Ion Longin Popescu şi Roşia Montana

A adunat peste 2000 de file despre Roşia Montană. Este printre primii ziarişti care s-au dedicat luptei împotriva proiectului minier din Munţii Apuseni şi singurul care a fost dat în judecată de compania Gold Corporation pentru vătămarea imaginii, dar a câştigat bătălia şi duce războiul mai departe până va vedea turismul înflorind în Roşia Montana.

Ziaristul Ion Longin Popescu nu a ezitat să taxeze, în paginile Formulei As, număr de număr, din 2002 până în prezent, ilegalitățile comise de compania canadiană în complicitate cu autoritățile române care vor să distrugă locuri unice în Europa pentru îmbogățirea unei firme străine. Citiți, într-un interviu pe larg, despre începuturile proiectului minier și calea pavată cu ilegalități, corupție, presiuni și manipulări care a dus Roșia Montană în pragul distrugerii.

de Roxana Bucată

Ce v-a determinat să vă implicați în campania pentru salvarea Roșiei Montane?

Auzisem vag despre Roșia Montană și despre faptul că acolo ar fi venit o companie canadiană înființată de un român pentru a exploata haldele de steril. Așa i-a păcălit pe primar, pe președintele consiliului județean, pe cei de la minister, de la Agenția Națională de Resurse Minerale că vine să exploateze resturile de aur din steril care se găseau în cantități de sute de mii de tone în anumite zone din munții Apuseni. După ce a obținut asta cu ușurință, s-a răzgândit și a trecut la ideea de a exploata aur direct din munte. Acesta venea din Australia, îl cheamă Frank Timiș, originar din Borșa, Maramureș. De coada lui atârna o tinichea destul de urâtă, fusese condamnat la amendă penală pentru trafic de droguri.

Am început să scriu despre proiectul de la Roșia Montană în anul 2002, când, interesat de subiect, am aflat că acolo sunt rezervele strategice de aur ale României pe care se pregătesc să le exploateze alții, nu românii. Această firmă cu care a venit Frank Timiș era înregistrată în paradisuri fiscale și a obținut de la guvernul român, odată cu toată zona Apusenilor, scutire de impozite. Încet-încet, localnicii au început să realizeze că li se pregătește ceva rău. Eu am continuat să scriu, am cunosct ecologiști români, străini, așa am cunoscut-o și pe Ruth Rosenhek, activistă din Australia, care s-a implicat, a venit în vizită la Roșia Montană și era foarte vehementă în ce privește consecințele unei astfel de exploatări, care în varianta inițială s-ar fi întins pe 4.000 de hectare, în varianta de astăzi e de sub 2.000 de hectare, dar exploatarea celor patru munți care au cea mai mare concentrație de aur este prevăzută în proiectul actual. Cantitățile cele mai mari de aur se găsesc în Cârnic și Orlea, străbătute de galerii romane sub formă de trapez, unice în Europa, și în Jig Văidoaia, unde este o galerie romană în formă de triunghi, de asemenea unică.

În perioada 2003-2004 am fost poate mai vehement decât astăzi, m-am implicat într-un mod care nu se prea practică în presa anglo-saxonă, de regulă jurnalișii publică cele două opnii – pro și contra. Dacă cineva este pro și își aduce toate argumentele jurnaliștii caută și pe cineva care este împotriva pentru a lăsa cititorul să tragă o concluzie. Eu nu sunt adeptul acestui gen de presă pentru că eu cred că cititorul, mai ales cel care n-a fost acolo, n-a vizitat, habar n-are ce înseamnă o exploatare minieră, își formează mai greu o opinie, și am considerat necesar să îl ajut puțin, pentru că m-am documentat, am fost la Viena, la directorul Institutului de Drept European, el m-a lămurit că disproporția dintre volumul de acțiuni deținut de stat și cel deținut de investitor este absolut defavorabil României și amintește de epocile coloniale, când investitorii dețineau 80-90%, cum era în Persia de exemplu, unde statul deținea 2% din exploatarea de petrol.

Ce impresie vă lasă Roșia Montană?

În 2002 am fost prima dată în Roșia Montană. Este unul dintre cele mai frumoase locuri de pe pământ. Chiar și unde muntele este golaș, unde sunt fâșii fără vegetație, culoarea rocilor spre auriu este splendidă și creează o atmosferă specială, nu o găsești în multe locuri. Mi-a confirmat această impresie un englez care a fost acolo și a stat vreo trei săptămâni, arhitectul prințului Charles. El a început acolo restaurarea unei case parohiale, cu tehnici adevărate de restaurate, cu materialele originale din care a fost construită clădirea, nu cum face Gold Corporation care a distrus o clădire prin restaurare, că a băgat în ea beton și oțel. Doar pentru peisaj, Roșia Montană are o valoare inestimabilă. Se știe că este o conviețuire între mesteceni și aur: nu întotdeauna unde sunt mesteceni este aur, dar unde este aur sunt și mesteceni.

De ce susțin autoritățile române un proiect în defavoarea românilor? Au fost păcălite?

Autoritățile au fost, pe o parte, păcălite, pe de altă parte s-au lăsat păcălite. Mai degrabă s-au lăsat „păcălite”, pun în ghilimele păcălite ca să nu spun corupte, pentru că, de fapt, trebuie să înțeleagă lumea că e vorba de corupție. Primul care a semnat în cunoștință de cauză cu deschiderea totală de a păcăli statul a fost directorul Agenției Naționale de Resurse Minerale, Mihai Ianaș. El a fost cumpărat de Frank Timiș, dovadă că nici nu a mai stat după ce a făcut concesionarea zăcământului din Roșia Montană și nu numai pe 20 de ani pe simbolica sumă de 3 milioane de dolari. A dat aurul pentru 3 milioane de dolari, după care a și devenit director al lui Frank Timiș pentru prospecțiuni.

Acest Ianaș este autorul proiectului Roșia Montană, a folosit agenția ca pe propria lui instituție în favoarea lui și a investitorilor, în niciun caz nu în favoarea statului. Au mai fost niște directori de la Minvest Deva cărora în urmă cu 5 ani de zile li s-au deschis dosare penale pentru păgubirea statului după ce au intrat în asociere cu această firmă a lui Frank Timiș care se numea EuroGold la început, dar dosarele au fost îngropate la ordin politic, nu s-a mai făcut cercetarea mai departe.

Care e cea mai importantă bătălie pe care ați câștigat-o în lupta cu Gold Corporation?

Devenisem purtătorul de steag al opoziției față de acest proiect. Și ei s-au mai întărit, și-au adus specialiști pe PR, pe manipulări, pe mass-media, etc, de au ajuns în stadiul actual. În vremea aia m-au dat în judecată, sunt singurul jurnalist dat în judecată de ei, motivul fiind pentru vătămarea imaginii și prestigiului companiei. Au făcut 35 de pagini cu citatele cele mai furibunde și au cerut 2 miliarde jumate de lei vechi, dar au pierdut. A fost o bătălie importantă câștigată.

În ce constau presiunile companiei asupra localnicilor?

