duminică, 1 iulie 2012

"Nastase Samuraiul"





Adrian Nastase fostul premier al ţării a încercat să moară demn, ca un samurai. Atâta doar că diferenţa de cultură dintre popoare şi viciile ascunse ale personajului politic în cauză nu i-au permis această mare onoare. Din punct de vedere uman moartea unui om este ultimul lucru la care vreau să asist în ţara mea, dar asta nu înseamnă să nu mă întreb cum şi de ce , un onorabil demnitar, care este proprietar al unui număr însemnat de arme letale , şi iscusit vânător, nu a reuşit să-şi ducă până la capăt încercarea unui gest onorabil, mai ales că fostul prim ministru are instinctele unui vânător iscusit, care ucide cu sânge rece la vânătorile organizate de un alt ucigaş înnăscut( te poţi numi vânător doar atunci când omori un singur animal din strictă necesitate, dacă omori de plăcere zeci de fiinţe, treci automat în rândul criminalilor), zeci de mistreţi, sute de animale sălbatice crescute doar pentru a fi ucise. 
Un samurai , în luptă cu tigrul, spre exemplu, îi oferă acestuia din urmă şanse egale, iar după izbânda finală, se spune că sufletul animalului ucis trece în corpul samuraiului victorios, dar după o luptă dreaptă deschisă oricărui rezultat. Ori, pentru adevăratul samurai este de ajuns un singur tigru pentru a-şi dovedi iscusinţa , care pe care, şi nu zeci, sau sute , aşa cum s-au obişnuit marii noştrii conducători de ieri şi de azi, de la Ceauşescu până la Băsescu. Se vede doar, că este greu să trăieşti demn, dar şi mai greu este să mori demn după ce ai ucis tot ce îţi este aruncat în bătaia puştii, dar şi după ce ai contribuit cu toată energia ta la uciderea unei ţări. Un adevărat samurai, în locul lui Năstase , în numele demnităţii naţionale şi-ar fi făcut de mai multe ori hara-kiri, câte odată pentru fiecare mătuşă Tamară, pentru fiecare privatizare frauduloasă, sau pentru fiecare sălbăticiune ucisă cu sânge rece. Dar este greu să mori cu demnitate  atunci când nu îţi curge prin vine sânge de samurai, sau  de dac. Pentru că din câte s-au scris, se pare că , chiar sângele fostului premier are origini migratoare. Asemănarea dintre el şi un samurai este precum aceea dintre un mistreţ şi un tigru, ca aceea dintre onoare şi dezonoare..
 Onorabil, ar fi fost dacă şi-ar fi recunoscut public, cu demnitate, greşelile, şi dacă împreună cu toţi acoliţii lui politici ar fi returnat statului, de bună voie averile obţinute ilicit. Acelaşi lucru îl propun şi stimabilului Băsescu precum şi camarilei Domniei Sale.
 Se spune că , copiii nu pot fi vinovaţi pentru greşelile părinţilor, aşa că ei nu au de ales decât să ducă mai departe moştenirea multimiliardarului lor tată. "Gloria' fiului va fi oglindirea tatălui.
 Lupta între "samurai" este în deplină defăşurare, pe când un alt hara-kiri politic onorabil, în numele flotei naţionale exterminate ?
 Regretabil dealtfel, gestul lui Năstase poate reprezenta începutul trezirii demnităţii naţionale în vederea pedepsirii mafiocraţilor ce au devenit odată cu trădarea neamului nostru, stăpâni absoluţi ai destinului României, sub efectul de bumerang al subminării economiei naţionale şi al sărăcirii masive a populaţiei.

 ISTORIC -În 2005, Năstase a împuşcat 24 de mistreţi 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu