Cristian Paţurcă.Am ajuns un boschetar.

Preluare de pe Evenimentul Zilei www.evz.ro

CONFESIUNI. Uitat de cei pe care i-a ajutat prin cântecele sale, bolnav, singur şi falit, cântăreţul Cristi Paţurcă, fostul „idol al Pieţei Universităţii”, povesteşte cât de naiv a fost.

„Mai bine haimana, decât trădător/ Mai bine huligan, decât dictator/Mai bine golan, decât activist/Mai bine mort decât comunist”. 28 aprilie 1990, Piaţa Universităţii.

„Am ajuns un boschetar. Chiar aşa să scrieţi.” 18 februarie 2010, Spitalul „Victor Babeş”, Rezerva 17. 

Între imnul celui mai mare manifest anticomunist din România, compus în toaleta Facultăţii de Geologie, şi afirmaţia unui om care nu s-a priceput să-şi gestioneze viaţa, au ars 20 de ani. Autorul lor: Cristian Paţurcă.

La 25 de ani, copilul teribil al Pieţei Universităţii - km 0 al zonei libere de comunism - cânta înverşunat împotriva sistemului condus de Iliescu. A fost vedeta celui mai lung „spectacol” din istoria României, un fel de „Woodstock“ care, seară de seară, aduna mult peste 30.000 de „generatori de tulburări în societate”, aşa cum îi numea fostul preşedinte pe cei care îl contestau că mimează democraţia. Adică nişte golani.

Inspiraţi de spusele lui Iliescu, aceştia au declanşat „Golaniada”, un fenomen care a scos la rampă oameni ce credeau sincer în nişte idealuri, naivi, oportunişti şi carierişti.

De la balconul Facultăţii de Geografie, „Imnul golanilor” era asezonat cu discursurile unor reprezentaţi de seamă ai societăţii civile. Pe 13 iunie 1990, „Golaniada” a fost spartă de mineri, şi fiecare şi-a urmat propriul drum.

Cărările unui „golan”

Dintre toate vedetele „Golaniadei”, Cristi Paţurcă a încurcat cel mai rău drumurile. Astăzi are 45 de ani, o boală de plămâni care-l ţine mereu prin sanatorii şi un ficat ameninţat de o ciroză. Nu a primit nici acum certificatul de revoluţionar, iar în urmă cu doi ani a fost evacuat din casă.

Un candidat la alegerile locale i-a dat o garsonieră, însă generozitatea a fost uitată imediat ce urnele s-au închis. În spital fiind, a fost somat să-şi recupereze chitara şi lucrurile de pe scara blocului. Unde a greşit? Cum de n-a profitat de valul de simpatie, într-o perioadă în care fabricile se vindeau pe nimic, iar dacă apăreai de două ori la televizor puteai să candidezi lejer pentru un scaun de parlamentar? Răspunsurile vin de la el.

„Doar pe mine sunt supărat”

Sprijinit de un perete, într-o rezervă luminată chior la Spitalul „Victor Babeş”, unde îi are drept colegi pe „unii care se uită doar la Pro TV”, Paţurcă îşi frânge mâinile uscăţive: „Doar pe mine sunt supărat, nu trebuia să fumez şi să beau atât de mult. Şi nu trebuia să fiu atât de naiv. Dar de unde să fi ştiut eu cum să-mi gestionez viaţa? Nu există o reţetă”, enumeră câteva dintre greşelile pe care nu le-ar mai face dacă ar avea mintea de acum.

E internat de două luni în „apartamentul 17”, cum îi place să glumească amar. Primeşte vizite până cel târziu la ora 20.00 şi „dacă vii, poţi să-mi aduci nişte ţigări”. Am nevoie şi de bani, dar o să mă descurc.

Până a se îmbolnăvi, zice că a fumat 20 pe zi. Le-a redus la 10 „şi numai d-alea uşoare”. Zilele curg greu pentru el. A fost internat pe 16 decembrie, după un concert în Piaţa Universităţii, când o ploaie rece l-a expediat direct la spital.

Povesteşte cu umor că, a doua zi, trebuia să-şi lanseze al nouălea album - „La majorat”. „N-a fost să fie. Producătorul meu zice că nu trebuie să disper, poate să mi-l lanseze şi post-mortem”.

