Mergând prin oraş.

Merg printre maşini şi privesc nemărginirea dar nu zăresc nici o maşină, nu aud nici un motor, doar ciripit de păsărele, respir aer curat şi cred că visez. Sunt fericit că mă duc să joc fotbal cu băieţii aşa că nu mai aud, nici nu mai văd, nici nu mai inspir. Doar expir.

Acest manifest Steaua moare dar nu se preda, de acum 7 ani, a stat la baza renasterii noii echipe

Au trecut 6 ani si mai bine de la acest articol si in sfarsit STEAUA renaste. Mult succes. Unde se fac abonamentele pentru meciurile echipei lui Lacatus ?

Cu DEDICAŢIE BUNULUI MEU PRIETEN STELIST ADEVĂRAT RUDY.C. şi puştiului lui, Mihai tot stelist adevărat. Şi puştiului puştiului puştiului puştoaicei lui...

Ce va fi?..sau ce este? Plecarea din Ghencea. Victorie sau infrângere ? 

Nu ştiu dacă să mă bucur sau să plâng ? Ştiu doar că un diamant morfolit prin noroaie şi prin zoaie, tot diamant rămâne.

Pentru mine, Steaua nu este doar un nume şi un palmares cum cred şi ar vrea unii, este un mit care are şi va avea un templu şi o casă memorială  în Ghencea..Cum s-ar spune "mama e numai una". În momentul în care Steaua va pleca din Ghencea, îsi va pierde o parte din identitate”, a spus Piţurcă, bănuind totuşi cu amărăciune în adâncurile fiinţei lui, că identitatea se va pierde pe de-a întregul. Suporterii adevăraţi, împreună cu aceşti frumoşi gladiatori traci; Dobai, Apolzan, Voinescu, Toma, Tataru, Constantin (căruia i se spunea profesorul), Ienei, Vigu, Sătmăreanu, Sameş, Iovan, Belodedici, Boloni, Iordănescu, Dumitru, Marcel Răducanu, Hagi, Lăcătuş, Stoica,Nicoliţă, Dică, Neaga,  etc., jucând pe stadioane străine au construit un templu, Ghencea pe care duşmanii vor acum să îl dărâme. Marii antrenori ai ţării sunt aproape cu toţii stelisti: Ienei, Iordănescu, Boloni, Olăroiu, Dan Petrescu, Dorinel, chiar şi Lucescu tatăl care deşi a jucat la duşman, cu sufletul a fost în copilarie un stelist declarat care şi-a dorit mereu să joace  la echipa militară. Steaua e însăşi ideea de ţară, de aceea a ales-o ciobanul. Dar a fost deştept doar până la un punct, atâta l-au tinut pe el balamalele ruginite ale minţii lui limitate. Steaua nu a fost vreodată APV(armată pe viaţă), Steaua a fost însăşi viaţa, vorba lui Ienei- "nu vreau sa muriţi pe teren, eu vreau să trăiţi"..  A fost victoria mult râvnită a solidaritaţii, a fost echipa soldatului chinuit de "comunizm" care făcea culcat, târâs sau salt înainte la comanda unor inculţi, dar care a invăţat să adune lumea în stradă şi pentru alte manifestaţii decât pentru cele comuniste, doar pentru simpla bucurie a victoriei spre exemplu. Aici în Ghencea s-au creat lozincile revoluţiei române, furate din păcate de foştii miliţieni şi securişti. Avem o mare familie care a zămislit regi şi zei ai fotbalului, în templul său din Ghencea care este un Colosseum autohton al marilor bătălii câstigate de fotbalul românesc, şi pe care emanaţii vor acum să îl dărâme..Acolo unde se strâng 30000 de suflete şi strigă în cor Steaua , acolo este Ghencea,  şi cu tot respectul pentru alte echipe ei sunt singurii care au reuşit să devină la un moment dat inima acestei tări chinuite, arătând că se poate, că poţi invinge ca român oricând şi pe oricine, chiar şi vestul atât de invidiat, râvnit şi adulat.Ah ce mândru am fost..Tatăl unui coleg al meu, Popescu este îngropat in Ghencea, un adevărat colonel de armată. A murit de emoţii la meciul cu Anderlecht inaintea marii finale europene cu Barca de la ei de acasa, de la Barcelona. Ştia că este cardiac dar nu a contat, voia să vadă marea finală şi a  văzut-o din ceruri. Colegul meu e tot stelist iar copiii copiilor lui de asemenea. Tatăl meu este acum tot în Ghencea. Şi eu  tot pe acolo voi fi .

Copii fiind, generaţiile mele,  jucând fotbal încercam să lovim mingea ca idolii noştri de atunci: Iordănescu , Dumitru, sau să driblăm ca Marcel Raducanu, Aelenei sau ca mulţi altii care mângaiau cu crampoanele lor gazonul, perfect îngrijit de Rudi Conrad, de acasă. Mama, tata, iubita, fiul, fiica, fratele, sora, prietenii şi acasă ...cele mai frumoase cuvinte pe care le ştiu. Steaua este stadionul unde mergeam la meci cu tata, care  doarme acolo, este geamul pupat mereu al televizorului alb-negru atunci când echipa marca şi câstiga, este tv-colorul care zbura la înfrângere, este plăcerea şi scopul copilariei mele, care impreună cu teleenciclopediile erau singurele emisiuni interesante din vremea aceea. Este drumul sperantei. 

Este un mit. 

În afara de Steaua alte personaje nu exista, există doar Ghencea.

Dar acum ce vedem de ani buni încoace?

Vedem jucători jigniţi şi depersonalizaţi, mituri gonite şi jignite. Antrenori dezamagiţi şi umiliţi. Vedem că în "n-şpe" ani  echipa abia a luat doar o cupă şi aia cu noroc , în lipsa  altor performanţe. Marea familie Steaua, in ultimii ani nu s-a luptat doar cu alte echipe ci în primul rând s-a luptat cu propriul patron şi cu dictatura acestuia. 

Cine a pierdut sau a câstigat viitorul ne va spune sigur. Dar campionate  şi cupe, echipa a pierdut cu duiumul. Cu Hagi, Lăcă, Dorinel, Piţi(dacă erau lăsaţi să facă treabă) sau cu Dan Petrescu pe bancă ar fi câstigat probabil tot. Dar ei nu erau buni pentru echipa pentru că deja erau idolatrizaţi de stelisti pentru rezultatele lor. Principiile dictaturii şi inculturii nu admit aşa ceva, pentru că meritele trebuiesc recunoscute doar tiranului, a ăluia cu banu care behaie non stop cu gura plina şi scuipă seminţe. O familie de renegati care au păcălit, cumparat şi vândut cu forţa sufletul acestor suporteri minunaţi. La revoluţie cei doi fraţi arumâni, cum ar spune rumânul securist dinamovist Ţiriac, s-au facut oameni cu chip de măgar doar, după ce au facut bişniţă  vânzând şi batjocorind-o pe Regina Europei, iubita şi marea noastră echipă, iar vărul a ajuns peste noapte vedetă autohtonă şi europarlamentar.

