezeu. Pe acesti pastori noi ii iubim mult, ii respectam si ii suportam, pentru dragostea, daruirea si intelepciunea cu care fac aceasta lucrare. Cu toate ca la ora actuala avem un numar de 17 biserici romane, care acepta predica si-n limba engleza in fiecare duminica, am dori totusi sa va spunem iubiti frati, ca nu-i suficient. Aceste biserici de pe lista noastra, nu vor putea rezolva niciodata nevoile spirituale ale sutelor de tinerii romani din celelalte biserici, care NU acepta predica si-n limba engleza la serviciile divine. Datorita acestui fapt, incurajam din nou si alti pastori romani ca sa se puna pe "Lista bisericilor care accepta predica si-n limba engleza", ca tinerii doritori sa asculte cuvantul Lui Dumnezeu predicat in limba engleza in bisericile romane, sa poata sa le gaseasca foarte usor numele si adresa biserici in scopul de-a participa la programele in limba engleza.
 
"Raportul Presedintelui Asociatiei Bisericilor Baptiste Romane din SUA, a pastorului "Daniel Branzei":
 
Pentru a va putea da seama tot mai mult de gravitatea situatiei din bisericile romane din America si Canda, si ca sa nu ramaneti cu impresia ca tot ceia ce v-am scris si va scriem noi sunt doar vederile noastre personale; anul acesta ca material informativ am ales, "Raportul de activitate pe anul 2011 a Presedintelui Asociatiei Bisericilor Baptiste Romane din SUA, a pastorului "Daniel Branzei". Din scrierile dansului va veti putea da seama de situatia critica a bisericilor romane, cat si de motivele care duc la plecarea tinerilor si scaderea numarului de membri din aceste biserici. Deasemenea va sunt relatate, motivele vazute de dansul pentru care se inchid unele biserici de aici, cat si cauzele care duc la destramarea comunitati romane din America si Canada. Din raportul acestui frate, noi am scos doar cateva fraze care sunt direct legate de situatia tinerilor si a bisericilor romane. Cei care doriti sa cititi acest raport in intregime, il puteti gasi pe internet publicat la adresa:http://stiricrestine.ro/2011/09/07/raportul-presedintelui-asociatiei-bisericilor-romane-din-sua-daniel-branzei/. Din capitolul: observatii al acestui raport, noi vom cita doar punctul doi care spune:
 
Pastorul Daniel Branzei: In privinta numarului de membrii in RBA (Bisericile Romane Baptiste din America). Ca oricare alt grup etnic si ca toate celelalte biserici etnice, bisericile noastre au crescut „de la aeroport“. In ultimii ani insa, statul american n-a fost prea darnic cu numarul de vize acordate romanilor si noii veniti au fost foarte putini. (vezi in Caietul Conventiei Rezolutia nr.1). Pe de alta parte, unii din membrii bisericilor ABR au facut tranzitia spre "biserici vorbitoare de limba engleza". "Casatoriile mixte" au dus deasemenea inspre alte Biserici si Asociatii un alt numar de romani baptisti. Am observat ca unele Biserici au luat initiativa traducerii predicilor in limba engleza si asta a fost, cel putin pentru moment, o solutie. Aceasta realitate a facut ca numarul membrilor bisericilor ABR sa scada. S-a intamplat insa si un fenomen nou in ABR. Biserici aflate in aceeasi vecinatate au decis sa se uneasca. Primele doua au fost in Vancouver, Canada, unde s-a vazut maturitatea si intelepciunea celor doi pastori, Aurel Mateescu si Florin Filip, impreuna cu cele doua comitete. Urmatoarele doua au fost in Miami, Florida, pastorite de George Dancea si Florin Vancea. Probabil ca daca nu se va schimba nimic in regimul vizelor de imigrare, acest fenomen de consolidare si fuzionare se va petrece si in cazul altor biserici din ABR.
 
Tinerii: Am luat acest pasaj din raportul anual al fratilor baptisti, pentru faptul ca in toata perioada aceasta de timp am fost solicitati de mai multi tineri din bisericile dansilor, sa ii amintim si pe eii in scrierile noastre, remarcand faptul ca si eii au aceleasi nevoi si aceleasi dorinte ca si noi, "sa se predice si-n limba engleza in bisericile dansilor". Ceia ce am remarcat in acesti cinci ani de activitate, este faptul ca toate bisericile romane din toate denominatiile crestine din America si Canada, cu toate ca in slujire se deosebesc, la capitolul predici si-n limba engleza in scopul salvari generatiei tinere pentru cer, au aceleasi probleme si aceleasi slabiciuni, "cei mai multi nu fac mai nimic". In prealabil, tot ceia ce scrie acest frate despre situatia si starea spirituala a bisericilor baptiste de aici, (despre plecarea tinerilor, casatoriile mixte, cat si faptul ca bisericile romane se golesc iar unele se inchid), este valabil pentru toate bisericile romane, din toate denominatiile crestine din America si Canada. Daca veti citi articolele noastre din toti acesti cinci ani de activitate, va veti putea da seama ca tot ceia ce noi v-am scris in decursul anilor ca se va intampla cu bisericile romane daca vor continua sa ignore generatia tanara, comform raportului acestui pastor, toate acestea se intampla chiar acum sub ochi nostri. Ceia ce a omis totusi sa ne spuna acest frate pastor prin raportul dansului, este faptul ca cei mai multi dintre acesti tinerii care pleaca, pentru faptul ca nu au inteles mai nimic din predicile in limba romana din bisericile baptiste, nu au ajuns ca sa-L cunoasca pe Dumnezeu si majoritatea au plecat in lume, NU in bisericile vorbitoare de limba engleza (bisericile americane) la care se referea dansul.
 