Presiunile companiei au fost constante și sufocante, cu tot felul de minciuni, de diversiuni, de manipulări, reprezentanții companiei le spuneau localnicilor “dacă nu vă vindeți casele vi le va confisca statul și nu o să vă dea niciun leu, uite vă plătim tot, inclusiv ce aveți în livadă – perii se vând cu un milion, merii cu un milion jumate, nucii, 2 milioane”. S-a ajuns până la situația aberantă în care oamenii se duceau la un nuc, tăiau 20 de crengi și le înfingeau în pământ, iar ăștia veneau și le numărau ca nuci, deși știau că sunt crengi, dar făceau orice să îi determine să plece, așa că închideau ochii. Așa s-a ajuns că oamenii cei mai mulți au vândut, 80% dintre ei au vândut. Aș spune că 80% dintre aceștia 80% sunt în cartierul Recea din Alba iulia, unde compania a concesionat un teren cu 3 dolari mp și a construit case. Oamenii s-au gândit că ajung la oraș, își vor da copiii la școli în Alba Iulia, vor trăi mai bine, ca la oraș. Dar, astăzi, este o dramă în rândul acestor oameni care trăiesc în cartierul Recea, deoarece cei mai mulți dintre ei nu mai au bani, n-au locuri de muncă, Gold Corporation nu îi mai primește la Roșia Montană să facă naveta, reprezentanții companiei le-au promis că vor interveni la primărie să le ofere slujbe, dar când se duc li se spune că au și ei șomerii lor. Au fost mințiti că li se vor pune termopane, au cele mai firave uși, unii au căzut din pod în casă, spațiile din curți sunt caricaturale față de ce grădini au avut ei. Când a plouat, canalizarea subdimensionată a dus la inundarea beciurilor, plăcile decorative s-au spart. Este o lucrare de mântuială, întrucât compania a construit cu firme agreate de primărie, poate firme înființate atunci pe loc fără experiență în construcții, de asta a ieșit ce a ieșit. Oamenii regretă că au vândut. Au mai rămas 20% în Roșia Montană, poate jumătate dintre ei ar fi dispuși să-și vândă și ei casele, dar compania nu mai cumpără deocamdată, însă ceilalți 10% sunt hotărâți să rămână. Cifrele sunt orientative, nu a făcut cineva o cercetare, dar există un nucleu dur de roșieni cu pământuri în zona industrială care nu vor să-și vândă proprietățile nici pentru un miliard de euro, cum zic ei.

Cine susține lupta de rezistență la Roșia Montană?

În primul rând, localnicii care nu vor să-și vândă proprietățile. Aceștia s-au strâns în asociația Alburnus Maior, din care mai fac parte și locuitori din Corna, un sat de peste munte, unde compania intenționează să construiască iazul de cianuri și barajul care să închidă această vale. Și acolo sunt vreo 20 de familii care refuză să vândă, e foarte problematic pentru companie pentru că acești oameni nu sunt interesați de bani, deși Gold Corporation a făcut tot ce a putut să-i intimideze. A cumpărat case și le-a demolat, sunt case izolate în jurul unor case părăsite, pentru a pune presiune psihologică. Oameni care au crescut împreună și acum se găsesc singuri într-o pajiște. Umblă cu astfel de mijloace doar-doar îi vor determina să plece. Mai vine și preotul din Corna care cu încurajarea fostului episcop de Alba, astăzi mitropolit de Cluj, le-a spus oamenilor că nu le mai înmormântează morții în cimitir pentru că cimitirul va fi dezafectat și să își ducă morții în alte localității. Episcopul a acceptat un astfel de troc. S-a ajuns la 80 de milioane de lei vechi de mormânt.S-au vândut multe morminte, compania asigură transportul.

Lupta de rezistență mai este dusă de organizații de la Cluj, Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu, coaliția de organizații din cadrul Campaniei Salvați Roșia Montană, Centrul de Resurse Juridice, Asociația București, Consiliul Cetățenilor din București, Greenpeace, într-un timp, chiar și Salvați Dunărea și Delta, Agenția de Monitorizare a Presei, ReGeneration, Terra Mileniul III, Asociația ARA și chiar cele 77 de ONG-uri ungare, dintre care Transilvania Verde, care îl somează pe Kelemen Hunor să își dea demisia, îi transmit că a făcut de râs minoritatea maghiară din România și a făcut ca eventuala aprobare a proiectului să fie pusă pe spatele maghiarilor, prin el și prin Borbely care încă nu și-a dat aprobarea dar nu a zis că nu și-o dă. Acest gest este extraordinar, este cea mai mare lovitură pe care a primit-o Kelemen Hunor, ministrul „nimiculturii”, și îl afectează cel mai tare nu atât snetimental, cât politic, deoarece toate aceste organizații au mulți membri, mulți voluntari care nu vor mai vota UDMR. Prin acest gest, Hunor pune în pericol intrarea în Parlament a UDMR-ului.