„Am fost un naiv”

Nu are chef pentru o cronologie a celor două decenii care s-au scurs de la Revoluţie. „Libertatea o aveam, n-am ştiut ce să facem cu ea. Dacă m-aş întoarce în timp, aş face la fel. Aş încerca însă să evit boala. Îmi pare rău că, în ’90, n-am luat un Kalaşnikov şi să-i împuşc pe toţi cei din frunte. Eram în birou şi cu Iliescu, şi cu Brucan, cu Petre Roman... Aş fi scăpat ţara de ei. Am fost un naiv, am crezut în nişte idealuri. «Lasă-i, bă, că pe ăştia-i judecă poporul», ziceam. I-a judecat pe naiba. Am făcut revoluţia boschetarilor. Asta am ajuns, un boschetar! Exact aşa să scrieţi!”.

Îşi asumă cu demnitate greşelile şi arată cu degetele uscate înspre cei în care a crezut. Mai ales înspre Emil Constantinescu, omul care a susţinut „Imnul Golanilor” din Piaţa Universităţii.

„Da, am greşit şi eu, dar din cauza sistemului am ajuns boschetar. Constantinescu a fost cea mai mare dezamăgire, a minţit, n-a făcut reformă, n-a renunţat la comunism. Nu prea l-am mai vazut de la pupăturile din ’96. Ultima dată doar ne-am salutat şi-atât”, şuieră printre dinţii roşi de tutun cântăreţul.

Nu-l iubeşte pe Ion Iliescu, dar crede că va conduce România, indiferent de poziţie: „Este încă la putere. El face în aşa fel încât mereu cade în picioare. Nu se retrage, iar, dacă ar face-o, ar trebui să-şi rezerve un loc la Jilava”.

Despre prieteni şi politicieni

Slăbit de boală şi de o viaţă poate mult prea boemă, cântăreţul umblă prin salon cu gesturi mărunte. Din când în când îşi duce mâna la gât, ca şi când ar simţi că se sufocă.

Priveşte în gol şi, ca prin ceaţă, îşi aminteşte de prietenii de-atunci: „Marian Munteanu a luat-o cu afacerile, n-a mai băgat în seamă pe nimeni. Da, a ajuns şi ăsta mare şi tare. A ajuns pe dracu’. Vali Sterian a fost singurul care l-a înfruntat şi l-a făcut trădător nenorocit”.

Provocat la un joc al imaginaţiei, cântăreţul îşi dă cu presupusul: „Dacă nu venea Revoluţia cântam, aş fi dus-o bine. Vedetele de azi sunt, de fapt, nişte pârliţi care habar n-au de muzică”. Acum nu mai ascultă decât Queen şi mai toate formaţiile de rock. Nimic nu s-a schimbat, în viziunea lui Paţurcă: „Politicienii au rămas la fel, nişte trădători”.

Nu-şi plânge de milă şi nu vrea s-o facă nici alţii. Însă de un sprijin, de orice natură, ar avea nevoie. În ciuda bolii, ţigările îl fac să treacă mai uşor peste perioada de spitalizare: „Aici nu am voie să fumez, aşa că mă duc în WC”.

E fericit şi optimist: mai stă două săptămâni la „Babeş”, apoi va pleca la un sanatoriu. Până atunci, nu vrea să-l primească la spital pe Vlad, băiatul lui de 11 ani: „Ce naiba, am TBC!”. Acum nu are niciun venit, pentru că „am fost artist liber profesionist”.

Trăieşte din ceea ce-i mai asigură Asociaţia „22 Decembrie” şi o prietenă care i-a rămas aproape. Din revoltatul de-altădată a rămas o umbră, o rămăşiţă a unui om care i-a cântat şi lui Băsescu în campanie, şi lui Constantinescu...

A fost o dată ca-n poveşti
A fost în România,
O mare gaşcă de golani,
Ce-au alungat sclavia.
Noi nu ne-am confundat nicicând
Cu „oamenii de bine”,
Numiţi şi neocomunişti
Cu fără de ruşine.
IMNUL GOLANILOR