Un alt punct care dorim sa-l abordam din raportul presedintelui Daniel Branzei este: foarte des am auzit si auzim de la amvoanele bisericilor noastre si de pe podiumurile conventiilor anuale ale bisericilor romane cuvintele: "noi am adus...., noi am facut...., noi am infintat..., noi am cladit..., noi am deschis...., noi pentru faptul ca nu ne-am alterat limba si cultura romana am umplut bisericile noastre, timp in care bisericile americane sau canadiene s-au golit". Din marturisirea pastorului "Daniel Branzei" putem sa ne dam seama, ca nu este chiar asa. NU sarguinta unora de a aduce suflete la mantuire, sau predicile in limba romana au umplut bisericile noastre. Comform raportului acestui frate, "bisericile romane s-au umplut de la aeroport cu frati crestini intorsi la Dumnezeu din Romania". Iar prosperitatea acestor biserici, aflam ca a fosta cauzata de legile de emigrare americane sau canadiene, care au acceptat crestini romani sa se stabileasca in Statele Unite si Canada. Daca ne vom uita acum la bisericile romane, ne vom putea da seama ca datorita faptului ca aceste legi de emigrare care au favorizat crestini romani nu mai exista, bisericile romane se golesc de la un an la altul, intr-un ritm mult mai rapid decat se golesc bisericile americane sau canadiene.
 
Motivele pentru care bisericile romane se golesc iar unele se inchid, se datoreaza si faptului ca generatia mai in varsta, multi dintre dumnealor au pleacat si pleaca la Domnul in fiecare an. Cat despre generatia tanara, datorita presiunilor din partea pastorilor romani si a faptului ca nu inteleg mesajele in limba romana, cei mai multi au parasit bisericile romane pentru totdeauna. Alungarea tinerilor, cat si promovarea si prezervarea culturi si limbi romane de catre lucratori nostri (http://romanianpentecostalunion.com/aboutus.htm), au fost factori principali care au dus la instrainarea tinerilor, scaderea numarului de membri, cat si la inchiderea unor biserici romane. Desigur pentru cei ce vor, factori care distrug aceste biserici se pot elimina foarte repede, acceptandu-ne si pe noi generatia tanara in bisericile romane. Oferindu-ne si noua cel putin 30 de minute din program, odata pe saptamana predica si-n limba engleza la seviciile divine, ca sa intelegem si noi legile si cuvantul Lui Dumnezeu.
 
In ce priveste limba engleza in bisericile romane, anul acesta printr-o scrisoare deschisa adresata lucratorilor nostri: http://tineriromaniamericani.wordpress.com/2011/04/18/rugamintea-tinerilor-romani-americani-catre-pastori-dansilor/, noi le-am oferit acestor frati pastori, posibilitati prin care fiecare biserica de aici vor putea avea in timpul cel mai scurt, progame si-n limba engleza in fiecare duminica, chiar daca la ora actuala nu au persoane capabile care sa faca aceasta lucrare. Cu regret si durere va spunem, ca din miile de lucratori romani, pe unul singur l-am gasit interesat in a salva tineri din biserica dansului pentru Cer. Numele acestui frate lucrator este: "Ioan Johnny Buia" pastorul biserici ALLELUIA din Dearborn Heights, Mi. Toti ceilalti pastori prin tacerea dansilor ne-au spus, ca dumnealor "nu sunt interesati" in salvarea tinerilor si nu vad necesar stoparea factorilor care duc la inchiderea bisericilor romane. Asa cum realizati iubiti frati, solutii se gasc, sunt foarte simple si sunt la dispozitiea orcui. Problema mare sunt lucratori nostri, care din motive personale si lipsa de interes, se opun acestor lucrari constructive din bisericile romane.
 
Datorita acestor impotriviri din partea dumnealor, la ora actuala avem foarte multe biserici in care nu mai este necesar sa se predice si-n limba engleza, pentru faptul ca majoritatea tinerilor au parasit deja aceste biserici. In cazul acesta, ar mai exista o posibilitate in a da viata bisericilor care la ora actuala sunt bolnave si trag pe moarte. Aceasta consta in respectarea porunci Domnului Isus din Marcu 16:15 care spune: .... "propovaduiti Evanghelia la orice faptura". In cazul acesta va fi necesar, schimbarea numelui de "biserica romana" de pe frontispiciul cladiri si deschiderea portilor acestor Case ale Lui Dumnezeu, pentru a putea fi vizitate si de alte nationalitati. Gandindu-ne la faptul, ca acesti frati romani nu ne-au acceptat pe noi copii nascuti din poporul roman, mai mult ca sigur ca nu vor accepta nici alte popoare de alta natiune si culoare. Neacceptarea acestor oameni, desigur va duce la inchiderea bisericilor romane pentru todeauna.
 