Vorbind deunazi cu un prieten machidon, acesta mi-a declarat că este foarte afectat, jenat şi  ruşinat că aceste creaturi fac parte din istoricul lui neam românesc milenar, care nu a cunoscut niciodata asemenea umilinţă..Cum poţi alătura aceste pachiderme de numele unui machidon adevărat precum Neagu Djuvara, sau Hagi spre exemplu. 

Drept urmare steliştii au fugit şi ei de ruşine.

Ce era mai bine? Chirie un pic mai mare şi stadion plin sau chirie un pic mai mică şi stadion gol?  

Un preş efemer a  clicuit pe internet şi a găsit că, chipurile şi alte cluburi mari din lume s-au mai mutat. Dar, probabil că nu pentru transhumanţă precum echipa pe care o paşte cu " bucolism" feroce, pardon cu botulism. Cât de simplu vorbeşte el, se vede că nu are nici un cuvânt de spus. Se vede că acceptă umil talpa patronului pe care înainte îl înjura. Un adevărat stelist nu se ploconeşte în faţa unui idiot de la care doar dacă iei un leu şi te umileşti , îţi vinzi tăcerea, priceperea, devii complicele şi curva lui, a unuia  care a descoperit religia doar pentru a face carieră politică, care cere dezlegare de la preot ca să se culce cu nevastă-sa în zilele de post dinaintea paştelui că îl mănâncă prea tare linguroiu şi trebuie scărpinat, scărpina-l-ar baba Cloanţa prin soba încinsă, pe undeva. Pleacă tu preşule din casa ta proprietate personală şi mută-te cu chirie la stat, poate atunci o să înţelegi, sau chiar deja ai înţeles, umple-le la flămânzii ăia de la federaţie buzunarele că abia aşteaptă, altfel li se rupe în paişpe de Steaua iar Ghencea deja a murit pentru ei..

Dar şi ministerul are bubele lui. Să nu uitam că un alt mit al sportului românesc, o altă multiplă campioană europeană, echipa de handbal s-a desfiinţat. Iar acolo nu Becali este de vina ci doar aceiaşi infecţi emanaţi şi aceleaşi interese obscure . Dar ministerul are şi meritele lui că în sfârsit a scăpat  de oieri. Nu am nimic, cu adevăraţii oieri, nu vreau să fiu greşit înţeles. Dar ăsta care se dă mare patron nici măcar oier nu mai este.

Dumitru Dragomir se dă acum cu Gigi Becali în scandalul cu MApN. Că,cică...că, decât să plătească 60.000 de euro lunar, şeful Stelei a mutat echipa din Ghencea. "Este jucăria lui, face ce vrea" a declarat preşedintele Ligii.

Gigi Becali este generos cu suporterii Stelei. A mutat echipa din Ghencea, aşa cum l-au somat fanii iar acum îi umple de cadouri. Vrea să le dea stadionul şi însemnele clubului însă are o condiţie.Văd că ştie, că numele de Steaua este doar al echipei recunoscută de public, dar nu cred că poate şi înţelege .

În acelaşi timp, profitorul Numărul 1 din FRF are o soluţie şi mai radicală: "Arena este total depăşită. Acolo trebuie pusă o bombă şi totul trebuie aruncat în aer, iar apoi construit un nou stadion la standardele a ceea ce se face acum la National Arena, dar şi la Cluj!".Ce vorbeleşti bre ? ...şi acu tot vrei să baţi Steaua? Cât erai student întârziat n-ai prea putut...Până acu era a doua arenă a ţării parcă.

Piţi săracu e între ciocan şi nicovală, încearcă şi el să le facă jocul, ca la pocker, acu că tot e la naţională, de teamă că Steaua se va desfiinţa precum Craiova cea părăsită de public, din aceleaşi cauze morbide, tot din cauza unui mititel. 

"Stadionul din Ghencea nu se mai ridică la standardele din ziua de azi. El ar trebui refăcut pentru că acolo sînt foarte multe probleme", a spus Piţurcă de frică, probabil şi cugetând că naţională fără stelişti nu prea se poate.

LA REVEDERE.... miticilor! Ciao! Asta la vista baby!

Echipa care joaca în Ghencea, aia este Steaua. Să vă intre la cap. Acolo doar se mai aud încă uralele marilor izbânde, iar vechea tabelă de scor stă tot pe 3-0 , Şi clipoceşte.. Steaua- Anderlecht. Felicitări! Succes în Finală! Bravo Steaua! Barcelona .

Ori ce ar mai vrea acum Patrocle când încă nu realizează ce a pierdut.?

Behailă, vrea să demonstreze acum că Steaua fără el este o ruină, iar "prietenii" il sprijina din interes pentru că toţi neispraviţii ştiu că fără milioanele de suporteri ai Stelei sunt terminaţi. Fără noi gata cu încasarile, gata cu audienţele TV, gata cu tirajele fabuloase, gata cu internetu măsluit, gata cu naţionala, gata cu tricouri vândute, embleme, mingii, gata cu fotbalul. 

Steaua Brănesti, sau Piteşti, sau Buzău, fără public va avea aceeaşi soartă ca FC Naţional sau ca Unirea Urziceni, pentru că un public sufletist nu poate fi înşelat la nesfârsit. 

"O echipă a Gazetei a vizitat Complexul Ghencea, unde totul este într-o continuă degradare: pe terenul central zburau prepeliţele în voie, zeci de scaune erau rupte, în jurul stadionului erau boscheţi şi de doi metri înălţime în care trăiesc şerpi( zic ei), iar pe aproape tot terenul de antrenament au crescut floricele". Adicătelea iete fă, ce valabil era behăilă...Care mai eşti bă sef la gazetă ?-Bă Petrică dă pe GSP

Micimea asta ieşită din bârloage, grote sau de prin alte peşteri după revoluţia română, care crede că poate cumpăra cu bani mânjiţi orice, chiar şi sufletele cele mai pure aflate în suspensie, pe care să le joace apoi prin cazinouri sau la alba neagra scoţându-le din nădragii lor soioşi ca pe mărgele. Dar se înşeală pentru că ei nu ştiu să construiască decât castele de nisip din care regii şi prinţii au fugit de mult pentru a nu se face părtaşi la jocurile lor murdare, pentru a nu dezonora blazonul cucerit şi apărat în bătăliile istorice împotriva turcilor de la Galata, a ungurilor din Honved, a ruşilor spartani din Moscova precum ,şi al altor puteri care până la ei , adică mai exact până la noi şi-au cam făcut de cap cu tărişoara asta multimilenară. Dar sufletele stau deasupra norilor de furtună şi aşteaptă ca intruşii să plece, pentru ca să reconstruiască. Poate o societate pe acţiuni a milioanelor de suporteri, sustenabilă la bursă ca la marile cluburi din lumea civilizată a fotbalului european. Un club adevărat se construieşte cu răbdare începând de la campionatul municipal. Apropo cine cumpără Steaua II, că am auzit că ar fi de vânzare, e scoasă la mezat. 

Acum ar fi momentul ca echipa să renască pe locul  ramas chel, acolo unde se mai aud încă uralele adevăratelor victorii şi paşii neînvinşilor titani roş albaştri.. 

