Vizuina

"deseori, m-am gândit că cel mai bun mod de a-mi trăi viaţa ar fi pentru mine să mă regăsesc, cu toate instrumentele de scris şi cu o lampă, în cămara cea mai lăuntrică a unei pivniţe zăvorâte, întinzându-se mult sub pământ... drumul în halat spre mâncarea lăsată acolo, prin toate cămările boltite ale pivniţei, ar fi singura mea plimbare. apoi m-aş întoace la masa mea, aş mânca încet, îngândurat, şi aş începe de  îndată să scriu. şi ce-aş mai scrie atunci! din ce profunzimi mi-aş smulge atunci scrisul!..mi-am amenajat vizuina şi pare să fie reuşită.
...dar cineva poate să dea buzna aici şi să distrugă totul pentru totdeauna. eu ştiu prea bine asta şi în viaţa mea nu mai există, nici chiar acum, când ajuns aici la punctul ei culminant, aproape nici o oră cu totul liniştită, căci acolo, în landa întunecată, eu sunt muritor şi în visele mele deseori, apare câte un rât pofticios amuşinând neîncetat pe ici şi colo....şi nu numai duşmanii din afară mă ameninţă. mai sunt şi aceştia dinăuntrul pământului. eu nu i-am văzut niciodată, dar povestesc legendele despre ei şi cred cu tărie că ei există.
... partea cea mai frumoasă în vizuina aceasta este liniştea cu care mă înconjoară. e drept, e o linişte înşelătoare....am parcă impresia că eu însumi sunt duşmanul acesta şi eu mi-aş spiona singur prilejul acesta potrivit de a forţa cu succes intrarea.
...tot nu mă liniştesc, mă grăbesc mai departe, nu ştiu eu ce caut, probabil doar ca să-mi omor astfel timpul. .. ascult în zece locuri alese la întâmplare şi disting limpede iluzia, fâşâitul a rămas la fel, nu s-a schimbat nimic."