Ministrul a zis “e mai bine așa, compania dă 70 de milioane pntru restaurare numai în Roșia Montană, iar noi, ministerul, în tot anul am investit 15 milioane de euro pentru toate monumentele din țară”. Ei au zis că dacă salvăm 80% din patrimoniul de acolo tot este bine, dar nu spun că ceilalți 20% sunt esențiali. Acești 20% pentru care Kelemen Hunor și-a dat acordul reprezintă galeriile romane cu toate sistemele pluviale, scări, arbori pietrificați aproape, treptele mici pentru minerii care cărau sarica cu minereu, lucruri unicat în Europa, astea vor fi distruse. Ca și cum mi-aș tăia o bucată din ficat, un rinichi, un picior și aș lăsa 80%.

Presa este, în mare parte, cumpărată de Gold Corporation. Ca jurnalist, vă întristează acest lucru?

Mi se pare cel mai trist episod din istoria presei postdecembriste. Pe de o parte, libertatea presei s-a pierdut din cauza intereselor trusturilor de presă, iar la știrbirea independenței presei de către interesele mogulilor se adaugă episodul Roșia Montană. Românii din conducerea acestor ziare și televiziuni nu mai dau o știre doar pentru că știrea deranjează Gold Corporation. Compania are tupeul de a condiționa publicitatea, speculează lipsa de bani de pe piață sau lăcomia unor trusturi de presă și dificultatea enormă în care se află ziarele și televiziunilor și atunci le pun clauze ca să nu mai dea nimic despre Roșia Montană decât comunicatele lor. Acest lucru a fost deplâns și de o jurnalistă britanică, ea spunea că acest gen de cenzurare e unic în Europa, dar se mai practică prin Zair și alte țări din lumea a treia unde companiile canadiene sunt principalii exploatatori de resurse minrale. Jurnaliștii din aceste redacții sunt foarte triști, frustrați de interzicerea de a scrie despre Roșia Montană. Ei sunt frustrați că nu au un drept cucerit cu sânge de către elevii de liceu care au murit secerați de securiști la Universitate în noaptea de 21 decembrie. Jertfa lor este în zadar că astăzi libertatea cuvântului este dictată de o corporație străină. Sunt foarte puține publicații, televiziunile sunt cumpărate toate, TVR mai dă puțin, Radio Româia Actualități, spre lauda lui, face emisiuni corecte, Formula As, Adevărul, cotidianul.ro, voxpublica, Think Outside the Box, Făclia de Cluj – sunt puține, e regretabil.

Cum vedeți viitorul Roșiei Montane?

Sunt optimist, cred că nu e totul de vânzare. În adâncul sufletului cred că acest proiect nu se va face. Nu se va face pentru că îi este foarte greu unui politician astăzi să spună “eu semnez, de la mine începând acest proiect se va face”. E o răspundere imensă și, vorba celor 77 de ONG-uri maghiare, acest proiect nu se va face atât timp cât România mai este un stat de drept, iar cetățenii mai au drepturile înscrise în constituție, dreptul la aer curat, la patrimoniu, la proprietate privată. O viziune foarte bună despre viitorul Roșiei Montane o are fostul inginer șef al exploatării miniere de stat, cel care a descoperit galeria vizitabilă azi, Aurel Sântimbreanu. El știe și de galeriile triunghiulare și știe că pe sub pământ, la 100, 200, în unele locuri chiar 300 de de metri, este o linie de vagonete care ar putea fi reparată și ar putea fi construit un trenuleț turistic și niște halte subterane. Ar fi ceva unic pe lume. Pornind de la acest exemplu particular, văd Roșia Montană ca pe un paradis turistic.

13 mii de tone de cianură pe an vor fi folosite, iar asta înseamnă că va fi foarte mult material de prelucrat. Dacă în cursul vieții de până la 15 ani ai minei se vor exploata 250 de milioane de tone de steril plus tot pe atâta de sol, iată 500 de milioane de tone de material care trebuie depus undeva. Cu așa ceva rămas acolo, Roșia Montană nu ar mai interesa pe nimeni, cine vine să vadă explozii de mină și cratere lunare, cine s-a dus să vadă craterul lunar de la Roșia Poieni care e de 50 de ori mai mic unde s-a exploatat cupru. Nimeni nu e curios