Explicarea crizei din bisericile romane de catre pastori nostri:
 
Cu doar cativa ani in urma, datorita faptului ca bisericile romane erau in general pline, (umplute de la aerport, dupa cum ne spune pastorul Daniel Bramzei); cei mai multi dintre lucratori nostri nu acceptau sub nici o forma, ca ar fi unele probleme si nemultumiri in ce priveste genratia tanara din bisericile dansilor. De data aceasta, scaderea numarului mare de membri intr-un raport infricosetor, face ca plecarea tinerilor sa fie simtita atat de membri ramasi cat si de conducerile acestor biserici. Aceasta i-au determinat pe cei mai multi pastori romani, sa recunoasca criza si sa accepte realitatea. Cu toate acestea, in timp ce uni pastori sinceri pentru Dumnezeu se grabesc ca sa caute solutii, cei mai multi dintre acesti frati lucratori cauta scuze si acuzatii, punad vina: ba pe tinerii, ba pe parinti lor, ba pe guvernul american, ba pe vizele de emigrare, ba pe faptul ca sunt zilele de pe urma si multe altele de genul acesta. Uni foarte eroganti, au inceput sa foloseasca filozofia in explicarea crizei. Cu cuvinte alese si cantarite cu grija, au facut din cazul nostru un caz aparte foarte complex. Ca exemplu va v-om relata explicatia data de pastorul “Cristian Ionescu” de pe blog-ul dansului: http://popaspentrusuflet.wordpress.com/2011/03/14/prezentare-uniunea-bisericilor-penticostale-romane-din-america-de-nord/#comment-2872
 
Pastorul Cristian Ionescu spune: "Am stat de multe ori de vorba cu fratii referitor la aceasta problema complexa. Vinovati putem gasi mai multi. Problema ramane, din pacate predicarea in limba engleza nu este solutia totala si finala a crizei. Ne confruntam cu un proces de asimilare culturala general in comunitatea romana din America. La tineri, procesul este doar mai accentuat dar toti suntem afectati.... Nu exista deocamdata solutii clare." Tinerii: Aflam ca acest frate pastor (tata a zece copii nascuti in America), ca sa-si justifice motivele pentru care nu da predica si-n limba engleza in fiecare duminica, doar din cand in cand; foarte lovit si afectat in suflet de dezmebrarea comunitati de romani, il numeste acest caz: "un proces de asimilare culturala general a comunitati romane". Regretabil aflam, ca din discutiile dumnealui avute cu ceilalti frati lucratori, nu se gasec solutii clare pentru remedierea acestei probleme".
 
Oare chiar asa sa fie? Ne spun tinerii din biserica dansului, ca de ani de zile il roaga sa dea predica si-n liba engeza in fiecare duminica "la seviciile divine", ca sa inteleaga si eii cuvantul si legile Lui Dumnezeu. Aflam ca in ciuda insistentelor, nu face acesta lucrare nici pentru propii sai copii, cu atat mai putin pentru generatia tanara sau copii biserici. Ne spun frati, ca dumnealui in general foloseste predica si-n limba engleza ca un fel de umplutura in program. Cand serviciile in limba romana sunt foarte slabe, sau in cazurile in care nu sunt vizitati de alti pastori romani, da predica si-n limba engleza, in celelalte cazuri mai putin sau de loc. Folosind acest sistem dificitar, aflam ca trec luni de zile in unele cazuri, fara ca sa dea o singura predica si-n limba engleza pentru generatia tanara. Datorita acestui fapt, multi tinerii i-au parasit biserica pentru totdeauna. Acest frate pastor, cu toate ca poate sa predice si-n limba engleza, aflam ca dumnealui este foarte preocupat si obsedat cu transmiterea in fiecare duminica a mesajelor in limba romana prin Credo Tv. in Romania. Salvarea lui nea Marin si a nanei Floarea din Ploesti sau Bucuresti, sunt motivele reale pentru care dumnealui nu gaseste solutii pentru generatia tanara. Credem ca versetul din Timotei 5 cu 8, i se potriveste de minune. “Daca nu poarta cineva grija de ai lui, si mai ales de cei din casa lui, s-a lepadat de credinta si este mai rau decat un necredincios”.
 
Referitor la solutii, ne spun parinti ca in Romania in vremea comunista, cu toate ca pentru crestini de atunci "procesele de asimilare culturala cu comunitatea erau foarte grele si nu putini aveau de suferit"; acei pastori lucratori, oameni simpli si fara pregatire, in ciuda crizei si situatiilor grele in care se aflau, gaseau solutii pentru a salva suflete pentru cer, iar bisericile romane cresteau la numar intrun raport uimitor.
 
Pastorul Daniel Branzei prin raportul dansului ne-a dat de inteles ca lipsa vizelor de emigrare este factorul principal care duce la inchiderea acestor Biserici Etnice cum le numeste dansul, care deasemenea nu mai poate fi oprit. Ce ziceti fratilor, in ziua judecati Dumnezeu o sa-i traga la raspundere pe politicieni americani pentru golirea bisericilor romane, sau pe lucratori acestor biserici? Daca pana nu demult bisericile acestor frati au fost pline, punetiva va rugam intrebarea, unde si de ce au disparut toti acesti oameni din bisericile romane? Daca nu pastori romani sunt cei care au umpult aceste biserici, cear fi ca cel putin sa le pastreze pline asa cum le-au gasit. De ce trebue sa foloseasca talantul primit, in distrugerea generatiei tinere si a bisericilor romane? Ar fi bine sa realize pastori nostri, ca dumnealor sunt motivul principal pentru care atat parinti cat si tinerii, le-au parasit bisericile pentru todeauna???
 
O alta afirmatie care o auzim tot mai des de la amvoanele bisericilor romane, este scuza pe care au numit-o: "tragedia zilelor de pe urma", care dupa gandirea multora depaseste poruncile si trimeterea care le-a facut-o Dumnezeu in lucrare. Cu alte cuvinte, nici Dumnezeu nu mai are solutii pentru remedierea acestei probleme.
 
In ce priveste generatia tanara uni spun, ca noi suntem "rezultatul evolutiei si imperfectiunii din vremea sfarsitului". Se presupune ca ne-am fi nascut la un timp gresit intr-un loc nepotrivit. Cei mai multi, vazandu-ne deja o generatie pierduta, considera ca nu mai are sens sa se mai lupte pentru salvarea noastra.
 
Daca vom analiza toate aceste raspunsuri si le vom punem intr-o singura fraza, suna in felul urmator: "Noi nu suntem vinovati, ca acesta este rezultatul evolutiei si a procesul de asimilare culturala a Bisericilor Etinice din zilele de pe urma". Cu aceasta fraza din care nu intelegem prea multe, pastorii nostri si-au justificat nevinovatia de pierderea generatiei tinere si de distrugerea bisericilor romane.
 
Noi credem totusi ca realitatea este alta. Stim din viata pasarilor calatoare ca in perioada de migrare, cele slabe sau bolnave care nu pot sa ajunga la destinatie, fiind obligate sa coboare ajung intr-un loc necunoscut sau intr-o tara straina. Datorita faptului ca nu se pot adapta habitat-ului in care se afla, in general mor. Din biologie invatam, ca indivizii care nu se pot adapta mediului in care sunt, isi vad sfarsitul aproape iar lucrarile lor ajung in ruina. In concluzie, impotenta pastorilor romani de a se adapta mediului in care se afla, distrug generatia tanara si duc in dezastru bisericile romane din America si Canada.
 
Referitor argumentelor aduse de acesti frati, am vrea sa va intrebam:
 
1. Oare timpurile au reusit vreodata sa depaseasca invatatura Bibliei?
2. Este posibil ca intelepciunea lumi sa fii evaluat atat de mult, ca a depasit deja intelepciunea Lui Dumnezeu?
3. S-ar putea cumva, ca pentru generatia noastra Dumnezeu sa nu mai aiba solutii?
4. Suntem noi oare o generatie sortita pierzari, cum ne cred cei mai multi?
5. Este posibil ca pentru noi sa nu fii murit Cristos, ce ziceti iubit frati?
 
Noi credem ca cel mai mare filozof si Creator al Universului, doreste sa le spuna filozofilor lucratori din bisericile romane: “ca nu este treaba dumnealor ca sa cunosca vremurile si soroacele”. Dumnezeu le-a dat o singura porunca cu privire la oameni, "sa mearga in toata lumea si sa propovaduiasca Evanghelia la orice faptura, (desigur pe intelesul celor ce ii asculta) Marcu 16:15-16)". In rest este treaba lui Dumnezeu ce se va intampla cu ascultatori, sau cu tinerii in cazul nostru. Din Biblie invatam, ca cuvantul este cel care are puterea intoarceri de suflete la Dumnezeu, nu vorbitori. In conditii normale si intr-o gandire logica, conform cuvantului Lui Dumnezeu, nu ar trebui sa existe nici un motiv pentru care sa se golesca bisericile romane. Va spunem cu toata certitudinea, cauzele pentru care se distrug aceste biserici, nu sunt "legile de emigrare" cum vor sa va amageasca uni. Nu este "nici procesul de asimilare culturala a comunitati romane", cum incearca sa se scuze alti. Nu este nici "tragedia zilelor de pe urma", scuza pe care o folosec ce mai multi. Iar noi tinerii nu suntem "rezultatul evolutiei si imperfectiunii din vremea sfarsitului", cum ne fac uni. Responsabili pentru golirea bisericilor romane din America si Canada si pentru pierderea tinerilor crestini, "vinovati sunt pastori romani si conducerile acestor biserici", care din motive personale in toti acesti ani, au alungat generatia tanara si au ignorat poruncile Lui Dumnezeu date cu privire la noi."
 