Adevăraţii suporteri, părinţii Stelei, deveniţi acţionari ar avea răbdare cu noua Stea renăscută din cenuşă precum Pasărea Phoenix, mulţi ani până la revenirea ei in elita fotbalului mondial. Palmaresul este doar acolo, în sufletul adevăraţilor suporteri care iubesc acest club aşa cum mama îşi iubeşte noul născut, nu în buzunarele neisprăviţilor, oricare ar fi ei. Marile victorii istorice se vor transfera automat cu dragoste din mii de suflete noii echipe ce va juca în leagănul matern din Ghencea. E timpul ca marii stelişti să renască, să recreeze o nouă Stea.

Închide-ţi ochii şi visaţi o mare echipă, finanţată de stelişti, antrenată de stelişti, sfătuită de stelişti.

Ori chiar de nu se va întâmpla acest lucru prefer să adorm visând la marea echipă a copilariei mele, decât să privesc neputincios la agonia unui nume măreţ călcat în picioare.

Oricum, behăilă a pierdut lupta cu suporterii, o bătălie  stupidă, în afara propriilor interese, pe care nu am înţeles-o niciodată. De ce trebuia o luptă, atunci când scopurile coincideau, ...adică erau la fel.. 

Ce absurd.

Dar spiritele din Ghencea veghează acolo sus pe Steaua lor strălucitoare, iar odată curând sigur vor renaşte. 

Hai Hagi ! 

Reîncarnarea Stelei se face doar pe Ghencea. 

Hai Iordănescu.Hai STEAUA! Hai adevăraţi stelişti! Acum este nevoie de voi mai mult ca niciodată.

Sunt mândru că sunt stelist !

CITEŞTE ŞI DĂ MAI DEPARTE !



Sameş a fost şi va rămâne unul dintre cei mai buni şi importanţi jucători ai Stelei şi ai echipei naţionale, căpitanul. Era apărătorul fundaş central sau liberoul de netrecut , puternic , cu o detentă impresionantă şi un joc bun aerian. El punea aproape mereu mingea în joc degajând din 6 metri sau declanşa contraatacuri nimicitoare pentru adversar cu balonul la picior solitar în curse de zeci de metri urmate de şuturi torpilă care de multe ori au însemnat goluri importante. Pleca mingea din bocancul lui Sameş ca din puşcă trasoarele, nu am mai văzut aşa ceva decât poate la Iovan demnul său urmaş şi discipol. La Steaua Sameş a fost rotiţa unsă din angrenajul tradiţional al apărătorilor de netrecut tehnici, puternici şi inventivi. A făcut parte din echipa care a inaugurat Stadionul Ghencea şi se pare că a murit odată cu acesta din aceleaşi motive, inimaginabile în trecut, a fost căpitanul generaţiei Steaua ai anilor 70 care spulbera în Ghencea orice altă echipă din campionat cu scoruri astronomice de 8 la 0. A fost continuatorul tradiţiei  începută de Apolzan primul libero din lume, Zavoda II, Ienei sau Sătmăreanu I predând apoi ştafeta mai tinerilor Iovan şi Belodedici. Cifrele carierei lui Ştefan Sameş la Steaua
- produs sută la sută al clubului din Bulevardul Ghencea
- 9 sezoane (1973-1983)
- 261 de meciuri
- 20 de goluri
- 2 titluri de campion
- 2 Cupe ale României- desemnat cel mai bun jucător al ţării (1979)
 Din păcate tradiţia este pe cale de dispariţie lucru inadmisibil şi de neconceput. Dar orice este posibil când te întâlneşti cu aroganţa, prostia şi carierismul infatuat. Doamne ajută!

Alesul aleşilor. S-a semnat pentru ucidere în masă.

Aţi urmărit un film despre răbdare şi chibzuinţă, despre bun simţ şi educaţie.
Un film despre bunele maniere.
 Azi , la coada  tradiţională pentru peştele de Florii, educaţii noştri comunitari  se luau la cafteală, de teamă că nu vor mai apuca.. haleală.

În fiecare zi trec pe lângă o droaie de câini maidanezi ştampilaţi sau necipuiţi. Privirea lor inspiră multă milă şi supunere. Parcă aşteaptă conştienţi o lege normală, în spiritul grijii şi a unei protecţii reale pentru lumea animală. Ei nu îşi pot hotărî singuri soarta şi aşteaptă de la noi oamenii o mână de ajutor, un cămin sau doar o bucată de pâine. Cred că orice maidanez are unul sau mai mulţi stăpâni din umbră pe care îi iubeşte necondiţionat. Am văzut mereu astfel de iubitori de animale incognito, care cu punga de resturi alimentare hrănesc ruşinaţi şi pe furiş animalele aflate în grija nimănui.  Ce veselie pe bietele patrupede când  aceşti oameni cu suflet intră pe teritoriul lor, ce lătrături de bucurie, sărituri, gudurări şi pendulări vesele de coadă. Nu este vina lor că s-au înmulţit necontrolat.  
La greci animalele fără stăpân sunt monitorizate şi hrănite cu grijă de statul elen fiind lăsate cu încredere pe străzi. În Italia din păcate e vai de ele că sfârşesc tragic prin adăposturi izolate şi sinistre. Prin China se  consumă dar nu se omoară degeaba.
 Selecţia naturală în ceea ce priveşte viaţa lor în oraşe este foarte dură. De obicei din cinci sau şase pui fătaţi de o căţea maidaneză doar unul dacă reuşeşte să supravieţuiască mai mult de un an. Imediat după naştere pericolele care îi pândesc sunt nenumărate. Boli, otrăvuri, maşini, lipsa hranei, căpuşe, hingherii, şi multe altele. Cu toate acestea câte un exemplar mai norocos  îşi face loc cu inteligenţă, pe termen mai lung în această lume ostilă şi în sufletele noastre. El este Alesul. Unii s-au adaptat atât de bine vieţii moderne încât folosesc cu pricepere, atunci când sunt lăsaţi mijloacele de transport în comun, traversează pe culoarea verde a semaforului sau prin locuri aglomerate cu trafic auto nebunesc greu de abordat chiar şi pentru oameni.Probabil că vor căpăta în curând şi discernământul necesar pentru a-şi semna singuri actul de eutanasiere.   Mărturisesc cu jumătate de gură  că am o vârstă destul de înaintată şi că  nu am fost muşcat de vreunul din aceşti contemporani şi nici de strămoşii lor de când mă ştiu. În schimb, am fost atacat şi ciupit de  câini cu stăpân dar nesupravegheaţi, iar în acest caz nu animalul este de vină ci dementul care le este proprietar. Unul îşi înrăia câinele de luptă punându-l să omoare pisici şi câini comunitari. Orice cîine devine în timp oglinda fidel comportamentală a stăpânului său, iar dacă  este alungat , pierdut sau rămâne din alte motive  pe străzi, acesta poate deveni un real pericol pentru oricine, fie el om sau animal.
 Altfel, un maidanez dacă muşcă o face ca să se apere sau pentru simplul motiv că asta îi este meseria şi că pentru asta a fost calificat de milenii. Tot prostul ştie cred că boul împunge şi că nu trebuie căutat între coarne. Dacă omul creează , mai şi munceşte, iar uneori ucide cu sânge rece atunci câinele mai şi muşcă. Acum ceva ani, tot nişte inteligenţi voiau să propună o lege prin care să interzică dulăilor de curte să latre. Acum vor să le fure legal dreptul la viaţă. Halal democraţie. 
 Aceste animale nevoiaşe supravieţuiesc cu greu şi doar cu voia Domnului în această lume agonizantă  care ea însăşi se târâie anevoios de la o zi la alta. Şi nu mă refer doar la Dacia noastră. Într-o societate imbecilă care nu are grijă de propriii cetăţeni ce au trudit o viaţă întreagă  şi care datorită legilor idioate sunt lăsaţi să moară  plini de suferinţi, amăgiţi şi fără nici un sprijin, ce pretenţii şi speranţe să avem în privinţa căţeilor fără stăpân? 
 Pe străzile tot mai îngheţate ale ţării, boschetarii, şi ei o categorie aparte" privilegiată" de stat, sunt un fel de stăpâni ai maidanezilor doar dacă împart acelaşi teritoriu, dacă nu, devin concurenţi şi adversari politici declaraţi luptându-se pe oasele ascunse prin sacii de gunoi sau prin tomberoane. Lipsa protecţiilor sociale este tot o condamnare . Ce facem cu aceşti din urmă năpăstuiţi,..lagăre de concentrare naziste?... dar cu persoanele cu handicap ?
Viitorul sună acum sinistru: Bătrânii şi bolnavii.. la azil iar câinii comunitari.. săpun şi mânusi.
 Viaţa m-a învăţat că dacă faci un bine necondiţionat, el se va întoarce în egală măsură  când te vei aştepta mai puţin. Acelaşi efect-bumerang se va produce şi când vei face rău vreunei făpturi nevinovate.
Aviz  făcătorilor de legi fără suflet ce au votat pentru eutanasiere în postul Paştelui. Eutanasiaţi vor crăpa şi ei pentru că  sigur există acele legi nescrise, compensatorii..
  Se ştie din bătrâni că "Cel ce ridică sabia, de sabie va pieri". E adevărat că nu există pădure fără uscături. Câinii pot înnebuni şi ei sau pot turba, iar nesupravegheaţi ar putea produce drame izolate însă asociaţiile iubitorilor de animale au măsuri şi propuneri cu adevărat umane, concrete, de care ar trebui să se ţină cont. Altfel ce rost mai au aceste organizaţii dacă sunt ignorate complet?
 Dar oricare ar fi legea bună sau rea dacul nostru este un mare sufletist, a dovedit-o mereu  de-a lungul şi de-a latul istoriei şi va face totuşi în aşa fel încât istoricii căţei vagabonzi deveniţi acum comunitari să nu piară de tot. Să nu uităm că şi noi suntem tot nişte comunitari.
 Eu am doi câini şi o pisică şi vă rog să mă credeţi că satisfacţiile creşterii lor nu pot fi exprimate în cuvinte.




