Fabian, ultimul poet...Autodescriere

Autodescriere

Imi amintesc ca nu m-am simtit mai liber ca atunci cand mi-am pierdut libertatea ,
Ca nu m-am simtit mai mintit ca atunci cand am descoperit sinceritatea ,
Ca nu m-am simtit mai exclus ca atunci cand am descoperit societatea ,
Si mi-am dat seama ce-i drept abia cand am simtit cu adevarat nedreptatetea ...
Nebunia mea e strict legata de poezie si versuri deopotriva , nu vad de ce oamenii ma judeca pentru asta si ma vad slab ca simt viata in versuri ,
Firav am fost de mic , n-am avut nimic special si am fost mereu determinat sa zic ce simt indiferent de consecinte si preturi ,
Mi-am avantat increderea in fructe fermentate si in femei fermecate si fermecatoare mai mult decat in toate ,
Mi-am ingropat restul zilelor in gropile din obraji ca un trisor marsav , mi-am descris pasiunea pentru a scrie ca pe un etern sevraj ,
Am avut creierul in stare de menaj si l-am menajat o vreme pe cat am putut de bine ,
M-am inchis devreme in mine , si m-am indragostit fraged fiind de o femeie ca tine ,
Si-acum , din tot ce-a fost mai e doar scrum , eu raman un simplu nebun bun de nimic si dependent de fum si fantezie ,
Ma visez etern orator , poet si prozator , sufleor si multicolor , inodor si plin de dor cu ochii atintiti fix si fixati pe urmatoarea noapte de amor ,
Ma vad unic in sistem si greu in industrie , desii nu sunt comercial , ma vad ca public si sunt un geniu etern desii raman doar un banal ,
Visez ca fumez si adorm in paturi de flori ce provoaca geniul la prostie , ma vad in vise cum eclipsez orice analogie si cum predau adevarata teologie ,
Sunt atat de sec , ca vinul si imi fac plinul cand destinul imi spune ca-i destul si gestul ma face sa vreau mai mult caci nu ascult de nimeni cand vine vorba de cantitati , ma vad pierdut prin realitati ,
Suspectat de idioti ca as fi vreun om de nimic , incababil si labil psihic , raspund in sinea mea si ii iert , caci stiu ca ei nu stiu ce zic ,
Raman acelasi golan antrenat sa fie uitat , nepasator si apasat de tragator ca un tragaci in visele mele pure si nebune de orator si narator ,
Raman un visator , crescut indoor ca plantele de care imi e atat de dor , cu sangele aproape transformat in vin , ma simt divin , dar stiu ca sunt de vina si sunt crestin nu cretin , dar nu mai imi sunt util ,
Ma inchin inainte de culcare ca si cum ar fi ultima mea suflare , si in fiecare noapte cu ultima strigare spun "Doamne , iarta-ma caci sunt un nimic in fata puterii matale "
Si m-atac cand vine vorba de justificare si inchisoare , justitie si parale , de incapacitati mintale si boli ereditare ,
Tremur cinic , clinic sunt epileptic , fizic sunt depresiv si nevrotic , astmatic si lasciv in cel mai tardiv mod posibil de a descrie fiecare insusire a mea explicata narativ ,
Imi insusesc dorinta de a reusii in viata , dar sunt clar depasit in situatia de fata ,
Am ajuns precum o zdreanta , cu o clanta ce scartaie in fiecare dimineata cu senzatii clare de greata ,
Imi astept sfarsit , sa inceapa infinitul , imi duc la capat criticarea individului ce sunt caci ma divid divin ca David si imbatranesc ca Socrate , 
Imi pun ultimele scrieri in fiecare noapte si imi promit ca incetez sa mai sper la vreo dreptate , 
Lacrimile uscate si rasfirate pe gene , par uitate dar imi aduc priviri indurerate cand privesc spre oglinda de departe ,
Ma vad mort peste ani de zile , ma vad cum mor cu zile , ma vad umil si inutil , ma vad ca un chior ... in fine ...