Poruncile Lui Dumnezeu date bisericilor cu privire la tinerii:
 
1. Ioan 21:15 “Simone, fiul lui Iona, Ma iubesti?” „Da, Doamne”, I-a raspuns Petru, „stii ca Te iubesc.” Isus i-a zis: „Paste mieluseii Mei.”
2. Marcu 10:14 „Lasati copilasii sa vina la Mine si nu-i opriti; caci Imparatia lui Dumnezeu este a celor ca ei".
3. Matei 18:2: "Isus a chemat la El un copilas, l-a pus in mijlocul ucenicilor si le-a zis: „Adevarat va spun ca, daca nu va veti intoarce la Dumnezeu si nu va veti face ca niste copilasi, cu niciun chip nu veti intra in imparatia cerurilor".
4. Mat 18:5: "si oricine va primi "un copilas" ca acesta in Numele Meu Ma primeste pe Mine".
5. Matei 18:6: "Dar pentru oricine va face sa pacatuiasca pe unul din acesti micuti, care cred in Mine, ar fi mai de folos sa i se atarne de gat o piatra mare de moara si sa fie inecat in adancul marii".
6. Matei 10:42 "si oricine va da de baut numai un pahar de apa rece unuia din acesti micuti, in numele unui ucenic, adevarat va spun ca nu-si va pierde rasplata.”
7. Fapte 20:28: "Luati seama, dar, la voi insva si la toata turma peste care v-a pus Duhul Sfant episcopi, ca sa pastoriti Biserica Domnului, pe care a castigat-o cu insusi sangele Sau".
8. Timotei 5:8: “Daca nu poarta cineva grija de ai lui, si mai ales de cei din casa lui, s-a lepadat de credinta si este mai rau decat un necredincios”.
9. Matei 18:14: Tot asa, nu este voia Tatalui vostru celui din ceruri sa piara nici macar unul din acesti micuti.
10. Matei 18:10: "Feriti-va sa nu defaimati nici macar pe unul din acesti micuti; Fiinca Fiul omului a venit sa mantuiasca ce era pierdut".
 
Acestea sunt doar cateva din poruncile Lui Dumnezeu date cu privire la generatia tanara. Pentru bisericile si lucratori care doresc salvarea si ocrotirea tinerilor din bisericile dansilor, solutia este foarte simpla: "predicarea Evangheliei pe intelesul tinerilor, ii va tine langa Dumnezeu si in bisericile romane". Cei care le vor asculta strigatele si le vor intinde o mana de ajutor, acesti tinerii le vor umple bisericile si le vor infrumuseta sanctuarele. Cei care nu ii va ajuta, folosind tot felul de scuze si argumente filozofice nefondate biblic, ca sa-si pota justifica nepasarea si calcarea in picioare a legilor Lui Dumnezeu, isi vor pierde tinerii pentru todeauna. Bisericile acestor oameni se vor goli si nu putine se vor inchide, iar judecata Lui Dumnezeu va fi aspra impotriva lor. Cat despre noi, ne bucuram mult de pastorii si lucratori romani care ne-au inteles si au ascultat de Cuvantul Lui Dumnezeu, si cu daruire s-au ocupat si de generatia tanara. Suntem convinsi ca rasplata acestor frati le va fi mare. Regretam pentru pastori care nu ne-au inteles, sau ne-au inteles gresit. Ne vom ruga ca Dumnezeu sa le lumineze mintile si sa le dea o intelepciune mult mai mare din intelepciunea Lui in lucrarea cu tinerii, inainte de a fi prea tarziu.
 
Parinti si tinerii sunt vinovati de criza din bisericile romane:
 
Atat de la amvoanele bisericilor noastre, amvonele conventiilor anuale cat si pe internet, foarte multi lucratori romani ne provoaca spunand: "parinti si tinerii sunt vinovati de tot ceia ce se intampla la ora actuala in bisericile romane". Ca sa-si justifice lipsa de interes, alti filozofi a vremurilor noastre si-au dat concursul in explicarea crizei. Mai multi dintre pastori romani au adus evanghelisti din mai multe state, din mai multe tari si chiar si din Romania, pentru a ne explica in detalii faptul ca nu pastori sunt vinovati de criza din bisericile romane: "vinovati suntem noi tinerii si parinti nostri". Una dintre explicati este: tinerii sunt vinovati pentru faptul ca nu au invatat sa vorbeasca romaneste, iar parinti lor sunt vinovati pentru faptul ca nu si-au dat silinta ca sa-i invete si limba romana. Ce ziceti fratilor, in calitate de crestini considerati acesta un argument Biblic? Haideti sa fim realisti, este undeva scris in cuvantul Evangheliei ca Dumnezeu ar fi cerut parintilor sa-si invete copii vreo limba straina? In acelasi timp am vrea sa va intrebam, daca Dumnezeu a obligat pe cineva vreodata ca sa invete unele limbi straine, pentru a putea ajunge mantuit?
 
O alta explicatie care se foloseste foarte des de catre lucratorii nostri, sunt cuvintele din Biblie din 2 Timotei 3:1-5 care spune: “in zilele din urma oamenii vor fi… neascultatori de parinti, nemultumitori, fara evlavie, fara dragoste fireasca, neinfranati…” Datorita faptului ca ne apropiem de venirea Domnului, iar noi se presupune ca am fi tinerii zilelor de pe urma, cei mai multi spun: ca acesti "oameni rai si neascultatori de parinti" suntem noi tinerii romani din America si Canada. Logic gandit, daca noi suntem acei tinerii rai si neascultatori de parinti, credem ca azi nu ne-ati mai gasi prin bisericile romane cerand predica si-n limba engleza, ca sa intelegem si noi cuvantul si legile Lui Dumnezeu. In general, tinerii neascultatori de parinti nu respecta cerintele si dorinta parintilor, care ii indeamna sa vina la biserica.
 