P.S. Am folosit pentru documentare următorul protest adresat aleşilor:


Pentru solutii durabile in gestionarea populatiei de caini comunitari Federatia Nationala pentru Protectia animalelor face următorul
                                                 
Protest


Vom protesta din nou in fata Camerei Deputatilor, luni 11 aprilie, între orele 14:00-17:00, in parcul Izvor, impotriva intentiei de a se adopta eutanasia in masa sau lasarea la latitudinea autoritatilor locale metoda de gestionare a cainilor comunitari.


Proiectul de lege 912 va intra luni, din nou, in plenul Camerei Deputatilor. Daca nu se va lua o decizie in aceeasi zi, protestul continua si marti, pe 11 aprilie. Speram sa fie din nou retrimis la Comisie.


Pe 5 aprilie, atunci cand a avut loc votul in Comisia pentru Administratie Publica, au fost prezenti 22 de deputati din 30. 6 au votat pentru sterilizare, 16 pentru eutanasie. Situatia prezentei/absentei, votului pro/contra:


Barbu Sulfina                 PD-L     eutanasie
Calin Ion,                       PSD     nu a fost prezent
Palar Ionel                     PNL      nu a fost prezent
Ciocan Gheorghe           PSD     nu a fost prezent
Edler András György      UDMR   eutanasie
Apostolache Mihai         PD-L     eutanasie
Bobes Marin                  PD-L     eutanasie
Boiangiu Victor              PD-L     ??? (nu stim daca a fost prezent)
Bordeianu Dan            Indep. sterilizare
Buican Cristian            PNL      sterilizare
Buta Sorin                   PD-L     sterilizare
Cantaragiu Bogdan         PD-L     eutanasie
Dusa Mircea                  PSD     nu a fost prezent
Gherasim Vasile            PD-L     nu a fost prezent
Iorgus Zanfir                   PD-L     eutanasie
Longher Ghervazen     Minorit.sterilizare (inlocuit de Grosaru)
Macaleti Costica            PSD     eutanasie
Marinescu Antonella       PSD     eutanasie
Moldovan Carmen       PSD     sterilizare
Oltean Ioan                    PD-L     nu a fost prezent
Pieptea Cornel               PNL      abtinere
Ratoi Neculai                 PSD     eutanasie
Seres Dénes                 UDMR   ??? (nu stim daca a fost prezent)
Soporan Vasile Filip       Indep.   eutanasie
Stan Nicolae                  Indep.   eutanasie
Stoica Mihaela               PD-L     eutanasie
Varga Lucia-Ana          PNL      sterilizare
Vladoiu Aurel                 PSD     eutanasie
Zamfirescu Sorin            PD-L     eutanasie
Zgonea Valeriu   PSD     nu a fost prezent


Zguduitor a fost votul membrilor PSD si independentilor. Deputatii care ne-au asigurat inclusiv in ziua votului ca vor vota pro sterilizare (si pentru ca aceasta este linia partidului) fie au votat pentru eutanasie fie nu au venit la Comisie. Telefoanele care le-am dat deputatilor dupa sedinta pentru a afla daca au fost prezenti si care a fost pozitia lor au frapat: deputatii PSD au incercat sa fie foarte convingatori ca au votat impotriva eutanasiei !!!


Am depus la Comisie, la Camera Deputatilor, la Guvern, ANSVSA si la fiecare grup parlamentar petitia (de pe siteul FNPA) cu 28.000 semnaturi si o alta petitie (din diaspora) cu 7.000 semnaturi.


La registratura generala ni s-a spus ca s-au trimis o multime de petitii, scrisori. Va multumesc tuturor. Nu trebuie sa ne oprim! Reamintiti prietenilor sa semneze petitia pehttp://www.fnpa.ro/petitie
Scrieti deputatilor care va reprezinta http://www.cdep.ro/pls/parlam/structura.ce?leg=2008&cam=1


Toti au recunoscut ca nu s-a facut un asemenea lobby pana acum pentru o lege.


Pe 5 aprilie a invins interesul financiar pentru afacerea "maidanezul" si/sau lasitatea celor care au crezut ca vor castiga ambele tabere!


Sa speram si sa luptam ca pe 11 aprilie sa invinga ratiunea, corectitudinea si compasiunea!
Toate cele bune,

                                                   

Drumul Crucii din bronz. Colaj Foto

Pentru marire imagine dati clic pe poza.

POEZIA.Leapsa de la Şerban Tomşa Partea 1

Fără politichie!



- Tinere, politica e o curvă, fereşte-te de ea, îmi spunea nea Covali înainte de..., cum să-i zic?... revoluţie, involuţie, lovitură de stat, schimbare de Ceauşeşti, genocid , subminare economică, bătaie de joc, amăgire sau doar decembrie '89?!... Nu o să-i spun în nici un fel, sau o să o fac în toate felurile. Pe ea, pe revolta spontană.
-Ptiu!...de atâtea paradigme (bă,-s dăştăpt!) am început să tuşesc...căhî..căhî..! Deci...!
Am ascultat sfatul domnului inginer, dar am învăţat între timp că politica nu este o curvă, este un bordel legal într-o ţară care nu are încă o lege a prostituţiei. Curvele feminine, dar mai ales masculine sunt non stop la datorie şi se satisfac în toate felurile şi cu toate numerele cunoscute in liniştea şi luxul vilelor aflate în proprietatea marilor peşti ai vremurilor actuale.. Cum o fi, doar banu' să iasă. Nu mai contează cine cu cine , femeie cu femeie, bărbat cu bărbat.
- Căhî..căhî..! Important e să se satisfacă de sus până jos, de la ăla gras la ăla slab, de la preşedinte până la ultimul membru pus lângă grătarul de prăjit mici la alegeri.
- Căhî..căhî..! Deci...!
Şi-o mai trag şi peşti cu peşti între ei, dar folosesc vaselină ca să nu sufere prea tare. Asta se întâmplă doar când e concurenţă mare între bordeluri,... parol, pe onoarea mea!...
Nea Covali era inginer la Vulcan şi după '89 îmi spunea ehehe politichia, fereşte-te , nu te băga!... Avea omul grijă de mine ce să zic ? Că doar nu era tata, dar era om, nu peşte. Nu a fost în viaţa lui membru de partid , a fost doar un bun inginer. Nu voia mai mult, îi era suficient ce avea. Ba mai şi profita atunci când noi, proştii, mergeam la manifestaţii gen "sus plăcuţa, jos plăcuţa", iar el pleca acasă liniştit. Salariul, pardon moncher, retribuţia, era tot atâta.
- Căhî..căhî..! Bă ce tuse uscată - căhî..căhî..! Deci..!
Mergând alaltăieri spre casa pe care cu pile şi relaţii mi-a procurat-o tata prin ’87, trecând pe lângă Ghencea, aud nişte vorbe:
- Bă, nimic n-ai învăţat din ce te-am învăţat. Ce ai între urechile alea blegi? Era tata, probabil sătul de ploile si liniştea din Ghencea.
- Eşti mai prost ca oaia, da' măcar aia..., deci, e singurul peşte original, că tac'su a fost sigur berbec, nu securist sau activist.
- Ai uitat că atunci când erai mic te-am pus să înveţi o poezie. Ai uitat-o şi d'aia ai ajuns să pierzi casa, pentru că în poezia aia stă toată înţelepciunea vieţii.
Îl auzeam din ce în ce mai slab, ca pe vremea când ascultam bruiajele de la Radio Europa Liberă, până când nu l-am mai auzit deloc.
După un efort de memorie mi-am amintit poezia. Ceea ce ai învăţat la vârste fragede se uită greu.
- Căhî..căhî..! Deci..! Efectiv!

Du-te tu şi spune-i lui
Ştii acuma cui
Cum stau eu cu tine acum
Ştii acuma cum
M-a trimis ăla pe mine
Ştii acuma cine
Ca să-ntreb cum chemi p’ăla
Ştii acum pe cine.


Asta era! Bă, câte paradigme inflexibile şi inflexionare, dar profunde şi indiferente! De ce oare, ca să o duc eu bine? Îmi spune tata din ceruri că poezia asta e mai tare ca biblia. O ştiu de multă vreme, dar nu pricep nimic. Chiar mi se pare cea mai mare prostie ce a fost scrisă vreodată.
Am greşit. Poezia asta nu a fost scrisă vreodată şi nici înregistrată. Iar profunzime mai mare nu există. E perfectă! Câtă expresivitate, elocvenţă si realism abscons, ce filozofie originală asupra vieţii şi creaţiei universale. O congregaţie a metaforelor... Oauu! Bă ce tuse uscată - căhî..căhî..
Uite-l pe Burtilă. Cred că o să-i spun poezia, să văd ce se întâmplă.
Burtilă asta e şef la circulaţie şi am fost la el să îmi rezolve o problemă anul trecut. Nişte poliţai beţi m-au oprit şi mi-au luat carnetul de conducere, pentru consum de alcool. Nu băusem, dar nu le-am dat nimic. M-am dus la el cu dovada de la IML, alcoolemie zero şi nu m-a crezut. Era convins că am dat şpagă la doctorul de la IML. Mă duc lângă el să văd dacă mă recunoaşte. Nici vorbă, atunci încep să-i recit ce ştiam de la cinci ani.
- Căhî..căhî..! Deci..! Aveam emoţii dar, am recitat totuşi cu voce tremurândă şi înroşindu-mă până în vârful nasului.

-Du-te tu şi spune-i lui
Ştii acuma cui
Cum stau eu cu tine acum
Ştii acuma cum
M-a trimis ăla pe mine
Ştii acuma cine
Ca să-ntreb cum chemi p’ăla
Ştii acum pe cine.

Burtilă s-a schimbat la faţă.
- Bravo băi tâcă, ingeraşule!. Aşa, care va să zică tu erai păgubosule! Treci mâine pe la mine să rezolvăm.
- Cum să rezolvăm? îl întreb.
- Ştii acuma cum... Îmi răspunde râzând cu aerul unei curve care îşi aşteaptă plata. Da ştii că Prospanacul s-a ars?
- Unde? îl întreb.
- Ştii acuma unde..., da'... ce-ţi pasă?..., că a cam bătut vântu' şi a împrăştiat cenuşa...
- Căhî..căhî..! Bă ce tuse uscată - căhî..căhî..! Deci... Eventual şi efectiv,... hai sictir!
Am răcit, îmi vine să strănut... Va urma!

---

Distribuie pe facebook

Limba română, patria mea!

Suntem români pentru ca vorbim româneste. Nimic altceva nu ne defineste atat de fundamental: nici credintele, nici obiceiurile, nici granitele. In momentul in care vom inceta sa mai vorbim aceasta limba, nu vom mai avea identitate. Dar multi dintre noi am inceput deja sa o facem, fara sa stim ca suntem victimele unui adevarat razboi impotriva limbii romane

        Ganditorul de la Hamangia cu femeia lui. Produsul unei spiritualitati avansate

     Lingvistii isi imagineaza limba româna, din punct de vedere etimologic, ca pe un sandvis: chifla este elementul latin, care cuprinde o felie consistenta de sunca (influenta slava), cateva foi de salata (influenta maghiara, turceasca, greceasca, rusa, franceza si altele), si putina maioneza, dar foarte putina, pe post de resturi din substratul stravechi dacic. Desigur, stiinta poate defini limba româna cum considera ea ca e mai potrivit. Dar lingvistica singura, cu limitele ei, nu ne ajuta deloc sa intelegem cu adevarat ce (sau cine) este limba româna si care este rostul ei.