Anul acesta la conventia bisericilor romane, prin pastorul "Leonard Semenea" ni sa transmis mesajul in limba romana cu titlul: "Parinti sunt vinovati, pentru pierderea tinerilor din bisericile romane". In ce priveste acest mesaj, am dori sa le spunem atat cititorilor nostri cat si fratelui pastor Leonard Semenea, ca acesti tinerii pentru care noi cerem predica si-n limba engleza, eii se afla in bisericile romane. In concluzie, daca parinti nostri nu-si faceau datoria de parinte ca sa ne aduca in biserica, cu siguranta ca nu mai eram azi in bisericile romane la varstele de 18, 20, 23, sau chiar 25 de ani. Acesti tinerii, cu toate ca multi dintre eii au iesit deja de sub responsabilitatea parintilor, eii inca vin duminica de duminica in bisericile romane. Intrebarea se pune, ce fac bisericile noastre pentru acesti tinerii? Conducerile bisericilor romane, chiar nu au nici o obligatie sau nici o responsabilitate fata de generatia tanara? Daca da, care este responsabilitatea dansilor? Speram ca nu cea de a ne scoate afara din aceste biserici, din niste motive bizare nefondate biblic cum ar fii: "noi prezervam si promovam limba si cultura romana in bisericile Lui Dumnezeu",http://romanianpentecostalunion.com/aboutus.htm. Prin acesta fraza frati nostri doreste sa ne spuna, ca tinerii care nu stiu romaneste nu se califica in a face parte din asemenea biserici. Daca acesta e motivul pentru care dansi ne scot afara din Casa Lui Dumnezeu, am dori sa va spunem iubiti frati ca nu parinti sunt vinovati pentru pierderea tinerilor. Vinovati sunt acesti pastori si lucratori romani, pentru faptul ca Dumnezeu nu le-a cerut niciodata "ca sa protejeze si sa prezerveze limba si cultura romana in bisericile Lui".
 
In ce priveste parinti nostri va putem spune, ca slabiciunea pe care o au pastori romani o au si dumnealor. Nici parinti nu pot sa ne invete Biblia si legile Lui Dumnezeu in limba engleza. Cei mai multi nu au un vocabular atat de bogat de cuvinte, ca sa poata sa ne traduca Biblia sau sa ne spuna tot ceia ce gandesc sau stiu din Cuvantul Lui Dumnezeu, in limba engleza. In general conversatiile de familie, se limiteaza la un numar foarte restrans de cuvine uzuale, atat din vocabularul englez cat si din vocabularul roman. Pentru ca parinti sa ne invete cuvantul Lui Dumnezeu in limba engleza, ar fi necesar sa ne aduca in fiecare duminica in familie, cate un pastor evanghelist care predica in limba engleza. Credem ca toti realizati faptul, ca la nivel de familie nu vor putea face aceasta niciodata. In schimb pastori romani la nivel de biserica, pot sa aduca in fiecare duminica "daca vor", cate un pastor american care sa predice in limba engleza generatiei tinere. In concluzie, noi nu credem ca Dumnezeu le va cere socoteala parintilor nostri, pentru ceia ce nu pot sa faca, sau nu li s-a incredintat. In schimb bisericilor romane si liderilor nostri, suntem convinsi ca li se va cere socoteala pentru tot ceia ce puteau sa faca si nu au facut, pentru salvarea generatiei tinere.
 
Constatarile noasre, dupa acesti cinci ani de activitate:
 
Ceia ce regretam la sfarsitul acestei lucrari, este fatul ca am ascultat de parinti si nu am acceptat ideia tinerilor care au dorit mult sa iasa pe strazile oraselor si sa urce pe cladirile bisericilor romane cu pancarde in maini, "cerand 30 de minute din program predica si-n limba engleza". Urmarid cu interes tot ceia ce se intampla la ora actuala in tarile arabe, ne-a facut sa realizam ca protestele publice impotriva celor care ne asupresc si ne nedreptatesc, era singura noastra solutie in obtinerea sucesului. Credem, ca numai in cazul acesta trgeam atentia organelor de stat si a politicienilor nostri, care desigur vazand situatia critica in care ne aflam, se simteau obligati sa ia masuri pentru protejarea generatiei tinere. Mai mult ca sigur, ca eliminau toate sistemele comuniste si legile cu caracter opresiv din constitutiile bisericilor de emigranti, punand legi si randueli noi. Facand toate acestea, tinerii nu mai puteau fi alungati niciodata din nici o biserica, iar bisericile romane nu se mai inchideau niciodata.
 
Apelarea la mila, dragostea, indurarea si milostivirea celor mai multi dintre lideri nostri, a fost este si va ramane "un disapointment si-o pierdere de vreme" pentru toti tineri care vor mai incerca vre-o data, ca sa faca vre-o schimbare de genul acesta in bisericile romane. Haideti sa fim realisti fratilor, "frica de Domnul, frica de judecata de apoi, sau groaza iadului", asa cum majoritatea deja stiti nu a avut nici un efect pentru cei mai multi lucratori din vechiul regim comunist. Din cate am reusit sa ne dam seama in acesti cinci ani de activitate, nu au nici un efect nici pentru cei mai multi dintre lucratori zilelor noastre. In realitaete acesti oameni, nu pentru faptul ca nu cunosc Scripturile si poruncile Lui Dumnezeu date cu privire la tinerii, nu ne ajuta. Dumnealor nu ne ajuta pentru faptul ca nu vor.
 
Realizand aceasta, multi tinerii pe buna dreptate au ajuns sa-si puna intrbarea: "ce stiu acesti oameni despre Dumnezeu si religie, pentru ca nimic din scrierile Bibliei nu-i infioara. Aflam ca singul lucru de care intrdevar le este frica, sunt legile de stat. Foarte nemultumiti si tulburati in inimile noastre, noi ne vom retrage din aceasta lucrare. Ne dam seama ca pierdem cei mai frumosi ani din viata noastra, luptandu-ne la nesfarsit cu niste oameni, pe care nu-i va putea schimba nimeni niciodata. Aceasta se datoreaza faptului, ca salvare oamenilor sau a generatiei tinere, nu a fost si nu va fi niciodata in interesul dansilor.
 
Un mesaj pentru tinerii care vor mai dori vreodata ca sa inceapa o asemenea lucrare:
 
Din experientele noastre personale va putem spune: ca singurl lucru care va schimba vreodata sistemele dictatoriale din bisericile romane este: "eliminarea sistemului comunist de vot din aceste biserici". Cu alte cuvinte, "eliminarea votului de incredere" care comform cuvantului Lui Dumnezeu aduce blestem peste popor. In ieremia 17: 5. scrie: Asa vorbeste Domnul: "blestemat sa fie omul care se increde in om". Eliminarea acestui sistem comunist de alegeri din bisericile romane, se poate realiza prin demersuri facute organelor de stat insarcinati cu aceasta lucrare. In cazul in care nu se va face nimic, varianta a doua sunt protestele publice pe strazile oraselor, pe cladirile bisericilor romane, sau in fata acestora. Am vrea sa stiti iubiti frati, ca schimbarea sistemului de vot din bisericile romane, este singura solutie in obtinerea succesului. Metoda reala de alegeri este si foarte simpla: sa candideze toti pastori ordinati (unsi) dintre cei ce vor, cei doi care vor avea voturile mai multe, sa candideze unul impotriva celuilalt, iar castigatorul dintre cei doi sa fie ales ca pastor. Acest sistem de alegeri, este acceptat si folosit in lumea intreaga si da randamente. Da stim ca Dumnezeu ne alege pe viata, dar stim si faptul ca sta cu noi atata timp cat stam si noi langa El.
 
Noi nu credem ca este corect, ca sa stopati lucrarea Lui Dumnezeu de mantuire a oamenilor sau a tinerilor, datorita unor pastori care cu toate ca au fost unsi in lucrare, s-au departat mult de Dumnezeu si poruncile Lui. Daca v-eti folosi acest sistem de alegeri, chear si pastori care nu au nimic de-a face cu Dumnezeu si mantuirea oamenilor, v-or fi nevoiti ca sa respecte atat legile si poruncile Lui Dumnezeu, cat si nevoile poporului, pentru a putea fi realesi. In cazul acesta tineri romani vor fi salvati, iar bisericile romane vor creste la numar. Daca nu veti face nici o schimbare, bisericile romane vor continua sa ramana sub un "sistem dictatorial de conducere". In cazul acesta, luptele pentru putere vor continua, cei ce se vor inpotrivi vor fi eliminati, legile Lui Dumnezeu vor fi ignorate, tineri vor fi alungati, frati sinceri pentru Dumnezeu vor avea de suferit, bisericile romane se vor goli si nu putine se vor inchide, iar generatia tanara se va pierde pentru todeauna. Pentru a nu ne intelege gresit spunand toate aceste lucruri legate de alegerile de pastori, va spunem in fata Lui Dumnezeu, "ca nici unul dintre noi nu am candidat si nu vom candida niciodata pentru postul de pastor". Noi nu avem aceasta chemare. Tot ceia ce v-am scris in legatura cu aceste alegeri, sunt constatarile noastre personale dupa cinci ani de activitate.
 
Multumiri aduse tinerilor si parintilor implicati in lucrare:
 
Stimati parinti si tinerii! Va multumim ca ati fost alaturi si ne-ati sprijinit in toate proiectele din acesti cinci ani de activitate. Va multumim pentru serviciile deosebite si daruirea de care cu toti ati dat dovada, in obtinerea succesului. Nu o sa va uitam niciodata, in ciuda luptei grele pe care am dus-o, in ciuda insultelor care ni s-au adus aproape zilnic la adresa noastra, in ciuda amenintarilor care ni le-au facut fratii nostri romani din toate denomenatiile crestine, in ciuda presiunilor din partea unor pastori si lucratori romani pentru a abandona aceasta lucrare cat mai repede, cei mai multi ati mers inainte. Am ramasi surprinsi sa aflam ca toate: insultele, injosirile, jignirile si ocarele aduse intr-un limbaj dur si muldar, nu v-au clatinat in lucrare. Da stim, toti am suferit pentru "salvarea tinerilor romani pentru imparatia Lui Dumnezeu". Sinceri pentru Dumnezeu si Lucrarea Lui, am dorit mult ca sa putem ramane si noi cu parinti si bunici nostri in bisericile romane. Ani vor trece si desigur cu regrete dar si cu amintiri placute, ne vom aminti de acesti cinci ani de activitate din bisericile romane. Trebuie sa recunostem, ca pe langa satisfactia fireasca ca ne-am sfarsit lucrarea, traim si un sentiment de regret ca am ajuns la final si nu am putut realiza mai mult. Credem dar, c-o sa ne lipseasca acest zbucium creativ cu sarea si piperul fratilor romani. Acum ajunsi la sfarsitul acestei lucrari, noi va multumim din inimile noastre, For A Job Well Done. Domnul Isus sa va rasplateasca toate eforturile facute cu viata vejnica.
 