Limba româna nu este latina plus slava, plus substrat, plus maghiara plus, plus, plus... Limba româna este acea forma speciala sub care spatiul acesta geografic si spiritual dintre Carpati, mare, Dunare si dincolo de ele a capatat o identitate. Limba româna nu este o simpla structura logico-lingvistica cu ratiuni de comunicare, rasarita intamplator la un moment dat dintr-o alta limba ori dintr-un amestec de limbi, ci un dat de la Dumnezeu, asa cum sunt toate limbile, cu un trup si un spirit, cu o istorie, un destin si un rost. Ea detine un nucleu, o esenta, care este una si aceeasi de mii de ani, cu mult inainte ca aceasta limba sa se fi numit "româna". Pe acest trup s-au asezat diferite haine, dupa imprejurari si moda: haina slava, cea turceasca, haina maghiara sau greceasca, jobenul frantuzesc sau jeansii americani. Chiar si latina nu a fost decat o alta haina, mai groasa, mai rezistenta si mai de cale lunga, imbracata, intr-un anumit moment al istoriei, de acest nucleu stravechi. Si pentru ca aceasta haina a convenit din punct de vedere politic mai marilor vremii, dar nu era, totusi, decat o simpla imbracaminte, lingvistii au inceput sa nascoceasca cum ca de fapt latina este si trupul, si spiritul limbii române. Au inventat peste o mie de cuvinte latinesti care stau, chipurile, la baza unor cuvinte romanesti, dar care in latina nu au existat niciodata. S-au dat peste cap ca sa demonstreze ca dacii si-au abandonat limba in favoarea latinei, chiar si acei daci - foarte numerosi - care n-au intrat niciodata in contact cu romanii. Au sucit pe toate partile limba româna pentru a o face sa intre in tiparul latin. S-au straduit sa ne convinga ca limba româna are o istorie recenta, ca ea s-a "format" la un moment dat, cam pe vremea cand slavii dadeau tarcoale la Dunare. Si au reusit sa ne pacaleasca. Evident, din perspectiva strict stiintifica, respectand criteriile lingvisticii, ceea ce se vorbeste acum se poate socoti alta limba decat ceea ce se vorbea acum cateva mii de ani. In realitate este o iluzie, bine ascunsa ochilor nostri: esenta si spiritul limbii sunt aceleasi, doar "hainele" puse pe deasupra ne iau ochii, mereu altele, mereu mai colorate si mai inselatoare... Si numele, desigur: astazi ii spunem "limba româna", dar ea este aceeasi limba carpatina a noastra de mii de ani, indiferent cum s-a numit in stravechime.

Spiritul limbii române

La o simpla rasfoire a Dictionarului Explicativ (DEX), constatam ca toate cuvintele limbii române vin de undeva: latina, bulgara, sarba, maghiara, turca, greaca, rusa, franceza, germana, engleza, italiana, tiganeasca si altele. Nu exista nici un cuvant atribuit vreunui strat mai vechi decat latina, in schimb, exista mii de cuvinte cu etimologie necunoscuta. Ar rezulta ca româna este un soi de amestec, care a luat tot ce a putut de la toate limbile cu care a intrat in contact, fara ca limbile cu pricina sa fi luat ceva de la noi. Stranie poveste! Cine poate explica misterul aparitiei limbii române dintr-o limba latina care a inghitit pe nerasuflate, ca un balaur, intreaga limba daca, si in care s-au amestecat, apoi, ca intr-un Babel absurd, aproape toate limbile Europei? Nu e nici un mister, caci adevarul este altul: multe din cuvintele considerate slave sunt, de fapt, dacice, iar slavii le-au luat de aici; multe cuvinte pe care noi spunem ca le-am luat de la maghiari, in maghiara au sensuri foarte restranse si maghiarii insisi nu stiu de unde le-au luat. Si foarte multe cuvinte si chiar structuri considerate latinesti, in latina nu au existat niciodata, ci sunt stravechi, carpatice... Aceste lucruri au fost spuse de lingvisti straini, care nu au nici un motiv sa masluiasca istoria limbii române.

Din pricina faptului ca noi credem in continuare in teoriile proclamate de savantii nostri, nu s-a gasit inca nimeni care sa incerce sa defineasca limba româna din singura perspectiva justa, aceea de dat sacru. Constantin Noica a aratat, citandu-l pe Eminescu, ca cuvintele cu cea mai mare incarcatura de semnificatii sau cu intelesuri netraductibile sunt intotdeauna cuvintele vechi, de la mosi-stramosi, nu cuvintele de ieri si de azi. Insa savantii nostri, tocmai pe acestea le ignora sau le falsifica originea. Unde altundeva poti cauta spiritul limbii, daca nu in ceea ce a dainuit de secole, neatins? Spiritul limbii se gaseste in felul in care sunetele se combina intre ele si sunt accentuate, dand nastere unei melodii aparte a limbii, in gramatica, in cuvinte si expresii care adesea nu pot fi traduse in alte limbi, in sensuri si imagini, in felul in care se imbina si se ordoneaza cuvintele, si in cuvintele insele, milenare, mii de cuvinte cu origine necunoscuta, despre care lingvistii nu vor sa pomeneasca niciodata sau le atribuie influentei altor limbi. Cand e vorba de elementul stravechi al limbii, ni se recita, batjocoritor: barza, viezure, mazare, de parca asta e tot ce ne-a ramas dupa tavalugul latin...

Oare de ce bucuria este numita cu un cuvant dacic, pe cand tristetea, mahnirea, necazul, supararea, obida, jalea sunt luate de la vecini? Poate pentru ca bucuria este sentimentul fundamental al fiintei umane, emotia care iti arata ca esti pe calea cea buna, ca esti in acord cu Dumnezeu. Gandul, cel care leaga lucrurile si le gaseste sensul, este desemnat tot printr-un cuvant dacic (unii lingvisti mai sustin si astazi ca ar veni din... maghiara!). Doina este un alt cuvant milenar, care transpune esenta sufletului romanesc, starea de dor. A mosteni nu putea fi decat un cuvant cu o viata de mii de ani, la fel ca mos si mosie, din aceeasi familie. Vatra este un cuvant dacic sau chiar dinaintea dacilor, la fel si codrul. Cuvantul a ingropa (si groapa) are si el o varsta de cateva mii de ani, iar exemplele sunt multe, multe, multe...

In dictionare nu se foloseste niciodata termenul de "dacic" sau "substrat". DEX-ul, dictionarul nostru de capatai, prefera sa spuna ca un cuvant este de origine necunoscuta decat sa admita ca este dacic. Lucrarile de istoria limbii romane incep intotdeauna cu latina: ce-a fost inainte, nu conteaza, e considerat doar o "influenta" minora, marginala... Ceea ce sperie cu adevarat pe dusmanii identitatii noastre de neam si limba este continuitatea incredibila, de mii de ani, caci valurile istoriei si straturile ce s-au asezat pe deasupra nu au reusit sa modifice acest sambure puternic.

Razboiul impotriva limbii române

De aici porneste totul: de la presimtirea sau intelegerea rostului pe care il are limba româna. Caci daca limba româna este cea care da identitate unui spatiu spiritual care sta la temelia Europei, este limpede ca cei ce doresc uniformizarea, stergerea diferentelor, globalizarea, au un dusman de temut in aceasta limba cu radacini milenare. Si nu este de-ajuns sa fie falsificate tratatele de istorie si de lingvistica, deoarece limba isi vede mai departe de menirea ei, pastrandu-si radacinile adanc infipte in pamant. Pentru ca limba romana sa-si piarda rostul, cei potrivnici actioneaza asupra vorbitorilor, ca intr-un veritabil razboi.

Exista un razboi impotriva limbii române, caci exista un razboi impotriva identitatii noastre. Iar singurul mod prin care ni se pot taia radacinile este indepartarea de limba noastra. Constantin Noica spunea ca vorbirea omului este fiinta lui. Deci pentru a-i lua unui om sau unui neam identitatea, trebuie sa ii distrugi limba: atat istoria limbii, cat si spiritul ei.

Caile pe care se desfasoara lupta impotriva limbii romane si, implicit, a identitatii noastre, sunt numeroase. La nivel academic, savantii, fie ignoranti, biete marionete oportuniste, fie vanduti cu totul si potrivnici intereselor neamului, depun eforturi in a ne falsifica radacinile. De aici aversiunea fatisa, devenita un adevarat razboi, fata de civilizatia dacilor si fata de tot ce inseamna componenta straveche a limbii romane: cetati dacice lasate pe mana jefuitorilor, triste figuri de academicieni care se extaziaza in fata ideii cuceririi Daciei si a masacrarii dacilor care si-au aparat pamantul, dictionare si tratate ridicole, care cauta sa demonstreze ca dacii au renuntat brusc, definitiv si in masa la limba lor, iar limba româna este continuarea limbii latine, devenita imediat un "primitor universal", o "limba ospitaliera" care a renuntat de buna voie la tot ce a avut specific si a luat de la altii tot ce are acum.

Mass-media este un alt canal prin care se duce acest razboi. Presa si internetul promoveaza cu mare insistenta saracirea limbii, mai ales in randul tinerilor. Este adevarat ca limba oglindeste realitatea din jurul nostru, dar este la fel de adevarat ca si noi suntem modelati, foarte subtil si eficient, de limba pe care o vorbim. Daca folosim zi de zi un vocabular sarac, vom deveni repede la fel de saraci in spirit. Lucrurile devin cenusii, totul este ori "misto", ori "naspa", nimic nu mai este "frumos", "grozav" ori "minunat". Suntem "cool" ori "trendy", avem "joburi" de "manageri", "merchandiseri", "brokeri" ori "dealeri", engleza ne sufoca, suntem invatati sa pretuim mai mult alte limbi decat a noastra, ajungem sa ne fie rusine sa mai folosim cuvinte romanesti curate. Rezultatul e sigur: in cateva generatii vom uita mai mult de jumatate din limba, vom face dictionare chiar si pentru româna ultimelor decenii si nu vom mai sti ca "Limba noastra-i limba sfanta,/ limba vechilor cazanii,/ care-o plang si care-o canta/ pe la vatra lor, taranii".

Europa româneasca

Dacia pe timpul lui Burebista. Se intindea pe aproape intreaga Europa de azi

      Putini sunt cei care inteleg ce se intampla cu adevarat, caci pentru noi, limba materna este un lucru la fel de firesc ca si aerul pe care il respiram, si nu suntem constienti de schimbarile subtile care se produc in vorbirea noastra. Doar cei plecati departe stiu ce inseamna sa visezi romneste si sa tresari la auzul unei vorbe de acasa. Insa adevarata fata a acestui razboi s-a vazut si continua sa se vada in afara granitelor tarii, in comunitatile istorice de români, care cuprind cu radacinile lor aproape jumatate din Europa: din Rusia, Ucraina, Basarabia, pana in Ungaria si Croatia, din Serbia, Albania, Bulgaria, pana in Macedonia, Grecia si chiar Turcia. Istoria acestor români este incarcata de suferinta, iar astazi, desi traim in vremuri democratice, in cele mai multe dintre aceste teritorii limba româna e vorbita doar in soapta.

            Istoricii din antichitate sustineau ca tracii erau cel mai numeros popor din lume, dupa inzi. Ei ocupau cea mai mare parte a Balcanilor, Asia Mica si toata Europa de Sud-Est. Dacii, ramura nordica a tracilor, locuiau pe ambele maluri ale Dunarii, ajungand in nord pana la Carpatii Padurosi, in apus pana la Tisa si Morava, in rasarit, dincolo de Nistru, pana la gurile Bugului, iar in sud se intindeau pana la Muntii Balcani.

Vreme de patru secole, intre sec. III si VII d.Hr., Imperiul Roman a fost, practic, un imperiu de sorginte tracica: majoritatea imparatilor Romei si ai Bizantului, ca si multi generali, proveneau din randul tracilor si al dacilor nord-dunareni. Dupa ce granita de pe Dunare s-a prabusit, in Balcani au navalit slavii, avarii si alte neamuri, iar despre traci si daci nu s-a mai auzit mare lucru. Cartile de istorie nu-i mai pomenesc, de parca ar fi intrat in pamant. In realitate, cei mai multi au ramas pe vetrele lor, iar urmasii lor sunt toti cei ce vorbesc astazi româneste, de multe secole, in aceleasi teritorii. Nici o alta limba europeana nu a avut un astfel de destin.

In 1878, Mihai Eminescu publica in ziarul "Timpul" urmatoarele cuvinte: "Nu exista un stat in Europa Orientala, nu exista o tara de la Adriatica la Marea Neagra, care sa nu cuprinda bucati din nationalitatea noastra. Incepand de la ciobanii din Istria, de la morlacii din Bosnia si Hertegovina, gasim pas cu pas fragmentele acestei mari unitati etnice in muntii Albaniei, in Macedonia si Tessalia, in Pind ca si in Balcani, in Serbia, in Bulgaria, in Grecia, pana sub zidurile Atenei, apoi, de dincolo de Tisa incepand, in toata regiunea Daciei Traiane, pana dincolo de Nistru, pana aproape de Odessa si de Kiev".