Catre suportori nostri:
 
Iubiti frati romani, cu toate ca ne apropiem de sfarsitul acestei lucrari, nu puteam sa ne retragem inainte de-a va multumi din inimile noastre in numele Domnului Isus, pentru tot ceia ce-ati facut pentru noi. Va multumim pentru rugaciunile, dragostea si sprijinul dumneavoastra, pentru cuvintele frumoase si binecuvantarile din suflet pe care ni le-ati transmis prin mesajele primite. Va multumim pentru incurajari si sustinere, cat si pentru daruirea dumneavoastra in lucrarea Lui Dumnezeu de salvare a tinerilor romani. Multumim ca ne-ati facut loc in inimile dumneavoastra si ne-ati sustinut in acesti cinci ani de activitate. Multumim fratilor, atat din Roamnia cat si din Statele Unite, care in toti acesti ani ne-ati tradus sau ne-ati corectat articolele. Multumim redactiilor crestine, care ne-ti publicat aceste articole pe site-urile dumneavoastra. Multumim numarului mare de tinerii care ne-ati scris, atat din bisericile penticostale cat si sin bisericile baptiste si adventiste. Domnul Isus sa va rasplateasca la toti toate eforturile facute cu viata vesnica.
 
Multumim bisericilor romane de pretutindeni, care pe tota peioda aceasta de timp ne-ati sprijinit in rugaciune. Va rugam sa nu va opriti si sa continuati sa va rugati pentru salvarea tinerilor din bisericile romane, din America si Canada. Asa cum realizati din raportul nostru, pierderile sunt mari. Datorita luptelor avute in bisericile romane, multi tinerii sunt afectati sufleteste, dezorientati si dezamagiti. Nu putini sunt ingroziti de tot ceia ce se intampla si se departa atat de biserica cat si de Dumnezeu. Plecarea tinerilor din bisericile romane, desigur duce la inchiderea acestor biserici si chear la distrugerea comunitati romane din America si Canada. Cat despre noi va putem spune, ca nu va vom uita niciodata, ati fost , sunteti si veti ramane in inimile noastre, niste adevarati frati in Cristos". Domnul Isus sa va binecuvinteze cu toate binecuvantarile cerului si ale pamantului, ca sa nu duceti lipsa de nimic.
 
Catre pastorii si fratii care s-au impotrivit activitati noastre:
 
Dragi pastori si frati romani! Credem ca cei mai multi dintre dumneavoastra, afland ca ne-am sfarsit lucrarea suflati usurati. Sinceri sa fim si noi suflam usurati, nimeni in toata viata noastra nu ne-a insultat s-au injosit atat de mult, cat ne-au insultat si injosit uni dintre dumneavoastra. Cu regret si durere va spunem, ca tot ceia ce noi am simtit si crezut vreodata despre bisericile romane si lucratori nostri, s-a schimbat in inmile noastre pentru todeauna. Este adevarat ca bisericile americane au probleme si nu putine. Dupa cinci ani de lupta cu fratii romani, va putem spune ca nici bisericile romane nu sunt lipsite de comflicte, contradictii, slabiciuni si greseli. Cat despre noi regretam mult de faptul, ca prin activitatea noastra am ajuns sa va cunoastem si partile negative.
 
Cu toate ca uni probabil suflati usurati, pentru faptul ca ati scapat de generatia tanara, credem totusi ca dupa ani de zile cand va veti urca la amvoanele bisericilor romane si uitandu-va peste popor v-eti vedea scaunele goale, v-eti regreta decizia dumneavoastra de a nu ajuta generatia tanara. Asa cum stim, ceia ce-i caracterizeaza pe lideri din bisericile romane, nu sunt scaunele goale. Acum ajunsi la inchierea activitati noastre, comform cuvintelor Domnului Isus din Matei 18, 21-22 dorim sa va spunem, ca desi ne-ati ranit mult "noi v-am iertat". Deasemenea va rugam ca sa ne iertati si dumneavoastra pe noi, daca in toti acesti ani de activitate in lucrarea cu tinerii, am insultat sau jignit pe cineva. Am vrea sa stiti, ca nu aceasta a fost intentia noastra. Multa pace va dorim.
 
Salutari sfinte aduse tuturor fratilor romani:
 
Dintr-o dragoste sincera si cu tot respectul, Tinerii Romani Americani va transmite salutari sfinte, pline de dragoste in numele Domnului Isus tuturor fratilor romani de pretutindeni. Deasemenea va dorim un an nou si binecuvantat cu Domnul Isus, cat si multa sanatate si prosperitate pe anul 2012. Domnul Isus sa va binecuvinteze pe toti. Happy New Year to all of you. Multa Pace va dorim.
Tinerii Romani Americai