Mai tarziu, Nicolae Iorga spunea ca Romania reintregita de dupa primul razboi mondial se invecina tot cu romani. Numarul romanilor din jurul granitelor era, intr-adevar, foarte mare, aproape de trei milioane: intre 800.000 si un milion in Ucraina, aproximativ 200.000 in Bulgaria, aproximativ 300.000 in Serbia, in regiunea Timoc, si aproximativ 100-160.000 in vestul Banatului, intre 100.000 si 400.000 in Ungaria, intre 12.000 si 65.000 in Rutenia Subcarpatica, aflata in componenta Cehoslovaciei, intre 1919-1939. La acestia se adaugau cei aproximativ 300.000-450.000 de aromani din Albania, Macedonia, sudul Serbiei si sud-vestul Bulgariei, si cei 500-600.000 de aromani din Grecia, si inca vreo cateva zeci de mii de meglenoromani si istroromani, primii in nordul Greciei, ceilalti in Croatia. Numarul lor a scazut foarte mult, unele comunitati sunt chiar amenintate cu disparitia. Astazi mai trebuie sa-i mai adaugam pe romanii din Republica Moldova (cca trei milioane), ramasi dincolo de granite, dupa cel de-al doilea razboi mondial.

 Peste tot, in toate aceste teritorii, romanii au suferit amarnic timp de un mileniu. Au fost deportati si imprastiati, nu le-au fost recunoscute drepturile, nu au avut scoli si biserici, li s-au schimbat numele romanesti cu altele straine, nu li s-a dat voie sa se roage sau sa planga in limba lor. La fel s-a intamplat si cu romanii din Ardeal, in timpul maghiarizarii fortate.

Astazi, in afara tarii, româna este oficiala doar in Serbia, si acolo doar in cazul romanilor din Voivodina, in Republica Moldova, si pe Muntele Athos, la schiturile Prodromu si Lacu. Insa romanii din Timocul sarbesc nu sunt recunoscuti nici acum ca minoritate romaneasca, nici cei din Bulgaria, nici aromanii din Grecia, Albania ori Bulgaria, nici meglenoromanii.

In Basarabia, limba romana a fost numita "moldoveneasca", pentru a i se sterge identitatea, in Transnistria, cimitirul soldatilor romani a fost arat si crucile aruncate la gunoi, in Ucraina a fost batut un preot roman si enoriasii sai, icoanele stropite cu motorina, iar biserica romaneasca a fost gazata in timpul slujbei de Inviere. In Timocul sarbesc s-a dat ordin de demolare pentru singura biserica romaneasca...

Toate s-au intamplat acum, in ultimii ani, iar lupta pentru deznationalizarea romanilor din afara granitelor este in plina desfasurare.

Europa s-a nascut in Carpati

Dar ce se intampla cu celelalte limbi ale Europei? Sunt la fel de napastuite? Acest razboi este doar al nostru, sau si al altora?

 Fiecare limba de pe lumea asta isi are istoria ei si propriul ei rost. Noi il stim pe al nostru si pe al limbii noastre. Multi savanti straini au demonstrat ca leaganul Europei nu il constituie civilizatia greco-romana, ci plamada etno-lingvistica din Carpati si de pe Dunarea de Mijloc pana la mare, cu cateva mii de ani inainte ca grecii si romanii sa fi iesit in lume. De aici au plecat oameni, idei, cuvinte, catre intreaga Europa, si fara acest nucleu dunarean-carpatic nu ar fi existat nimic din ceea ce astazi numim "Europa Clasica". Desigur, varianta oficiala a istoriei noastre sustine ca nu exista continuitate din acele timpuri pana astazi, ci au existat cel putin doua rupturi majore. Prima, cand splendida cultura a neoliticului a fost spulberata de razboinicii indo-europeni, care au invadat Europa in epoca bronzului. Din acest cataclism ar fi rasarit dacii. A doua, cand limba si civilizatia dacilor ar fi disparut, pentru totdeauna, in urma razboaielor cu romanii si a politicii de romanizare. Iar din acest cataclism am fi rezultat noi, romanii. Aceasta este politica de taiere a radacinilor, prin care am fost invatati ca noi, ca popor si ca limba, ne-am ivit aici de putina vreme. Dar exista destui invatati, in special straini, care contesta, unii, distrugerea civilizatiei cucutenienilor, altii, chiar venirea indo-europenilor, iar altii, insusi procesul de romanizare. Si mai exista si o dovada scrisa, teribil de periculoasa pentru cei care vor sa ne vada dezradacinati: tablitele de la Sinaia. In aceste tablite, pe care toata comunitatea stiintifica se zbate zadarnic sa le declare falsuri, este consemnata limba dacilor. Iar aceasta limba nu este indo-europeana, dovada a faptului ca prima ruptura nu a existat si, in plus, contine multe cuvinte si structuri pe care noi le-am socotit pana acum ca venind in romana din latina, dovada ca romanizarea este, cel putin in parte, o iluzie, si nici cea de-a doua ruptura nu a existat. Cu alte cuvinte, limba romana este, in esenta ei, aceeasi de mii de ani, in ciuda nenumaratelor straturi depuse pe deasupra.

Lingvistica romaneasca nu are inca forta de a iesi din jocul tulbure pe care il face de un secol, nu e in stare sa caute in miezul lucrurilor si sa vada continuitatea de esenta a acestei limbi, care a dat identitate unei mari parti a Europei. Este un proces dificil, ce necesita mult curaj, caci nici o alta limba a Europei nu a avut un asemenea destin.

Dar cine sunt cei care au pornit si intretin acest razboi? E greu sa le gasim un nume. Sunt cei ce cauta sa uniformizeze lumea, sa topeasca natiunile si identitatile intr-o singura mare comunitate. Unii considera ca acesta e un lucru bun, ca trebuie sa tindem spre unitate. Poate este asa, dar nu aceasta e calea cea buna. Daca Dumnezeu a creat lumea atat de diversificata, trebuie sa respectam diversitatea. Fiecare limba oglindeste universul in felul ei si fiecare limba contine un ceva specific numai ei si nici unei alte limbi de pe lumea aceasta. La fel, fiecare neam este o fiinta in sine, unica si irepetabila, definita prin limba sa. Nu putem participa la universal decat prin particularul care ne-a fost dat. Si apoi, limba si neamul, atat ale noastre cat si ale altora, nu sunt niste simple chestiuni politico-sociale, care sa poata fi manipulate, ci au fost lasate de Dumnezeu.
Se vor gasi si unii, nu putini, care sa sustina ca tot ce se intampla este absolut firesc si ca nimeni nu are nimic cu noi si cu limba noastra. Mai mult, ca cei care sustin astfel de teorii sunt ori paranoici, ori nationalisti macinati de frustrarea ca nu am fost capabili sa ocupam un loc mai in fata pe scena istoriei. E problema lor! Pentru cine are ochi sa vada, minte sa inteleaga si suflet sa cuprinda, noi nu am fost, intr-adevar, pe scena istoriei: noi suntem insasi aceasta scena. Eminescu a intuit acest lucru, si dupa el si altii. Insa pentru a castiga acest razboi, trebuie sa fim constienti de valoarea nemarginita a limbii romane. A exprimat-o cel mai simplu si firesc Nichita Stanescu: "A vorbi despre limba romana este ca o duminica. Limba romana este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se numeste, de aceea, pentru mine, iarba iarba se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvoraste, de aceea, pentru mine, viata se traieste".

sursa:http://karina-lumeanoastra.blogspot.com/2011/03/limba-romana-patria-mea.html